70,637 matches
-
sgîriată“ ș.a.), Sergiu Dan („Rocambole. Mare roman de aventuri“), Felix Aderca („Scrisoare disperată. Din carnetul intim al d-lui Aurel“), Filip Corsa („Fantome“), F. Brunea („Povești pentru bolnavii de ochi“), G. Mănciulescu („Absint anonim“). O trăsătură particulară a avangardei istorice constă în persiflarea categoriilor tradiționale de specie și gen prin parodieri minimaliste și precizări „generice” derutante, cu caracter ludic și iconoclast. Principala victimă este, desigur, romanul - specie „burgheză” prin excelență: romanul clasic, romanul foileton, romanul de consum (polițist, sentimental, de aventuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o floare autentică a solului. Firește că s-au scris, totuși, opere de valoare. Dar tocmai aceasta degradează argumentul «importului»”. O viziune oarecum asemănătoare întîlnim în controversata „Prefață“ a volumului Imagini și cărți din Franța al lui B. Fundoianu. Deosebirea constă în absolutizarea rolului modelator al Franței față de care tînărul autor se simțea irezistibil atras: „Istoria literaturii ne stă de față și ne spune că literatura noastră a fost un simplu parazitism. D. Iorga a notat admirabil cîndva cît am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Schwiters.“ și o alta din nr. 52: „La vie des lettres et des Arts Robert Lévy scrie despre reînnoirea literaturii psihologice prin Freud, lucru de mult realizat la noi de I. Vinea și Tzara”. (Nu se precizează în ce a constat contribuția lui Tzara la „reînnoirea literaturii psihologice”...) În forme specifice, „complexul” periferic se manifestă atît în cazul lui Ion Vinea, cît și în cazul lui Marcel Iancu. Întors în România ca urmare a rupturii față de dadaismul anarhist al lui Tzara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
utilitariste, în favoarea unei lumi reprimate, subterane și subversive la adresa „ordinii” oficiale. În plus, spre deosebire de futurismul italian - naționalist și războinic prin excelență -, suprarealismul devenise la acea dată un curent internaționalist și emancipator, aflat „în slujba revoluției” proletare... Problema celor de la unu constă în imposibilitatea lor de a interveni eficient (citește: politic) în realitate prin artă. Drept urmare, foarte curînd, apare sentimentul insatisfacției față de caracterul anarhic, obscur al avangardismului și al suprarealismului, ineficiente în planul acțiunii sociale. Nici Sașa Pană, nici Stephan Roll, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la număr”, unele cu „anumită vază, ca: Gîndirea, Cugetul românesc, Noua revistă română, Adevărul literar etc.” (certificatul de compatibilitate cu direcția tradițională canonică, plus „disponibilitatea” necesară), sînt considerațiile intrinseci care motivează opinia criticului. Cele intrinseci, „mai valabile decît toate celelalte”, constau în faptul că „prin inteligență și sensibilitate” Ion Vinea este „cel mai rezistent dintre liricii anarhici”, modernismul său nefiind, ca la ceilalți „o poză adoptată ad hoc”, ci o „înclinare temperamentală” dătătoare de „mai multă sinceritate și vigoare” creativă. Afirmații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
producțiile dadaiste să semene perfect cu „gungureala copiilor” sau chiar mai rău. Interesant este că Emilian (ca și E. Lovinescu!) nu face vreo diferență între „primele poeme” - scrise în România, publicate în Contimporanul - și poemele din faza dadaistă franceză, ambele constînd în „asocieri neprevăzute de cuvinte sau imagini” și „stilizări ilogice, reduse uneori la simple jocuri lexicale”. Stupefiat de faptul că „aceste capricioase aiurări departe de a’l compromite pe autor, dimpotrivă îl supravalorifică”, el constată, pe bună dreptate - citînd din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
victimele: „...n’am putut ajunge la nici un alt rezultat pozitiv decît acela al remarcării virtuozității formale și inteligenței artistice a d-lor Voronca, Fundoianu, Tzara și, cu deosebire, Vinea, în cîteva producțiuni izolate. Încolo, toată impetuoasa revoluție a liricei extremiste constă în utilizarea unei singure maniere: brutala asociere de termeni vehemenți și abrupta juxtapunere de imagini siluite. Disolvarea lexicului și a sintaxei, anularea logicei și a simțirei departe de a reliefa substratul inconștient al sufletului omenesc au dovedit doar inconștiența autorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
astfel, de sub incidența interpretărilor reductive, fie ele „tradiționaliste” sau „moderniste”, și așezat sub zodia unei vizionarism integrator: „A face din Arghezi un poet al decadenții, pervers adorator al hidosului, dovedește o desăvîrșită neînțelegere a mesagiului poetic al dlui Arghezi, care constă în anexarea tuturor domeniilor și instituirea pentru sensibilitatea noastră a unui platou de unde toată creațiunea, scîrnavă sau îngerească, să se poată vedea, ridicată și schimbată la față”. Poemele lui Ilarie Voronca sînt, pentru Lucian Boz, un fel de „traduceri vizuale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că universul a început să se desfacă”, scrie G. Călinescu într-o „cronică a optimistului”, consacrată „Abstracționismului muzical”. Vasăzică, pentru autorul Bietului Ioanide, abstracționismul — în muzică, în pictură, în teatru — este o încălcare a legilor realului, spre deosebire de realism, care ar consta în respectarea lor”. În numele acestei concepții, G. Călinescu admite, în principiu, „absurdul” literaturii lui Urmuz și Eugène Ionesco, dar le respinge valoarea. Asemeni compunerilor lui Urmuz (care „nu puteau depăși limitele unor farse”), pentru G. Călinescu, întreg avangardismul e „o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tip obtuz” și „fervoarea de tip sublim”. Rezultatul este o operă esențializată, pură, autoreflexivă și „cosmoidală”, materializînd „visul (sau coșmarul) flaubertian al operei care se menține în spațiu din resursele sale proprii, fără concursul nici unei alte valori”. Surpriza e să constați că „opera se ține, are autonomie, are uzină proprie, o ciudată vitalitate. Fiecare fragment o conține pe de-a-ntregul”. Însă, deși Urmuz are „reprezentarea limitelor literaturii” și a „contradicțiilor sale absurde”, pe care numai „artistul de geniu le poate integra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
totuși o semnificație” în fabula lui Urmuz, și anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ia o măsură, cu ambii. Da. Cu ambii. Dar, o măsură umană, care să aibă la bază adevărul și cinstea eterne. Asta să aibă la bază, măsura care urmează să se ia! Dar, oare, care anume măsură? În ce să conste ea? Acum e acum. Șeful țării Ioio să fie absolvit de vină, și, deci, iertat, iar ea, să fie grațiată. Așa s-a și procedat, așa se și încheie povestea: lui, să i se permită să-și continuie mandatul, până la
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
bucurie, dar, nu voi nici un amănunt.îi spuse, doar, atât: brava, mă! Primul ministru,în schimb, fu dornic de amănunte, detalii care-l amuzau grozav, pe măsură ce Jenică Teleleu i le depăna. Și mai concret, aș dori să știu,în ce constă, ideia ta. Poate că o generalizăm. Nu pot, domnule prim ministru, să detaliez mai mult și mai concret, despre ce este vorba. De ce, mă nene Teleleu? E dificil. De ce e dificil? Din mai multe cauze. Zi-mi una-două. Una, ar
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
lumii. Să fiu,în felul meu, cât de cât, original. Fii. Da. Sunt. Sănătate. învingătorule. Că bine zici. Chiar învingător, sunt,învingător de infern. MIREASA CODRILOR DE MIRI Diferența dintr-un pui de pisică și Zâna - mireasa codrilor de miri, consta în faptul că prima avea patru piciorușe, pe când, cealaltă, două picioruțe și două mânușoare. În rest - zâmbetul, mișcările, parcă de dans acrobatic, sunetele, pe care le scoteau, atunci când păreau a spune,ceva, erau identice. Pisicuța, ca să ne delimităm de ea
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
veșnic exploatat și înșelat? Despre întoarcerea cu adevărat spre popor, spre năzuințele lui, spre nevoile lui, spre lacrimile lui. Cred că mare dreptate avea Mircea Eliade când într-un articol din ziarul Vremea din 1937, scria: "Crima elitelor conducătoare românești, constă în pierderea acestui instinct și în înfiorătoarea lor inconștiență, în încăpățânarea cu care își apără "puterea". Clasa conducătorilor noștri politici, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii face tot ce-i stă în putință ca să-și prelungească puterea
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
a reușit să-și ridice în cap toate credințele bisericești ale lumii. În 1879, lăsând deoparte literatura, Tolstoi a început să scrie filozofie creștină, printre operele sale numărându-se „Confesiunile”, „Critica teologiei dogmatice”, „Scurtă expunere a Evangheliei” și „În ce constă credința mea”, lucrări unde autorul își prezintă propriile interpretări religioase. După 1880, Tolstoi scrie o mulțime de broșuri, în care își expune noile idei asupra religiei, bisericii, artei, școlii, educației, vieții, muncii, progresului, patriotismului, guvernului, militarismului, chestiunii agrare etc., scrieri
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
mea, nu vedeți? Mă gândeam, ca să iau ideea acelui poet vasluian, pentru a mă simți și eu ceva important, un fel de sculă pe basculă a țării acesteia. La câte scule, face față actualmente bascula acestei țări, ce ar mai consta una în plus sau în minus... Și gândind așa, aș putea spune cu îndreptățită stupoare, ia te uită domnule, două zile i-am lăsat în pace pe ăștia de la conducerea țării, și uite ce tâmpenii monumentale au mai făcut fără
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
caracterului fiecăruia (în modernul stil freudian). Din deznodământul nuvelei, din faptul că binele învinge răul și personajul negativ principal ajunge la căință și suferință (ca în Purgatoriul), deslușim optimismul și credința luminoasă din sufletul autoarei. Meritul deosebit al acestei scrieri constă în faptul că se vrea un semn pentru neuitarea vechilor tradiții și este un obol, pe altarul, de neregăsit, al copilăriei. Cuprinsă de caracatița cotidianului unui mare oraș, Vasilica Ilie rămâne sufletul pur, călit de soarele și vânturile Bărăganului. Veți
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
totul la altceva. Spațiul virtual devine un spațiu de exprimare care suplimentează hârtia fără a o înlocui. Literatura începe se iasă din această eră, restrânsă, a hârtiei. Mulți scriitori duc o viață dublă, una virtuală și alta "reală". Avantajul rețelelor constă în faptul că au capacitatea de a socializa în timp ce literatura de specialitate are posibilităti limitate din acest punct de vedere. Literatura de specialitate este permisă oricui, nu există nicio modificare în acestă privință. Retelele vor permite trecerea dincolo de literatura de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
închid ochii. Nu dură prea mult, coșmarurile își făcură simțită prezența la scurt timp. Deodată se auzi ceva. Începu ca un bâzâit ușor, apoi continuă și o voce părea că se aude în surdină. Încerc să identific ce este și constat că sunetul vine de la o mașină din apropierea mea. Mă apropii și ascult: o alarmă falsă! Repet, nu este o alarmă falsă! Sunt un supraviețuitor. Oricine a mai supraviețuit să vină în apropierea Empire State Building...” Asta era șansa pe care
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
este, așa și iubirea tuturor pentru mediul înconjurător fără fapte, care să o ilustreze, moartă este. De aceea, noi avem datoria de a lua atitudine, plantând, dar și în același timp de a avea grijă de copaci, întrucât răsplata lor constă în imensa cantitate de oxigen de care fiecare dintre noi depinde. Importanța arborilor are o mare diversitate precum prevenirea alunecărilor de teren, lemne pentru a ne putea încălzi pe timpul iernii, hârtiile pe care fiecare dintre noi le folosim pentru cărți
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Fiara dispăruse, însă în urma loviturii bărbatul nu-și mai putea mișca piciorul stâng. A rămas nemișcat în acel colț al cabanei timp de câteva ore până când rănit și obosit, a închis ochii și a adormit. Când s-a trezit, a constat că era acasă, în patul său. când a încerca să iasă din cameră a observat o tăietură lungă și cusută pe piciorul stâng. Credea că totul a fost un vis, dar nu-și putea explica de ce covorul de la intrarea casei
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
acea capacitate de a se încerca pe sine și de a se simți pe sine care ar face din ele ființe vii nu în sens biologic, ci în sensul unei vieți veritabile, care este viața fenomenologică absolută a cărei esență constă în însuși faptul de a se simți sau a se încerca pe sine și nu este nimic altceva ceea ce vom numi de asemenea o subiectivitate. Acum, dacă spunem că această proprietate extraordinară de a se încerca pe sine este o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
dau seama că, de fapt, conștiința este tocmai această putere de "a face să se vadă" la care ei înșiși, celelalte științe și orice formă de cunoaștere în general apelează în mod constant. Dacă ne punem atunci întrebarea în ce constă această conștiință ale cărei operațiuni transcendentale constituie obiectele lumii percepției înainte de a crea idealitățile lumii științifice, este bine să observăm mai întâi că puterea la care ne referim este aceeași în cele două cazuri, atât în cazul percepției celei mai
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
lăsat să se înțeleagă, constituie prin esența sa o astfel de cunoaștere, fiind faptul însuși de a se încerca pe sine în fiecare punct al ființei sale și, astfel, această autorevelare cu care începe și se sfârșește viața. În ce constă mai precis această cunoaștere originară a vieții ce stă la baza culturii, prin ce diferă ea de cea a conștiinței și a științei, până la punctul de a le exclude din sine în mod iremediabil? Să luăm un student la biologie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]