KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...246 247 248 ...289 >

7,219 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

în palat fără globuri. Sitele de cernut văzduh le aveau la ei, însă nu pe nas. Voiau să nu sperie pe nimeni. Slujitorul îl opri pe Auta la ușă și intră în sală singur. După câtva timp, slujitorul îl chemă înăuntru. Sala cu cărți era goală. - Unde-i stăpânul nostru slăvit? întrebă sclavul Marelui Preot, dar slujitorul ieși tiptil strecurîndu-se pe lângă el, fără să-i fi răspuns. În o anumită parte a sălii erau câteva jilțuri de abanos acoperite cu piei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
paturi, și fiecare își strânse trupul în curele puternice. Apoi luntrea începu să se ridice pe cele două picioare ale ei care se lungiră până o așezară drept, cum stătuse în lanul de grâu. Cu un zumzet ușor, picioarele intrară înăuntru. Auta simțea că îi vine sângele în cap, dar îi fu rușine să spună. De altfel, nimeni n-avea timp de el. Fiecare avea în grijă câte o anume unealtă de măsurat... Toți aveau capetele băgate în altfel de globuri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
începu să-și desfacă curelele. Auta se uită la el mirat. Hor îi spuse rîzînd: - Am ajuns. Auta își desfăcu nehotărât curelele de pe trup, apoi se întinse puțin ca să și-l dezmorțească. După aceea se duse cu ceilalți, spre ușă. Înăuntru era lumină, iar în ușă îl întîmpină cerul înstelat. - Unde suntem? întrebă Auta cu uimire. - Tot tu mă întrebi! râse cârmaciul. Ți-ai uitat Piscul Sfânt unde mi-ai spus că ai învățat întîia oară că nu sunt zei? Uite

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
îl apucă o sfârșeală din care se trezi după un răstimp, flămând. Flămând de hrană obișnuită, dată de pământ. Se sculă de pe piatră și se duse încet spre marea luntre care strălucea în propria ei lumină. Stătu o oarecare vreme înăuntru, mâncând, sfiindu-se să se arate străinilor mușcând din bucățile de carne. Dar ieși cu plosca de vin dăruită de țăranul din câmpia de la miazăzi. În fața străinilor care se uitau la cerul înstelat, ca niște oameni obișnuiți care nu urmăresc

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mureau numai stăpânii. - Lasă asta! îi spuse Hor. Părea foarte obosit. Poate că odată vom putea răsplăti ceea ce am răpit fără voia noastră. Apoi se întoarse spre cei doi pământeni și spuse în limba atlantă, ca să-l înțeleagă Nefert: Haideți înăuntru, să plecăm. Fiecare clipă poate să fie cea din urmă. Nefert făcu un pas înainte. Auta rămase însă pe loc. Hor crezu că nu l-a auzit și mai spuse o dată. Dar Auta îi răspunse: - Eu nu plec. Rămân aici

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mă aflu. De o zi și o noapte trebuia să fi trecut printre Stâlpii lui Melkart, dar am trecut pe mare deschisă și totuși stelele îmi spun că Stâlpii zeului hananeu au rămas îndărăt. Bătrânul nu-și clinti privirea, însă înăuntru era tulburat. - Așadar tu socoți că i-a cotropit marea? Cu aceste valuri care au fost nu-i de mirare. Când vorbea cu cârmaciul, zări însă spre răsărit, dar mai mult către miazănoapte, un șir lung de pete albe. Crezu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nu o bătălie, ci poate plictiseala cârmaciului, care oricât o va fi îndrăgit pe Mehituasehet, își dorea prietenul de-o seamă cu el, pe Uh, poate și pe ceilalți. Numai Uh, cu fața senină și doar cu ochii mai adânciți înăuntru decât de obicei, nu căuta să-și închipuie nimic și, mergând, aștepta să se sfârșească drumul. Când ajunseră în câmpie, Min, cârmaciul, le strigă de departe că Hor îi chema sus pe podiș, în munții din țara Haru. Intrând în

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
putem fi toți fără voi! îi răspunse Min. Când fu să intre, Mai-Baka șovăi: - Zeii ne duc poate în cer... Noi îi rugăm pe zei, să ne cruțe încă... pământul încă ni-e drag. Auta îl luă de mână ducîndu-l înăuntru, apoi pe Ntombi, și le spuse: - Nu în cer; deocamdată tot pe pământ, în țara Haru unde ne așteaptă ceilalți prieteni străini. Dar nici așezat pe scaun, alături de Ntombi, Mai-Baka nu-și găsea astâmpăr. Întrebă iarăși, în timp ce luntrea pornea: - Zeul

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
strigat însă: - Acesta singur care s-a aciuat la noi ca venetic, vrea să ne fie judecător! După câteva clipe se simți zarvă în fața ușii. Cei doi au sărit în picioare și, deschizând ușa puțin, l-au tras pe Lot înăuntru, iar Auta s-a repezit la fereastră și a îndreptat arma spre ochii celor de-afară. Fără știrea lui, arma era potrivită ca să nu ucidă, ci numai să amețească pe cel asupra căruia se îndrepta. Oamenii din fața casei se clătinară

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe mătase, fără să aibă nici plumb, nici cărbune, nici funingine sau vopsea. O dată, omul din Babilon îl întrebă: - Dar prietenii tăi din steaua aceea cum de te-au lăsat să pleci și să-i părăsești? Ochii lui Auta priviră înăuntru: - Pentru aceia, dorința unui om pe care-l socotesc ei cinstit este sfântă. Să nu crezi că, dacă ți-am spus că voiau să se mute în altă stea, steaua lor care i-a născut nu le era dragă. Dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

de lucru, În birou? Întrebă el. — Adu-mi-o aici, Smith. Mulțumesc. Smith Îi lăsă plicurile pe masă, alături, și se retrase. Recunoscând scrisul lui Daly pe unul dintre ele, Henry Îl extrase din teanc și Îl desfăcu, rupându-l. Înăuntru era un bilet scurt, prin care era informat că avuseseră loc două lecturi ale piesei la teatru, În săptămâna aceea, care scoseseră la iveală probleme majore, și că Daly propusese o nouă lectură, cu Întreaga distribuție, În dimineața următoarei zile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Cel cu șapca interpreta cu glas tare, răgușit, o melodie dintr-un muzical cunoscut: „De unde-ai pălăria? De unde oare? Că tare e hazlie Și În stil mare!“ Se auziră urale, În timp ce ușile de la galerie se deschideau și mulțimea se repezea Înăuntru. Imediat lângă intrare, un tânăr așezat pe un taburet Înalt, În spatele unei tejghele Înghesuite, le lua șilingii. Mormăind, schimbând glume și Împingându-se, suiră cele patru etaje pe scările fără mochete, până „la cucurigu“, grăbindu-se să apuce locurile cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

Lacrimi. Lacrimi alunecă, calm. Iubirea. Ce e iubirea? Merg. Merg aiurea Constant. Ce e constant? Iubirea. Găsit-am iubirea? Aiurea. Merg aiurea. Luna. Luna lucește cu farmec. Luceafăr. Luceafăru-i departe. Totu-i departe, totul e singur. De la distanță; ce-i înăuntru? Furnica. Ea cară ,furnica Continui. Șiruri continui. Cât e singur e bine, stabil. Când interacționează, ce nu se schimbă? Lateral. Pământ lateral. În Iași am petrecut momente de neuitat. Pe Bulevardul Independenței, pornind din Târgul Cucului sunt magazine luminate noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
mă rănească și-mi atinse ușor buzele de ale lui. Într-o clipă de pauză ne auzirăm răsuflările grele. Îi mușcai ușor buza de jos. Atunci el îmi apăsă gura de a lui, îmi desfăcu buzele și-și strecură limba înăuntru, intim, puternic, devastator. Apoi îmi sărută gâtul și din nou buzele, pe care le mușcă nesătul, în timp ce mâinile noastre grăbite ne desfăceau hainele. Curând rămăseserăm goi. Ne oprirăm. Coborâi din pat, în toată splendoarea mea, în lumina lunii. Îl trăsei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
ducea la servici. Nu lipsise decât de sărbători, de ani de zile. Avea nevoie de o pauză prea lungă. Tocmai își băuse cafeaua când auzi soneria. Bună, Amanda, spuse surprins. Bună ziua. O lăsă să aștepte un pic, apoi o invită înăuntru. Nu știuse de ce o examina cu privirea. Era foarte frumoasă. Purta un taior bej, pantaloni albi și bluză albă. Avea în mâini un teanc de dosare la care el se uită cruciș. Nu ți-a spus Petru? Sunt noua secretară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Era amețitor, misterios și devenea, cu fiecare minut petrecut acolo, grețos. Nașpa. Aiurea. Izbitor. Doamne, ar fi leșinat! Dacă ceva nu i-ar fi atras atenția. O cutie de lemne. Cheia alături. Cheia avea ceva vrăjitoresc, iritant. îi făcuse scârbă, înăuntru găsise lucruri de-ale lui, pe care nimeni nu le putea avea, d-apoi o persoană străină. Fotografii vechii, noi, diplome, documente, un adevărat jurnal. De parcă cineva l-ar fi scris. Era el, bucățică cu bucățică. Nu lipsea decât capul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
tot ceea ce se lipește Karmei tale. Să te decizi și să fii aceeași persoană, indiferent de ce nimerește prin jur, și nimic să nu-ți stingherească evoluția. Mă uit pe geam. Când se lasă seara, poți vedea și din încăpere și înăuntru. O claritate deosebită a vederii când oboseala apasă trupul. Până la urmă, eu vroiam să plec. Și? În altă parte e mai bine? Totul e la fel, un prezent implacabil din care doar moartea izbăvește. Vrei tot? Da, dar nu mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
să se destrame). Ador stelele când sclipesc și ador luminile city-ului. Îmi zâmbesc si-mi țin coroană. * Intru în compartiment, cu grijă și atenție, însă numai ce privesc o clipă doi oameni morți, criminalul chiar aici, și mă trezesc trasă înăuntru, iar țipatul îmi îngheață fiind amenințată cu un pistol. Stai. Stau. Între timp trag cu coada ochiului spre el. E înalt, plăcut,(chiar plăcut), părul să zicem închis, vreo trei centimetri, și se așează comod. Nu voi spune nimic nimănui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
noapte, curioasă fiind cam cum trăiește, ajung și-i spionez casa imensă. Proprietatea e foarte bine păzită, așa că el trebuie să se simtă în afara legii, mai presus de societate și ca un rege. Mă apropii de sticla casei și privesc înăuntru, el, comod așezat pe un scaun, citește ziarul. În șemineu, pur de design, arde focul. Și, nu știu cum se face, că chiar în acel moment, se uită și el pe fereastră. Mă vede și sare în picioare. Iar eu o rup

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
înapoi. Când să plecăm din mașină stăm o clipă. Și atunci, fără grabă, și cu voia mea, mă sărută. Și e bine. Apoi se uită la mine și îmi desface, în mod plăcut, nasturii de la bluză. Intrăm? întreabă. Îhm. Și înăuntru, la lumina slabă a focului ce pătrundea de la șemineul din living în dormitor prin ușa deschisă, ne iubim cum îmi place mie. Apoi ne jucăm sub cearșafuri. Vrea să ne mai iubim o dată, însă eu, pentru a-l tachina, plec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
mele: Haide, cu cât te miști mai repede, cu atât mai repede termini! Nu sta, că-ți stă norocul! Fuguța! Hai, hai, fugi! Când am deschis ușa să intru în acea navă spațială, m-am speriat îngrozitor: ceva a pocnit înăuntru. Eram în nava mea, în drum spre Martie. Când am primit, eu și restul echipajului, un SOS. Ne-am mirat foarte mult că în spațiu se află și o altă navă, credeam cu toții că aceasta trebuia să facă parte dintr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
în largul meu. Poate că mai glumim, mai spunem ceva amuzant. Însă în majoritatea timpului, sunt oameni retrași. Pe geamul negru nu se vede nimic. Nici măcar stelele. Totul se petrece numai aici, pe navă. Nu e nimic afară. Întuneric total. Înăuntru, Robert pilotează. Cei doi, Andrew și Mac, se chinuiau să rămână treji. Pe la această oră era noapte la noi acasă. De când ne-am urcat pe navă, pentru noi noapte a fost tot timpul. În încăperile lor se odihnesc Andreea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891

moment, intrăm într-o etapă superioară a construcției societății, în care avem de rezolvat probleme hotărâtoare, într-un spirit revoluționar și militant". Își dezbrăcă fluierând blana, coada, coarnele și copitele și săpă grăbit cu un cuțitaș o groapă măruntă, împingîndu-și înăuntru accesoriile făcute sul, învelite în blana cu păr negru, lucind murdar și stins precum floacele unui câine, înnodate strâns cu mânecile fără manșete, și astupîndu-și-le cu mișcările ritmate ale unui parașutist ce-și îngroapă parașuta și stația de emisie-recepție, imediat

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
culiselor și înșirînd mulțimea timpanelor prezente pe sforicica sonoră a unui hîșcîit ca de insectă. Dinspre foaiere, la parterul lambrisat și aurit, penetrând draperiile, se zvârcoliră pe parchetele întunecate șerpii de lumină vopsiți într-un purpuriu vorace, vătămător. Explodară apoi înăuntru amalgamurile de mirosuri, pomezi ieftine, parfum rafinat, copită despicată și deodorant BOB, semne că măgădăii se clintiseră dintre tejghelele și tonomatele lor, doldora de o muzică putredă, parkinsonică, și-și cărăbăneau acum trupurile angrenate în gheme uriașe către sala de

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
Pe ăștia, era hotărât, nu puteai să-i înscrii cu forța la cooperativă!..." se hlizea sătenii, trăgîndu-și zăpăciți capetele dintre găurile prin care se zgâia, crăciți, la oraș, noapte de noapte. Ba câte unii, mai cotoioși, începuse de-și vâra înăuntru și labele păroase, de-și procura, ba cîte-o cameristă nemțească, c-o carne de îl umilea pe șorici, ba cîte-o guvernantă englezească. De-o tracta pîn-acasă și-o zbânțuia... până năruia, cu oarfa, jumătate din făuririle societății noastre socialiste multilateral

Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]