6,227 matches
-
în cazul lui, este dificil să trasăm o linie de demarcație între aceste două domenii). Luptătorul și animatorul Iorga și-a dus "lupta" prin jurnalistica politică. Considera că opera istorică și critica literară constituie aspectul strategic al luptei sale. Aspectul tactic era constituit de jurnalistica sa politică de zi cu zi. În purtătorul său de cuvînt, "Neamul românesc", colaboratorii discutau adeseori despre faptul că jurnalistica este o profesie sau o vocație; Iorga nu accepta să judece evenimentele "fără teamă sau părtinire
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
despre lipsa de înțelegere a lui Iorga în privința a ceea ce înseamnă în politică o mașină de partid sau (conform spuselor familiei sale) despre dezgustul lui din toamna lui 1918 față de "Eventualiști" și "Conjuncturiști" și de succesul lor în politică? Erorile tactice ar fi putut fi remediate. La București, lui Iorga i se deschideau în față posibilități mult mai mari decît confruntările cu Cuza sau luptele mărunte în privința antisemitismului sau a ego-urilor. Aceste oportunități mai mari și cerințe mai înalte reclamau întoarcerea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
din rîndurile scrise de el cu 60 sau mai mulți ani în urmă despre comunismul rusesc, atunci cînd puțini (chiar și din cei de la Kremlin!) se îndoiau de faptul că Rusia nu pășea pe adevărata cale a internaționalismului proletar. Măsurile tactice nu erau decît retrageri temporare, care, cu prima ocazie favorabilă, erau recuperate prin facerea a cel puțin doi pași înainte. La începutul verii lui 1920, atunci cînd, după ce trupele Rusiei Sovietice intraseră în Polonia, rușii își prezentau condițiile stabilirii păcii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
acord cu tăticu". În acest discurs, Iorga afirma că "pentru a redresa situația actuală, regele trebuie să fie sprijinit din răsputeri". După instituirea Dictaturii Regale, Codreanu i-a propus lui Iorga să coopereze cu el. Era oare vorba despre o tactică? Răspunsul lui Iorga sigur nu avea în spate nici un fel de tactică: "Nu pot să am nimic de-a face cu oameni care se comportă ca niște criminali și nu-mi pasă dacă ei mă urăsc sau mă prețuiesc". Încheia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
situația actuală, regele trebuie să fie sprijinit din răsputeri". După instituirea Dictaturii Regale, Codreanu i-a propus lui Iorga să coopereze cu el. Era oare vorba despre o tactică? Răspunsul lui Iorga sigur nu avea în spate nici un fel de tactică: "Nu pot să am nimic de-a face cu oameni care se comportă ca niște criminali și nu-mi pasă dacă ei mă urăsc sau mă prețuiesc". Încheia, sfătuindu-l pe Codreanu să desființeze Garda de Fier și să fondeze
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
spre paradox. Paradoxuri, da, dar nu au existat nici inconsecvențe și nici contradicții în activitățile sale dacă avem tot timpul în fața ochilor credința sa sămănătoristă. Iorga a fost foarte consecvent în naționalismul său cultural, toate aparentele inconsecvențe și contradicții fiind tactici puse în slujba strategiei sale sămănătoriste. Un politician mult mai bun decît Iorga, Bismarck, atunci cînd a pus capăt așa-numitei Kulturkampf ca să nu se ajungă la divizarea nouîntemeiatului Reich și a fost acuzat de "inconsecvență" și "că se contrazice
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mai înalți demnitari ai curții domnești din Moldova 7 Theodorescu, Contribuțiuni... , pp. 38-65 8 Op. cit., p. 10 9 Iorga a respins aceste răutăți ca fiind "calomnii tipic orientale și barbare" (Theodorescu, Contribuțiuni... , p. 35), deși recurgea și el la asemenea tactici față de adversarii săi, stîlcindu-le fostele nume de familie și falsificîndu-le originea 10 În 1940, Pamfil Șeicaru, editorul cotidianului bucureștean "Curentul", l-a rugat pe Iorga să scrie un cuvînt îninte la o lucrare despre pamfletiștii români. Iorga a fost de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
apel la interesul electorilor. În est și sud, comuniștii au promovat expulzarea etnicilor germani și s-au erijat În garanți și protectori ai sârbilor/polonezilor/slovacilor care preluaseră fermele, casele și afacerile rămase În urma nemților. În Germania trebuia găsită altă tactică. La alegerile din Austria, la sfârșitul anului 1945, partidul comunist local a comis greșeala de a respinge sprijinul potențial al naziștilor de rând și al foștilor membri de partid, ceea ce a năruit șansele comunismului În Austria postbelică. Berlinul și-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
titlu de glorie, cel puțin pe moment. și anume comuniștii, socialiștii și o mână de grupuri liberale sau radicale. Alături de creștin-democrații recent impuși pe scena politică, aceștia au format partidele de guvernământ În primii ani după război, cu ajutorul oamenilor și tacticilor din era Frontului Popular. Partidele tradiționale de stânga câștigaseră enorm implicându-se În mișcarea de Rezistență: mai ales În Franța, unde comuniștii au reușit să transforme În capital politic vitejia din timpul războiului (exagerată pe alocuri), convingându-i chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Război și al Marinei prezenta și mai clar pericolul, Într-un raport datat 21 aprilie 1947: „Este important să păstrăm În mâini prietene zonele care conțin sau protejează surse de metale, petrol și alte resurse naturale, care conțin obiective tactice sau zone situate strategic, care au potențial industrial substanțial, care posedă efective civile și militare organizate În număr semnificativ sau care, din motive politice sau psihologice, pot ajuta SUA să exercite o mai mare influență pentru stabilitate mondială, securitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unul dintre ei12. Cauza directă a Împărțirii Germaniei și Europei sunt chiar greșelile lui Stalin din acei ani. În Europa Centrală, unde ar fi preferat o Germanie unită, neputincioasă și neutră, el a dat cu piciorul avantajului din 1945-1947 prin tactici de confrunatre și o intransigență rigidă. Dacă Stalin sperase să lase țara În paragină până când fructul disperării și nemulțumirii germane i-ar fi picat În mâini, atunci s-a Înșelat fatal - deși, În anumite momente, chiar autoritățile aliate din vestul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
electorală pentru Partidul Comunist se găsea doar În zonele industriale din Boemia și În Iugoslavia, unde partidul era identificat cu rezistența partizană victorioasă. Precaut ca de obicei și În relații Încă bune cu puterile occidentale, Stalin a adoptat inițial o tactică bine cunoscută din anii Frontului Popular și ai războiului civil spaniol: a favorizat formarea guvernelor „de uniune națională” (coaliții formate din comuniști, socialiști și alte partide „antifasciste”), care urmau să-i excludă și să-i persecute pe susținătorii vechiului regim
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
democratică antiimperialistă” (În cuvintele lui Jdanov) se forma și trebuia urmată o nouă linie de partid. De acum, Moscova le cerea comuniștilor să fie mai atenți, subordonând considerațiile locale intereselor sovietice. După Szklarska Porêba, comuniștii de pretutindeni au trecut la tactici de confruntare: greve, marșuri, campanii Împotriva Planului Marshall și - În Europa de Est - preluarea accelerată a puterii. Comitetul Central al Partidului Comunist Francez s-a reunit la Paris pe 29-30 octombrie 1947 și a inaugurat oficial o campanie de denigrare a foștilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În anii de după război, mai ales când Statele Unite au Înlocuit Germania ca inamic. Retorica antifascistă viza acum America, acuzată mai Întâi că Îi apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea tacticii comuniste se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere a fascismului sau de apariția din ruine a unor simpatii neofasciste. Antifascismul, conotând rezistență și alianță, profita și de imaginea favorabilă a Uniunii Sovietice din timpul războiului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
căutând să-i minimalizeze crimele sau chiar să i le scuze. Iluziile cu privire la tărâmul sovietic mergeau mână În mână cu prevestirile negre despre America 12. Statele Unite, Împreună cu noua Republică Federală Germană, erau primele expuse la violența retoricii comuniste. Era o tactică abilă. Statele Unite nu erau foarte populare În Vestul european, În ciuda (sau, pe alocuri, din cauza) generosului ajutor dat pentru reconstrucția economică a Europei. În iulie 1947, numai 38% din francezii de vârstă adultă considerau că Planul Marshall nu reprezintă o amenințare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
protectoratul american reprezenta o sursă de securitate, dar și de resentimente. Iar acestea din urmă n-au făcut decât să se accentueze la sfârșitul anilor ’50, când a devenit clar că un război În Germania ar implica folosirea armelor nucleare tactice - sub controlul total al altora. Adenauer avertizase Încă din 1956 că RFG nu putea rămâne pentru totdeauna un „protectorat nuclear”. Atunci când, la Începutul anilor ’60, devenise clar că Aliații vestici ajunseseră la o Înțelegere cu Moscova pe această temă delicată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
planificării economice pe termen lung sau intervenției agresive În sistemul forței de muncă. Implicarea activă, atât cât era, consta În orientarea cererii: au fost manevrate ratele dobânzii și grilele de impozitare pentru a Încuraja fie economiile, fie consumul. Acestea erau tactici pe termen scurt. Principalul obiectiv strategic al guvernelor britanice de orice culoare, În acești ani, era să prevină o Întoarcere la nivelul traumatizant al șomajului din anii ’30. Așadar peste tot În Europa de Vest, guvernele, patronii și muncitorii au conspirat la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asasin stalinist (și În mare măsură din această cauză), existau partide troțkiste În fiecare stat european unde nu erau explicit interzise. De obicei erau mici, conduse, după modelul fondatorului eponim, de o figură charismatică și autoritară care dicta doctrine și tactici. Strategia caracteristică era „infiltrarea”: troțkiștii activau În cadrul organizațiilor de stânga (partide, sindicate, societăți academice), Încercând să le colonizeze sau să influențeze deciziile și alianțele acestora În direcția dictată de teoria troțkistă. Pentru cei din exterior, partidele troțkiste - și efervescența Internațională
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar, În anii ’60, exemplul Orientului Îndepărtat sau al Americii de Sud devenise standardul la care Europa trebuia să aspire. Studenții radicali din Milano și Berlin erau Încurajați să imite stratagemele orientale de succes: cu o combinație revelatoare de retorică maoistă și tactici troțkiste, liderul studenților germani, Rudi Dutschke, le recomanda partizanilor săi, În 1968, să Întreprindă „un lung marș prin instituții”. Pentru Înaintașii lor mai conservatori, recursul nonșalant la modele insolite ilustra ușurința cu care venerabila sintaxă revoluționară a bătrânei Europe se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
an, cu greve spontane și lucrători care ocupau fabricile În grupuri mici, cerând să participe la deciziile manageriale, i-a convins pe teoreticienii italieni și pe adepții lor că refuzul radical al „statului burghez” reprezenta strategia corectă. Autonomia lucrătorilor - ca tactică și ca obiectiv - era calea viitorului. Reformele - În școli și uzine deopotrivă - erau nu numai imposibile, dar și indezirabile. Compromisul era un eșec. Rămâne de discutat de ce marxiștii italieni „neoficiali” au preferat această cale. Partidul Comunist Italian era vulnerabil, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se Întâmpla, bunurile fie nu erau În cantități suficiente, fie nu aveau calitatea corespunzătoare. Iar sistemul de distribuție și vânzare a puținelor bunuri disponibile era atât de prost organizat, Încât lipsurile autentice erau agravate artificial de o penurie indusă: blocaje, tactici de acaparare a pieței, corupție și - la alimente și alte produse perisabile - pierderi exagerate. Ineficiența frapantă a comunismului fusese parțial camuflată În primul deceniu postbelic de reconstrucție și solicitările ei. Dar, spre Începutul anilor ’60, după ce Hrușciov afirmase că Occidentul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
londonez Brixton, protestatarii s-au bătut cu poliția pentru controlul zonelor urbane defavorizate. Într-un fel sau altul, toate aceste proteste și acțiuni erau, cum am sugerat, patologii ale politicului: oricât de extreme ca formă, ele aveau țeluri familiare și tactici instrumentale. Ele Încercau să obțină ceva și s-ar fi desființat - cel puțin așa susțineau - dacă cererile lor ar fi fost satisfăcute. ETA, IRA și epigonii lor erau organizații teroriste, dar nu iraționale. Cu timpul, toate au sfârșit prin a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru fiecare act de violență Își asuma responsabilitatea o organizație până atunci necunoscută, adesea o subsecție sau o facțiune din grupul original. Dincolo de teroriști se afla o nebuloasă de mișcări semiclandestine și publicații ale căror afirmații „teoretice” sentențioase le ofereau tacticilor teroriste o justificare ideologică. Numele diverselor grupuri, celule, rețele, publicații și mișcări sfidează parodia: pe lângă Brigăzile Roșii existau Lotta Continua, Potere Operaio, Prima Linea și Autonomia Operaia; Avanguardia Operaia, Nuclei Armati Proletari și Nuclei Armati Rivoluzionari; Formazione Comuniste Combattenti, Unione
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ci să le soliciți pe cele recunoscute deja de regim și Înscrise În lege, ceea ce conferea opoziției un aer moderat, aproape conservator, obligând totodată partidul la defensivă. A lua În serios litera legii „socialiste” era mai mult decât o simplă tactică sau un instrument de discreditare a guvernanților comuniști. În societăți Închise, unde totul era de natură politică - astfel Încât politica propriu-zisă era exclusă -, „drepturile” ofereau o portiță de ieșire, o primă breșă În cortina de pesimism care Învăluia Europa de Est În „tăcuții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revitalizată), formând sindicate locale și consilii muncitorești În uzine, promovând autonomia la locul de muncă și drepturile sociale (acestea din urmă preluate ad litteram din convențiile Organizației Internaționale a Muncii cu sediul la Geneva). Dar, În comunism, până și aceste tactici prudent „apolitice” s-au lovit de refuzul partidului de a ceda vreun dram de autoritate sau autonomie reală. Între timp, economia continua să se surpe din interior. Productivitatea industrială s-a prăbușit În decursul anului 1981, deoarece muncitorii polonezi recent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]