6,476 matches
-
fatala anulare a răului prin mai rău (A murit păpușa). Prezența substanțială a grotescului în dramaturgia ionesciană, justificată, așa cum spuneam, prin nevoia de decosmetizare și denudare a procedeelor teatrale în scopul revigorării și ancorării teatrului în complexa problematică a existenței absurde, cunoaște anticipări atât în versurile, cât și în proza de tinerețe, aflată sub semnul satirei literare. Un ciclu de poezii, amintind de imaginarul urmuzian, este intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în privința contribuțiilor literare românești la ilustrarea acestui mod al comicului. În literatura de factură postmodernă, Ion Bogdan Lefter identifică prezența grotescului în microromanul lui Vasile Gogea, Scene din viața lui Anselmus, 1990, axat pe toposul "blocului nou", precum și în "prozele absurde și grotești" din volumul lui Dan Giosu, Scândura lui Afansol, 1991. Formula acestor texte pare a fi următoarea:" Se pleacă de la o premisă aiuritoare, fie că e vorba de o situație, o stare a unui personaj, un pretext epic sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vorba de o situație, o stare a unui personaj, un pretext epic sau doar pur lingvistic și se trag apoi toate consecințele logice, printr-un mecanism a cărui perfectă rigoare n-are decât vina de a se aplica acelei premise absurde. Drept pentru care, din "logică" și "rigoare" decurg grotescul, cinismul chiar, simbolistica opacă și finalmente un comic savuros, când subțiat în forme cu alură fin-parodică și când precipitat în puseuri de umor "nebun"195. Acea premisă "aiuritoare" pierderea identității (Zoz
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
feroce etc. este o modalitate estetică reprezentată literar din cele mai vechi perioade, de la Petronius, la Rabelais, Shakespeare, Swift, Marchizul de Sade, E. A. Poe, Baudelaire, A. Jarry și apoi masiv la suprarealiști, în teatrul "cruzimii" și mai ales în teatrul absurdului. Apărut atât în perioade istorice tulburi ca formă de protest, de apărare împotriva anormalității care amenința prin aneantizare și anihilare totală a umanului, cât și în momentele de acalmie, ca revers al monotoniei, umorul negru, camuflat în excentricitatea calculată și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dezvăluie adesea în subsidiar, ca și grotescul, un sens pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin Artaud în Manifestele la "teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele terapeutice ale umorului negru și absurd, prin posibilitatea de confruntare directă, exorcizatoare, cu tenebrele conștiinței, cu angoasele existenței. Pe o treaptă anterioară a umorului, așa cum indica de fapt și arhiva genealogică investigată de Addison, s-ar afla
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pozitiv. Asupra acestuia insista, spre exemplu, Antonin Artaud în Manifestele la "teatrul cruzimii" pentru care "umorul distructiv poate servi să concilieze, prin râs, obișnuințele rațiunii"201. Pornind de la premise similare, teatrul absurdului va înțelege valențele terapeutice ale umorului negru și absurd, prin posibilitatea de confruntare directă, exorcizatoare, cu tenebrele conștiinței, cu angoasele existenței. Pe o treaptă anterioară a umorului, așa cum indica de fapt și arhiva genealogică investigată de Addison, s-ar afla spiritul, Witz-ul. Ca și umorul, spiritul se bazează pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
putea susține că ar viza zguduirea violentă a conștiințelor amorțite de literatura de amuzament facil și convențional, prin expunerea atrocității în scopul exorcizării terapeutice a angoaselor, așa cum preconiza Antonin Artaud în manifestele la "teatrul cruzimii" și așa cum vor justifica dramaturgii absurdului recurgerea la umor negru. Ceea ce credem că motivează la Caragiale aceste incidentale tangențe cu umorul negru, ar fi mai degrabă insațiabila poftă de anecdotă, foamea de rizibil descoperit în orice. În privința scopului acestora, considerăm că utilizarea umorului negru i-a
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
utilizarea umorului negru i-a servit marelui dramaturg în principal ca strategie de jalonare a unui teritoriu al comicului încă neexplorat în literatura noastră și de captare a unei lărgite zone de interes a publicului. Ca și umorul negru, umorul absurd găsește o primă valoroasă reflectare artistică din literatura română chiar la marele dramaturg pe care Eugen Ionescu însuși îl considera precursor. Asupra acestui aspect vom insista însă în secțiunea consacrată Comicului absurdului. În concluzie, din paradigma comicului caragialian nu poate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
interes a publicului. Ca și umorul negru, umorul absurd găsește o primă valoroasă reflectare artistică din literatura română chiar la marele dramaturg pe care Eugen Ionescu însuși îl considera precursor. Asupra acestui aspect vom insista însă în secțiunea consacrată Comicului absurdului. În concluzie, din paradigma comicului caragialian nu poate lipsi coordonata umoristicului. Cel puțin în privința umorului negru, contribuția lui Caragiale este imposibil de ignorat, așa cum se va observa în subcapitolul următor. Ceea ce înseamnă nu detronare, ci coparticipare meritorie alături de Ion Creangă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de spirit"211. Atributul "umoristic" revine apoi în analiza prozelor unor scriitori ca D. D. Pătrășcanu, Damian Stănoiu, Gh. Brăescu, Felix Aderca, Sergiu Dan, iar nuvelele lui Dragoș Protopopescu și schițele lui Mircea Damian sunt caracterizate prin sintagma "umor al absurdului". În paginile următoare ne propunem să ilustrăm diferitele variante ale umorului la câțiva dintre acești autori, observând și posibilele raportări la modelul caragialian. Influența caragialiană, vizibilă în cazul lui I. A. Bassarabescu în lucrări de tipul Între acareturi, Pe drezină
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Daa...Dee... Ce spune? Bogoiu (deodată devenit solemn): Dragul meu... Vezi... Viața... Înțelegi... Ștefan (îl priveste atent, căutând să descifreze încurcătura lui): Nu înțeleg. Bogoiu: Nici eu.223 În piesa următoare, mercantilismul și cameleonismul șefului de gară, fixismul și intransigența absurdă a personajului-orologiu Domnișoara Cucu, mimetismul și insensibilitatea mascate în eleganță și aroganță, evidente la Grig, capriciile și plictiseala Monei trimit tot la ipostaze caracteriale creionate în Momentele și în comediile lui Caragiale. De fapt, în ambele piese, scene cu iz
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mitică, Mache și Lache, etc. sunt personaje tipizate și schematizate caricatural, reduse la simple măști sau fantoșe, dar devin simboluri ale condiției umane asemenea personajelor lui Jarry, Beckett sau Ionesco, pentru că ilustrează atitudini umane fundamentale într-o lume degradată, chiar absurdă. Protestând împotriva denaturării Scrisorii pierdute, jucată fără voia sa la 20 aprilie 1895, Caragiale însuși impunea această perspectivă anistorică asupra personajelor sale: "Artiștii, cum aflu ulterior, și-au permis cu autorizarea Direcției și în contra oricărei tradițiuni, să-și facă măști
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tipuri de vicii". Personajele caragialești sunt personificările acestor atribute etice (virtuți sau vicii). De aceea, ele nu reprezintă nici tipuri umane în genere, nici tipuri "naționale" în speță.[...] Ele reprezintă niște alienate așa cum vor proceda mai târziu și dramaturgii teatrului absurdului, abstracțiuni morale angrenate în situații cu adânc înțeles uman și cu o valabilitate estetică ce depășește cu mult sfera unui localism restrâns și efemer"23. Faptul că încercările taxonomice nu se pot susține până la capăt este ilustrat și de un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
commedia dell'arte: Senex, il Dottore și Pappus. Inepțiile debitate cu seninătate ("dacă e republică, nu mai plătește nimenea bir"), confuziile (revoluția cu reacțiunea apoi zaiafetul cu reacțiunea), sentințele stupide din domeniul medicinii (celebra definiție a "fandacsiei"), mania oratorică, veselia absurdă etc. fac din acest personaj un "strămoș al lui Gregor Sansa"28. Împreună cu Efimița reiterează ipostaza cuplului de clovni, anunțând deja metamorfoza definitivă din Așteptându-l pe Godot sau din Cântăreața cheală. În același timp, Leonida poate fi considerat un
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bietul Pim-Pim" din caragialiana Cronică fantastică. Ca și acel "nenorocit chinez care sosește asudat și gâfâind cu o hârtie în mână și năvălește pe scara principală a Casei Justiției [...] în toate diminețile"80, acarul Păun este victima-simbol a sistemului juridic absurd și corupt, care îl învinuie cu paradoxala justificare: "Ai dreptate, dar n-ai drept"81. Toți ceilalți reprezentanți ai norodului, fie din lumea săracilor, precum mahalagioaicele murdare ca Manda sau bețivi perfizi ca Năstase, fie din cea a protipendadei, ilustrată
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satira, pe care simțul critic al autorului Momentelor a imprimat-o respectivelor situații și tipologii, în umor. Cu toate acestea, în esență, tema schiței caragialiene De închiriat dobândește amploare în romanul lui Damian Stănoiu pe aceleași coordonate ale comicului tangețial absurdului: căutând "mai binele", Liță Soare sfârșește prin a se convinge că l-a avut deja, întoarcerea la coana Tinca reprezentând singura soluție după un traseu inițiatic marcat de succesive dezamăgiri: de la frumoasa proprietăreasă care îl jecmănea sistematic supunându-l unui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
l-a închiriat [s.n.] cu contract în regulă încă de la sf. Gheorghe trecut domnișoarii [s.n.] Lucreția Ionescu pe un an, iar acum sub felurite pretexte refudă [s.n], nevoind să considere absolut nimic. Asemenea unui aluat care dospește luând proporții absurde și amenințătoare, acest text în cel mai pur stil prolix, spulberă în "beția de cuvinte" și în meandrele echivocurilor orice urmă de sens. Dacă ținem cont și de faptul că respectivul "proces-verbal" ar trebui să se supună normelor presupuse de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
stil, elanurile mele de elocvență, absolut goale în care mă încred perfect, fără nici o teamă"181. Astfel de extrase demonstrează că și această componentă a expresiei caragialiene falsul denunț autocritic este prezentă în textul celui care, devenit celebrul dramaturg al absurdului, își va dovedi cu prisosință asimilarea constructivă a numeroase alte mărci ale caragialismului. 4.4.5. Temă și variațiuni În probleme cu identitatea (variațiuni în căutarea temei), inclusă de Mircea Nedelciu în grupajul cu titlul paradoxal Și ieri va fi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al derizoriului derivat din coincidența contrariilor. Și, la fel cum puteam desluși în intenția marelui său înaintaș, abil dirijor al temelor "cu variațiuni", contradictoriile opinii critice din Nu pun în evidență relativismul valorilor și constituie pentru un receptor obiectiv "spectacolul absurd al labilității ideilor"189. Spectacol pe care, de altfel, îl va juca personal în întreaga sa activitate polemică, pusă emblematic sub semnul "notelor și a contranotelor", într-o consecvență a inconsecvenței care definește cel mai bine esența atitudinii ionesciene. Ilustrativ
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
definește universul estetic al lui I. L. Caragiale și poate constitui una dintre resursele de creație în literatura română care a beneficiat de contribuția caragialiană decisivă și în acest domeniu. Înainte de a proceda, pe de o parte la a demonstra importanța absurdului între modalitățile de expresie caragialiene și, pe de altă parte, la a urmări traseul reprezentărilor literare ale acestei categorii în literatura română postcaragialiană, este firesc să trecem în revistă câteva dintre aspectele esențiale care țin de teoretizarea absurdului. 5.1
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
demonstra importanța absurdului între modalitățile de expresie caragialiene și, pe de altă parte, la a urmări traseul reprezentărilor literare ale acestei categorii în literatura română postcaragialiană, este firesc să trecem în revistă câteva dintre aspectele esențiale care țin de teoretizarea absurdului. 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului Ceea ce ne propunem să subliniem în acest scurt excurs teoretic prin vasta problematică implicată de absurd este motivația și consecințele pătrunderii sale în domeniul literaturii, al dramaturgiei în special, ca zonă predilectă de
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
caragialiene și, pe de altă parte, la a urmări traseul reprezentărilor literare ale acestei categorii în literatura română postcaragialiană, este firesc să trecem în revistă câteva dintre aspectele esențiale care țin de teoretizarea absurdului. 5.1. Scurtă incursiune pe tărâmul absurdului Ceea ce ne propunem să subliniem în acest scurt excurs teoretic prin vasta problematică implicată de absurd este motivația și consecințele pătrunderii sale în domeniul literaturii, al dramaturgiei în special, ca zonă predilectă de manifestare artistică a acestui concept cu certe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
În linii mari, ca obiect al investigațiilor filosofice, conceptul de absurd cunoaște două accepțiuni 1. În plan logic, prin absurd se înțelege ceea ce contravine regulilor logicii. La acest sens putem spune că făcea referire Karl Rosenkrantz care preciza natura contradicției absurde și o exemplifica prin acele neconcordanțe iscate în cazul în care "subiectul însuși este negat de predicatul său, ca de pildă, atunci când am vrea să spunem că albul e negru, răul e bun ș.a.m.d."2. Interesant este faptul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
iscate în cazul în care "subiectul însuși este negat de predicatul său, ca de pildă, atunci când am vrea să spunem că albul e negru, răul e bun ș.a.m.d."2. Interesant este faptul că, exploatând tocmai acest sens al absurdului, teatrul denumit astfel nu numai că nu este absurd, ci duce raționamentul logic până la exces, "noneroul" farsei tragice fiind adesea obsedat de "ducerea la absurd" a logicii înseși. Elocventă este demonstrația făcută de Bartholomeus, logicianul din piesa lui Eugen Ionescu
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
descoperă în intimitatea lucrurilor o entitate ireductibilă la explicarea rațională, proiectează o viziune pesimistă derivată din neîncrederea în existența ordinii schematice a universului, ajungând să conteste însăși ideea universului rațional. În esență, așa cum rezultă din cele mai sistematice teoretizări consacrate absurdului, realizate din perspectiva filosofiei existențialiste la Jean-Paul Sartre (L'Être et le Néant, 1943) și eseistic la Albert Camus (Le Mythe de Sisyphe, 1942, L'Homme révolté, 1951), absurdul se instalează în prăpastia dintre rațiune și realitate, dintre conștiință și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]