KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...246 247 248 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

minune dacă aici n-o fi mâna "buzatului"! strigă doamna Bologa revoltată, mai ales gîndindu-se că Apostol s-a și umilit înaintea blestematului. De mult simțea Apostol că mai are o datorie de împlinit, dar mereu i-a lipsit curajul. Acuma își dădu seama că a trecut vremea șovăirii. După-amiază bătu la poarta avocatului Domșa, găsi pe Marta acasă, îi sărută mâna, o privi în adâncul ochilor și o rugă să-l ierte cu atâta patimă, că fata se zăpăci, zâmbi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
foarte de dimineață. Petre, cu povara în spinare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproape vesel. Vorbea cu maică-sa, plin de duioșie, și-i zicea mereu: ― Pretutindeni sunt oameni dornici de iubire, mamă, și pretutindeni te însoțește Dumnezeu!... Acuma știu, mamă, și acuma mi-e croită cărarea vieții, dreaptă și luminoasă... Când șuieră sirena, doamna Bologa, lângă scara vagonului, îi șopti cu grijă: ― Ia seama, dragul mamei, că mâine intrăm în Săptămâna Patimilor... Du-te și la biserică, du

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu povara în spinare, gâfâia mai tare ca odinioară... Apostol era aproape vesel. Vorbea cu maică-sa, plin de duioșie, și-i zicea mereu: ― Pretutindeni sunt oameni dornici de iubire, mamă, și pretutindeni te însoțește Dumnezeu!... Acuma știu, mamă, și acuma mi-e croită cărarea vieții, dreaptă și luminoasă... Când șuieră sirena, doamna Bologa, lângă scara vagonului, îi șopti cu grijă: ― Ia seama, dragul mamei, că mâine intrăm în Săptămâna Patimilor... Du-te și la biserică, du-te și nu uita

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
băiete, hai mai repede! murmură el către ordonanța care se lupta pe scara vagonului cu soldații grăbiți să se urce. Cu coada ochiului se uita numai la fata groparului, gîndindu-se cu teamă ce nenorocire ar fi dacă ar pleca tocmai acuma, înainte să-i audă el glasul. Totuși, când ajunse în fața ei, se opri mirat, prefăcîndu-se că de-abia acuma a văzut-o, și-i zise cam rece: ― Ce cauți aici, Ilona? Fata se făcu de asemenea a nu-l fi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
urce. Cu coada ochiului se uita numai la fata groparului, gîndindu-se cu teamă ce nenorocire ar fi dacă ar pleca tocmai acuma, înainte să-i audă el glasul. Totuși, când ajunse în fața ei, se opri mirat, prefăcîndu-se că de-abia acuma a văzut-o, și-i zise cam rece: ― Ce cauți aici, Ilona? Fata se făcu de asemenea a nu-l fi zărit și răspunse cu uimire: ― Uite, uite, domnul locotenent!... Ai și venit?... Tata zicea că mai ai vreo trei

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
n-ar fi vrut să-i lase singuri. Apoi, înainte ca sergentul să sfârșească lămuririle, se întoarse dincolo și, fără să se uite la Ilona, zise nerăbdător către ordonanța zeloasă: ― Bine, Petre... ajunge... Lasă că mai faci și altă dată... Acuma... ajunge... ― Apoi am și isprăvit, don' locotenent, răspunse Petre, ușurat, ieșind îndată, să-și potrivească și culcușul lui din tindă. Când se pomeni singur cu fata, Bologa roși mai rău ca adineaori Ilona. Își zicea că atât Petre cât și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
să facă declarații de amor unei țărăncuțe care nici nu l-ar înțelege, ba poate ar și râde de dânsul. Ilona părea și mai tulburată. De unde cât a fost și Petre aici, s-a mai mișcat și ea, așezând câte ceva, acuma stătea lângă pat, neștiind ce să facă cu mâinile, uitîndu-se la Apostol cu o curiozitate înfricoșată și mai ales așteptând din clipă în clipă să se întîmple o minune. În sfârșit, după o tăcere apăsătoare, Apostol Bologa se așeză pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Ordinul excelenței... personal al excelenței... Eu nu cunosc motivul, zbârnâi aghiotantul generalului Karg în telefon. ― Atunci să mă prezint excelenței? întrebă Apostol. ― De ce? Tu vezi de serviciu și taci mulcom! Dacă va fi nevoie, te vom chema, n-ai grijă... Acuma sunt în perspectivă evenimente mari, foarte!... Toată lumea trebuie să fie la datorie! Apostol Bologa nu-și putu stăpâni o strâmbătură de dispreț când lepădă receptorul, căci aghiotantul care nu fusese niciodată în tranșee și care ar fi fost în stare

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
a fixat așa linia, de ce nu s-au apropiat, fie huzarii, fie ceilalți?... "Iacă, pe aici aș fi putut trece atunci dacă aș fi știut... Și dacă mă întîlneam cu Varga?... Mi-a spus doar că m-ar aresta și..." " Acuma îmi pierd vremea degeaba, fiindcă numai Dumnezeu știe ce va fi!" își zise deodată Bologa, ca și cum s-ar fi speriat de ceva necunoscut. Ridică ochii de pe hartă. În fața lui, la masa cealaltă, printre vrafurile de registre și hârțoage, văzu capul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Apostol nedumerit. ― Ei, nu-ți aduci aminte? urmă Gross, aproape batjocoritor. Apoi da, firește, atunci numai de frontul românesc tremurai și poate nici nu ți-ai dat seama ce mi-ai spus... Dar eu n-am uitat, amice! Uite, și acuma e aici imputarea ta, ca un cui, aici, în suflet... Și totuși n-ai avut dreptate! Șapte luni am rumegat vorbele tale și de atunci te aștept cu răspunsul... Mi-ai spus, mai pe subțire, că sunt laș pentru că una

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
aveam atâta venin în inimă, dragul meu... ― Sunt laș, sunt chiar ipocrit, recunosc! sâsâi Gross aprig, înfuriat parcă de sfiala camaradului. Fiindcă nu mi-a sosit încă vremea!... Dar când va sosi vremea, voi fi cumplit, Bologa, n-ai grijă!... Acuma primesc ordinele, crâșnesc din dinți și execut... Nu mă plâng și nu plâng pe nimeni, ci adun picăturile de ură pentru ziua care va veni negreșit, care se apropie!... Aici orice sinceritate întîmpină numai gloanțe. Astfel lașitatea mea e o

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
la Bologa, parc-ar fi șovăit să-i dezvăluie toare gândurile. Apoi se opri hotărât. Ochii lui mici scăpărau, iar glasul i se încălzi și căpătă mlădieri stranii: ― Iubirea a dat faliment, ca și umilința, smerenia... Omul vrea să fie acuma mândru și stăpân și egoist, să lupte și să-și biruiască vrăjmașii, oricare și oriunde ar fi ei... De aceea trebuie să măturăm ruinele din sufletul omenesc și să pregătim venirea zeului nou, care nu cere închinare și înjosire, ci

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de muscali sau italieni, numai să nu fii silit a trage în ai tăi... Aici ți s-ar părea o crimă să omori, pe când aiurea, oriunde, ți-ar fi indiferent sau ai socoti că ai făcut o vitejie... Ei, și acuma ai născocit iubirea și pe Dumnezeu, în dosul cărora să poată dăinui șovinismul, liniștit... până se va ivi un prilej bun să-ți iei tălpășița!... Și toate acestea, în numele iubirii, Bologa!... Apoi nu vezi că e... e oribil?... Și nu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se clătină, parcă l-ar fi pălmuit. O mânie nebiruită îi îmbujoră o clipă obrajii și pe urmă se pierdu într-un val de scârbă. Buzele subțiri îi tremurau răspunzînd: ― Ura te orbește, Gross, și te face să vezi năluciri! ― Acuma mă urăști, Bologa, zise locotenentul cu un surâs satisfăcut. Dacă însă ai fi sincer cu tine însuți, s-ar cuveni să-mi mulțumești că ți-am recunoscut taina cea mare. Nu știu dacă alții vor fi tot atât de înțelegători ca mine

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
mine decât despre afaceri de serviciu... A spus-o însă deunăzi, la popotă, aghiotantul, prietenul tău... ― Mie aghiotantul îmi spuse, adineaori, la telefon, că nu știe nimic! făcu iar Bologa cu puțină îngrijorare în glas. Gross strânse din umeri, disprețuitor, acuma cu spatele la Bologa, care, din ce în ce mai tulburat, ar fi dorit lămuriri și nu cuteza să i le ceară. După un răstimp, locotenentul de pionieri se întoarse și continuă liniștit, mîngîindu-și barbișonul retezat: ― Ș-apoi, dragul meu, te-aș jigni dacă aș lua

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se întrebă Apostol peste câteva minute, strecurîndu-se printre vagoanele din gară, ca și cum de-abia atunci i-ar fi sosit în creieri cuvintele lui Gross. Înainte de-a căuta măcar un răspuns, îl fulgeră o nouă întrebare: Dar dacă are dreptate?" Acuma știa că întrebarea aceasta, sub altă formă, și mai cu seamă ceea ce se ascundea în dosul ei, i-a încolțit în minte din clipa când a zărit în gară, ieri, pe Ilona. I se clătina sufletul ca în bătaia unor

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o apucă de mână și-i șopti cu altă înflăcărare, că fata își feri obrajii: ― Ilona, am să te aștept de la biserică... Fiindcă ea tăcu, Apostol continuă mai fierbinte, înfigîndu-și ochii aprinși în ochii ei speriați: ― Trebuie să vii, Ilona... acuma trebuie... de la biserică... negreșit... te aștept... Ilona se cutremură și dădu să treacă. El îi aținu calea să-i audă răspunsul înainte de toate. Se ciocniră piept în piept și Apostol o strânse brusc în brațe și o sărută prelung parc-

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere și se plecă asupra lui, îngînînd cu patimă: ― De acuma nu-mi pasă... chiar să mă omoare! Îi alunecă piciorul pe podele și căzu moale, pe pat, suspinând lângă Apostol... 5 A doua zi, Apostol Bologa se simți ca după o beție rușinoasă. Îi era silă de sine însuși, par

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
încetul cu încetul. Înțelese că Ilona prețuiește mai mult decât toate tainele lumii, și o clipă sau poate mai puțin, i se păru că tot universul se preface deodată în neant, lăsîndu-l numai pe el cu ea în fața lui Dumnezeu. ― Acuma însă trebuie să plec, zise apoi fata, că azi am mult de lucru... să fac ouă roșii, cozonaci, pască... Doar mâine e învierea... Mai zăbovi un minut, parcă inima nu ar fi lăsat-o să se despartă de Apostol. Pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
o lună", gândi Apostol fără să vrea. ― Apostole, Apostole, ai mai venit pe la noi?... Ce vânt bun te aduce? zise preotul, înduioșat. Bologa îi strânse mâna, îmbărbătat de seninătatea lui, bolborosind cuvinte neînțelese. "Cît de străin a fost atunci și acuma cât e de blajin!" își zicea uimit de schimbarea preotului. ― Haidem, Apostole, în veranda noastră țărănească! reluă Boteanu, cuprinzîndu-i mijlocul și îndreptîndu-se spre grădinița din fața casei. Parcă acum toată înfățișarea casei parohiale ar fi fost mai prietenoasă. În cerdac era

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ți-e rușine? zise preoteasa roșind până-n vârful nasului și făcând semn servitoarei să plece. Preotesa era durdulie, plină de sănătate, cu obrajii bucălați și cu niște ochi verzi spălăciți și foarte blânzi. Apostol îi sărută mâna, murmurând câteva cuvinte. ― Acuma o să ne ierți, domnule, adăugă preoteasa, mereu roșie de rușine, aranjând masa. Ca la țară și ca în război... Altădată aveam și noi mai bine, dar cât a fost popa internat, cătanele ne-au prăpădit... ― Lasă, că-i bine, căprioară

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
puțin. Ușa cancelariei era deschisă și în curând groparul apăru în prag dând bună ziua ofițerului, ca totdeauna. Bologa răspunse simplu, adăugând fără să mai aștepte obișnuitele întrebări despre pace ale bătrînului: ― Aș dori să-ți vorbesc ceva... ceva foarte important... acuma... numaidecât... Groparul, curios, vru să intre în cancelarie, dar Apostol îl opri: ― Dincolo... la mine... Vin și eu îndată! ― Bine, prea bine, zise Vidor, uitîndu-se nedumerit spre cei doi gradați, ca și când ar fi vrut să citească vreo explicație pe fețele

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
dacă vrea și ea și dacă mi-o dai și dumneata! Groparul Vidor se uită lung în ochii lui, fără să clipească, și nu răspunse, parcă n-ar fi înțeles nimica sau ar mai fi așteptat lămuriri. ― Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-am gândit bine și am cumpănit... Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă, oftă, se scărpină în ceafă, clătină

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
adăugă câteva cuvinte, îndemnînd mai cu seamă pe Ilona să prețuiască norocul ce i l-a trimis Dumnezeu și să se silească a fi vrednică de bucuria care i se hărăzește din mila cerului. Fata plânse și groparul se înduioșă. ― Acuma însă poftiți și luați loc, să cinstim cu un pahar de vin ceasul acesta de fericire, cum e datina strămoșească! zise Boteanu, scoțând și împăturind patrafirul. Ca și cum ar fi fost aranjate toate pe rotile, pe dată sosi servitoarea cu sticla

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
făcu o pauză și luă masa împreună cu Vidor și cu Ilona. Groparul îi povesti a doua oară, cu amănunte noi, despre cei trei țărani arestați și, muncit de curiozitate, se repezi după-amiază până la cumnatul său, să mai afle noutăți. Putea acuma pleca liniștit, fiindcă nu mai avea grija fetei. ― De-aci înainte ai s-o păzești d-ta mai strașnic decât mine, zise către Bologa, clipind șiret. Spre seară, înainte de a se întoarce groparul din Făget, se auzi prin sat că

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]