7,065 matches
-
lumină s-arată-n răsărit, Vieața trecătoare din pieptu-mi a rănit... A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund". Arald încremenise pe calu-i - un stejar, Păinjenit e ochiu-i de-al morții glas etern, Fug caii duși de spaimă și vântului s-aștern, Ca umbre străvezie ieșite din infern Ei sboară... Vântul geme prin codri cu amar. Ei sboar-o vijelie, trec ape făr-de vad, Naintea lor se-nalță puternic vechii munți, Ei trec în răpejune de râuri fără punți, Coroanele în fugă le
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
catarg Și încet înaintează în lovire de lopeți, Legănând atâta farmec și atâtea frumuseți... Luna... luna iese-ntreagă, se înalț-așa bălaie Și din țărm în țărm durează o cărare de văpaie, Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o așterne Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne; Și cu cât lumina-i dulce tot mai mult se lămurește, Cu-atît valurile apei, cu-atît țărmul parcă crește. Codrul pare tot mai mare, parcă vine mai aproape Dimpreună cu al lunei disc
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
prin automultiplicare, semn de independență și de rupere de Metavocile ancestrale de pe Planeta de origine, ridicate la o putere înspăimântătoare, răsfrântă în oglinda paralelă unde Mama era matroană și Mioara încarcerată, determinând dezavuarea urmașilor de Vocile originii lor. Și se așternu o tăcere dubioasă între Lumi, începând astfel prima pagina a zilei de mâine. Mi-e foame mereu, Mamă! Și mie mi-e foame și lui taică-tău îi e foame! Și mie! Taci, bea și o să-ți treacă. Tot la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
piciorului, în cap, în ochi. Murind, plânsul înceta. Plângea acum tăcerea. Un plânset lugubru, îndepărtat, ca un scâncet de pui de lup, din depărtări înghețate, în noaptea supărată pentru că e făcută să fie noapte, să poarte acest nume, să se aștearnă adânc peste o lume moartă. Tăcerea e cioclul nopții. Noaptea-cioclu, noaptea-sicriu, noaptea care nu curge stă asemenea mecanismului pendulei cu zâmbetul împietrit la ora bombei de la Hiroshima 815. Îmbrăcată în alb, Mama își primea oaspeții. Mima ceea ce făcea Mama în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lupte cu Mama. Intră în inefabil. Un alt oraș, o altă stare. Probabil de toamnă. Starea de toamnă stăpânea peste tot. Nu așa cum o știa. Altfel. Greieri uriași se plimbau pe străzi și oamenii cântau, frunzele copacilor, cât casa, se așterneau ca un covor. Traficul intens le făcea să foșnească: un foșnet de mare, neîncetat. Sub frunze se sărutau îndrăgostiți, câinii se plimbau alături de struți, o frumoasă panteră dormea pe acoperișul unui tramvai, oprit în stație pentru a lăsa un violoncel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de întrebări, ci golit de răspunsuri. Privește în jur ca în primii ani de după naștere. Înghite gândul, bea depărtarea, spală-te pe față cu ziua, îmbracă-te cu noaptea, ridică-ți cerul în cap, îmbrățișează Pământul. Cărarea ți se va așterne pe măsură ce vei merge, nu are importanță în ce direcție. Dacă flacăra există în chibrit, de ce-ți faci griji? Oricum se va aprinde. Mie nu mi-a venit timpul. Și flacăra așteaptă. Eu sunt învățată cu așteptarea. E învățătura oferită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
extremități, pe aripi imense cât toată suprafața orașului. Și lin, Cel țintuit pe propriul său zbor, de propriile sale aripi, care fâlfâiră ca ale unui pterodactil răscolind vidul, ne uimea privindu-i lungimea trenei pe care o puteau face stelele așternute pe cer, toate cuvintele Universului cu miriadele lor de familii, care apoi se micșorară ca o șosea, stârnind o ploaie de cuvinte peste noi. Și am fugit cu toții care încotro... D a, spuse Satelitu, în coliba improvizată din coceni uriași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pământ. Vuia viteza timpului prin urechi, vuia timpul în viteză luminoasă, lumina timpului însuși. Î ntâi văzu ușa. Bibelourile încă mai stăteau sub cerul liber, cărțile erau pe rafturi de aer. Pendula, asemenea, pironită pe cer, a clipit și văzu așternându-i-se încet la picioare podeaua. Un perete, încă unul. Dacă mai închide o dată ochii, întâi o aud, apoi o văd pe Mama. N-a fost așa. Mioara era singură în toată căsoaia de pe bulevardul Karl Marx 51. Gratiile dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
o anterioritate necunoscută, a tot ceea ce întâmpinasem în trafic: munți de cremene, imposibil de forat decât cu forța zgripțuroaică a basmului, fântâni otrăvite, copaci vorbitori. Am creat, ȘTIIND că noi suntem o poveste pe care va fi trebuind să o așternem cu încredere și că alegoria este însăși adevărul. Sigur, știi cum am luat împreună lecții de dans, maeștrii fiind noi înșine. Ni s-a explicat teoretic ceva anapoda, fără nicio legătură cu ritmul și armonia. Ele trebuiau deduse. Și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
puțină flacără din focul de paie al iubirii care se credea torță olimpică, puțină învolburare din Dunărea ce fornăia la 200 m la vale, un vârf de cuțit din ocrul soarelui la apus, sidef de cer, pe care Any îl așternea pe unghiile de la mâini, pe cele de la picioarele butucănoase preferând praf de stele, iar pe pleoape, supărarea cărămizie a Lunii folosită de Hugo de multe ori și pentru versurile lui Prunilă, ca să-i oțetească dulceața perimată, pentru a-l scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
capăt zilelor? Mă vor considera laș în cazul ăsta? Nu pot suporta nici gândul că mă vor considera laș, nici că nu voi putea îndura responsabilitatea morților ce vor urma. M-am pripit. Acum, când scriu paginile astea și îmi aștern gândurile pe foile astea boțite pe care le-am găsit printre rafturile vechi ale bibliotecii, se sfârșește cea de-a doua zi în care sunt în această școală. Abia ieri, luni, am ocupat liceul și am fost pus față în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îi flutura în vântul domol. Deodată a întors capul spre mine: Aici se termină pentru noi, nu-i așa? întrebase cu emoție în glas. Pentru noi, da. Dar aici începe totul. Deși noi ne oprim aici, drumul continuă să se aștearnă la picioarele noastre și nu va avea sfârșit. Tare m-a mirat și m-a pus pe gânduri visul ăsta. Nici nu știam ce înseamnă, nici la ce face referire. M-a bucurat faptul că eram alături de cea care-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de absurdă cum era acum o săptămână sau cu câteva zile în urmă. Am stat așa, cu ea în brațele mele, cu capul pe umărul meu și cu mâna ei dreaptă de-a lungul pieptului meu, până când noaptea s-a așternut peste mintea mea și pleoapele grele mi-au închis ochii, răpindu-mi, probabil, cea mai plăcută clipă a existenței mele de până atunci. Somn ușor! Capitolul 8 În dimineața următoare m-am trezit mai obosit decât mă culcasem. Am dormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
protecție care ar fi constituit ultima formă de protecție a lui George, în cazul care Gardienii vor trece de oamenii pe care i-am plasat noi. Suindu-se pe scenă, a cerut liniște. Deodată, în toată curtea interioară s-a așternut tăcerea și până și Gardienii și-au îndreptat abia vizibil capetele înspre el. Dragii mei colegi și prieteni, spuse Govar tare. Mă aflu în fața voastră pentru a va dezvălui niște adevăruri care nu mai pot fi ascunse! De prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
împuțit!" "MOARTE!" Toți îl vroiau mort. Până și Eterna, pe care o simțeam ca o fărâmă din suflet, mă îndemna să-i curm zilele. Și pentru un moment, aproape că cedasem ispitei. "Liniște!" poruncii în gând. Și liniștea s-a așternut între pereții conștiinței mele. Voi face ce cred de cuviință cu el. Încă îmi este de folos." Dar ceilalți nu înțelegeau și doreau să mă facă să mă răzgândesc. Degeaba. Trebuia să trăiască... pentru moment. Tu ești liderul lor? făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ce frumos era! Cerul era negru abisal și cu ușoare tendințe de a deveni portocaliu-roșiatic. Din el cădeau fulgi mari și albi, care erau din când în când zdruncinați de câte o pală de vânt. Dansau în văzduh și se așterneau ușor pe pământ ca și cum ar fi terminat de valsat. Și câți erau! Din cauza lor nu se mai vedeau blocurile aflate la o sută de metri depărtare. Vântul se întețea încet, încet. Sergiu... spusei cu cea mai calmă voce. Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în clipa de dinaintea lor. Și erau toate înaintea mea! Era copacul posibilităților, iar în mijlocul său, sămânța sa, eram eu. Eu eram... eu sunt cel de la care vor porni acestea. Dar nu toate...ci doar unul. Era poteca ce mi se așternea dinainte și pe care eu trebuia s-o aleg dintre atâtea altele, până la capăt! Și nu doar pentru mine, ci pentru toată lumea. Pentru toată lumea aceasta în care ne aflam! Și înapoia mea? Alte poteci! Poteci care au pornit din toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în când, câte un fulg mai dansa în aer mânat de muzica domoală a vântului. El, cuprins de un sentiment ciudat de déjà-vu, îi răspunse: Pentru noi, da. Dar aici începe totul! Deși noi ne oprim, drumul continuă să se aștearnă la picioarele noastre și nu va avea sfârșit. Rămaseră împreună pe vârful de munte, uitându-se, pentru prima dată în aproape patru ani, la revărsatul zorilor de zi și știau că este răsăritul unui alt soare... răsăritul celui de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dintre noi nu a privit în ochii acelei fetițe. Nici unul dintre noi nu i-a cunoscut viața, durerea, speranțele. Dar dr. Marsh a făcut-o. O cunoștea de ani de zile. Iar noi, acum, îl vom judeca? În cameră se așternu tăcerea. În cele din urmă, votară sancționarea personalului juridic al Universității din Texas, fără nici o penalizare pentru dr. Marsh. Bellarmino îi făcuse să-și schimbe hotărârea, după cum remarcă unul dintre ei, mai târziu. — O manevră clasică pentru Rob Bellarmino. Vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din finalul ultimei strofe e rupt în două cu arta unui bișnițar, Rică, fante de Obor, vorba MRP-ului, jocul e desăvârșit, un șmenar adevărat se naște în fața lor... Te-ai întors târziu acasă/ Primul lucru ce-ai făcut?/ Ai așternut cearșaf și pernă/ În patu-n care am zăcut./ Cu țărâna stau în gură/ Și cu viermii mă tot cert/ Că nu poci ieși din groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ea. Nimic nu contează, își spune fata, casa?, cele câteva mii de metri de pământ din jurul casei lui?, la o adică, le poți pierde și în viață, și în moarte, când, la sfârșit, îți ajung doi metri, Și Munții Himalaya așterne-i peste mine, vorba cântecului pe care-l știe numai Maestrul, doar el îl știe. Ea este friguroasă, tremură în începutul lui mai 2005, cu o lună în urmă fusese Paștele, ea nu-l văzuse pe Maestru atunci, în aprilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
iar paradisul alb este doar iarna. Natura nu are o frumusețe trecătoare are doar haine pe care le îmbracă și cu ajutorul cărora se schimbă total. Acum câtva timp, livada era acoperită cu o pătură albă de nea care s-a așternut peste frunzele căzute toamna trecută. În urmă cu câteva săptămâni puteam observa de la fereastră dansul balerinelor cu rochițe în mii de forme sau minusculele furnicuțe, ce erau de fapt copiii distrându-se la săniuș. Și, iată, am ajuns astfel la
ANTOLOGIE:poezie by Estera Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_680]
-
cele cîteva întîmplări biografice din care și-a luat elan deocamdată. Cred că prima impresie pe care o are un proaspăt cititor al povestirilor este cea a dezinvolturii. Povestirea curge realmente ușor, fără crispare, într-o plăcere auctorială de a așterne fapte și personaje pe o canava bine articulată. Nici atunci cînd se ambiționează să descîlcească umorul tragic al politicii ori administrației de dinainte ori de după Marea Evadare în jungla democrației de la 89. E drept că uneori, din cauza profesiei și nu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
ridicându-se și scoțând repede din buzunar o batistă. Ai idee, pătează ? — Ăă... Înhaț cutia de suc neajutorată. Nu știu. Mă duc s-aduc o cârpă, spune celălalt tip și sare În picioare. Ușa se Închide În urma lui și se așterne tăcerea, Întreruptă când și când de sunetul băuturii de afine prelingându-se pe podea. Mă holbez la Doug Hamilton, roșie la față și cu tot sângele pulsându-mi În urechi. Te rog... spun și-mi dreg glasul răgușit. Nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Înțelegi toată partea simbolică. Mai taci odată din gură, fițoasa naibii ! O, Doamne. Ce naiba să-i spun ? — Mi s-a părut că... chiar rezonează, spun Într-un final. Ce anume rezonează ? face Nick. — Păi... Îhm... Îmi dreg glasul. Rezonanțele. Se așterne o tăcere stupefiată. — Rezonanțele... rezonează ? spune Artemis. Da, zic sfidător. Da, rezonează. Acum te rog să mă scuzi, trebuie să-mi văd de treabă. Mă Întorc spre ecran, dându-mi ochii peste cap și Încep să bat frenetic la computer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]