KorAP: Find »[drukola/base=șoaptă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...246 247 248 ...285 >

7,108 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270

amândouă. Ultima limbistă spuse: — Niet, nein, nu și, în plus, nu sunt genul meu. Îmi azvârli pozele, apoi scuipă pe podea. — Noapte bună, doamnelor, le-am salutat eu și m-am îndreptat spre ușă, urmărit de cuvântul „Dalia“, repetat în șoaptă în spatele meu. La The Dutchess am primit alte două băuturi gratuite, alte douăzeci de priviri ostile și tot atâtea răspunsuri negative, toate pe o tonalitate englezească tipică. Când am intrat în La Verne’s Hideaway, eram pe jumătate trotilat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
pact cu Iisusul ei negru, pentru ca animalul să fie bun și gustos. Apropo de frații noștri colorați, cum te-ai simțit când i-ai împușcat pe cioroii ăia doi, Bucky? — Fă-i pe plac, îmi șopti Madeleine. Emmett îi prinse șoapta și chicoti: Da, flăcăule, fă-mi pe plac. De fapt ar trebui să le faci pe plac tuturor bogătașilor care se apropie de vârsta de șaizeci de ani. Ar putea da senilitatea-n ei și poate te confundă cu moștenitorii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-mi, Emmett! i-am ordonat. Individul dădea apă la șoareci pe umărul falsei lui fiice, iar ea îl mângâia cu de zece ori mai multă tandrețe decât îmi oferise mie vreodată. În cele din urmă tipul reuși să scoată o șoaptă timorată: Nu puteam să-l îndepărtez pe Georgie, pentru că mi-a salvat viața. Ne-am rătăcit de compania noastră și am rămas singuri pe un câmp plin de cadavre. O patrulă germană plecase în recunoaștere și înfigea baioneta în toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
a pus să mă strecor sub toate brațele, picioarele și mațele alea și să stau acolo, iar când totul s-a terminat, m-a curățat și mi-a povestit despre America, ca să mă bine dispună. Așa că, vezi, n-am putut... Șoapta lui Emmett se stinse. Madeleine îl mângâie pe umeri și-i ciufuli părul. — Am aflat că filmul porno cu Betty și Linda n-a fost făcut în Tijuana. A avut Georgie vreo legătură cu el? Îmi răspunse Madeleine, iar vocea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324

vârându-și capul Înăuntru. — Și la ce lucrezi acum? Întrebă el. Logan privea drept În față, prin parbriz către Lang Stracht care se Întindea Înainte, cenușiu și posomorât. — Păi... Ăăă... făcu el. — Dacă te interesează Colin Căcănaru’, făcu el În șoaptă, dar se opri brusc, se lovi cu palma peste gură și mormăi În direcția agentei Watson. Scuze, iubire, m-a luat gura pe dinainte. Watson ridică din umeri: la urma urmei, Îl făcuse și ea În toate felurile pe Miller

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
trebuie să respectăm Protocolul de Protecție a Datelor Personale. Nu pot să mă apuc eu să dau aiurea datele personale ale clienților. Am putea fi dați În judecată. Ridică din umeri. Regret. Logan Își coborî vocea și vorbi aproape În șoaptă. — E important, domnule Branagan: investigăm o crimă extrem de violentă. Managerul Își trecu mâna peste creștetul lucios. Nu prea știu ce să zic... Va trebui să Întreb conducerea... — Bine. S-o facem și pe asta. Conducerea spuse ne pare rău, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
pus să faci când ești doar un biet agent de poliție. Într-o zi va fi comandant și va spune la rândul ei agenților să păzească uși. Și, agent, spuse Insch apropiindu-se de ea și vocea devenindu-i o șoaptă conspirativă, ați făcut o treabă polițienească excelentă astăzi: cu bonul de supermarket. O să pun o vorbă bună la dosarul tău pentru asta. Ea zâmbi satisfăcută. — Mulțumesc, domnule. Logan și inspectorul o lăsară acolo, Îndreptându-se către sala de ședințe. — De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
de dimineață. Iar pe ăla Îl Împrăștiase pe iarba din fața casei groazei a Hoitarului. Era flămând. Miller ridică din umeri. — Atunci o să fie un prânz târziu. O gustare... Aruncă o privire teatrală În jur și Își coborî vocea până la o șoaptă conspirativă. S-ar putea să ne ajutăm unul pe celălalt. S-ar putea să știu ceva ce o să te ajute. Își ridică din nou vocea. Ce zici? Face ziarul cinste? Logan rămase pe gânduri. Existau reguli stricte cu privire la acceptatul cadourilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
a mai vrut s-o ia de nevastă. Un Împuțit! — Da, Încuviință doamna Erskine cea rămasă nemăritată ridicând În semn de salut paharul de vodcă ce se golea cu repeziciune. Un Împuțit! — Normal, continuă vecina, cu vocea devenindu-i o șoaptă teatrală, Încă vrea să-l vadă pe băiat. Îți dai seama? Nu vrea să-l recunoască, dar vrea să-l ducă la Duthie Park și să joace cu el fotbal! Se aplecă peste masă și vărsă o nouă cantitate considerabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
cu o cană de ceai și expresii confuze pe chip. Darren se rezema de chiuvetă, cu umerii aplecați, privind prin imaginea sa reflectată grădina Întunecată. — O să mă duc la Închisoare, nu-i așa? Întrebarea fusese puțin mai mult decât o șoaptă. — Ești sigur că nu vrei să-ți schimbi declarația, Darren? Fața de pe fereastra Întunecată Își mușcă buza, clătinând din cap. — Nu. Nu, eu am făcut-o. Se șterse cu mâneca la ochi și suspină din nou. — Eu l-am luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
care-l dusese Înapoi la Închisoarea Craiginches. Cel care depusese mărturie În cazul lui Gerald Cleaver. Nu-i de mirare că-l pocnise În față pe Sandy Alunecosul. — I-au dat drumul. Vocea Îi era puțin mai mult decât o șoaptă. — Știu, Martin. Știu. N-ar fi trebuit, dar au făcut-o. — I-au dat drumul din cauza lui. Insch clătină din cap. — Și de asta l-ai lovit pe domnul Moir-Farquharson? Un mormăit Înăbușit. — Martin, o să scriu o mică declarație, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
sete pe-aici! Da, doamnă! — Whisky pentru toată lumea! Doamna inspector Steel plezni blatul mesei. Și să fie duble! Polițistul detectiv se Îndreptă către bar, luând cu sine portofelul inspectorului. Steel se aplecă mai aproape de Logan, transformându-și vocea Într-o șoaptă conspirativă. — Fie voba-ntre noi, am impresia că e un pic beat. Se lăsă pe spate și-l pironi cu privirea. Știi, acum că Inschy s-a fript cu chestia aia cu pantomima și Hoitarul și Cleaver care a fost eliberat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Ai trăit pe Lună? Normal că poți să cumperi naibii oameni! Ia fă o plimbare pe străzile din Edinburgh și poți să cumperi orice-ți place. Arme, droguri. Și femei. Se plecă Înainte și-și coborî vocea până ajunse o șoaptă. Nu ți-am zis că Malk Cuțitul importă bagaboante din Lituania. Ce crezi că face cu ele? Credeam că le dă de lucru... Miller râse acid. — O, da. angajează și vinde. Ai reducere la cele folosite. Privirea incredulă de pe fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
televizorului, Doug Disperatul arăta ca un schelet, cu obrajii săi supți și cearcănele negre din jurul ochilor. Dantura Încă Îi plutea Într-un pahar. — De ce-ai ucis-o, Dougie? — Știi... spuse bătrânul. Vocea Îi era joasă și gravă, ca o șoaptă ce răzbătea prin sticlă spartă. Eram un afurist de armăsar când eram tânăr. Da, și nu cu mult mai tânăr, să vezi. Femeile se călcau În picioare să aibă parte de puțină tăvăleală În stilul lui Doug. Femeile, să vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575

înțeleg sau să le descopăr... apoi chiar și acestea păreau să dispară în liniștea somnului irezistibil. Atunci când amorțeala învăluise orice urmă de viață care să mă identifice, și chiar propriul meu contur dispărea în ceață, am simțit ceva ca o șoaptă, o atingere aproape imperceptibilă... o lumină a ajuns la mine, dincolo de liniștea absolută. Deschide ochii..., am auzit sau mi s-a părut că aud în imediata apropiere. Am încercat să deschid ochii, însă somnul mă atrăgea înspre încremenirea amorțelii, invincibil

Arborele Universal by Chrys Romeo (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
ar fi fost adevăratul univers... de parcă arborele s-ar fi aflat în partea cealaltă, privind la rândul său cu ramurile prin geamurile rotunde... ”aceste fragmente de lumină reflectă în mare parte ceea ce tu vrei să vezi”... s-a auzit o șoaptă ca un ecou și cuvintele prindeau deodată un înțeles anume. M-am ridicat și am pornit mai departe, lăsând în urmă multitudinea de geamuri. Zmee de hârtie După o vreme, am ajuns la o prăpastie dincolo de care nu aveam cum

Arborele Universal by Chrys Romeo (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
ridicat privirea, însă soarele mă împiedica să văd clar de unde venea vocea. Stropii sclipeau, undele foșneau vălurite... marmura nu se mișcase din loc. Ce pot aștepta aici? am întrebat aiurea. Ori trecutul, ori viitorul..., a venit răspunsul, la fel de învăluit de șoaptele poveștilor. Am de ales?... E drept că în general nu prea poți alege, dar aici le găsești amestecate... în acest oraș nu este timp. E numai un moment... absolut... Am vrut să mai întreb ceva, apoi m-am gândit că

Arborele Universal by Chrys Romeo (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

țelul real, dar secret, al unei călătorii întreprinse în mare grabă, cu răsuflarea tăiată, în scurtele zile de decembrie, de la o mansio la alta de pe drumurile imperiale. Băiețelul văzu cum, după câteva rânduri, tatăl său ridica repede ochii și, în șoaptă, îi punea întrebări curierului, care răspundea pe același ton, stând cu spatele spre intrare. Însă ofițerul de gardă închise hotărât ușa. Copilului i se păru că acel curier a rămas prea mult în camera tatălui său. Când ieși, purta încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-o moarte, mai apropiată sau mai îndepărtată, îl văzu pe ofițer reacționând cu furie: — Nu mai putem îndura! N-or să cruțe pe nimeni. Cum a murit? — Ca un animal, răspunse curierul. Aruncă o privire în jur și continuă în șoaptă, mânios: — La Rhegium au omorât-o și pe Julia, ca pe-o cerșetoare. De pe haina udă se prelingeau picături care cădeau pe pardoseală. Ofițerul se uită la rândul lui în spate și, pe când îl conducea pe curier spre ieșire, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
jocuri frivole, inofensiv. Asemenea bătrânului unchi Claudius, fricosul legendar al familiei. Numai așa aveau să-l lase să trăiască, poate chiar confortabil, fiindcă în ochii tuturor ar fi fost o dovadă a clemenței și bunătății lor. Gajus o întrebă în șoaptă - acum vorbeau cu glas scăzut și între zidurile casei - dacă nu se putea folosi și ea de aceeași armă. Îi răspunse că n-ar fi crezut-o - și scutură din cap, înduioșată în fața a ceea ce ea credea că e nevinovăție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
însoți. Încă nu apusese soarele când unul dintre foștii centurioni ce păzeau locuința Antoniei se prezentă în fața ei. Ea se plimba încet prin mica grădină din încăperile ei private, unde înfloreau trandafiri de toamnă. Ofițerul începu să-i vorbească în șoaptă. Gajus, aflat în preajmă, văzu că ea îl asculta și înclina capul; apoi se oprea, înălța capul, îl privea pe ofițerul credincios; pe neașteptate, surâse. Gajus vru să se îndepărteze; mâinile îi tremurau. Nu se întoarse. După o tăcere interminabilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Helikon, tremurând. Au lăsat leșurile la vedere, le-au târât cu cârlige pe străzi, lumea le privea de departe cu groază, iar în cele din urmă le-au aruncat în râu. — Cum ai aflat toate astea? îl întrebă Gajus în șoaptă. În clipa următoare însă, fu cuprins iar de neîncredere și nu mai întrebă nimic. Helikon răspunse plin de încredere: — Callistus. Gajus îl privi fără să înțeleagă; numele acela nu-i spunea nimic. — E grec, dar vine din Alexandria, zise Helikon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
buzelor uscate, cu pleoapele întredeschise. După câteva săptămâni, în octombrie, toți locuitorii din Capri, de la ultimul barcagiu până la Tiberius, aflară deodată că, în insula Pandataria, Agrippina murise. Lui Gajus însă nimeni nu-i spuse nimic. El observă doar agitația alarmantă, șoaptele; toți se uitau la el și, îndată ce se apropia, discuțiile se întrerupeau, iar cei prezenți se îndepărtau. Apoi surprinse o frază: „Avea doar patruzeci și trei de ani“ - și o alta, mai cinică: „N-au crezut că va muri“. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Populares și optimates constatară cu ușurare că nu-l amintise pe Marcus Antonius nici pentru a-l dezaproba, nici pentru a-l deplânge, evitând cu blândețe să ia partea cuiva. — Fraze construite în stilul attic, simplu și sever, comentară în șoaptă unii care își aminteau lecțiile ciceroniene, fără cuvinte de obârșie asiatică... Cine i le-o fi scris? După acea străfulgerare de orgoliu dinastic, tânărul imperator le mulțumea senatorilor pentru numeroasele titluri, dar adăugă imediat, blând și elegant, că nu avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
confiscate. Îi vom chema înapoi în patrie, îi vom despăgubi. Și nu se va mai întâmpla ca judecătorii să fie constrânși de legi infame să condamne un cetățean roman pentru ceea ce gândește, spune sau scrie. Câțiva juriști bătrâni comentară în șoaptă: — Redă magistraturii independența pierdută în timpul războaielor civile. Se întrebau cine sugerase minții sale tinere o reformă atât de imediată și fundamentală. Vorbind, însă, el revedea codexul dispărut unde scria, în fiecare dimineață, fratele său Drusus, în biblioteca liniștită care îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]