6,418 matches
-
de stat suveran în regiune. Când cererea cehilor a fost respinsă de polonezi, cehii au hotărât să rezolve problema în forță. Unități cehești erau cantonate lângă Skoczów și încetarea focului a fost convenită la 3 februarie. Cehoslovacia nou înființată a revendicat zona parțial pe motive istorice și etnice, dar mai ales pe motive economice. Teritoriul era important pentru cehi întrucât pe acolo trecea linia de cale ferată ce lega Silezia Cehă de Slovacia (Calea ferată Košice-Bohumín, una dintre cele doar două
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
istoricul Victor S. Mamatey. El notează că, atunci când guvernul francez a recunoscut dreptul Cehoslovaciei asupra „hotarelor Bohemiei, Moraviei și Sileziei Austriece” în nota adresată Austriei la 19 decembrie, guvernul cehoslovac a acționat sub impresia că are susținerea Franței pentru a revendica Silezia Cieszynului ca parte din Silezia Austriacă. Parisul considera însă că a dat asigurări doar împotriva revendicărilor austro-germane, nu și a celor polone și vedea atât Cehoslovacia cât și Polonia ca potențiali aliați împotriva Germaniei și nu dorea să răcească
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
a ignorat propriile legi în raport cu limba și cu chestiunile legislative și de organizare. Deputații polonezi din Adunarea Națională Cehoslovacă au încercat deseori să ridice aceste probleme. Într-un fel sau altul, polonezii au fost treptat asimilați de către cehi. În regiunea revendicată la început de la Cehoslovacia de către Germania Nazistă în 1938 se afla și importantul nod feroviar Bohumín (în ). Polonezii considerau orașul a fi de crucială importanță pentru zonă și pentru interesele poloneze. La 28 septembrie, Edvard Beneš a compus o notă
Transolza () [Corola-website/Science/326609_a_327938]
-
în cruciadă. Robert imediat sa declarat rege al Angliei, cu toate acestea tronul a fost preluat de către fratele său mai mic Henric I, care deja pe 5 august 1100, a fost încoronat la Westminster, Robert ne avînd timp să-și revendice drepturile la tron. Ajungând în septembrie în Normandia, Robert a început pregătirile pentru o invazie în Anglia. Revendicările lui Curthose au fost sprijinite de unii baroni englezi, care sau răzvrătit împotriva lui Henric. Pe 21 iulie 1101 Armata lui Robert
Robert Curthose () [Corola-website/Science/326869_a_328198]
-
prin lucrarea Duhului Sfânt, care, de la Cincizecime, i-ar fi adunat pe cei care cred în Hristos în jurul evangheliei, constituind, astfel, ekklesia, trupul lui Hristos în istorie (Rom. 16; 16; Efes. 1, 22). Ca succesori ai misiunii apostolice, episcopii se revendică drept garanții și depozitarii tradiției (Irineu). Autoritatea episcopilor și a sinodului lor ar decurge din pretinsa infailibilitate a apostolilor, martori direcți ai lui Hristos. Dar întreaga Biserică se consideră zidită pe temelia apostolilor, de aceea Biserica ar avea facultatea harismatică
Teologie dogmatică () [Corola-website/Science/325525_a_326854]
-
fi inspirată de Duhul Sfânt, Duhul lui Hristos, este aceea care ar fi reținut ceea ce este obligatoriu pentru mărturisirea de credință (omologhia) personală, în vederea primirii botezului, euharistiei și hirotoniei. Prin pretinsa mărturie a Duhului adevărului (In. 3.16), ea se revendică drept călăuzită să exprime constant adevărul, care ar fi Iisus Hristos. În același timp, cum acest adevăr nu este un depositum static. Biserica redescoperă sensul actual al doctrinei printr-o ermeneutică teologică a tradiției, sub iluminarea Duhului Sfânt în vocabularul
Teologie dogmatică () [Corola-website/Science/325525_a_326854]
-
a receptării. Cu alte cuvinte. Biserica redescoperă sensul actual al doctrinei printr-o ermeneutică teologică a tradiției, sub pretinsa iluminare a Duhului Sfânt. Dogmatica ar presupune, de fapt, o dublă operație teologică: inductivă și deductivă, deoarece adevărul revelat nu se revendică drept rezultatul cercetărilor, ci ar fi primit în mărturia inspirată și deci pretins infailibilă a profeților, a apostolilor și a evangheliștilor. Dogmatica ar proteja autoritatea proprie a acestei mărturii având certitudinea adevărurilor prin experiența credinței, în mod necondiționat de demonstrația
Teologie dogmatică () [Corola-website/Science/325525_a_326854]
-
unui congres desfășurat la Chișinău, la care au participat 434 din 450 de delegați, aleși de către conferințele raionale ale membrilor PNL, ce au discutat și aprobat Statutul și Programul politic ale partidului. În cadrul dezbaterilor s-a accentuat că PNL se revendică din liberalismul românesc, incepand cu secolul al XIX-lea, din tradiția liberală basarabeana a perioadei interbelice și din Mișcarea de Eliberare și Renaștere Națională din Republică Moldova de la începutul anilor ‘80-‘90. PNL se declară ferm adeptul doctrinei liberale moderne
Partidul Național Liberal (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/325627_a_326956]
-
o gravă înfrângere într-o bătălie desfășurată vreme de trei zile în apropiere de Wogastisburg. Poziția bătăliei nu poate fi localizată cu certitudine, dat fiind că sursa, cronica atribuită lui Fredegar, nu oferă nicio precizare geografică. Astfel, mai multe locuri revendică legături cu locul de desfășurare a bătăliei (de obicei, în baza paralelelor lingvistice și unor săpături arheologice nu tocmai convingătoare), precum colina Rubín din apropiere de Podbořany (în Boemia), colina Úhošť de lângă Kadaň (în Boemia), Bratislava (Slovacia), Trenčín (Slovacia), Beckov
Bătălia de la Wogastisburg () [Corola-website/Science/325065_a_326394]
-
către Papalitate. După ce Arechis a murit, Adelperga a continuat politica de intrigi, în special prin susținerea fratelui ei, Adalgis, aflat într-un prelungit exil la Constantinopol, atunci când acesta a revenit în sudul Italiei în fruntea unei armate, pentru a-și revendica tronul. Fiul Adelpergăi, Grimoald, moștenitor al ducatului, a revenit din captivitatea de la curtea francilor și, luând partea lui Carol cel Mare, l-a înfrânt pe propriul unchi Adalgis și pe bizantini. Încercând ulterior să se desprindă de sub suzeranitatea francă, Grimoald
Adelperga () [Corola-website/Science/325102_a_326431]
-
II-lea al Angliei cu Eleanor de Aquitania și soră cu Richard Inimă de Leu. Deposedat de ducatele sale după bătălia de la Legnano din 1176 de către împăratul Frederic I "Barbarossa", iar ceilalți principi ai Imperiului German s-au grăbit să revendice părți din vastele sale teritorii. Henric a fost exilat la curtea socrului său, Henric al II-lea, din Normandia în 1180, însă a revenit în Germania trei ani mai târziu. Henric a încheiat în cele din urmă pacea cu împăratul
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
în ajutorul lui Berengario, care îl atacă pe Guido cu câteva ocazii. Acesta se retrage la o fortificație de pe râul Taro unde moare în toamna lui 894, lăsându-l ca moștenitor pe fiul său, sub tutela mamei sale. Aceștia vor revendica tilurile lui Guido, împotriva lui Bergenario și Arnulf. Guido nu a reușit niciodată să își exercite puterea în afara domeniilor sale, în ciuda pretențiilor titlului imperial. A a rămas în istorie ca o marionetă a papei, fiind contestat puternic de mulți nobili
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
o termine. În sfârșit începe concursul Omul-Pasăre. Nouă concurenții trebuie să înoate și apoi să urce pe stăncile pentru a lua un ou din cuibul unei păsări [Onychoprion fuscatus] și să se întoarcă cu el înapoi. Primul care se întoarce revendică victoria și conducerea insulei pentru tribului sau. Noro câștiga cu greu cursa și Ariki-mau rămâne conducătorul insulei pentru încă un an. Rămână iese în sfârșit din peșteră, palida din cauza șederii îndelungate sub pământ și cu o sarcină vizibilă. Înainte ca
Rapa Nui (film) () [Corola-website/Science/325217_a_326546]
-
acordat ducatul bavarez propriului său frate, Henric I. Dat fiind că acesta din urmă s-a căsătorit în jur de 937 cu Judith, fiică a fostului duce Arnulf "cel Rău", unchiul lui Henric "cel Tânăr", acesta avea tot dreptul să revendice titlul ducal. După ce a îndeplinit vârsta legală, Henric "cel Tânăr" a așteptat cu răbdare, deși se părea că Bavaria era definitiv pierdută pentru Luitpoldingi. Când Henric I a murit în 955, el a succedat de fiul său de patru ani
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
I de Rheinfelden a murit. Berthold de Zähringen și-a manifestat pretențiile asupra moștenirii familiei Rheinfelden din Burgundia, însă titlurile respective au trecut pe seama fratelui mai tânăr al lui Berthold I, Otto de Wetter(au)-Rheinfelden. De asemenea, el a revendicat Ducatul de Suabia. Susșinut de Welfi și de Papalitate, el a fost ales duce în opoziție cu Frederic în 1092. În același an, a fost ales și duce de Carintia și markgraf de Verona (ca și tatăl său), fapt la
Berthold al II-lea de Suabia () [Corola-website/Science/325271_a_326600]
-
Sfetnic domnesc între anii 1512 -1535. ( Petre Petria, Cristina Tănăsoiu, Vâlcea - Oameni de știință, cultură și artă. Dicționar, vol. II, Râmnicu - Vâlcea, Ed. Conphys, 2004); ( Ioan Popescu - Cilieni, Biserici, târguri și sate din județul Vâlcea, Craiova, 1941). Acest Hamza este revendicat și de comuna Corbii Mari ( Satul Obislavu, din 1968 Grozăvești), județul Dâmbovița. El este înmormântat la Mânăstirea Glavacioc, același județ. ( Ion Ionașcu, L. Lăzărescu și colectivul, Documente privind Istoria României, B. țara Românească, veacul al XVI-lea, ( 1571 -1580), Editura Academiei
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
la Uniunea internațională a femeilor cu sediul la Londra, din partea căreia a primit un sprijin real în înfăptuirea obiectivelor sale. Liga ieșeană a înaintat două petiții Camerei Deputaților (1896, cu 100 de semnături și, în 1898, cu 500 de semnături), revendicând scoaterea femeii măritate din rândul minorilor și “căutarea paternității” ; a organizat conferințe pe tema emancipării femeii, a adunat fonduri pentru acțiuni filantropice printre care mese gratuite pentru școlarii nevoiași, inițiativă extinsă pe tot teritoriul țării de Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii
Istoria feminismului politic românesc 1815 - 2000 () [Corola-website/Science/325304_a_326633]
-
cu legislația țărilor civilizate (acest drept a fost recunoscut în S.U.A. încă din 1847, în Anglia din 1870). Concluziile acestor dezbateri au fost cuprinse într-un amplu raport, înmânat comisiilor de unificare a legislației civile din Ministerul de Justiție. Se revendica, în primul rând, ca noul cod civil să permită femeii căsătorite cu un străin să-și poată păstra naționalitatea, să se elimine toate prevederile privitoare la incapacitatea femeii rezultată din regimul dotal; să nu fie știrbite drepturile femeii măritate în
Istoria feminismului politic românesc 1815 - 2000 () [Corola-website/Science/325304_a_326633]
-
latifundiilor, împroprietărirea țăranilor și democratizarea vieții politice, indispensabile îmbunătățirii condiției femeii în societate. În primăvara anului 1914, când se pregătea revizuirea constituției, ea va înmâna scriitorului și deputatului I. Al. Brătescu-Voinești, în numele unui grup de feministe de la Iași, o petiție, revendicând dreptul de vot al femeilor, fie și limitat la consiliile comunale, dacă nu și pentru parlament; în paginile revistei Viitorul româncelor, susține participarea României, alături de Antanta, în marea conflagrație din 1914 - 1918, în vederea unirii tuturor provinciilor românești într-un stat
Istoria feminismului politic românesc 1815 - 2000 () [Corola-website/Science/325304_a_326633]
-
atrage în jurul revistei oameni de cultură și lideri politici, susținători ai dobândirii egalității în drepturi a femeilor cu bărbații (Femeia română și politica); prin intermediul unor membri influenți ai Asociației, trimite, în primăvara anului 1914, două memorii Camerei Deputaților și Senatului, revendicând participarea femeilor la alegerile consiliilor locale; este prezentă la Congresul internațional al Alianței pentru sufragiul femeii (Budapesta, 1913), unde anunță afilierea societății Drepturile femeii la această Alianță influentă, cu peste unsprezece milioane de membre; în anii de după război, face parte
Istoria feminismului politic românesc 1815 - 2000 () [Corola-website/Science/325304_a_326633]
-
pe piață și concurează astfel cu firme mai mari, atunci când se sprijină reciproc în situații de criză. În cadrul rețelelor de firme riscurile pot fi de asemenea suportate în comun, cum ar fi în cazul finanțării unor bunuri de investiție ce revendică un capital semnificativ, dar și în situația angajărilor de personal. Deoarece numărul întreprinzătorilor care suportă anumite riscuri este mai mare, se pot lua decizii mai curajoase la nivel de firmă, iar procesele decizionale sunt securizate prin expertiza unui grup mai
Învățarea în cadrul rețelelor () [Corola-website/Science/324508_a_325837]
-
moarte. Thierry a fost fiul cel mai tânăr al ducelui Theodoric al II-lea de Lorena cu Gertruda de Flandra, fiică a contelui Robert I "Frizonul" de Flandra. După asasinarea în 1127 vărului său Carol I "cel Bun"", Thierry a revendicat Comitatul de Flandra ca nepot al lui Robert I, însă comitatul a revenit lui Guillaume Clito, care se bucura de sprijinul regelui Ludovic al VI-lea al Franței. Politica lui Guillaume și atitudinea sa față de autonomia Flandrei l-au făcut
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
la asediul Damascului din 1148, sub comanda regelui Ierusalimului Balduin al III-lea (cumnat al lui Thierry), și, cu sprijinul acestuia, ca și al regilor Ludovic al VII-lea al Franței și Conrad al III-lea al Germaniei, Thierry a revendicat Damascul pentru sine; în paralel, baronii cruciați nativi preferau pe unul dintre ei în această poziție, anume Guy Brisebarre, senior de Beirut; în orice caz, asediul a constituit un eșec și toți cruciații a trebuit să se retragă. Pe parcursul absenței
Thierry de Alsacia () [Corola-website/Science/324541_a_325870]
-
Agnes de Champagne. El era încă minor în momentul în care tatăl său a murit, așa că mama sa a activat ca regent între 1170 și 1173. Dat fiind că unii dintre strămoșii săi fuseseră conți de Verdun, Agnes de Champagne revendica acest comitat de la episcopul de Verdun în 1172, însă episcopul a rezistat presiunilor. Agnes a răspuns prin devastarea diocezei de Verdun, motiv pentru care atât mama, cît și fiul său Henric au fost excomunicați și nevoiți să se supună în
Henric I de Bar () [Corola-website/Science/324552_a_325881]
-
fost înfrânt, iar musulmanii care încă rezistau în citadela Antiohiei s-au predat cruciaților. Alături de Bohemund de Tarent, Raymond de Saint-Gilles și Godefroy de Bouillon, Robert a fost printre primii care au ocupat citadela, însă imediat după aceea Bohemund a revendicat orașul pentru sine. La rândul său, Raymond emitea și el pretenții, însă Robert și-a declarat sprijinul pentru Bohemund în această dispută. Disputele dintre cruciați au întârziat cruciada de la a continua mai departe către Palestina. Raymond de Saint-Gilles a părăsit
Robert al II-lea de Flandra () [Corola-website/Science/324546_a_325875]