6,670 matches
-
cu care se conviețuiește efectiv (the next-door Jews, evreii vecini, cei de pe ulița noastră sau din cartier ori evreii din micul nostru târg etc.), devin „evrei buni”, spre deosebire de ceilalți, necunoscuți, „evreii din oraș”, care sunt „răi”. „Șloim al nostru, care șade la noi În comună de atâția ani - spune un personaj dintr-o cărticică românească din 1898 -, este un om foarte onest, dar de ceilalți [evrei] nu știu” <endnote id="(848, p. 12)"/>. „În oraș evreii erau insuportabili - declară un informator
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Când o casă era bântuită de Diavol, se aplica un ritual de legare a demonului și de exorcizare. Pentru a fi ademenit, descântătoarea Îi promitea Diavolului nu numai „un copil nebotezat,/ necreștinat”, ci și o evreică văduvă : Tu aice nu ședea, Da vină la mine, Că eu ție ț-oi da : O casă mai frumoasă Ș-o femeie jidaucă, De jidan rămasă <endnote id="(259, p. 397)"/>. Odată legat, vrăjitoarea putea să-l alunge pe Diavol, să-l folosească sau chiar
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pretențios și nu mi-e indiferent cu ce mă prezint. Ș-apoi nu-i nici o grabă. Prezența ta regulată în presa literară mă bucură mult și mă gîndesc cu ani în urmă cînd patru dezorientați, dar bine și precis intenționați, ședeau și discutau răsturnați pe saltelele goale ale unei goale camere de cămin studențesc. Erai tu, era Ion , era Silviu , eram eu. Vie vremuri tot mai bune, Nicu </citation> (3) <citation author=”N.V. Turcu” data =”[f.d.]”> Scumpe Căline, Amicii, printre care
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
În cazul respectiv”. Dar, ghinion pentru tovarășul securist care, deghizat În orice, urma să intre În apartamentul omului pentru a monta faimoasele A.C.T.-uri ce nu erau altceva decât microfoane În miniatură: „Din verificările efectuate rezultă că soția acestuia șade În prezent numai la domiciliu Împreună cu o soră a sa, nefiind posibilități de pătrundere pentru efectuarea lucrării”. Oare cum intrau securiștii travestiți Într-un apartament Încuiat? Firește, ca mai toți șpringarii, cu ajutorul cheilor potrivite sau chiar a șperaclelor, ordinare unelte
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Multe comunități sunt ridicate dintr-o viață searbădă și plictisitoare, din durerile și necazurile ei, de către o muzică plină de adorare.” (Benoni Catană) Iar Psalmul 33, în versetele 1-4 se spune: „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le șade bine cântarea de laudă. Lăudați pe Domnul cu arfa, lăudați-L cu alăuta cu zece coarde. Cântați-I o cântare nouă! Faceți să răsune coardele și glasurile voastre! Căci Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se împlinesc cu
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
să-i amenajez apartamentul. Am fost contactat și de Conferință și am acceptat. Aici am întâmpinat prima problemă cu dânsul. Reprezentantul Conferinței m-a rugat să zugrăvesc apartamentul în culoare albă. Însă pastorul, nu a vrut culoarea albă, argumentând: “Ce, șade Conferința în apartament? Eu stau!” Prin urmare, m-a pus să fac un perete alb, unul maro, unul grena, unul roșu, nu vă spun ce groaznic arăta!!! În viața mea nu am zugrăvit un apartament în atâtea culori! Din acel
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
an. Iar acum... încep să plece, când văd că lucrarea a încetinit, sau chiar a încetat. Din păcate, tot ce pot face pentru dânsul este să mă rog Domnului să-l vindece de acest păcat, pentru că tare rău îi mai șade unui pastor într-o astfel de postură. Însă eu, cu ajutorul lui Dumnezeu urma să înțeleg că Dumnezeu mă chema la lucru în altă parte. CAPITOLUL 36 De ce a trebuit să plec din Filadelfia? Prima dată când am primit îndemnul să
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
lui Dumnezeu se va depărta pentru totdeauna din viața ta și vei fi aruncat acolo unde va fi plânsul și scrâșnitul dinților. Dar cei ce vor birui nu vor putea pierde slava lui Dumnezeu. Pavel arată limpede că ei vor ședea cu Hristos în locurile cerești; și ceea ce va fi mânie aprinsă pentru cei compromiși, pentru cei neprihăniți va fi glorificare într-o clipire de ochi. De aceea, singurul motiv pentru care Slava lui Dumnezeu încă mai zăbovește în pragul Bisericii
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
dânsului, a comitetului și a fraților din comunitate. I-am prezentat inclusiv câteva lucruri negative care se întâmplau în Biserica Filadelfia. Eu personal am încredere că Dumnezeu iubește Filadelfia și El va împlini cuvântul din Maleahi 3,3: “El va ședea, va topi și va curăța argintul; va curăți pe fii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul și argintul și vor aduce Domnului daruri neprihănite”. Când un om, indiferent de slujba pe care o are în biserică - fie
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
gata de muncă și cleveteală. El se sculase odată cu răsăritul luceafărului de dimineață iar acum, când soarele se ridicase deasupra copacilor, juncanii lui erau sătui de iarba ce o păscuseră cu mare hărnicie. Costache se ridică de pe buturuga pe care șezuse, își scutură pantalonii cu palma dreaptă, apoi se apropie de juncani ținînd în mână funia cu care îi adusese la păscut. înnoadă cu meșteșug funia printre coarnele juncanilor, lăsându-le lungime deajuns ca să se poată apăra de muște. Cu o
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
unui cățel, alb și creț, muiat în boia de băcan pentru roșit ouă. Samurache stetea sluj, cu o chivără de hârtie în cap, încins cu o sabie enormă și având, se-nțelege, tot aerul sever necesar situa- ției... Artistul meu ședea picior peste picior pe laviță și le comanda, cântându-le din ghitară marșul de la 48...”. O a treia dimensiune a sintezei o constituie invocarea unui model occidental, pentru care emblematic devine Revoluția franceză într-un amestec sulfuros cu devălmășia unei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
metropolă, în acest cartier, pe această micuță stradă pe care visează să ajungă toți artiștii din lume (cred eu). Am ajuns înainte de ora 10.00, deci muzeul încă nu se deschisese. Totuși mulți vizitatori așteptau fie nerăbdători, fie blazați, obosiți, șezând pe jos, cu rucsacurile alături, adormiți sau vioi, blânzi, bruneți sau japonezi, toți veniți să-l vadă pe „marele Picasso”. Eu, recunosc, am fost emoționată cu două zile înainte de-a ajunge aici, m-am îmbrăcat special în rochia bleu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
frumos! Hopa! S-au împotmolit în vârf. Nu intră gaura în țăruș. Se face o nouă ședință și se dau indicații, sfaturi, presărate cu înjurături. Unuia îi cade șapca din cap. Coboară de pe scară. A obosit, săracul. Celălalt, tot obosit, șade în vârful celeilalte scări. Unul s-a agățat de o bară orizontală și stă într-o poziție de relaxare binefăcătoare după atâta chin. Hai, că s-au apucat din nou să încerce a vârî gaura în țăruș. Doamne! Greu mai
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
neagră: diamante pe care mai târziu le-am dăruit personajelor mele pentru a mă ușura de povara bogăției mele. Probabil că reușisem să desfac și să Împing În sus transperantul dens de la capătul patului și călcâiele Îmi erau reci, dar ședeam În continuare În genunchi să privesc. Nimic nu este mai plăcut sau mai ciudat decât să meditezi la acești primi fiori. Ei aparțin armonioasei lumi a copilăriei perfecte și ca atare dețin În memoria noastră un contur plastic firesc, care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fost dus din camera copiilor În biroul tatei, pentru a spune bună ziua unui prieten al familiei, generalul Kuropatkin. În timp ce corpul lui masiv, strâns În uniformă, foșnea ușor, În dorința de a mă amuza, el a Împrăștiat pe divanul pe care ședea o mână de bețe de chibrit, punând zece dintre ele cap la cap, pentru a alcătui o linie orizontală, și a spus: „Asta e marea pe vreme liniștită“. Apoi a atins ușor fiecare pereche pentru a transforma linia dreaptă Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
grațios al unei doamne din St. Petersburg, În timpul călătoriilor de iarnă. Voluminoasa blană de urs care o acoperea până la talie era prinsă În două colțuri, prin niște inele, de cele două mânere laterale ale spătarului scund al banchetei pe care ședea. Și În spatele ei, ținându-se de aceste mânere, stătea În picioare pe un suport Îngust, deasupra extremităților din spate ale tălpilor saniei, un valet cu pălărie cu cocardă. Urmărind În continuare sania, am văzut-o oprindu-se la magazinul Treumann
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
am desfăcut panglicile, am tras puțin hârtiile de Împachetat, examinând totul În lumina firavă care se strecura printr-o crăpătură a jaluzelelor, apoi le-am Împachetat din nou și le-am Înghesuit Înapoi, la locul lor. Îmi amintesc apoi cum ședeam pe patul mamei, cu voluminoșii ciorapi În mâini, străduindu-ne să jucăm spectacolul la care ea dorise să asiste; dar Încurcasem În așa hal hârtiile de Împachetat și am mimat atât de prost surpriza și entuziasmul (parcă-l văd pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ambulanți poartă cu ei pretutindeni, cât timp mai știu Încă replicile pe dinafară, o câmpie bătută de vânturi, un castel Învăluit În ceață sau o insulă vrăjită, tot așa păstra ea tot ce Îndrăgise sufletul ei. O văd foarte limpede șezând la o masă și examinând senină cărțile de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
târziu să comande alte costumații și că fiicele ei nu s-au mai dus la bal; l-a acuzat pe le huissier și pe acoliții lui că ei stăteau tolăniți pe scaune moi În timp ce pe doamne le-au invitat să șadă pe niște scaune tari; s-a plâns de asemenea, furioasă și vehementă, că le huissier chiar Îl amenințase cu Închisoarea pe Monsieur Dmitri Nabokoff, „Conseiller d’État, homme sage et plein de mesure“ (un bărbat Înțelept, cu simțul măsurii), numai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și unui alt chin - amintirea mea despre el, retrăind copilăria lui prin intermediul acestor cărți. Revăd camera mea de școlar de la Vira, trandafirii albaștri de pe tapet, fereastra deschisă care se reflectă În oglinda ovală de deasupra canapelei de piele, pe care șade unchiul, savurând o carte jerpelită. Un sentiment de siguranță, de confort, de căldură văratică Îmi cuprinde memoria. Solida realitate face din prezent o nălucă. Oglinda debordează de strălucire; un bondar a intrat În odaie și se lovește de tavan. Totul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Huntley and Palmer (bomboanele frumoase cu migdale deasupra din cutia de tablă Înfășurată În hârtie albastră și pesmeții fără gust de la fund), pe care-i Împărțea ilegal cu mine, după ce mă spălasem pe dinți. A fost Miss Clayton, care, când ședeam cocoșat pe scaun, mă Înghiontea În vertebrele din mijloc și apoi Își Îndrepta zâmbind propriii umeri, ca să-mi arate ce vrea de la mine: mi-a povestit că un nepot de soră de-al ei creștea, la vârsta mea (patru ani
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
săniuță căptușită cu pluș, legată În față cu o bucată de sfoară, de care o mână acoperită cu o mănușă de piele cu un deget, mă trăgea de-a lungul unei poteci acoperite cu zăpadă, pe sub copacii albi, În timp ce Serghei ședea pe o a doua sanie, tapițată cu pluș roșu, atașată de săniuța mea albastră, iar eu vedeam În fața mea călcâiele a două cizme de pâslă pășind foarte repede cu vârfurile ușor Îndoite și, când o talpă, când cealaltă aluneca pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
splendidă mașinărie de citit total independentă de tuburile ei bronhice bolnave. Pe toate le-am ascultat: Les Malheurs de Sophie, Le Tour du Monde en Quatre-Vingts Jours, La Petite Chose, Les Misèrables, Le Comte de Monte Cristo și multe altele. Ședea acolo eliberându-și glasul din temnița neclintită a propriei persoane. În afară de buze, una dintre bărbii, cea mai mică, dar cea adevărată, era singurul detaliu mobil al trupului ei voluminos ca al unui Buddha. Pince-nez-ul cu rame negre reflecta veșnicia. Din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și de grăbită să domine conversația inteligibilă de la masă Înainte de a se reveni la rusă, Încât nu era de mirare că rata replicile. „Dar Parlamentul dumneavoastră, domnule, cum se mai descurcă?“ izbucnea ea deodată vioaie din capătul de masă unde ședea, provocându-l pe tata, care, după o zi de hărțuială, nu era prea dornic să comenteze probleme de stat cu o persoană ciudat de ireală, care n-avea habar de ele și nici n-o interesau. Crezând că se vorbea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și Miss Greenwood) părea aglomerată și mirosea a aer Închis. În stânga mea, una dintre verișoarele cele mai neastâmpărate, o mică blondă vaporoasă de vreo unsprezece ani, cu un păr lung ca Alice În Țara Minunilor și un ten roz sidefiu, ședea atât de aproape, Încât Îi simțeam fragilul os de la șold frecându-se de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul parfumat sau pe la ceafă, sau lovindu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]