6,798 matches
-
de mulți ani în urmă. - Da, cred că astronaut e cel mai bine, zise el - Bine, așa tare, am zis. Cred că e o idee bună de costum. Atunci am remarcat casca de astronaut de pe pat și costumul portocaliu NASA agățat în cuier. - Ne vedem jos, tinere. Robby mă urmări cu privirea până ce am ieșit pe ușă, apoi o încuie în urma mea. Am tresărit când am auzit zăvorul. O aplică pâlpâi când am trecut pe lângă ea. 8 h a l l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
buza ei superioară le-a permis ochilor mei, ca după o repetiție, să se delecteze cu gura ei, dar când și-a dat seamă că o sorb din priviri, a început să vorbească - lăudând-o - despre o sculptură din sârmă, agățată într-un colț al clădirii Booth House. Studenți mai tineri se strecurau în fundal, mai mult niște contururi întunecate, iar fața ei era dungată în portocaliu de lumina veiozei cu bule colorate, și o oră mai târziu o voi fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-te. - Nu înțelegi? Chiar nu? Vocea îi era sugrumată de emoție. Dacă nu facem ceva îi vom pierde. Nu poți să înțelegi asta? - Nadine, haide, trebuie să-l găsim pe Mitch... M-a prins din nou de braț, mâinile ei agățându-se de manșeta hainei mele. Răsufla greu. - Îi vom pierde dacă nu facem cev... Visul aluneca vertiginos în direcția opusă, rescriindu-se. Încercam s-o ridic pe Nadine de pe banca de granit, dar ea se trăgea înapoi cu toată forța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și apa s-a cufundat în întuneric. Am auzit zumzetul vag dinspre jacuzzi și când m-am uitat am văzut că făcea spume și, de parcă aș fi știut că trebuiau să fie acolo, ochii mei au căutat balustrada unde erau agățați aceiași chiloți de baie pe care îi găsisem de Halloween - cei cu flori roșii mari din Hawaii, pe care îi avusese tatăl meu. În aerul rece și umed al nopții se vedea aburul care ieșea din ei, ca și cum cineva tocmai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Am șters din memorie totul despre acea perioadă, în afară de senzația de nisip rece la picioarele mele și elicele ventilatorului care huruia deasupra mea în camera de hotel - restul dat uitării. Apoi ochii îmi alunecară spre un perete pe care tata agățase copertele înrămate ale revistelor în care apărusem. Iar pe alt perete se vedeau (și mai trist) fotografii de-ale mele tăiate din diverse ziare. În acest moment a trebuit să mă predau cu un geamăt și să mă uit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
care murise tata. Doar sunetele hohotelor de plâns m-au scos din întunericul încremenit care înghițise totul, instantaneu. Eram într-o altă dimensiune acum. Tremurând, mi-am îndreptat din nou atenția asupra monitorului, incapabil să mă desprind de-acolo. Se agăță de masca de la chiuvetă, continuând să plângă. Am vrut să-mi întorc ochii când am văzut sticla goală de vodcă lângă chiuvetă. De undeva din casă The Sunny of the Street începu să se audă din nou. Aparatul plutea tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
arătat-o față de Jayne.) De ce trăgea Jayne de timp când își lua la revedere de la Robby? Ce căuta în ochii lui? De ce îl mângâia pe obraz până când Robby s-a tras înapoi și s-a încruntat, degetele lui Sarah încă agățându-se de ale mamei? Îi strânse pe amândoi într-o îmbrățișare, frunțile lor atingându-se, fațada casei înălțându-se deasupra lor cu un perete arătând ca o hartă care se dilată. Nu va lipsi decât o săptămână. Îi va suna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe tată că era surprins. Cum eram aplecat deasupra computerului nu mi-am dat seama că ușa din spatele meu se deschidea încet. Scriitorul știa că închisesem ușa. Scriitorul merse într-atât de departe încât să afirme că o încuiasem. Mă agățam de posibilitatea de a o fi lăsat ușor întredeschisă. În timp ce tastam parole inutile ușa se deschise larg și ceva intră în camera lui Robby. Și tocmai atunci când scriitorul se pregătea să tasteze neverland, am realizat că Nadine Allen nu înțelesese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu vor în continuare să audă de realitățile ultimilor 50 de ani din țările estice. E ca și cum ar trebui să ia cunoștință de o rudă abandonată, față de a cărei uitare nu-și pot reprima o vină obscură, și atunci se agață de „motivele nobile” ale amneziei lor. Îmi pare totuși nedrept ca acest erzaț ideologic să prevaleze acum și scot capul pe geam. De pe peronul zugrăvit ca o amprentă artistică a Parisului, lumea ne face cu mâna semne de adio: muzicienii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
inversă, prima de-a lungul călătoriei, care începe să-mi bată sec în tâmple. Nu mă pot detașa, oricât aș dori, e ceva în mine, o fisură, un ghimpe, un supraveghetor care îmi zâmbește perfid: „Totul va trece, degeaba te agăți de imagini, cuvinte, senzații, priviri.” Soluția, știu, este să-mi schimb atitudinea, să-mi schimb modul în care privesc lucrurile. Să nu mă mai cramponez de efemeride, ci să consider mișcarea drept adevăratul sens al prezenței mele în lume. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pe o distanță de aproape 20 km, și urcăm în cabina telefericului, însoțiți de un chinez de la New York (așa am aflat, pentru că vorbea în continuu) și de un polonez mai tăcut, folosindu-și din când în când aparatul de fotografiat agățat la gât. Chinezul tot spune OK!, OK!, și când aude că suntem români ne felicită pentru victoria de ieri a României asupra Angliei - un meci pe care-l privisem, cu sufletul la gură, în prima noastră seară la Hanovra. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu au curajul și elanul de a înfrunta puterile locale. Supralicitarea este autoapărarea minoritarului. Ca evreii aceia italieni care îl aprobau în cor pe Mussolini. Te faci mititel și mai zici și de la tine ca să fii mai bine primit, te agăți de pluta lui Mahomed cu speranța că nu ți se vor tăia mâinile. Au de dat garanții, creștinii din Orient, pentru simplul fapt că trec, în ochii multora dintre musulmani, drept oamenii de sprijin ai statelor occidentale, pe care omul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
-i fie frică de nimic, orice-ar vedea și orice-ar întâlni, că fără dendrăzneală nu este vitejie”, „- Calule, căluțul meu/ spune: ce să mă fac eu?”. Uneori însă, sfaturile calului nu sunt urmate: „- Stăpâne, să nu cumva să te-agăț’ dă pădurea asta să rupi vo frunză, că e primejdie dă moarte. El nu s-anțăles. A rupt o cracă ș-a pus-o la urechea calului” (Voia - Dâmbovița). Pădurea de aur pe care o traversează perechea cal-călăreț constituie un spațiu
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
rezultă din reprimare. Tonul păsării de curte este liniștitor, deschizând în fața ochilor o imagine ce se derulează lin, cu un mesaj subliminal al finalității fericite. Fecioara nu află în mod direct de ce trebuie să lase pantoful acolo unde s-a agățat inexplicabil, dar știe că gestul ei va declanșa un ansamblu de evenimente iminente. Pragul constituie un spațiu magic, de legătură cu lumea strămoșilor și a spiritelor protectoare, și are rolul de hotar între nivelurile magice. Trecerea pe care o implică
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
era considerat un om înstărit (culac), a hotărât să se refugieze în regat, dar nu singur ci cu mama mea și cu mine care aveam 9 luni. Astfel, a încărcat câteva bunuri necesare supraviețuirii într-o căruță de care a agățat și o trăsură în care ne-a instalat pe mine și pe mama mea și așa am plecat cu toții pe drumul fără întoarcere, pe data de 17 martie 1944 trecând Prutul pe podul de lemn de la Manoleasa. Bunicul a lăsat
O FAMILIE VICTIMĂ A STALINISMULUI. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Constantin Rusanovski () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1709]
-
cu rucsacul în spate, rugându-l pe Dumnezeu să mă binecuvânteze așa cum îl rugasem în dimineața plecării în capela seminarului din Iași. Pe stradă am văzut primii pelerini pe care îi identifici imediat prin nelipsitul rucsac impresionant prin dimensiuni, scoica agățată pe el, costumația adaptată, bastonul în mână, dar mai ales printr-un anume zâmbet și bucurie interioară ce se citesc pe chipul fiecăruia. Nu-i posibil să te rătăcești, căci simbolurile drumului te călăuzesc peste tot. Am servit masa de
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
municipal. Aici găsesc loc și o bucurie imensă îmi umple inima. După 30 de km de mers sub un soare torid mă așteaptă un pat moale. Ies de la recepție prin spațiul îngust dintre perete și gard, și, din viteză, mă agăț de gard cu rucsacul și cad cu fața în jos, lovindu-mă pe frunte, nas și toată fața de caldarâm. Din fericire, pălăria cu boruri largi îmi protejează cât de cât fruntea și ochii. Anesteziat de oboseala drumului nu prea
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
vin sau rachiu de sfeclă Cauți morții o poreclă Să o chemi, s-o vezi la meclă Și, ciocnind cu ea paharul, Să simți că te împle harul Și că poți ceti Zoharul Așa cum citești ziarul... Nu e crâșmă să agăți Moartea și să o îmbeți Ci comandă, cheltuiește, Pân' la ziuă chefuiește Și-ai s-auzi cântând popește. Piatra Neamț Iași, februarie 2015 (Revista "Conta", nr. 18, 2015) Lucian ALECSA Poezia, pentru a fi credibilă, are nevoie de sinceritatea autorului; căci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
publicat cărți mai bune altădată, sau că mi-am cam epuizat resursele, Doamne ferește. Avem în România majoritar un spirit critic lipsit de discernământ, plin de umori, care dă dovadă de o rea-credință condamnabilă. Toate premiile primite m-au bucurat nespus, agățându-mă de ele, am sperat că toți cei ce nu mă suportă sunt contraziși de realitatea lor. Dar nu e decât o amăgire, ce se va întâmpla cu diplomele de premiant, cu medaliile sau trofeele literare câștigate într-o viață
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
impostor în literatura pe care o scriu (nu mai pun la socoteală dușmăniile, jignirile publice, reaua-credință dusă la extrem, acuzarea că sunt supraevaluat, sau fără talent, sau mediocru), motiv să mă gândesc la ratare, că sunt un ratat dar mă agăț iar de faptul că am avut noroc, de-a lungul vieții am primit premii acordate de jurii literare extraordinare (cu critici mai mult decât credibili), și asta m-a salvat, m-a făcut să cred că merită să continui, că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
multe ofuri și greutăți de tot felul și cu rugăciune și cu multe sacrificii, numai Dumnezeu le știe, au trecut toate. Ce să zic!? Am puțină credință, recunosc. E cât un fir de ață de păianjen, dar de ea mă agăț. E mâna Milostivului Dumnezeu În ea. Slavă Lui! Din toate m-a scos. El e ajutorul meu, nimeni altul. Și Maica Domnului. Dragii mei frați și surori Întru Domnul, să știți că nimic nu mi-a venit de-a gata
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
acoperite de zăpadă dintre blocuri. - Tipul avea datorie la mine de multă vreme, Înțelegi? Știam că are, da’ nu vrea să plătească, așa că l-am așteptat cînd a terminat lucru’. Aveam un pachet cu monezi. Nimeni nu poa’ să te-agațe că porți la tine monedă americană. Zice cică-i falit. I-am spart falca și mi-am luat banii de la el. Erau acolo doi prieteni de-ai lui, da’ nu s-au băgat. I-aș fi crestat. Urcam pe-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
cealaltă, astfel că atunci cînd ieși de la răcoarea la stat, agenții federali te așteaptă la ușă. Dacă-ți ispășești Întîi perioada federală, atunci statul te așteapă la ușă la pușcăria federală. Știam că garda umblă după mine să mă mai agațe o dată, fiindcă o buliseră cu Înțelegerea venind, dîndu-se drept federali și percheziționîndu-mi casa fără mandat. Eram liber să-mi potrivesc depoziția cum voiam, fiindcă nu exista nici o declarație cu semnătura mea pe ea cu care să mă lege. Statul nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
mă lege. Statul nu putea să scoată declarația pe care o semnasem pentru agenții federali fără să dea de gol Înțelegerea pe care o făcusem cu acel artist al fair play-ului, căpitanul cel gras. Dar dacă puteau să m-agațe cu altă acuzație, mergeau la sigur. De obicei, un junky se duce-ntins după o legătură Îndată ce scapă dintr-o recluziune. Pesemne garda se aștepta să fac asta și probabil că stătea cu ochii pe Pat. Așa că i-am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
vis eram dependent de clorofilă. Eu și cam vreo alți cinci dependenți de clorofilă așteptam să ne aprovizionăm pe palierul unui motel mexican ieftin. Ne Înverzim și nimeni nu poate scăpa de o dependență de clorofilă. O doză și ești agățat pe viață. Ne transformăm În plante. * * * Tinerilor branșați pare să le lipsească energia și bucuria spontană de a trăi. CÎnd aud pomenindu-se de verdeață sau de marfă, se electrizează ca de la o doză de coca. Țopăie și zic: „Super
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]