6,691 matches
-
despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit cu toții. Asta s-a întâmplat demult”. După care, socotind că au fost mult prea guralivi, pescarii s-ar închide în muțenia lor... Dacă trecutul ar fi la fel de mut sau dacă ar trece ca pojarul fără să lase urme, aș fi tentat, poate, să le dau cu tifla guzganilor, cum făceam cu oamenii respectabili pe vremea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut, cu limba smulsă. E o poveste din tinerețe. Se pare că pescarii sunt ostili azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întâmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor, unul botezat Profetul, un pescar uriaș și mut, cu limba smulsă. E o poveste din tinerețe. Se pare că pescarii sunt ostili azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întâmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
despre cum s-a desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. „Pe toți dracii, ofta Mopsul, o asemenea vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici, nici un semn de viață. Totul părea, ca și în restul cătunului, ațipit; ai fi zis că numai muștele și vrăbiile erau treze la ora aceea; că pescarii erau duși în larg cu năvoadele, iar femeile își făceau somnul de după-amiază pentru ca noaptea, când se întorceau bărbații lor, să fie proaspete. Apoi mi-am amintit. Doctorul Aristide, un individ nesuferit, cu o mutră de porc parfumat și încrezut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă aștepta la cafeneaua din mijlocul cătunului. Mă rog, să-i zic cafenea. Semăna mai curând a magazie, cu o singură fereastră, năpădită de păianjeni și pătată de muște. Înlăuntru nu era nimeni. Doar iarna se strângea lumea acolo. Acum, pescarii stăteau toți afară, la niște măsuțe de tablă vopsite cândva în alb și pline de zgârieturi. Fiecare avea dinainte o ceașcă de aramă. Am zis politicos „bună ziua”, dar nu mi-a răspuns nimeni. De la măsuța lui, de care erau rezemate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deschis, care păreau să fi avut inițial altă destinație și nimeriseră acolo din întâmplare. Un bărbat pipernicit, care făcea pe patronul, mi-a adus și mie o ceașcă de aramă cu un lichid negru și s-a retras apoi lângă pescarii care ne priveau, mai ales pe mine, probabil fiindcă eram o figură nouă, într-o tăcere de gheață. De parcă vroiau să ne facă să înțelegem că locul nostru nu era acolo. — De ce ne privesc așa? l-am întrebat în șoaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-și pierduse nimic din vigoare. Îi domina pe toți cu statura lui de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblânzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci. Un puștan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu ei și blestema cu ei dacă era nevoie. M-am convins chiar atunci. Un puștan s-a ridicat de lângă ceilalți pescari și ne-a întrebat, obraznic, dacă ne-am băut cafeaua. Cu alte cuvinte: „Cărați-vă!” În clipa următoare am auzit o bufnitură. Masa la care stătea Profetul s-a prăbușit sub pumnul care o lovise. Băiatul s-a așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor de cafea. M-am trântit lângă Dinu pe iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în mlaștină femeile după ce mă culcam cu ele, dar la un moment dat pescarii s-au întrebat de ce dispăreau văduvele care plecau cu mine și, pentru că tăceam, s-au hotărât să-mi smulgă limba. Atunci am strigat din nou după ajutor. 5 Aici, dacă aș striga „ajutor”, n-aș face decât să mă dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trece nu mai e primit înapoi. Și nu m-a surprins când, după prima mea vizită în cătun, m-au asaltat cu întrebări. „Cum a fost? E adevărat că există văduve care tremură de bucurie când apare un străin?” „Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?” „Dar de ce tac? Nu v-ați lămurit?” „Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?” „De unde până unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de cauciuc, a intrat în noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și tristă: „Domnule sculptor, nu știu dacă dumneata cunoști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și tristă: „Domnule sculptor, nu știu dacă dumneata cunoști o pasăre neagră, împestrițată cu alb, aproape cât o găină de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
flori de scaieți și țipa din pricina ghimpilor care-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimerească în mlaștină, dar l-a lăsat să-și urmeze soarta. Și dacă soarta l-a împins în noroi însemna că o merita. N-a mai vrut după aceea alt soț și ani de zile i-a respins pe toți pescarii care i-au dat târcoale și i-au bătut seara la poartă în speranța că-i va pofti în casă și în patul ei, până ce s-a răspândit zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ochii până dimineața. De aceste nopți urâte și răzbunătoare o scăpase Aristide. S-a iubit cu el și și-a căpătat liniștea... Chiar și după ce Aristide a părăsit-o, a rămas liniștită. Numai că atunci a trebuit să înfrunte mânia pescarilor care se simțiseră jigniți. Vasăzică pe ei îi respingea și se culca, în schimb, cu un străin sclifosit care, pe deasupra, se lepăda de ea ca de o cârpă? Veneau la poartă și îi strigau tot felul de porcării. „Cățea!” „Târâtură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o zi au dus-o cu forța la cafenea. Bărbații stăteau la mese, tăcuți, întunecați, iar ea rămăsese în picioare ca înaintea unui tribunal. Mai fusese dusă așa o văduvă, una cu gura spurcată care nu se intimidase de dușmănia pescarilor. Se pornise să-i ocărască și toți dracii se băteau la gura ei. „De ce nu vă duceți la azil? le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
le strigase femeia. Să vedeți ce-i cu bufnița aia bătrână care se ascunde între oglinzi, poate e ăla care ți-a smuls ție limba, Profetule. Măsurați-vă cu el, nu cu o femeie fără apărare, târâie brâu ce sunteți”. Pescarii așteptau cu capetele plecate să se potolească ocările care semănau cu un puhoi de primăvară ce târa un mâl greu de vorbe cu el. În cele din urmă n-au avut încotro, s-au ridicat cu toții de la mese și au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
departe, batjocoritor: „Momâilor, muților, nu sunteți în stare de nimic, nici măcar să mă faceți să tac”. Și de disperare că nu mai avea pe cine să ocărască, femeia izbucnise în plâns. Dar Marta nu era rea de gură. Din partea ei pescarii n-aveau de ce să se teamă. De aceea o priveau cu dușmănie și poftă (și pe măsură ce o doreau mai mult o dușmăneau mai mult sau invers), ținând-o în picioare în fața lor, lângă arțarul plin de omizi și de praf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
slab, numai piele și os, cu capul ascuțit ca o pasăre, a venit atunci prin spatele ei și i-a sfâșiat bluza. Marta s-a întors fulgerător și l-a pleznit peste obraz, de l-a podidit sângele. Și toți pescarii, după o clipă de uluială, au început să râdă la mesele lor. Râdeau continuu, iar râsul lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]