15,122 matches
-
situația. Ceea ce ridica întrebarea - și la gândul ăsta femeia a simțit o apăsare în piept, de parc-ar fi primit un pumn, dar apăsarea era generată numai de teamă - oare mariajul ei cu Luca avea să fie destul de puternic ca să reziste la acea presiune continuă? —Azi am fost să vorbesc cu Sofia. Alison și Luca se uitau la televizor, după ce serviseră niște mâncare chinezească adusă prin curier și băuseră o sticlă de vin. —Ce-ai făcut? Bărbatul părea îngrozit, iar Alison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dreptate! Lacrimile au început să-i curgă pe față, rostogolindu-se apoi pe jeanși, unde au format o pată mică și întunecată. —O iubesc așa de mult încât, dacă nu-și revine, mă gândesc, la modul serios, că n-o să rezist. Bărbatul a plecat din nou capul. Cele trei femei au rămas tăcute, dar și-au aruncat priviri îngrijorate. —Nick, trebuie să fii puternic, i-a spus Julia cu fermitate. De dragul lui Milly. Nick a izbucnit într-un hohot de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Bărbatul a făcut o pauză. — Nu cred c-a fost deloc ușor. Acelea erau cuvintele pe care Susan așteptase atât de mult să le audă, iar acum, că ele fuseseră rostite, nici nu-i venea să creadă. Așa că a tăcut, rezistând tentației de a-l asigura pe Nick că totul a fost așa, floare la ureche, când, de fapt, lucrurile nu arătaseră atât de roz. —De cât timp erai nefericită? a întrebat-o bărbatul cu mâhnire. Susan l-a strâns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Elle McPherson, la Cindy Crawford și la Elizabeth Hurley. Pe scurt, ăsta era cel mai groaznic coșmar al Juliei. Sentimentul de nesiguranță în ceea ce-i privea propria persoană dădea buzna peste ea, dar femeia a făcut un efort și-a rezistat impulsului de a-i turna lui James în cap farfuria cu resturi de friptură. În exterior, a rămas calmă. De ce? a reușit ea să rostească. — Pentru că toate au copii, dar arată, în continuare, splendid... așa cum ai arăta și tu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
seama că bebelușul era al lui. Cu toate că vocea bărbatului rămăsese calmă, în ochi îi apăruse o scânteie de frică, iar obrajii i s-au îmbujorat a vinovăție. Termină cu tâmpeniile, i-a sărit femeii muștarul. Julia s-a forțat să reziste impulsului de a alerga la chiuvetă ca să vomite. —Am aflat. Desigur, ăsta era un bluf în toată regula, dar Julia nu se mai obosea să facă pe deșteapta. Iar James, fie că nu s-a prins, fie că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Julia, după care a tresărit ușor când a văzut-o pe Fiona uitându-se urât la ea și făcându-i semnul fermoarului peste buze. Însă Alison n-a sesizat nimic. —Mi-am îngropat adevăratele mele sentimente pentru că eram disperată să rezist, a continuat ea. Și-așa e greu să recunoști că mariajul tău nu prea funcționează, dar, atunci când ți-ai târât bărbatul de lângă fosta soție, ești și mai presată să nu accepți eșecul. Sunt perfect de acord, a intervenit Julia dând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
N-ai cum să scapi! Asta doar Alah poate s-o spună. Deșertul e foarte mare. — Dar salina asta nu. Și oamenii mei te înconjoară. Aruncă o privire spre gerba fleșcăită ce atârna de șa. — Ai apă puțină. N-o să reziști mult - făcu o pauză. Dacă vii cu mine, îți promit o judecată dreaptă. — Nimeni n-are de ce să mă judece, preciză Gacel cu naturalețe. Pe Mubarrak l-am omorât în luptă dreaptă, după obiceiul neamului meu, iar pe militar l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
văzură iarăși; în același loc, în aceeași poziție, fără să fi făcut, aparent, nici o mișcare. Glasul locotenentului răsună nervos prin microfon: — Ce părere aveți? Că e nebun! răspunse Malik, prost dispus. Nu cred că mai are apă... Cum o să mai reziste o zi în cuptorul ăsta? Nimeni nu răspunse. Chiar și pentru ei, afară din groapă și cu apă suficientă în bidoanele mari, ideea unei alte zile sub acel soare de foc era de nesuportat și, totuși, targuí-ul părea dispus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și-l închipuie pe acel bărbat înalt, cu trăsături nobile și vorbă cumpătată, care acționa convins că nu face decât să-și îndeplinească datoria potrivit vechilor sale tradiții, conviețuind cu lepădăturile ce umpleau închisorile și înțelese că n-ar fi rezistat. Compatrioții săi erau, în mare parte, oameni sălbatici și primitivi, și Razman știa asta. Vreme de o sută de ani trăiseră sub jugul colonizatorilor francezi, care se străduiseră să mențină poporul în ignoranță, și, cu toate că acum se considerau liberi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și jucăuși, neîncrezătoare în acel animal necunoscut, doar ochi, nas și gură, care îi invadase teritoriul. Ascultă. Vântul nu aducea zvon de glasuri omenești, iar soarele, foarte sus, căzând vertical, îi arătă că era ceasul de gaila, când puțini oameni rezistă moleșelii și nevoii de-a trage un pui de somn. își înălță capul, aproape fără să-și miște corpul, și scrută împrejurimile dincolo de stânci. La mai puțin de un kilometru, spre sud, chiar la marginea salinei, zări un vehicul ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-i taie calea. Nu credea că îl putea ajunge în erg, fiindcă, fără cămilă, se putea îngropa în nisip de cum ar fi zărit un vehicul în depărtare, dar apa aproape digerată din stomacul cămilei nu avea cum să mai reziste încă o zi fără să se strice de tot și fugarul avea neapărat nevoie de o nouă provizie. Izvoarele subterane, acele atankor din văile și strungile masivului muntos, unde, dacă săpai mult, puteai găsi uneori un pic de lichid mocirlos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o aprinse lent. — Ca și sergentul El-Haideri... Numai oameni de teapa lor pot ține în frâu adunătura din Adoras... Acum va trebui s-o facă locotenentul Razman... — Razman? se miră El-Mojkri. L-ați detașat pe Razman la Adoras? N-o să reziste nici trei luni - zâmbi amuzat. De asta era pe punctul de a leșina afară. Or să-l violeze înainte de a-i tăia gâtul. Guvernatorul se lăsă să cadă într-unul din fotoliile garniturii de piele neagră ce ocupa un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
râs amar și disprețuitor. Dacă măcar ai fi murit, aș fi putut spune că ai fost torturat până la limite inumane... Dar ești aici, viu și făcând caz de niște răni care se vor cicatriza în cincisprezece zile. Orice student răzvrătit rezistă mai mult în fața oamenilor mei decât i-ai rezistat tu acestui targuí. înainte erai mai dur. — Când eram tânăr și torționarii erau parașutiști francezi... Atunci credeam în ceva. Era o cauză dreaptă. Poate că nu am fost convins că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aș fi putut spune că ai fost torturat până la limite inumane... Dar ești aici, viu și făcând caz de niște răni care se vor cicatriza în cincisprezece zile. Orice student răzvrătit rezistă mai mult în fața oamenilor mei decât i-ai rezistat tu acestui targuí. înainte erai mai dur. — Când eram tânăr și torționarii erau parașutiști francezi... Atunci credeam în ceva. Era o cauză dreaptă. Poate că nu am fost convins că e drept să-l ținem pe Abdul închis pe viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
temperament ieșit din comun. Dar temperamentul în luptă - Gacel știa bine asta - nu are nimic de-a face cu temperamentul necesar ca să înfrunți deșertul. Cu deșertul nu se luptă, pentru că deșertul nu poate fi învins niciodată. în fața deșertului trebuie să reziști, mințindu-l și înșelându-l, ca să sfârșești salvându-ți propria viață, când el crede că ești deja în mâinile lui. Pe „pământul pustiu“ nu trebuie să fii erou din carne și oase, ci piatră fără sânge, pentru că pietrele sunt singurele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ucis, era dreptul lui s-o facă, iar din acel moment scăpa de orice răspundere și era, de asemenea, liber să încerce să se salveze. „Cinci zile, calculă. După cinci zile voi fi încă în stare să încerc singur. Dacă rezistă mai mult, va fi prea târziu pentru amândoi.“ își dădea seama că se afla în fața unei dileme: pe de o parte, trebuia să facă eforturi ca să-și țină însoțitorul în viață, hrănindu-i speranțele și încercând tot ce era omenește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și cu vechi albii de râuri care cu mii de ani în urmă curgeau năvalnic spre îndepărtatul Niger sau spre foarte îndepărtatul Ciad. Un bun soldat, și se presupunea că ei asta erau, avea obligația să supraviețuiască în asemenea circumstanțe, rezistând cât timp ar fi fost nevoie. Că sfârșeau înnebunind într-o asemenea singurătate și cu o asemenea vipie nu era o problemă care să intre în calculele celor ce dăduseră ordinul și care, în mod sigur, nu cunoscuseră niciodată, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lui, ca să-i asculte bătăile inimii. Din locul lui din spatele mitralierei, caporalul se neliniști: — Ce se întâmplă? E viu sau mort? — Mai mult mort decât viu... Abia respiră și e complet deshidratat. Dacă nu-i dăm să bea, nu mai rezistă nici măcar șase ore. — Percheziționează-l! îl percheziționă minuțios. — Nu are arme, spuse cu convingere, dar apoi se întrerupse, în timp ce deschidea un săculeț de piele și împrăștia pe nisipul tare o grămadă de monede și diamante. Fir-ar să fie! exclamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nimic din ce nu iau eu cu mâna mea și te asigur că, după ce-or să te vadă, or să încerce și alții... Dezbracă-te! repetă, și de data asta era un ordin. Laila șovăi. încă mai încerca să reziste și toată ființa ei se răzvrătea împotriva ideii de a se supune, dar înțelesese, o știa din momentul în care-l văzuse pentru prima dată, că sergentul major Malik-el-Haideri era capabil de orice, inclusiv să le permită oamenilor săi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să se înfofolească, tremurând, cu tot ce aveau la îndemână. Când, aproape pe înserat, se opriră într-o minusculă gară de munte și conductorul anunță că aveau la dispoziție zece minute ca să-și cumpere ceva pentru cină, Gacel nu putu rezista tentației, sări jos și alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini. îl uimi consistența ei. Mai mult decât răceala, l-a impresionat acea moliciune de nedescris, ușor scârțâitoare, care se topea între degetele sale, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
alt partener de tură, pe oricine, n-are nici un fel de preferințe, doar să-l scutească de madam Ortansa, că nu se simte-n stare... E înțelegător Foloștină și bine intenționat și plin de experiență în soiul ăsta de diferende. Rezistă, se ține tare pe poziție, de vreo șase ani i s-a împlinit termenul de pensionare, dar nu se lasă, uite-l, un moșneag scundac și voinicos, cu fața stacojiu-vineție, pus mereu la patru ace, la costum și cravată, și-mbălsămat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nu se poate, uite că nu se îndura s-o lase în voia sorții după ce ea osteni să-și mai caute de lucru, așa încât înțelese să facă un efort ca s-o sponsorizeze ceva mai consistent. Cât ar mai fi rezistat și el, Mirelo, cât l-ar mai fi ținut curelele să hrănească încă o familie pe lângă a lui? Asta n-aveai de unde să știi de azi pe mâine. De azi pe mâine nu mai știai la ce să te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se subțiase și se rărise în ultimul hal, încă era bine. Odată la două-trei săptămâni încă-și puteau permite o ieșire la Cernica sau la Snagov cu mașina. Dacia lui Velicu, Mirelo, mai veche și decât amănțeala lor, ar fi rezistat altminteri și la drumuri mai lungi. Până la Sinaia sau, Constanța însă, i-ar fi costat prea mult benzina, și poate ar fi cedat tentației de a lua o cameră la hotel două zile, cum li se mai întâmplase. Te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
poate supraviețui cu mai puțină pâine decât un bărbat. Ea mănâncă îndeobște mai puțin. Are un metabolism care-i permite să asimileze mai bine, poate și datorită menirii de a pregăti hrana pentru întreaga familie. Organismul ei e mai economic, rezistă mai bine la foame, și totuși numai un bărbat ar putea-o îndruma pe calea postului și a ascezei, cum tot doar el îi poate cultiva deprinderile luxului și ale traiului pe picior mare. Atunci s-a gândit probabil prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
adunate de prin cine știe ce gunoaie și rahați de câine. În definitiv, n-ar trebui să aibă pretenții la ea, dacă el, unul, nu e în stare să se umilească până într-atât încât să se lase de fumat. Ar putea rezista la nesfârșit cu ceai de izmă și câteva felii de pâine, dar uite că fără țigări... Freca între degete, deasupra farfurioarei-scrumieră, capătul ars al unui Wincester fumat pe sfert, pătat și jilav, și parcă ar fi avut urme de ruj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]