KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...245 246 247 ...2406 >

60,135 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

și el să obțină favoruri. Chiar și când ești aproape nemuritor, nu poți aștepta o eternitate. Din nou prima zi. Uvedenrode. Întâlniri cu alte creaturi fabuloase Văd că te-a impresionat amica mea, îmi spune în treacăt, când tocmai am pornit spre ulița unde locuia Zmeul Zmeilor. Da, foarte tare, îi răspund prea concentrat la gândurile mele ca să pot trișa. Întotdeauna am iubit sinceritatea ta. De aceea, de asta am rămas atât de buni prieteni. Pe măsură ce te-am cunoscut, m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
a părăsit, în locul ei și-a făcut loc speranța, jumătatea despărțită a devenit ființa mea. Printr-o eroare metafizică, dublurile pot trăi în același timp și spațiu. Apoi m-am așezat pe un bolovan pe măsura mea și m-am pornit pe un plâns sfâșietor și nostalgic, din care nu m-am putut opri nici după ce am adormit. Când m-am trezit, lacrimile continuau să se adune în jurul meu și făceau să crească apele spre un al doilea potop. Desigur, apele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cel puțin visul se înscrie cât de cât în linia legendei. Dar, atunci, cine e creatura neînjumătățită din fața noastră? Sau poate el este, mai degrabă, visul nostru despre un Iormorog nostalgic ce și-a visat propria realitate. Ne ridicăm și pornim gânditori către aleea ce duce la ieșirea din parc. Umerii ni se ating din când în când, la fel și mâinile, mai este încă destulă lumină și nu îndrăznesc s-o iau de mână. Povestea sau visul Iormorogului ne-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
veniți la râu erau din ce mai apatici, se plictiseau, viața era lâncedă, fără acea scânteie ucigătoare a iubirii ce se aprindea la semnul Aspidei. Timpul nu mai are răbdare". Spațiul cotidian După ce-am ascultat nemișcați povestea Aspidei, am pornit grăbiți spre ieșire. Ne-am despărțit spunându-ne vag la revedere. Mă aflam într-o stare de neliniște inexplicabilă, de obicei îi țineam brațul până la ieșirea din parc, o conduceam până la locul unde-și parca mașina, ne sărutam la plecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
când nechezatul catartic al Hipogrifului, pe care îl receptam aproape vizual cum spărgea atmosfera ca un fulger. Coborârea pe verticală, mai rapidă decât schimbarea gândului a fost sublimă; când am ajuns la plafonul de nori, am încetinit brusc. S-a pornit o ninsoare cu fulgi uriași ce la atingerea trupurilor noastre calde se transformau în flori de cireș și cădeau mai departe din cer, florile de cireș și neaua amestecate într-o serbare a anotimpurilor. Am aterizat la loc în grădina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să alergăm foarte repede, ca să mă pot întoarce la timp, altfel voi fi murind urât, ca orice cerb decrepit, zbârcit și slab hrană pentru lupi bătrâni și nu ucis de un cavaler vrednic de cornul meu. La miezul nopții, am pornit cu toată viteza spre nord, către Codrii Albaștri. Drumul a durat câteva zile și câteva nopți, în care mi-am desfătat cornul în poala fetei, de data asta într-un somn prelung, odihnitor. Visele nu mai conteneau în cele mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Despărțirea a fost dureroasă, ne-am îmbrățișat de câteva ori îndelung. Din nou ochii ei ca ațele s-au încrețit la margini și s-au ivit bobițele de mărgăritar. Fără să mă uit înapoi, am părăsit Codrii Albaștri și am pornit ca un glonț spre lăcașul meu. Aceeași zi și probabil ultima din seria celor triste. Sfârșitul poveștii Licornului și al oricărei povești în general Licornul a tăcut brusc, și-a coborât privirea în iarbă și, din acel moment, nu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
aș putea s-o întâlnesc sau cum aș putea s-o regăsesc? Licornul nici nu a mai ridicat capul, nici nu s-a mai sinchisit să-mi răspundă la întrebare. M-am ridicat fără să mai adaug nimic și am pornit-o încet către ieșire. Soarele coborâse complet sub pământ. Totuși o lumină difuză și albă învăluia satul de jos în sus și se oprea brusc într-o linie roșiatică, la liziera unui cer întunecat acoperit de o platformă neagră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
în dreptul lui și privesc în gol. Mă uit la portiera ce se deschide larg și la picioarele ei dezvelindu-se, în timp ce se rotesc grațios cu nouăzeci de grade pentru a pătrunde în mașină. Apoi mă îndrept mecanic spre mașina mea. Pornesc imediat și accelerez ca s-o pot prinde din urmă. Trec pe galben să n-o ratez la stop. Continui să urmăresc o mașină imaginară până la punctul în care drumurile noastre se despart. Din acel moment, nu mai știu ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai moare. Cum anume glisa străbunicul, de la o vreme, printre vii și morți, îi venea greu să înțeleagă atunci. Dar savura poveștile lui, în care se întâlnea cu toți defuncții familiei, ce transmiteau sfaturi și noutăți din lumea cealaltă. A pornit încet mai departe și nu s-a oprit până la baie, unde l-a întâmpinat la fel de surâzătoare oglinda mică și dreptunghiulară de deasupra chiuvetei. A zăbovit o vreme și în ea, să-și alunge plictiseala, în grimase tot mai acute de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
vorbească toți trei pe rând sau deodată, cum doresc. Doar de aceea am angajat trei stenografe. Să continuăm, domnilor, prin urmare, cu interogarea doamnei acuzatoare care se lasă mult prea mult așteptată. Cum doriți să procedați, domnule procuror? (Philip o pornește spre banca lui, alene, în pas schimbat. Se oprește în fața ei, face o rotație de 180 grade și se așază tustrei în același timp. Avocatul acuzării se așază repede în scaunul inculpatului, în semiprofil, cu fața parțial spre sală, picior

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ridică patru mâini, din mânecile duble. Ba le ridică, ba le coboară, să atragă atenția judecătorului. Judecătorul își îndreaptă, în sfârșit, privirea spre el.) Judecătorul: Poftiți, domnule Philip, aveți ceva de spus în apărarea dumneavoastră? (Conglomeratul se ridică și-o pornește grăbit către pupitrul judecătorului. Masca se înclină și face un pas în față. Sinele Mic i-o ia însă înainte.) Sinele Mic: Văd că ba vă adresați cu "domnule Philip" (ceea ce de fapt și de drept suntem!), ba la plural

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
preț de câteva zile cu echipele de salvamontiști. Nu s-a găsit nicio urmă de-a lui, nici nu s-a putut constata unde ar fi putut să cadă. Ca și cum acel abis mental, pe care ți-l imaginai când o porneai către peretele uriaș de stâncă ce ascundea pârtia, l-ar fi devorat, l-ar fi supt cu toată abstracțiunea și ferocitatea lui imaginară, la fel cum Hades a răpit-o pe Persephone din tărâmul celor vii. Tot de-atunci, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Îmi zâmbește straniu și ridică mâna dreaptă fină și suavă, schițează cu ea un gest fulgurat, abia perceptibil, exact ca odinioară. Degetele lungi și expresive călcau ușor aerul în semn de adio. Cum aveam să uit acel gest micuț, neînsemnat, pornit dintr-o mână elegantă și frumoasă, dar deosebit de puternică și hotărâtă ce avea să penetreze, fie și numai pentru o clipă, spațiul meu gonflat, lăbărțat, crăcănat în dimensiunea lui cea de-a treia! Pulcheria și Îngerul (Piesă în 12 sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și-și duce microfonul la gură. Introduce primul personaj în scenă, care, după părerea lui, dorește să intre primul doar ca să se afirme în fața publicului. Prin urmare, încearcă să avertizeze spectatorii asupra farsei monologului ce va urma, pentru a nu porni cu o preconcepție asupra sensului discret și vag al piesei. Prin urmare, se ridică cortina, scena complet goală, cu excepția unui cer banal de vară, usturător de albastru și un soare perfect rotund, de culoarea lămâii stoarse, desenat în stânga lui. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
la capetele ei. Pulcheria se suie pe scaun, apoi pe bârnă, își dezvelește picioarele de sub clopotul galben al rochiei și parcurge bara de la un capăt la altul cu precizie, ca o adevărată atletă. Se dă jos folosind scaunul și-o pornește către capătul celălalt, apoi se urcă iar... Și tot așa... În tot timpul ăsta, vorbește rar, tărăgănat, făcând pauze lungi, dând dovadă de o puternică concentrare.) L-am cunoscut pe Maurizio la clubul de gimnastică pe care-l frecventam amândoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și am discutat complezent tot drumul, deși știam amândoi că nu era nevoie. Ne-am sărutat steril la plecare, ba ne-am ținut pentru o clipă chiar și mâinile, ce nu erau nici calde, nici reci, nici transpirate. Cum a pornit trenul, am început să alerg ca un nebun, ca o vită scăpată din țarc și nu m-am oprit decât la baza unui deal de unde nu mai puteam vedea gara, ca și cum trenul ar fi luat-o la goană după mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu niște ferestre mici și ovale ca niște hublouri. Acest perete vertical îmi amintea de locuințele troglodite din Hopi Land. Dacă frunzele-vele dispăreau una câte una printre ferestrele rotunde și generoase de la etajele inferioare, din găurile mici de pe nivelurile superioare porneau furnicile lucrătoare, grăbite să ia drumul invers pentru următorul transport. Nu mai știu pentru câtă vreme am zăbovit cu privirea la acea agitație furibundă de intrări și ieșiri din vastele apartamente troglodite. Destul de mult, de vreme ce soarele cocheta deja cu linia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și pointilist. Mișca din gâtul grațios, subțire și inelat ca un șurub, prin fereastra-hublou a lecticii. S-a oprit pentru o clipă și mi-a adresat un zâmbet larg și glacial, mi-a fluturat în treacăt din chelicere și a pornit mai departe... Confesiunile maimuței Makonde Epifanie În pădurile Tanzaniei sălășluiește maimuța vorbitoare. Primii care i-au sesizat calitățile lingvistice au fost băștinașii Makonde, care și acum o consideră un fel de zeitate abdicată, un deus otiosus ce-a părăsit văile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
trebui foarte grav pedepsită. Indignarea-i era pe măsura îngrijorării legate de amenințările și repercusiunile induse de aceste declarații. Apoi a adăugat că, ultragiat de influența și efectul meu asupra omului de rând, grupul fundamentalist împreună cu foști sceptici darwiniști au pornit într-o expediție de exterminare a maimuței vorbitoare, ce s-a dovedit a fi o amenințare pentru rasa umană, ce aveam s-o pervertesc și s-o populez cu mici monștri hominizi care vor vorbi scâlciat, gângăvit și sâsâit toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
către mine. Se desprinde din orizont, de-acolo de unde e desenată jumătate pe vale, jumătate pe cer și înaintează către mine ca o lupă. Spațiul din jurul ei se micșorează, iar orizontul rămas în urmă se îngustează. Bătrânul se ridică, o pornește cu greutate în sus pe colină în întâmpinarea ei... Până când, deodată, soarele cade istovit după vale și odată cu el dispare și ea Fata Morgana; la fel, probabil, dispărea și Lucreți a, în spatele colinei, după ceasurile de dragoste cu străbunicul. Faza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
înalțe oricât de sus. Ateriza lent, parcă în ciuda gravitației, pe picioare de pisică, apoi se înălța iar, făcea câte o rotație sau două prin aer, apoi iar și iar, fără efort, fără întrerupere, într-un perpetuum mobile. Și energia lui pornită dintr-o sursă necunoscută creștea, fără aparența celui mai mic efort. Sărea dumnezeiește, așa mare și deșirat cum se afla, și mă întrebam la ce se gândește el când se contorsionează prin aer, ce crede el despre el însuși când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de silfidă. Da, picioarele ei continuă să mă fascineze, cu glezna osoasă și minusculă, genunchii ascuțiți de copil, cambrate și răsucite, aproape strâmbe de atâta cambrare și răsuceală. Gambele ei curbe și întinse la maximum ca niște corzi de arc pornite din genunchi, gata să trimită săgeți către privirile observatorilor. De altfel, tot trupul ei era o zvâcnire, o luptă, chiar și în cele mai statuare momente de care era capabilă. Fragilitatea ei de Barbie mă contraria, ți-era frică s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de gard și să mă privească din ce în ce mai uimit, până când urmăritorii îl ajung din urmă și-l încercuiesc din toate părțile. Oare de ce mă privesc așa măgarul, licornul și elevul?... Atunci se opintește, trece printre ei ca prin brânză și o pornește cu furie către fundul grădinii. Se aud niște râsete puternice și stridente de ambele părți ale gardului, iar prietenele mamei nu se lasă mai prejos. Să mergem! strigă mama și-o pornește înainte în hohote de râs. S-a făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
trece printre ei ca prin brânză și o pornește cu furie către fundul grădinii. Se aud niște râsete puternice și stridente de ambele părți ale gardului, iar prietenele mamei nu se lasă mai prejos. Să mergem! strigă mama și-o pornește înainte în hohote de râs. S-a făcut târziu și mâine trebuie să mă prezint la răsărit, că mă așteaptă omul cu banderolă roșie. Altă cascadă de râsete urmează... Visul. Din nou creionul. Dezîntristarea mamei Adorm instantaneu. Mă visez spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]