7,946 matches
-
pentru că se simte ocrotită. Imbecilul știe să facă un infern, din orice paradis. Multe creiere funcționează doar la nivelul abacului. Ar fi teribil dacă am ajunge la nivelul de inteligență la care pretind că s-au cățărat proștii. Imbecilul își țipă durerea. Înțeleptul o fixează în concepte. Într-o lume agitată, modestia începe să fie asimilată lașității sau chiar prostiei. Imbecilul își transformă stagnarea în țel. Prostul este imun la entuziasm. Prostul nu are dioptrii pentru valoare. Prostul are pe creier
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
se stinge focul. O, tempora ! Pe bustul lui Stalin, adolescenții ruși exersau cândva sărutul. Apoi - scuipatul ! Pentru nemurire, unii nu fac decât copii. Urme pe nisipul vieții lăsăm toți. Unii - înainte de sosirea valului, câțiva - și după aceea. Venim pe lume țipând. Și plecăm în arpegii de clopot. Timpul corodează toate improvizațiile din artă. Timpul și spațiul - acești sublimi piloni ai neantului. Bărbaților nu le poate distruge apetitul pentru adulter decât vârsta. Întotdeauna trecutul ajunge la mâna prezentului. Uităm prea des că
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
un drăgălaș bot de hienă. Canibalismul a dispărut pentru că suntem prea veninoși. În sufletul murdar nu se poate intra decât încălțat. Vecinii s - au tot certat mutându-și mereu gardul, până când avocații le - au înghițit gospodăriile. O parte a lumii țipă, iar cealaltă se face că nu aude. Pe unii, și spre Paradis trebuie să - i îndemni cu biciul. În mod cert, mai mult m - au deranjat durerile mele de dinți, decât căderea Imperiului Roman. Unele cântărețe de la TV sunt amatoare
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
speranță și disperare. Țăranii nu au timp de insomnii. Și nici de angoase. Primitivii sunt imuni la alienare. Evul mediu a fost al poeților. Epoca noastră aparține psihiatrilor. Căutăm sublimul în angoase. Alienarea alt rug al acestui început de mileniu. Țipăm deseori într-un telefon scos din priză. Nu suntem prea departe de vremurile când vom circula pe străzi numai cu avizul psihiatrilor. Omenire, drepți! Cu viteză maximă spre nicăieri, înainte ... marș! Privite prin gaura cheii, toate biografiile par cenușii. Și-
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta. 5. Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat? 6. Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește și mă învelește cu lațul Lui. 7. Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este! 8. Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspîndit întuneric pe cărările mele. 9. M-a despoiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
ce e al tău mă doare, Căci ce e al meu s-a rupt demult. Mă revărs în nemaigăsite valuri, Pline de iubire magică și Divină, Unde e eternul din mine să te vadă? Dar nemurirea ta pitică? Te doare? Țipi? Lovește-mă cât poți, Te aud în gând cum mă înjuri de Sfinți Deși te-am iubit, la fel de mult urăsc acum Această iluzie pierdută-n fum. DUȘMANUL NUMIT TIMP Văd culori aprinse și norii plutind pe un cer inundat De
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
începea să mi se pară oarecum cunoscută. Era chipul străbunicii mele, al cărei portret atârna pe un perete, în biroul tatălui meu. "Pac!" și bățul m-a pocnit peste picior... Am tulit-o către ușă, trecând ușor pe lângă ea și țipând ca din gură de șarpe. Am mai auzit-o cum striga după mine: - Joe Maynard, o să vezi tu ce te așteaptă când s-o întoarce acasă taică-tu! Ajuns afară, am pășit în plin tărâm al fanteziei: în lumea simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
continuare. M-am apropiat de ceas, în vârful picioarelor, am deschis ușița de jos și am reașezat greutatea în dreptul lui 1950. Am acționat ca un automat. Eram înmărmurit de spaimă. Următorul lucru de care îmi amintesc este vocea cuiva, care țipa la mine. O voce cunoscută. Când m-am uitat, l-am văzut pe tata. - Ticălos mic ce ești, - striga el - cred că ți-am spus foarte clar să nu te apropii de ceasul ăsta! Pentru prima dată, bătaia a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
a apărut lângă ea de parcă ar fi fost plecat o veșnicie. Vrăjit de spaima lor le-a luat pe rând în brațe să le învețe să facă pluta... după care a început să le arunce, însă cu toate că erau speriate și țipau, căderea lor vertiginoasă era amortizată de ape și nu se loveau... le-a plăcut mult și această hârjoană. Radu a înțeles mișcarea, a prins curaj, și cum ele mai vroiau să se joace la infinit s-au prins cu toții în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
la perete. Îi strivesc fața, nasul și gura. Îi prind dibaci mîinile și picioarele la un loc, frângându-l în două. Pușca a zburat! Cutia e a mea! Se zbate neputincios... își eliberează o mână... apoi cealaltă ! Fuge, se repliază ! Țipă furios.. LUPTE ! Politică de învăluire... iar se pregătește de-asalt! Își încordează zdravăn capul în piept. Se repede în antebrațul meu fixat între perne, cu toată viteza. Se proptește cu forță, în mâna mea validă... împinge cât poate el de
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
iscoditori aveau un farmec aparte și o țintuiau pe perna înflorată. Oricum, era bărbat și în cazul unei încăierări nu ar fi avut sorți de izbândă. Se făcu mică în partea ei de mașină; înspăimântată nici nu mai răsufla. Să țipe ar fi fost zadarnic, să fugă nu se putea, să se opună din răsputeri realiza că n-ar fi făcut nimic, ar fi încasat numai lovituri înfiorătoare și cine știe, poate ar fi omorât-o pentru bani. Se afla la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Am crezut întotdeauna despre mine că sânt un gentleman irezistibil, nu un mitocan agresiv. Am răsuflat ușurat când am aflat că sânt galant, drăguț și politicos, dar tot mi-a trecut prin cap bancul cu Bulă care a salvat o țipă de la viol. Cum? A convins-o. Mergeam deja de două minute prin stațiune. Cârduri de oameni plecau de la plajă. în spatele meu, un cortegiu de trolee mă claxonau violent. Rulam cu vreo 25 de kilometri la oră, în speranța că apare
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mînă, și fugise afară, 14. a chemat oamenii din casă, și le-a zis: "Vedeți, ne-a adus un Evreu ca să-și bată joc de noi! Omul acesta a venit la mine ca să se culce cu mine, dar eu am țipat în gura mare. 15. Și, cînd a văzut că ridic glasul și strig, și-a lăsat haina lîngă mine și a fugit afară." 16. Și a pus haina lui Iosif lîngă ea pînă s-a întors acasă stăpînul lui. 17
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
pînă s-a întors acasă stăpînul lui. 17. Atunci i-a vorbit astfel: "Robul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a venit la mine ca să-și bată joc de mine. 18. Și cum am ridicat glasul și am țipat, și-a lăsat haina lîngă mine, și a fugit afară." 19. După ce a auzit cuvintele nevestei sale, care-i zicea: "Iată ce mi-a făcut robul tău", stăpînul lui Iosif s-a mîniat foarte tare. 20. A luat pe Iosif
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
hoața de buzunare, să asculte muzică la difuzor. Fiindcă mama lucra la covoare persane, iar tata era lăcătuș la ITB, m-au dat o vreme la creșă. M-au luat înapoi după trei săptămâni, vânăt și slab ca un schelet: țipasem ca din gură de șarpe trei săptămâni în șir. Acolo, pe Silistra, în curtea 26 în formă de "U" plină de muncitori, țigani, țațe și prostituate, m-am găsit să-mi trăiesc și eu prima copilărie. Arhitectura Iu 'pește: casă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Mai era și un liceu. Azi se numește "C. A. Rosetti". Când ajungeam până la el (vreo cincizeci de metri de casă) îmi bătea inima de îndepărtare și teamă. Acolo m-am speriat o dată îngrozitor de un fluture și am fugit acasă țipând. Ciudat că și fetița mea se teme de fluturi, mai ales de ochii lor. La vârsta de cinci ani, în 1961, ne-am mutat în blocul din Ștefan cel Mare, pentru că se născuse sora mea și nu mai încăpeam. Aici
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
am văzut cu o barbă de cincisprezece zile când murise tatăl său. L-am văzut, la Arad, într-o noapte cu enorm de multă băutură, cu dans și cu pălăvrăgeală literară, cum a fost suit pe o masă și o țipă în rochie mulată pe corp i-a așezat pe cap o cunună triumfală din... peliculă de film: fusese declarat cel mai bun prozator al generației noastre. în 1989 - mai erau câteva luni până la revoluție - am înghețat împreună până la Bacău într-
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
întreg plin cu bărbați în cămăși albe, cu mânecile suflecate. Parcă trăiam într-un televizor alb-negru. Doar terenul, cu fotbaliștii în tricouri mohorî-te, aducea oarece culoare. Și uriașul cer azuriu de deasupra. Era o lume muncitorească, relativ benignă, cu țipi neciopliți și hazlii, pe care curgea sudoarea, cu coifuri de ziare pe cap, cu "huo"-uri și "dă-i la oase" lipsite de imaginație, dar și de ură. Ia vezi, că eu nu știu multe!", mă amenința stereotip tata de câte ori
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
și el pe Iahuben, întîia oară cu încredere. Dar deodată, în partea dinspre miazăzi a satului, se auziră strigăte și se zări învălmășeală. Satul, ca toate satele oamenilor negri, era foarte mic și se putea cuprinde tot într-o privire. Țipau femeile, însă parcă țipau de bucurie, simțământ care în aceste împrejurări nu putea fi decât nefiresc. Unul dintre robii cei noi, care fusese luat să care hrană pentru frații săi dinăuntrul țarcului, veni repede, lăsând hrana săracă pe pământ, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
întîia oară cu încredere. Dar deodată, în partea dinspre miazăzi a satului, se auziră strigăte și se zări învălmășeală. Satul, ca toate satele oamenilor negri, era foarte mic și se putea cuprinde tot într-o privire. Țipau femeile, însă parcă țipau de bucurie, simțământ care în aceste împrejurări nu putea fi decât nefiresc. Unul dintre robii cei noi, care fusese luat să care hrană pentru frații săi dinăuntrul țarcului, veni repede, lăsând hrana săracă pe pământ, și strigă din răsputeri: - Au
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să văd. Tela îl apucă de braț și-și vîrî fața în obrazul lui Auta. Ochii vrăjitorului arătau groaza cea mai cumplită. Nu mai era același Tela care-și bătea joc de toți oamenii din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din mâinile vrăjitorului și porni în fugă spre locul arătat. Ieșind dintre arborii oazei în nisipul arzător, arșița îi izbi trupul negru, gol
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
departe de copiii tăi cărora le aduci prăzi... Iar acest Hunanupu pe ai lui n-o să-i mai vadă niciodată. Auta își ridică obrazul spre vânt. Vântul își schimbase drumul. Era mai umed și bătea acum din față. Păsări grase țipând ascuțit se încrucișau acum în zboruri sălbatice peste fața mării. - Cred că vine furtună... Auta murmură, fără să-și ia fața de la vânt. Dar ajutorul de sutaș nu-i răspunse. Avea mintea prea răvășită ca să-l mai fi putut auzi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și, pe deasupra, două plăcinte calde. În alt colț al pieței, o femeie vindea țesături înflorate. În brațele ei plângea un prunc. Femeia îi turnă ceva în gură, dintr-o căniță, și copilul tăcu o clipă, strîmbîndu-se, apoi vărsă, începu să țipe, iar fu silit să sugă din cănită și iar vărsă, după care în sfârșit se liniști, nu pentru mult timp. - Ce-i dă copilului? întrebă Nefert, Auta cunoștea destule obiceiuri din țara Ta Kemet. Începu să rîdă: - Îi dă lapte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fac... - Cum ai izbutit s-o aduci? îl întrebă Auta, în vreme ce Ntombi stătea în picioare, uluită și îngrijorată și se vedea bine după ochii și după gura ei că de nu s-ar fi aflat alături de bărbatul ei, ar fi țipat de frică și poate ar fi fugit. - Este șiretenia și înțelepciunea mea! răspunse fălos băiatul, căutând să scape de întrebări și, văzând că nimeni nu se mai uită la el, o zbughi spre capătul maidanului și se pierdu pe după ziduri
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care trecuse prin multe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]