8,805 matches
-
este, prin arhitectura sa ciudată, mediul propice tainei" (1984: 135-136). Alegând, ca setting al intrigii sale, un spațiu bizar, cu pulsații deschise în finele capilare ale goticului, naratorul reiterează un topos al imaginarului terorii, extrem de util în accentuarea senzației de straniu, care precedă orice experiență ficțională a terifiantului 85. Calitatea desenului împrumută ceva din tușele maeștrilor americani, mai ales Hawthorne (The House of the Seven Gables) sau Poe (The Fall of the House of Usher). Locul este delabrat, secătuit de energie
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mereu de mișcările lui și de expresia feței". Păun cere să vorbească între patru ochi cu Brumă; prezența Mariei devine indezirabilă. Acum naratorul începe să construiască tensiunea epică în mod migălos, prin acumulare de depoziții. Intrusul vorbește repede, sacadat și straniu, are gesturi febrile; "toate acestea îl făcură să se întrebe (pe Costache, n.m.) dacă nu cumva are de-a face cu un nebun". Străinul sesizează cu acuitate reacția și parează prompt: "Vrei să știi cine sunt, natural. Ești gata să
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
n-are efect decât când e pe viață, adică atunci când smulge definitv pe condamnat din societate. Condamnatul politic iese din închisoare mai înverșunat decât era când a intrat". Din acest discurs orientat psihanalitic, lectorul poate descifra cu ușurință rădăcinile agresivității stranii ale lui Păun, ca și mobilul întreprinderii sale. După detenție, condamnatul primește o scrisoare de la un avocat, prin care este informat că o persoană anonimă dorește să-l ajute să se reintegreze în societate, oferindu-i o sumă consistentă: 50000
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
aproape invariabil, într-o mlaștină de contradicții semantice.) Dacă acceptăm cu toții premisa lui Tzvetan Todorov cu privire la literatura fantastică și la modul în care operează aceasta "fantasticul se întemeiază în mod esențial pe o ezitare a cititorului [...] cu privire la natura unui eveniment straniu" (1973: 182), realizăm că ezitarea aceea, fără îndoială estetică, este cea care declanșează întregul proces de receptare și de interpretare a narațiunii. Lectorul model pentru acest tip de reprezentare artistică ar putea fi reprezentat de un Roger Caillois, care strecoară
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Totuși, opinez că, dacă naratorul s-ar fi abținut de la fixarea fermă a cadrului epic în registrul diabolicului, farmecul diegezei ar fi sporit. Naratorul introduce în diegeză un vrăjitor (nu o vrăjitoare), pe care-l opune eroului. Faptul este relativ straniu mai ales dacă avem în vedere că, în Malleus Maleficarum (1487),89 celebrul și infamul tratat asupra vrăjitoriei medievale, autorii, călugării dominicani Heinrich Institoris (Kramer) și Jacob Sprenger, susțin că toate persoanele implicate în ritualul vrăjitoriei sunt femei. Observația (foarte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Dar să nu anticipez. Este evident, încă de la debut, substratul de basm al nuvelei, căreia i se aplică un strat viguros de identificare descriptivă de sorginte realistă. Rezultatul este un tablou rural descris convingător, nu vidat de tușe ale fabulosului straniu: În preajma unei păduri străvechi se privea în iaz moara lui Călifar. [...] Dincolo de moară începea Căpriștea: un pământ pietros, scorburos și plin de mărăcini, în care numai necuratul trăgea brazdă cu coarnele". Sugestia diabolicului este augmentată prompt, într-o rescriere răsăriteană
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
a-i dezvălui eroului omnipotența iluziei universale (maya). Tot în literatura universală, i se poate găsi un corespondent în nuvela Djoumane (1870) de Prosper Mérimée, care descrie o aventură terifiant-erotică a unui locotenent european în jungla orientală, pusă în mișcare, stranie coincidență, din nou de un vrăjitor bătrân. Chiar și în literatura română, cred, se poate identifica un hipotext în Sfântul Andrei al lui Gane. Ion Vlad sintetizează destul de bine esența epică a nuvelei, insistând și asupra caracterului eminamente vizual al
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ale macabrului sau ale terifiantului exotic, evidențiată de Grand Guignol-ul parizian 90, ale cărui capilare terifiante se prelungesc, retroactiv, până la proza gotică. Există, de altfel, câteva invariante gotice în Aranka, pe care naratorul le speculează cu abilitate: setting-ul izolat și straniu (domeniul familiei Kemény), un personaj banal, cu o atitudine pozitivistă (obezul și complet vidatul de umor Silvestru Hotăran), slujitorii de la castel, apropiați, ca ton, mai degrabă teratologicului decât antropicului (Gușatul, incapabil, aparent, de vorbire articulată), istoria unei familii ilustre, dar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
evaluarea și, eventual, cumpărarea unor cărți vechi și rare din biblioteca familiei. Suntem informați că moștenitorii legali ai domeniului sunt doar rude îndepărtate, neamul aristocratic ștergându-se odată cu dispariția contesei Aranka. Proprietatea răposatului conte este un ținut dintre cele mai stranii, mlăștinos, cu un aer nesănătos exalat de bălțile necolmatate, adevărate fiefuri ale luxurianței insectivore. De altfel, pozitivistul și pântecosul Hotăran (numele însuși este o sursă de comic în descendența unor Alecsandri sau Caragiale) își consiliază însoțitorul să se înarmeze cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
2.4.3. Erosul vampiric Domnișoara Christina de Mircea Eliade Redactată în limba română, proza lui Mircea Eliade stă, aproape integral, sub semnul experimentului. Într-o literatură obsedată de "subiecte serioase", el își permite luxul cultivării unor teme epice marginale (straniul fantastic, teroarea supranaturală etc.), neezitând să elogieze, într-un rând din Oceanografie, chiar și policier-ul, pentru puritatea transparentă din construcție și din stil. Oricum, Adrian Marino are dreptate să deceleze un leitmotiv teoretic eliadesc: "existența structurilor narative comune mitului
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de lectură este mai puțin evidentă,95 dar nu mai puțin incitantă. Întregul roman poate fi interpretat ca o frescă a prăbușirii aristocrației în favoarea unei clase sociale în plină ascensiune: țărănimea. În acest sens, cartea lui Eliade anticipează în chip straniu un film produs, între alții, de Andy Warhol și regizat de Paul Morrisey: Blood for Dracula (sau, în unele versiuni, chiar Andy Warhol's Dracula, 1974). Și acolo aristocrația, reprezentată de Dracula (conte bolnav și decrepit, exilat din Transilvania în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Oscar Wilde, Salomé99, ar putea fi utilizate cu ușurință ca adjuvant grafic la o ediție de lux Domnișoara Christina.) Divizat în nouăsprezece capitole (număr mistic, încărcat de semnificații speciale în cifrul labirintic eliadesc)100, romanul lui Eliade are centru evenimentele stranii petrecute la un conac din Câmpia Dunării. Narațiunea debutează în registru convențional, cu o masă în familia Moscu, la care iau parte pictorul Egor Pașchevici și profesorul universitar Nazarie, discipol al lui Pârvan. Primele note de straniu se găsesc abia
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
are centru evenimentele stranii petrecute la un conac din Câmpia Dunării. Narațiunea debutează în registru convențional, cu o masă în familia Moscu, la care iau parte pictorul Egor Pașchevici și profesorul universitar Nazarie, discipol al lui Pârvan. Primele note de straniu se găsesc abia în partea a doua, când, într-o conversație dintre cei doi oaspeți sus-menționați, ultimul îi mărturisește primului aprehensiunile difuze care se trăiesc în proximitatea luxuriantă a unui decor silvan. Nu lipsesc de aici tușele dantești: "Pădurea te
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
primele semne că este asaltată de vampir în capitolul următor, când o migrenă rebelă și aparent inocentă o țintuiește la pat (starea i se va agrava în continuare)101. Anterior, Simina își dezvăluise dimensiunea diabolică în fața lui Egor, purtând o stranie conversație cu acesta în vechea caleașcă a Christinei. De altfel, desele dialoguri cu care este presărată acțiunea romanului par a fi principalul vector al tramei, care evoluează direct proporțional cu informațiile ce transpar din schimburile de replici. Această structură dramatică
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mai dura mult, Sanda. Am să străpung inima strigoiului. Cu un țăruș de lemn am să i-o străpung!...". Formulată în termeni lipsiți de echivoc, hotărârea pare de neclintit. De aceea, în partea a douăsprezecea, ne apare cu atât mai straniu comportamentul eroului față de Simina, care-l atrage în pivniță, sub pretextul căutării unei sticle cu borviz pentru doamna Moscu. Aici, are loc un episod de amor pubescent, cu tentă manifest pedofil-vampirică. Astfel, copila (pacientul convențional, dar agentul textual) îi poruncește
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
mai ales, despre groază ca izvorând aproape exclusiv din sfera culturală occidentală, o nișă creatoare semnificativă se poate identifica, de pildă, în tradiția prozei sau a dramaturgiei japoneze. Contemporan cu pionierii goticului englez, eruditul Ueda Akinari (1734-1809) publică, în 1776, strania și faimoasa Ugetsu Monogatari (aproximativ Povești despre lună și ploaie, însă traducerea titlului în limba română se îndepărtează de finețea poetică a originalului)110, o culegere de povestiri cu substrat supranatural, bântuite de fantome răzbunătoare și de spirite melancolice, operă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
în cazul unor adaptări cinematografice. Trebuie precizat că, dintre toate peliculele consacrate subiectului, cea mai valoroasă rămâne producția din 1931, regizată de James Whale, cu Boris Karloff în rolul monstrului. 29 Nici una dintre scrierile ulterioare ale lui Mary Shelley (inclusiv strania distopie The Last Man, care precedă cu peste un secol romanul I Am Legend al lui Richard Matheson) nu a înregistrat vreun succes notabil. Faima autoarei pare a se baza exclusiv pe Frankenstein. 30 Scriitorul rus a dobândit un statut
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
influențat, în chip decisiv, scriitura simbolistă a lui Villiers de l'Isle-Adam sunt Charles Baudelaire și Edgar Allan Poe. 39 Pentru o pertinentă analiză la zi a operei lui Villiers de l'Isle-Adam, cf. Ilina Gregori, 1996: passim. 40 Este straniu că data morții autorului rămâne sub semnul întrebării: Bierce a dispărut, pur și simplu, după 1913, când a plecat în Mexic, după toate aparențele, pentru a se alătura armatei lui Pancho Villa. De altfel, partea a treia din seria horror
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
însăși, cât în rolul pe care îl joacă în raport cu cealaltă miză, politică, a textului. O primă indicație de lectură este de regăsit la o serie de autori, dintre care un rol important îl joacă Taubes. Acesta atrage atenția asupra unei stranii legături între „teologia politică“ a lui Benjamin și cea a lui Carl Schmitt. Este vorba mai degrabă de eșuata lucrare de abilitare despre care am vorbit deja, Ursprung des Deutschen Trauespiels, pe care Benjamin i-o trimite chiar lui Schmitt
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
sa culturală di ferită, nu prin cea temporală. Ar fi interesantă, de exemplu, încercarea unei lecturi à la Benjamin a punerii în scenă a Bu cu reștilor începutului de secol XX din romanul Craii de Curtea-Veche, a lui Mateiu Caragiale. Stranii similarități, uneori textuale sau chiar tematice între roman și Copilărie berlineză... pot fi observate, fără însă a fi și învestite cu caracter definitiv. O lectură paralelă a celor două lucrări este nu mai mult decât un exercițiu al imaginației și
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
decorative și a unui funcționalism estetizant prin ridicarea obiectului banal la demnitatea obiectului de artă, recuperăm predilecția pentru afiș, ilustrație de carte, design, modă, artizanat etc. În Franța, comerciantul de artă Bing va repurta un succes remarcabil prin popularizarea obiectului straniu, rafinat, somptuos. Aici se instalează o permanentă tensiune între o tendință de înnobilare a gustului comun, a gustului public, prin ridicarea sa la un standard superior de sensibilitate artistică și una de diseminare a artei prin concesiile făcute gustului comun
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se erijează într-un liant al compoziției. Rapetti consideră acestă melancolie ca fondatoare pentru viziunea artistică a lui Puvis de Chavannes, în acord cu pesimismul veacului. Plasarea subiectului său într-o atemporalitate care reunește statuarul și simbolicul generează o armonie stranie, în acord cu insolitarea melancolică. Avem aici un tardiv reflex romantic, vizibil mai degrabă în pictura unui Caspar David Friedrich decât a lui Delacroix și congenerilor francezi, dacă excludem componenta mistică a picturii sale. Așa cum remarcă și Lucie-Smith, se pot
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Tabloul care va cunoaște celebritatea este pictat la cererea lui Marie Berna, viitoare contesă de Oriola, care-i comandă pictorului întru memoria răposatului ei soț, o pictură "care să te facă să visezi". Böcklin pictează astfel una din cele mai stranii tablouri ale sale, Insula Morților (1880), devenit apoi o continuă sursă de inspirație pentru artiști precum Max Klinger, Max Ernst, Salvador Dali, Hans Ruedi Giger, dar și Serghei Rachmaninoff, Hermann Hesse, August Strindeberg, Marguerite Yourcenar etc, uneori "citată" ironic, alteori
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
primitivilor italieni, acordând o anumită importanță fidelității față de natură, fapt remarcabil în prima perioadă a evoluției lor artistice, aflată sub semnul unui realism naturalism în termenii lui Rapetti aproape fotografic, în care nota aparte, "simbolistă", o conferă un fel de stranie intensitate a imaginii, așa cum se poate observa de pildă în Țapul ispășitor (1854) de Holman Hunt, sau Întoarcerea porumbelului în arca lui Noe (1851) de Millais. În cazul primei picturi, nota de stranietate apare, în ciuda realismului imaginii, de o acuitate
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de putere, de suferință și eșec. Eros și Thanatos sunt cele două jaloane generice ale traseului destinal. Ca și în Filozofia, corpurile bărbaților și femeilor plutesc într-un spațiu indefinit, similar imensității cosmice din primul tablou. Chipurile lor vădesc un straniu amestec de suferință și voluptate. Niciunul dintre aceste chipuri nu are ochii deschiși, ca și cum ar fi sub presiunea unui transport oniric-voluptuos pe care-l reflectă o parte din nudurile feminine, precum cel care se detașează în partea stângă a tabloului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]