7,211 matches
-
afundă În cea mai Îngustă ulicioară din bazar, se strecoară printre oameni și animale, Înaintează pe sub bolțile de stuc printre grămezi de mirodenii. Cu fiecare pas, ulicioara devine tot mai Întunecoasă, mulțimea pare să se miște molcom, să vorbească În șoaptă, neguțătorii și mușteriii sunt niște actori mascați, niște dansatori somnambuli. Omar merge pe orbecăite, când la stânga, când la dreapta, se teme să nu cadă sau să nu-și piardă cunoștința. Pe neașteptate, dă peste o piațetă scăldată În lumină, adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
armată modernă care Îl va sili pe țar să părăsească Tabrizul și Îl va Împiedica să ne țină sub amenințare. Persia aștepta minuni. Și, Într-adevăr, minuni urmau să se producă. XLV Prima minune mi-a anunțat-o Fazel. În șoaptă, dar pe un ton triumfător: — Privește-l! Doar ți-am spus că ar trebui să semene cu Baskerville! Era vorba despre Morgan Shuster, noul trezorier general al Persiei, care se apropia ca să ne salute. Veniserăm În Întâmpinarea lui, pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și-a întins brațele, iar scrâșnetul lugubru mi-a ucis speranța. O, daca as găsi cheia să dau drumul cuvintelor, ele s-ar preface în armonie divină și voi, împătimiții de sublim, ați asculta cea mai frumoasă simfonie născută din șoapte împletite cu durerea inimii. Dacă plecați, nu luați și cheia cu voi !
?nchisoarea cuvintelor by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83317_a_84642]
-
să aibă un Guggenheim clasic și unul SoHo? Guggenheim SoHo. Sună foarte cool. Deschid ușa prudentă și, da, locul e alb și spațios, cu artă modernă pe piedestaluri, locuri unde să stai și oameni care se plimbă vorbind încet, în șoaptă. Așa cred că ar trebui să fie toate muzeele. Mici și drăguțe, ca să nu te simți epuizat din clipa în care intri. Cred că o jumătate de oră ți‑ajunge ca să vezi tot. Plus că toate lucrurile par foarte interesante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
deși se pare că toată lume pare să creadă că sunt o prietenă apropiată de‑a prințului William. — Spuneți‑mi, zice doamna Parker curioasă, cum se simte bietul băiat după... marea pierdere pe care a suferit‑o? mă întreabă, în șoaptă. — Băiatul ăsta are noblețea în sânge, spune domnul Wunsch cu înfocare. Tinerii de azi au multe de învățat de la el. Spuneți‑mi, se gândește la o carieră militară? — Păi... nu mi‑a spus, zic neajutorată. Vă rog să mă scuzați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
unul în ochii celuilalt. — Înainte să plec, i‑am zis că nu cred că are timp pentru o relație adevărată în momentul ăsta. — Serios? Suze cască ochii. I‑ai dat papucii? — Nu asta am vrut. Vocea îmi e aproape un șoaptă. Am vrut ca el să spună că are timp. Dar el n‑a zis nimic. A fost... oribil. — Vai, Bex! Suze mă privește pe deasupra cănii. Vai, Bex! — Asta e, zic, încercând un ton optimist. Probabil că așa e cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a ajuns la o sută, zice Caspar calm. S‑a oferit o sută pentru această eșarfă Denny and George. Mai licitează cineva? — O sută douăzeci, zice fata în roz. Urmează câteva momente de tăcere, și fata în negru vorbește în șoaptă la telefon. Apoi ridică privirea și spune: — O sută cincizeci. În cameră se aude un murmur de interes și oamenii care au stat de vrobă la bar se întorc iar la etajul unde se licitează. — O sută și cincizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Deasupra un cer la fel de negru. Și, Întorcîndu-mă, doar după cîțiva pași, am văzut proiectați pe acest cer un șir de caiși Înfloriți, parfumați aproape obscen. Iată miracolul vieții. CÎtă vreme există În mine dragoste, voi iubi aceste nopți cu toate șoaptele ce foiesc prin ele și acești pomi beți de o floare grăbită care mă umplu de recunoștință. Nu văd nici un argument serios pentru a-i da ascultare lui Baudelaire care pretindea că natura nu ne Învață nimic decît să dormim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
are groaza neantului nu În fața pașilor săi, ci În urma sa; iar destinul său e să transforme Într-adevăr orice amintire Într-un abis În clipa cînd se Întoarce spre ea. Sfinxul merge pe urmele lui și Îi pune Întrebările În șoaptă dar nu se lasă văzut... Pe mormîntul Euridicei nu mai crește nimic decît revolta Împotriva acestui mormînt unde a coborît toată tinerețea lui Orfeu. Zeii au sădit În el un har, cîntecul și dragostea, care s-au ridicat acum, amîndouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
putea ca să treacă neobservat. Asta îi oferea și avantajul că vedea pe unde calcă, iar pantofii lui aveau, astfel, o durată de viață peste medie. Observa mai întâi încălțările interlocutorului și abia apoi ridica, timid, privirea spre el. Vorbea în șoaptă - obicei păstrat din țară, de frica microfoanelor ascunse în pereți, în pat, în aer. Ca să-și dovedească apartenența deplină la cultura franceză, Lionel a mai făcut următoarele: a mâncat tot ce zboară, se târăște și înoată; a învățat pétanque; a
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Taximetristul oprește motorul, coboară și îngroașă rândurile curioșilor. Lionel nu îndrăznește să se-apropie: pompele care scot apa din pivniță îl fac să se gândească la ce e mai rău în legătură cu Roman. — O să mor și eu, își spune el în șoaptă. Nu! dă apoi un urlet cât îl țin plămânii, după care se face mic, să nu-l fi auzit cineva. O doamnă distinsă, în vârstă de circa 75 de ani, aflată în spatele lui, îl încurajează. De acord, zice ea și
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Cam atâta credeam și eu. — Pot să vă întreb de ce-i scoateți? — Nu poți. Funcționara îl privește pieziș - nimeni până acum n-a îndrăznit s-o tutuiască fără un acord prealabil. Formează un număr de interior, discută cu cineva în șoaptă, după care spune aferată: — Pentru o sumă așa de mare, vă trebuie o programare. — Când am depus banii în bancă, nu mi-a trebuit nici o programare. Sunt banii mei și-i vreau pe toți. Acum! mai adaugă Lionel și bate
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
dar al naturii, primăvara asta! Nu mai e tinerețe, dar tot renaștere s-o chema, nu-i așa... O provocare, zău așa. Soția își scoase ochelarii, îi puse peste teancul de reviste, coborî privirea în ceașcă. Clipe de tăcere. O șoaptă, apoi. Da, începuse să șoptească. — Mai știi când a murit Franz Joseph? — Ei, asta-i acum, ce te-a apucat? — Așa, nu știu... O prostie, încurc lucrurile. De fapt, ăla era un tolerant, așa spuneai tu, un tolerant. Soțul zâmbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ea era nevinovată? Și mata pui la bătaie, în anii ’50, imaculata dumitale biografie de apostol comunist, ca să aperi principiul obiectivității! Așa te justificai? Așa, Herr Gafton? Herr Gafton, nimic, nici un răspuns. Ba da, se auzi ceva, se auzi o șoaptă. — M-am gândit să încerci o vreme niște traduceri. Se mai găsește o relație la vreo cooperativă din astea care traduc texte tehnice. Sau chiar la o editură. Până una alta, ar fi ceva. — Traducător, buun! Traduttore traditore, cum sună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Reprezentanții ordinii revin pentru a treia și ultima oară. Banda părăsește terenul abia când se plictisește, când obosește.“ Vocea se oprise, într-adevăr, dar ascultătorul nu reacționă. Parcă somnola. Nu, nu somnola. — Am impresia că avem un musafir, se auzi șoapta doctorului. Pe alee înainta o doamnă scundă, zveltă, într-un taior cafeniu. Un mers apăsat, bocănit. Sora o recunoscuse, desigur, imediat, dar reluă, nepăsătoare, lectura. „Incredibil, dar lucrurile așa s-au petrecut. În plină zi, sub ochii unui întreg cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
având. Trase o carte din teancul de pe masă. Kavafis. „Pentru unii vine o zi când trebuie să-l spună pemarele Da sau pe marele Nu.“ Pagini, rotocoale, săgeți. Numele lui Marcu Vancea șters, rescris, subliniat. Luni, marți, miercuri, nopțile cu șoaptele și prăbușirile și fantomele lor, jocul capricios și fără elan al gândurilor. Telefonul de la Toma fusese o glumă sau un avertisment? Te pomenești că apare iarăși, când nu te aștepți, ca prima dată. „Se vede-ndată cine-l are/ pregătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
țăcănea fără întrerupere, un fel de misiune de acoperire a muțeniei. Secvență cu funcționari țepeni, nefăcând altceva decât să-l urmărească pe intrus. — Nu este o simplă asociație obștească, un oarecare colectiv de... înțelegeți ce vreau să spun, reîncepu, în șoaptă, ghidajul, tovarășul Papașa sau Iopo sau cum i-or fi spunând tovarășii. Este un model. Un model, înțelegeți... și își frecă, nervos, sprâncenele. Simultan, cu ambele mâini, ambele sprâncene zbârlite. — Mulți, oh, da, prea mulți ar avea de învățat. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dar buzele vibrau peste dinții mărunți, ascuțiți. Șoptea ceva. „Aici“, șoptea. „E voie, aici e voie“, șoptea nimfa. „Aici, în aer, putem. Nu ne mai pot interzice. Aici. Aici, în aer“, murmur, murmura stripteuza, murmur, torcea avionul, tensionat, zgâlțâit, dar șoaptele persistau. „Nu te mai feri. Suntem sus sus, în aer. Aici, aici se poate“, și Tolea simți iarăși buzele Irinei pe buzele sale, mușcau mărunt mărunt, murmurând, murmur, mistuire. Ardea undeva o lumânare, parcă, încăperea plutea în pâlpâirea candelei. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
se pregătea să dezmintă, să strige „nu, nu, n-am vrut să, n-am vrut“, în fața sa era altcineva. — Tu, tu ești Diavolul, salvarea, tu ești salvarea noastră. Tu, adorata, canibala, floarea-de-colț, spurcăciunea... Emilia zâmbea, de parcă n-ar fi auzit șoapta. Emilia zâmbea și era aproape, doar să întinzi mâna. Aproape, aproape, cum râvnise dintotdeauna. În sfârșit, alături, fără martori. Destul o scânteie și gata, așteptarea va fi răsplătită, în sfârșit. În sfârșit, se afla la un pas de neverosimila clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de câteva ori gestul de refuz: n-avea nici un chef de mâncare. Femeia nu-l vedea, însă, și nici nu avea de gând să se ridice, de fapt, să aducă prânzul, cum anunțase. Când îi reveni glasul, fu doar o șoaptă. O șoaptă reluată sfios, iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ori gestul de refuz: n-avea nici un chef de mâncare. Femeia nu-l vedea, însă, și nici nu avea de gând să se ridice, de fapt, să aducă prânzul, cum anunțase. Când îi reveni glasul, fu doar o șoaptă. O șoaptă reluată sfios, iarăși și iarăși. Profesorul nu înțelegea ce spune, dar nu se clinti. Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
brațe. Vezi, dumneata, domnule Vancea, fragilul Tavi, bolnavul, vicleanul, întortocheatul Tavi... Câinele Tavi nu mișcase, retras într-o patriciană somnolență, dar Venera Tereza nu se calmase, deloc nu se calmase, o nouă ofensivă părea iminentă, iminentă. Vocea slăbi, totuși, devenise șoaptă și suspin. — De când cu devastarea apartamentului, cu spaima aceea, pogromul acela... stau mai mult aici, cu Tavi. Tavi nu tresărise, deși stăpâna întinsese mâna să-l mângâie. Un gest aiurea, Tavi dormita sub fereastră, departe, Tereza voise doar să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cuvinte. Intră, intră, merită, crede-mă! Rămăsese singur cu comoara câteva ore. Pe la 5, gazda îi aduse un ceai și câteva felii de pâine unse cu un soi de magiun suspect. Ușa rămăsese întredeschisă. Auzi, cândva, bizare bolboroseli. Tresări, atent. Șoaptele se repetau, greu de deslușit. Un fel de surdină, ca un descântec. Ieși, se strecură, tiptil, în vestibul, avansă, se ghemui. Ușa spre sufragerie era întredeschisă, vorbele se repetau, începea, treptat, să înțeleagă. Liberi? Mai liberi? Suntem mai liberi? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
poate. Spune, spune că tu le știi pe toate. Pe toate le știi tu, Tăviță. Codiță, Tăviță, Halviță... Mai trăsese o dușcă, paharul dispăruse, mâna durdulie mângâia acum obrazul stâng, în sus, în jos.Capul se aplecase mult peste masă, șoaptele se acceleraseră, se încălziseră. — Știi pe dracu’, mutulache! Pe dracu’. Nimic nu știți. Nici tu, nici nevastă-ta. Imaculata! Victima! Alibi. Tavi cu alibiul imaculat. Câinele Tăviță, da, da. Viitorul. Viitorul meu chip de câine. Tăviță. Speriat de prezent, trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
decizia acasă. Să stea liniștit, primește decizia într-o săptămână. — Mulțumesc, dom’ doctor. Să fiți sănătos, să vă ajute Dumnezeu, dom’ doctor... Aplecată, dintr-odată, peste masă, Gullivera l-a acoperit cu totul pe Bombonel, se aud doar foșnete și șoapte speriate: „Fii serioasă, madam, lasă-mă, lasă-mă, ia-ți plicul. Nu umbla cu d-astea, ia-ți banii, madam, altfel o încurci, să știi. O pățești, să știi“. Femeia zăpezilor se retrage, speriată, hocus-pocus, a dispărut, cu plic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]