8,590 matches
-
fi Antonio, unde i-ai duce pe copii? Emma privi valurile Tibrului, luminate de lampioanele galbene. Antonio ar Încerca să nu primească amendă. Dar nu, nu În seara asta. Acum vrea să stea cu ei, vrea să-i facă fericiți. Rătăciră prin locurile În care Antonio Îi dusese altădată pe copii. Lacul Eur, Luna Park, terasa Pincio. La Gianicolo, ecoul pașilor lor se pierdea În piața măturată de vânt. Toate băncile erau ocupate. Îndrăgostiții se sărutau ascunși de umbre. Trecând pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
noi o proiectăm. Dar noi nu suntem așa. Pe aleile din Gianicolo, prundișul scârțâia sub pașii lor. Un văl umed făcea să lucească mașinile parcate sub platani. Parbrizul Peugeotului lui Sasha era stropit de apă - ca de ploaie. Dar norii rătăceau și nu reușeau să se adune. Din când În când Învăluiau fața lunii, descoperind-o apoi Încet - diafană, ca o monedă. Emma Îi arătă luminile roșii ale unui avion care brăzda mătasea cenușie a norilor. Pe cenușiul acela, luminile orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
bunăvoință, ca pe un mesaj favorabil venit din cer pentru viitorul lor. Și totul ar fi continuat ca Înainte. Nu se va schimba nimic. FĂ BUM. Își continuă drumul pe lângă zidul clădirii, rezemându-se de perete pentru a nu se rătăci. Meri urmări cu privirea umbra neagră a mamei Camillei - siluetă șchiopătândă, prin gropi, pantofi cu vârful ascuțit și cu brățară În jurul gleznei, ce oscilau Între cauciucuri sparte și bidoane de tablă, picioare Învăluite În mătase neagră, delicate pe tocurile prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
putem permite să o lăsăm nesupravegheată. Dar În noaptea asta sunt doar eu cu ea. M-așteptam să refuze să vină cu mine - poate c-ar fi preferat să vină, În sfârșit, la mine acasă. Oricum, a venit, iar acum rătăcește speriată, poate excitată, cine ar putea spune. Maja e o enigmă și chiar și atunci, cu nici măcar jumătate de oră În urmă, când o sărutase Îndelung și adânc, cu o neîndoielnică satisfacție reciprocă, nu a reușit să topească În ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
făceau probe de funcționare. Un semnal luminos se aprinse În capătul Întunericului. Maja se Înfioră. Dacă mecanicii manevrau trenurile... Dacă dădeau drumul la curent În șine... Își pierduse simțul orientării. Intraseră pe aceeași galerie pe care veniseră? Ori s-au rătăcit? Acum, chiar dacă se Întorcea nu mai reușea să distingă vagoanele Însemnate de Zero. Și nu mai reușea să distingă nimic În față. Doar contururile nedefinite ale unei galerii Întunecate, un tavan neregulat și Îngust, un felinar palid, acolo În capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
identitate, o poveste. E bine să o ignori. Te calmează, te distrage, te ajută să-ți păstrezi sângele rece. Dar trebuie să reconstituie, să explice. Dinamica acțiunilor, acțiunea, vinovatul, motivul. Și totuși, gestul În sine nu Înseamnă nimic. Agentul principal rătăcește prin apartament, urmându-l pe operatorul cu camera video, fără a ști ce i se cere să facă, ce rol are și funcția lui În toate astea. Și totuși, trebuie să aibă un rol. I se cere să povestească. Deci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
complet singur. Tâlharii alergau mâncând pământul, trăsura dispăruse în pădure, iar în jur nu rămăseseră decât două cadavre. Era dezolat, îi era jenă de sine, se simțea vinovat și incapabil să mai dea ochii cu cei care îl cunoșteau. A rătăcit un timp prin pădure, gândindu-se dacă n-ar trebui să ia urma trăsurii. Apoi a coborât într-o vâlcea luminată de soarele de aprilie și s-a așezat în iarbă, cu vesta împăturită sub cap. N-a stat cine știe cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a fost devastator. S-a apropiat emoționat de apă și s-a așezat turcește pe malul moale ca o marmeladă. Omul Negru era într-adevăr un copil. Nu erau prea multe de spus. Plecase să-și caute părinții și se rătăcise. După ce înotase în valuri de nămol care i se păreau fără sfârșit, ajunsese aici. Dar de unde exact venise nu știa să spună. - Cum te chemă? - Nu am încă un nume, răspunsese copilul negru, ținându-și mereu buzele neclintite. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
soarele s-a lăsat După dealurile fierbinți. Doi amici Doi amici, Așa, mai mici, Stăteau la soare, La taclale: Iepurilă, ce mai faci? Bine, uite, culeg maci. Dar tu, cu ce vânt pe-aici, Bătrâne și țepos arici? M-am rătăcit Și m-am gândit, Să stau la soare, Lângă tine frățiore! Mă bucur că te-am revăzut, Dar buchetul l-am făcut Și trebuie să merg acasă Să-mi pun florile în vază. - Bine! Iți urez o zi frumoasă! Mulțumesc
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pun florile în vază. - Bine! Iți urez o zi frumoasă! Mulțumesc!Și pe cărare, Dacă o iei pe drumul mare, Ajungi acasă la tine. Și, te rog, să m-asculți bine: Nu o mai lua prin câmp Că te poți rătăci oricând. Mulțumesc că m-ai ajutat! Iepurilă, ești un prieten adevărat! Balazs Cynthia-Alyssa, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr.6 ”Nicolae Titulescu” Constanța profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 cameleonul se joacă în liliacul alb eu, tot singură... Haiku
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aproape gol Ne străbate: Timpul unu al amândurora Timpul nimănui în parte Punctul din care pleacă un cerc Ești tu Eu sunt punctul în care sosește Noi Fiind un cerc într-un cerc Într-alt cerc Până-n punctul pereche neștiut Rătăcind speriat Pe traiectoria Timp. Miracol Am deschis larg o fereastra, Am privit spre zarea albastră, și-am gândit cam într o doară: Bine ai venit Primăvară! Mi-a fost dor de iarba verde, De ghiocelul ce vede Prima si întâia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Al timpului meu. Și cerul plânge-ntruna În lacul peste care luna Odată-și oglindea privirea Spre țelul vieții - nemurirea. Trecutul etern Se lasă noaptea, un negru abis. Întunericul cade, pătrundem în vis, Somnul etern ne-nvăluie în ceață, Un loc rătăcit în imperii de gheață. Stelele dau lumină, una câte una, Lumânări nestinse țin aprinsă luna, În obscur zăresc pietre funerare, Mister și farmec ritual, pe cărare. O umbră urcă rar treptele cetății, Se-aud și pașii apăsați ai nedreptății Celor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
această discuție, a început să-și facă meseria cu seriozitate. Și-a luat avânt și dintr-o suflare a despărțit-o pe frunzuliță de creanga ei. A purtat-o pe aripile sale peste mări și țări până când s-a trezit rătăcită într-un parc. Numai foșnetul covorului de frunze moarte tulbura liniștea din parc. Rândunele erau deja plecate în lunga călătorie spre meleagurile calde. Luna cea tristă pentru că își pierduse prietenul Soare își trimitea razele palide spre pământ. Deși foarte târziu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
parc. Numai foșnetul covorului de frunze moarte tulbura liniștea din parc. Rândunele erau deja plecate în lunga călătorie spre meleagurile calde. Luna cea tristă pentru că își pierduse prietenul Soare își trimitea razele palide spre pământ. Deși foarte târziu, un copil rătăcea pe aleile parcului pustiu. Frunzulița a ajuns pe umărul lui. Când i-a auzit oftatul băiețelul a luat-o în palmă și a început să-i vorbească: De ce oftezi, singuratico? Sunt atât de tristă! Vântul cel aspru m-a despărțit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
războaie, cât și de înțelepciunea și diplomația lui Sturion care datorită firii sale calme, va lua cele mai cumpănite decizii. După câțiva ani în care frații au condus cu vitejie și istețime împărăția moștenită, se zvonea că un ciclop uriaș rătăcește prin regat vrând să preia conducerea prin mijloace necinstite uzurpând tronul fraților împărați. Anticipând amenințarea ce-i pândea, Amirion merse și își anunță oștile să pregătească o strategie de luptă prin care să iasă învingători, iar Sturion i-a consultat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
reprezentație numită „Viață”. O masca este un obiect rigid, dar atunci când este purtată poate fi modelată după fiecare sentiment al persoanei care a animat-o. Răsuflarea amplă a buzelor șoptind câteva vorbe se pierde rapid la ieșirea din mască, apoi rătăcind neștiutoare printre alte chipuri dantelate. Masca, poartă către un univers de poveste ce își întinde hotarele către infinit... Masca, unealtă a cunoașterii civilizației, eleganței și a bogăției sufletești... Masca, tezaur al speranței și al visurilor... Masca, echilibrul dintre lumea reala
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acceptă. Poate e curios, însă începusem să mă obișnuiesc cu noua casă. Încetul cu încetul, îmi aduceam aminte de locul în care am copilărit și de prietenii pe care îi aveam de când eram mică. Acum mă simțeam încă singură și rătăcită într-o lume imensă. Dar era minunat că părinții erau lângă mine, deși aveam senzația că nici măcar aceștia nu mă mai înțeleg. După ce am cinat, am plecat în camera mea, tristă, fără să mai scot măcar un sunet. Îmi era
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-l pot face. Aveam puteri magice, eram fericită și pământul era la picioarele mele. Viața la țară nu a făcut altceva decât să completeze careul magic și să-mi confere raiul pe pământ. Pădurea avea farmecul ei și ori de cate ori mă rătăceau în desișul verde, bagheta magică îmi arăta drumul. Vietățile apăreau și dispăreau după bunul meu plac, iar Zâna Pădurii... eram tot eu. Copiii în jurul meu existau și probabil fiecare își juca propriul rol, dar eu eram cu puterile mele magice
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zâne bune! Pădure dragă, tu m ai așteptat? În trecerile repetate dinspre zi înspre noapte ori în diminețile răcoroase ți-ai adus aminte de mine, copila cu ochi mari albaștri, fremătând de bucurie la vederea copacilor tăi? Și vreau să rătăcesc fără țintă, ca o frunză mânată de vânt pe potecile goale, să fug fără oprire peste stânci și peste pietre, să mă opresc brusc în inima ta și să stau ceasuri întregi. Să privesc stelele, într-o noapte cu lună
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lăsând în urmă întunericul nestăvilit. Întinsă pe iarbă așteptam ca întregul spectacol să mi se deruleze în fața ochilor, să ia naștere, să înceapă acel joc de roluri paradisiac. Am auzit o notă, poate un MI sau un RE care se rătăcea prin aer. Se juca precum o mică vraja, iar încetul cu încetul s-a stins în îndepărtare. Un cântec providențial al unei ciocârlii se apropia de mine precum un voal de mătase. Simțeam căldura acestui cântec, intensitatea notelor, puterea mișcărilor
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
puțin pericol nu o deranja. Iar acum, urmărind cursul unui râu de munte, cu soarele dispărând după linia orizontului, era momentul perfect pentru o aventură memorabilă... Deodată ceva păru să licărească printre copaci. O sclipire albăstruie, micuță, ca un safir rătăcit în acel pustiu. Sidney o văzu cu coada ochiului și o studie cu atenție. Nu era o iluzie, era un glob sclipitor plutind în aer, ce se îndepărta cu fiecare secundă. Fata îl urmă. O conducea prin pădure, în direcția
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Fodor Daniela Un fir de iarbă Un fir de iarbă, asemenea unei pastile tămăduitoare, este întreaga natură redusă la cea mai primitivă formă a sa, este un recipient complex al Universului, o bucată policromă din pulberea de stele ce călătorește rătăcită prin cosmos, umplând zadarnic inertul bloc de vid cu care a fost blestemată închisoarea astrală în ceasul zidirii sale. Defila în fața miliardelor de suflete pecetluite cu stindardul pierzării, vindecând rănile reci pe care vacarmul surd, venit de nicăieri, le lăsa
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Prâslea, deoarece mașina ciudată cu care merse la închisoare îl prinse pe Jony și îl arestă. Agentul îi împrumută lui Prâslea o nouă pereche de pantaloni și plecară, dar de data aceasta Prâslea, derutat, se luă după altcineva și se rătăci. Sfios, ajunge pe un vas frumos și strălucitor, care se balansa ușor pe valurile apei. Prâslea văzu că nu i se pare nimic cunoscut și începu să strige: Agentule! țipă Prâslea. Ce ai, omule? Ești nebun? Nu mai țipa! exclamă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
revin înainte ca el să se lase greu deasupra mea, ca un mort și a rămas așa un timp care mie mi s-a părut că a ținut ore în șir. Apoi i s-au trezit mâinile. Au început să rătăcească pe fața mea, prin păr și apoi, oh, pe sâni și pe burtă, pe picioare și pe sex, pe care l-a explorat cu cea mai ușoară atingere. Era ca atunci când mama își trece degetul într-o mișcare circulară prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și de ciudățeniile Zilpei. Dar despre Rahela nu vorbiseră. A fost o săptămână aurită, fiecare zi era mai dulce și totodată mai tristă decât cea de dinainte. N-avea să mai fie altă vreme în care Iacob și Lea să rătăcească fiecare prin amintirile celuilalt și apoi, în mijlocul zilei, să se abandoneze unul în brațele altuia. Acestea erau singurele mese pe care aveau să le ia împreună, vorbind și descoperind lucruri comune pe care amândoi le gândeau despre familie și avere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]