8,304 matches
-
În această dimineață, spuse el scoțând din buzunarul hainei o pungă mare de stafide trase În ciocolată. Încercă fără prea mult succes să o desfacă cu mâna, apoi renunță și Își folosi dinții. Sunt lipite ca naiba. Insch reuși să smulgă un colț și Își Împinse degetul În gaura pe care o făcuse. Ni s-a cerut să păzim echipa de protecția mediului de la consiliul local. Logan Își Înăbuși un geamăt. — Glumiți? — Nu. Trebuie să dea niște avertismente și tipul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
auriu și stacojiu, iar cizmele cu vârf Întors scârțâiră pe podea. — McRae! răcni el cu o mutră furioasă sub stratul gros de machiaj. Purta o barbă ca de țap lipită, completată de o mustață ca un mâner. Când și le smulse, o urmă roz i se contură În jurul gurii. O urmă albă arăta locul unde probabil se aflase turbanul său, iar pielea capului său chel strălucea. Logan sări În poziție de drepți. Deschise gura ca să Întrebe cum ieșise reprezentația din seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Chiar și fără paloarea morții, ar fi fost alb ca brânza. Piele albă ca spuma laptelui, cu alunițe și o iritație ușoară. Și fără rotule. Ambele picioare păroase aveau găuri zdrențuite În locul unde la oamenii normali erau genunchii. Carnea era smulsă În dreptul articulației, iar osul gălbui Împunsese țesutul hăcuit. Cine făcuse chestia asta nu se deranjase să facă o treabă curată. Era vorba mai degrabă de chirurgie la Întâmplare, din entuziasm, decât de abilitate. Privirea lui Logan trecu peste sângele Închegat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o clipă, de parcă toată puterea Îi dispăruse. Membrii echipei Își abandonară carcasele și o porniră spre cel căzut. Logan ajunse chiar când reîncepură țipetele. Sângele țâșnea din mănușa de cauciuc gros a polițistului, printr-o gaură din palmă. Victima Își smulse masca și ochelarii de protecție. Era agentul Steve. Ignorând apelurile la calm, continua să urle și să tragă de mănușa Însângerată ca să și-o dea jos. Avea o gaură zdrențuită: chiar În bucata cărnoasă dintre degetul mare și arătător. Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
folosul comunității la Direcția Parcuri a primăriei, ca de obicei, și că fusese trecut pe lista delincvenților sexuali. — Ca de obicei? Watson strânse din umeri. — Se pare că mereu ajunge la Direcția Parcuri, zise ea, Împrăștiind firimituri de ciocolată. — Plantează, smulge buruienile, repară chestii. Știi tu. Înghiți și strânse din umeri. — Judecătorului i-a fost milă de el, dat fiind că oferise dovezi pentru cazul lui Gerald Cleaver și-așa mai departe. A trecut iar prin toată povestea, doar că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Îmi pare rău, dar nu e vinovat. Dacă nu-i dai drumul, mă duc la presă. Sunt Încă destule camere afară ca să ajungă peste tot la știrile de dimineață. — Nu putem să-i dăm drumul, spuse Insch. Cineva o să-i smulgă capul dacă facem așa. — Deci, recunoști că n-a făcut nimic rău? Era ceva superior În felul În care Turner spuse asta, de parcă erau iar În clasă, iar inspectorul Insch tocmai fusese prins În spatele adăpostului pentru biciclete. Inspectorul se Încruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să se ocupe În continuare. Asta e. Acum, fie-l găsesc, fie nu. — Vrei să te duci acolo? — Dumneavoastră nu? Inspectorul Îi zâmbi trist. — Ba da. Dar fac pe dădaca pentru băieții cei mari... Unul din privilegiile rangului. Insch se smulse de pe marginea biroului și-l bătu pe Logan prietenește pe umăr. Dar tu ești doar un sergent, mai jos În ierarhie. Îi făcu cu ochiul. Mișcă-ți fundul. Logan scoase din parcare un Vauxhall vechi și ruginit. Era Întuneric, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
poate, chiar viața tatălui său erau amenințate de o primejdie din ce în ce mai mare. Dar Rufus - cel mai puternic bărbat din toate legiunile de pe Rhenus, încât, dacă înfigea pilum-ul, lancea cu vârf mortal, în trunchiul unui copac, nimeni nu reușea s-o smulgă de acolo și trebuiau să taie trunchiul vechi de sute de ani - îl învăță pe copil să țină arma în echilibru, să-și răsucească torsul, să împingă cu piciorul, cu genunchiul, cu șoldul, energia teribilă transmisă umărului și mușchilor brațului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
castrum pe malul Rhenus-ului, care călărea asemenea barbarilor și vorbea minunat greaca veche, dar se poticnea în latină. Și, pe când toți îl mângâiau, iar un senator bătrân spunea înduioșat: „Sângele lui Augustus s-a întors la Roma“, un tribunus îl smulse din mijlocul mulțimii și-i spuse: — Acesta este orașul pe care Tiberius i l-a furat tatălui tău. Băiatul privi, cu ochii lui limpezi larg deschiși. O clipă mai târziu era îmbrățișat de cei doi frați ai săi, mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să garanteze că n-ai luat parte la ele? Băiatul își va pierde viața“, anunța Drusus. Jurnalul se întrerupea cu o pată de cerneală și era reluat șapte zile mai târziu. „Procesul bietului băiat a fost oribil: depoziții ale sclavilor smulse sub tortură, acuzații ale unor falși prieteni, adunări de senatori înspăimântați. Iar Tiberius, cu prezența lui dură în aulă, a provocat o asemenea spaimă, încât acuzatul, deși mersese din ușă-n ușă implorându-i pe toți prietenii săi puternici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să nu i se întâmple ceea ce vede că au pățit alții. Prietenii noștri sunt condamnați unul după altul, iar vina lor, de care toți se tem, e fidelitatea. Vechiul, curajosul grup de populares este lipsit încet-încet de oamenii lui, așa cum smulgi boabele de pe un ciorchine de strugure“. Fiul lui Gracchus și noul Castrum Praetorium Tocmai atunci își făcu apariția la Roma și străbătu Forum Augusti un bărbat la vreo patruzeci de ani, în straie modeste, cu fața arsă de soare, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că Agrippina făcuse călătoria în lanțuri, cu escortă militară, însă într-o lectică închisă, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ea. Și, parcă printr-o îndelungată cenzură, paginile lui Cornelius Tacitus care îi povesteau obiectiv destinul au fost smulse, au dispărut. Despre procesul acela rapid, despre acuzații și martori, despre felul cum se apăraseră acuzații și dacă le fusese îngăduit s-o facă, lui Gajus nu i-a spus nimeni nimic. Iar el n-a putut să întrebe. Tutela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
își putea pune inelul fără ca acesta să-i alunece de pe deget. Multe alte lucruri lipseau. Nu întrebă nimic. Băgă de seamă că era cu neputință să blocheze ușa acelei încăperi pe dinăuntru. Se vedeau însă urmele unui zăvor care fusese smuls. Ca să se spele, îi indicară niște instalații mizerabile folosite de funcționarii și paznicii casei. Îi ziseră batjocoritor să nu-și facă griji: Aici nu intră sclavi. „Pui de leu prins în laț, dus la noul stăpân.“ Avea aproape șaptesprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
părea că i se adresează. — Care scrisori? îl întrebară ceilalți. Libertul sirian continua să râdă. — Scrisori din vremea când Tiberius era exilat la Rhodos. Livia le-a păstrat patruzeci de ani; el s-a înfuriat, a încercat să i le smulgă, dar ea n-a cedat... Gajus ridică ochii și-i întâlni pe cei ai libertului. Prin urmare, cuvintele îi erau adresate lui. În sufletele celor mai vechi și mai credincioși sclavi ai Liviei se ascundea o ură nebănuită. Se întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în timp ce părăsea adunarea, care trebuia să efectueze votul secret. Lupii aceia, cum spusese atât de elocvent Tiberius “înainte ca mintea să i se întunece“, stăteau ghemuiți în scaune; părea ceremonia unei alegeri solemne. „În schimb, e o capcană ca să-și smulgă unul altuia prada din gheare, ca lupii marsicani.“ Așteptă dincolo de ușă, dispunându-și în ordine cohortele. Între timp, tot mai mulți oameni se adunau în jurul Curiei. Potrivit previziunilor lui Macro, senatorii îi auzeau strigând numele lui Germanicus și pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe nedrept destituit de Tiberius. Să reinstaurăm autonomia acelui teritoriu, să-l despăgubim pentru bogățiile pe care lacomii procuratores le-au luat de la tatăl său. — Nu poți face asta! îl întrerupse speriat Sertorius Macro. Senatorii vor striga că vrei să smulgi aurul Romei pentru a-l da barbarilor. Fără să-i răspundă, Împăratul întinse mâna și arătă spre un punct de pe hartă. — În Iturea, să redăm libertatea și puterea tetrarhului Sohaemus, care își conducea cu înțelepciune poporul. Să-i încredințăm lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Kotys, neobositul cavaler, munții din Armenia Minor, unde bântuie tâlharii. Și se gândi: „Să-i încredințăm Pontus-ul și Bosphorus-ul lui Polemon, principele poet care scria epigrame pe o foaie subțire de pergament și mi le dăruia. «Eros, te rog, smulge dragostea pe care o port în mine sau îngăduie-mi să fiu iubit. Dorința nu mai poate trăi singură...» Să-i încredințăm conducerea Thraciei lui Rhoemetalkes, care, în casa Antoniei, în joacă și cu o speranță tainică, a înfăptuit ritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca să ajung să-i cer băiețandrului ăstuia o audiență prin mijlocirea unor sclavi egipteni, le spuse furios Sertorius Macro oamenilor săi de încredere. De la o zi la alta, el, care visase o putere mai mare decât cea care-i fusese smulsă lui Elius Sejanus, vedea că influența sa asupra Împăratului se risipea, iar puterea cohortelor pretoriene devenea inutilă. Soția sa Ennia continua să se lamenteze: „După câte am făcut, eu nu mai valorez nimic“, până când el urlase: „Împăratului îi trebuie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l urmeze, bătrânul Imhotep cuprins de emoție și de teamă, iar Euthymius, ars de soarele din Misenum, cu un zâmbet șiret, ca și cum urma să-i joace un renghi. La capătul aleii, printre ierburi, se afla ceva din care soarele smulgea reflexe de aur. În răstimpuri, scânteierile deveneau orbitoare, fiindcă Euthymius alesese anume locul și ora, după o îndelungată analiză. În fața bazinului cu flori acvatice pe care Augustus le adusese din Aegyptus, Euthymius făcu un gest triumfător, de parcă i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fostul socru care pierduse puterea, stătea alături de el și, fără a-și întoarce capul, îi puse o mână pe braț. Atunci intrară mai mulți servitori ducând platouri cu vânat; păsările aveau pene, încât păreau vii. Callistus le ieși în întâmpinare, smulse o pană de fazan, se prefăcu că o miroase și zise: „Asta nu-i otrăvită“, apoi îi întinse platoul lui Calpurnius Piso. Calpurnius îl privi pe Callistus, le îngădui sclavilor să așeze platoul în fața lui, fără să spună nimic. Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui ajunse un denunț precis și extrem de grav: senatorul Papinius și un tânăr dintr-o familie nobilă, pe numele lui Anicius Cerialis, puseseră la cale un nou complot. „Curia senatorială e un câmp de urzici“, spusese Tiberius. „Poți să le smulgi până îți rănești mâinile, că în iarba uscată cresc altele.“ Așa cum iarba uscată hrănea urzicile lui Tiberius, tot așa teama, pierderea privilegiilor și ambiția alimentau intrigile. Iar Împăratul, cu trei ani mai matur decât atunci când preluase puterea, cu siguranța lucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Vaticanus, unde, cu ani în urmă, fusese arestată mama sa. Alegerea unui asemenea loc, oarecum nepotrivit pentru un proces, li se păru multora un omagiu plin de cruzime adus moartei. Adună în grabă un grup de senatori, care, imediat ce mințile smulse din somn li se limpeziră, văzură că li se oferea posibilitatea reglării unor animozități mai vechi și, prin urmare, constituiră un tribunal confuz. — Interogați-i, spuse Împăratul, și judecați-i potrivit legilor Romei. Se îndepărtă. Senatorii îi încredințară pe conjurați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zâmbi și zise: După-amiază vino la mine cu proiectele acelea pentru Aegyptus. Vom vorbi despre ele... Pe când cobora, se hotărî deodată să se îndrepte spre camerele Miloniei și Drusillei, fiica sa. Camerele noii sale familii, după cealaltă, care-i fusese smulsă, frunză după frunză, până la singurătatea totală și halucinantă de la Capri. O familie, insula lui de intimitate absolută, de iubire umană; aici nu existau piedici, alerte, invenții: era o grădină închisă, minunată. Curând, în vila cea nouă chiar avea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ia. Iar el merse împreună cu servitorii săi, escortat de pretorienii tăcuți. Observă că leșurile fuseseră jefuite; cel al Împăratului era străpuns de mai multe răni, cele mai multe făcute după ce murise, pentru că erau deschise, lipsite de sânge. Inelul sigillarius de aur fusese smuls de pe inelarul mâinii drepte. — Nu era nevoie de treizeci și două de lovituri de pumnal ca să te ucidă, șopti Herodes. Cei care, pe când erai viu, nu îndrăzneau nici măcar să-ți vorbească au descoperit că au foarte mult curaj după ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bătrânețe și viață fără de moarte. (Am terminat descrierea fotografiei.) V-am spus că personajul nostru adormise, dar nu este adevărat; sunt de aceea obligat să retractez, el doar ațipise sau gândea atât de intens, că am avut timp să-i smulg o clipă fotografia ce-o ținea În mână și s-o descriu (orice descriere e o posesiune, după romancierul vechi, de aceea descrie el atâtea lucruri, dintr-o defulare) așa, acum se reașază, adică deschide ochii și privește, ia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]