14,398 matches
-
ne împuște. Până acum am știut să-i ținem în frâu. Am avut noroc, zise micul sergent. Dar cât ne va mai surâde norocul? în curând vom îmbătrâni, ne vom pierde forțele și ne vor devora. Căpitanul Kaleb-el-Fasi, comandant al pierdutului post militar din Adoras, „Curul Dracului“, cum îi spuneau în armată acelui loc, își dădu capul pe spate și contemplă îndelung palmierii pe care nici o adiere de vânt nu reușea să-i unduiască și cerul de un albastru albicios, ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ochii, dar rămase treaz, căci mintea îi fierbea agitată din momentul când sergentul major îi mărturisise în secret că peste patru zile aveau să pornească în nebuneasca aventură de a pătrunde în cea mai neospitalieră regiune, în căutarea unei caravane pierdute. Probabil că nu aveau să se întoarcă niciodată în viață, dar era mai bine decât să continue să dea cu lopata la nisip zi de zi, până în clipa când alții aveau să să arunce lopeți de nisip peste corpurile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai bine decât să continue să dea cu lopata la nisip zi de zi, până în clipa când alții aveau să să arunce lopeți de nisip peste corpurile lor. în baraca lui, căpitanul Kaleb-el-Fasi sforăia și el ușor, visând, poate, caravana pierdută și bogățiile ei, și dormea atât de adânc, că nu-și dădu seama că o umbră înaltă se profilă pentru o clipă în cadrul ușii, ca să alunece apoi, fără cel mai mic zgomot, până la pat, să lase jos, sprijinită de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
după ce le ascultase ani în șir, își dădea seama cât de profund era înțelesul lor. Muriseră atât de mulți oameni din acea dimineață îndepărtată când hotărâse să-și încalece mehari-ul și să pornească prin deșert în căutarea onoarei sale pierdute, încât nu avea dreptul să se mire că o parte din sângele acelor morți îi stropea dintr-o dată pe el și pe ai săi. Mubarrak, a cărui singură vină era că a condus o patrulă pe urmele unor oameni despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ochilor săi, dincolo de care nu izbutea să distingă decât adâncul nopții Se așeză pe nisipul uscat, departe de bătaia valurilor, și rămase acolo, complet liniștit, rememorându-și viața și gândindu-se la soția lui, la copii și la paradisul său pierdut, lăsând ceasurile să-și urmeze drumul, în așteptarea primei lumini a zorilor, o lumină albastru-verzuie și imprecisă ce începu să se întindă pe cer, îngăduindu-i să admire imensitatea întinderii de apă ce se deschidea în fața lui. Dacă-și închipuise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în penumbra tristelor felinare, semănau unele cu altele; nu descoperi nici cea mai mică urmă a minusculelor amănunte pe care și le luase ca puncte de reper în timpul zilei. începu să se neliniștească, pentru că pe măsură ce înainta se simțea tot mai pierdut, și acolo nu erau vântul în fața căruia să se așeze, nici stelele ce-ar fi putut să-i arate drumul. O mașină a poliției trecu, asurzind noaptea cu sirena ei, și se aruncă sub o bancă, pentru ca apoi să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vine. Uită-te ca să-ți vină, cum e vorba aia înțeleaptă că parcă-i făcut, în ciuda pulii, aha, asta-i adevărata față a celui rău și viclean, uite-o, vărjmașul întruchipat, ie să-ți bați copii, și părinții, toată familia pierdută și-nșirată pe lungul drum al ispășirii. Cum mai flutură vârfurile părului, bătându-i mândrețea de crupe înalte, pietroase, strânse în blugii care nu ascund nimic. Bineînțeles că n-are nimic de ascuns, ci doar de etalat, fesele, agresive, mândria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mai văzuse prin zonă în tricouri d-astea mulate pe tors și fără mâneci, legănându-și superbul hoit de poster publicitar pentru aparate de făcut mușchi și pentru suplimente nutritive, dar parcă ar fi dat să-l deconspire uitătura melancolică, pierdută, care te făcea să te gândești la vreo neputință ascunsă după mușchii ăia și deopotrivă compensată de ei. Îi ducea după el ca pe un câine feroce, fidel, dar, la o adică, mușchii sunt o investiție mai sigură decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să fie... Apoi, mă Îmbrățișă și mă sărută din nou, ținându-mă atât de strâns că aproape mă sufoca. Era genul de sărut care ar fi putut conduce la orice și aproape că așa s-a și Întâmplat. Mă simțeam pierdută, rostogolindu-mă În spațiu, iar el mă săruta de parcă nu mai făcuse asta de ani de zile, iar acum Încerca să recupeze timpul irosit. Erau săruturi adânci, intense, date cu un fel de dorință brutală, ca și când ar fi murit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
să-mi povestești nimic. Ai făcut asta de bună voie, Îți amintești? Nici măcar n-a fost nevoie să te conving! Poate ar trebui să ne așezăm toți trei și să bem o ceașcă de ceai..., Îngăimă Gavin cu o voce pierdută. Janice se Întoarse și-l aținti cu privirea, iar el se pierdu vizibil și se bâlbii: — ăăă, atunci, fără ceai... — Uite ce e, am spus, tăind bolboroseala agitată a lui Gavin, ca să o țintuiesc pe Janice cu o privire care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
din acele mesaje. Recunosc că nici nu m-am străduit prea tare. Mă Încerca un puternic atac de mizantropie. Pe la zece, pradă unui val subit de foame și de milă față de propria persoană, am comandat o pizza. Dacă În Weekendul pierdut, Ray Milland, ajuns la jumătatea celei de-a treia sticle de whisky, ar fi hotărât că ce-i lipsește e o pizza quattro formaggi cu usturoi și porumb, nu și-ar fi mormăit comanda În receptor cu mai mult entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ultimelor săptămâni, nu băgasem de seamă că nu mâncase mai nimic. N-o prindea deloc noua Înfățișare. Acum, că ce era mai rău trecuse, speram că se va Înveseli din nou și că va pune la loc cele șase kilograme pierdute. Își pierduse și ținuta maiestuoasă și fastul care o caracterizau. Ștergându-și fața cu un șervețel, Își ridică ochii spre mine. — Iartă-mă, Sam. N-ar trebui să fac asta. În parte, e și din cauză că sunt fericită, Înțelegi? Fericită să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
nimic În gură. — Luna de post s-a Încheiat totuși de trei săptămâni, dacă nu mă Înșel! — În vremea Ramadanului, eram În călătorie de la Nishapur la Samarkand, a trebuit, deci, să Întrerup postul, făcând legământ să câștig mai târziu zilele pierdute. Cadiul se sperie, asistența se frământă, fața suveranului este indescifrabilă. Hotărăște să-l isodească pe Abu Taher: — Tu, care ești un cunoscător al tuturor ascuzișurilor credinței, poți să-mi spui dacă, vârând monedele de aur În gură și scoțându-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dreptate, ata, să trecem mai departe. Oricine a remarcat că sultanul și-a numit din nou vizirul „tată”. Să fie oare semnul recăpătării favorurilor? În vreme ce Hasan Înoată În cea mai lamentabilă confuzie, vizirul trage foloase: Să uităm de acea pagină pierdută. În loc să-l facem pe sultan să aștepte, sugerez ca fratele nostru Hasan să ne prezinte cifrele care privesc câteva orașe sau provincii importante. Sultanul se grăbește să Încuviințeze. Nizam continuă: — Să luăm, de pildă, orașul Nishapur, patria lui Omar Khayyam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îmi păru, uneori, cu un soi de bucurie interioară. Apoi Împături foile, le strecură În buzunar și se porni să măsoare Încăperea cu pasul. Trecură zece minute de tăcere, Înainte ca el să rostească această litanie stranie: — Mirza Reza, copil pierdut al Persiei! Dacă s-ar putea să fii doar nebun, dacă s-ar putea să fii doar Înțelept! Dacă s-ar putea să te fi mulțumit să mă trădezi sau să-mi fii credincios! Dacă s-ar putea să trezești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ca, pornind de acolo, să predici rezistența. Este, totuși, ceea ce face Fazel. Dacă sunt gata să luptăm, este numai de dragul viitorului. Persia nu trăiește Încă sub amintirea Imamului Husein? Cu toate că acest martir n-a făcut decât să ducă o luptă pierdută, a fost Înfrânt, zdrobit, masacrat, el e acela pe care-l cinstim. Persia are nevoie de sânge ca să creadă. Suntem șaptezeci și doi, ca și tovarășii lui Husein. Dacă noi murim, Parlamentul acesta va deveni un loc de pelerinaj, democrația va fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
puteai vedea că la noi se citește mult. Volumașe cu coperți albastre, roșii sau galbene. Pe ele scria: Proust, Goethe, Tolstoi, Swift, Mark Twain, Maugham, Wilde. Numele lui Proust era întâlnit cel mai des. De zece ori. În căutarea timpului pierdut. Deci căutarea asta durează zece volume, îmi ziceam eu. Când voi fi adult, am să le citesc, atunci precis că timpul meu nu va fi pierdut. Mă întrebam uneori cum anume se pierde timpul. Se pierde, la fel cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cățeii și pisicile, încât trebuie să lipește pe pereții caselor anunțuri cu recompensă și așa să-i găsești din nou? Ori mai curând ca o căciulă pe care o uiți în autobuz? Pe aceea o recuperezi la biroul de obiecte pierdute. Principalul ar fi să nu se piardă cumva ca umbrelele: pe ele nu le mai găsești niciodată. Și ce se întâmplă cu un om care nu mai găsește niciodată acel timp pe care îl caută? Rămâne singur pe lume? Tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
adoptivi și trăim cu toții fericiți împreună. Asemenea povești vedeam foarte des la televizor. Noroc că americanii au în magazinele lor instalații de interfon, găsești îndată pe cine vrei, tot ce ai de făcut este să dai un anunț pentru persoana pierdută. Când mi-am auzit numele, în primul moment m-am întrebat cine mă strigă. M-am uitat în stânga, pe urmă în dreapta, însă, datorită inteligenței de care mama era atât de mândră, nu mi-a luat prea mult timp ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
a sărbători nemaisperata revenire la normalitate, ceea ce, părând să constituie culmea indiferenței și a disprețului pentru viața altora, nu era, În cele din urmă, decât alinarea firească, ușurarea legitimă a cuiva care, pus În fața unei uși Închise și având cheia pierdută, o vedea acum larg deschisă, dată de perete, cu soarele de partea cealaltă. Scrupuloșii vor spune că ar fi trebuit cel puțin să se evite ostentația zgomotoasă și neghioabă a șampaniei, săritul dopului, spuma care curge, și că o cupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mă piardă, așa cum l-au pierdut pe profetul acela, știi ce i s-a întâmplat în cele din urmă? L-a ucis un leu, iar trupul nu i-a mai ajuns în mormântul strămoșilor săi. Îmi aruncă o privire înspăimântată, pierdută, iar eu încerc să desprind de pe mine brațele grele ale fricii, poate chiar este bolnav, poate că medicii aveau dreptate, ar fi trebuit să îi las să îl interneze la secția de psihiatrie, cum am putut crede că, dacă îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pieptul acesta plat, o privesc mirată și suspicioasă, oare va putea să ne salveze? Pare că ea însăși are nevoie de salvare mai presus decât orice, arată exact la fel ca fetele care vin la noi la cămin, tânără și pierdută, cărând un coș mult prea greu, păcat de efortul depus, până am reușit să îl conving pe Udi să o primească, ore în șir i-am vorbit, de ce nu vrei să încerci, nu ai nimic de pierdut. Nu am nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
aceasta ne legase atât de puternic, încât încă mai simțeam în birou răsuflarea lui stânjenită, mă apropii din nou de fereastră, în fața ochilor revăd privirea lui, dâra argintie lăsată de mașina sa în timp ce pleca de aici, iar durerea acestei oportunități pierdute parcă mă mușcă de gât, și în clipa în care îmi întorc privirea, ea stă acolo, burta aproape că îi acoperă fața, umflăturile care vesteau apropierea nașterii începuseră deja să o urâțească, șoptește, a fost aici, nu-i așa? Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
un crâng de pini înspăimântător de liniștit. Sub pașii noștri trosneau micile cadavre ale greierilor care î[i g\siser\ sfârșitul la finele verii și aleea era plină de ele. Mergeam cu nasu-n pământ de parcă eram în căutarea unor obiecte pierdute. — Te rog să mă scuzi, zise Naoko, luându-mă de braț și dând din cap de câteva ori. Nu vroiam să te jignesc. Te rog să nu pui la inimă ce ți-am spus. Îmi pare îngrozitor de rău. Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
i ridicase gulerul. Ședea pe canapea cu genunchii lipiți de bărbie. Reiko s-a apropiat de ea și i-a pus mâna pe cap. — Ți-e bine, da? — Da. Te rog să mă scuzi, a spus Naoko cu o voce pierdută. Apoi s-a întors spre mine și și-a repetat scuzele. Cred că v-am speriat rău. Un pic, am spus eu, zâmbind. — Vino lângă mine, spuse ea. După ce m-am așezat, Naoko s-a rezemat de mine, lipindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]