7,971 matches
-
Hazlehead Woods. Pădurile erau albe și negre, ca-n povești, copaci bătrâni contorsionați, plini de chiciură, acoperiți de zăpadă. O singură urmă șerpuia prin parc, iar Logan Își târa după ea mașina de serviciu, păstrând viteza redusă că să nu alunece drăcia de pe drum În vreun copac. La o milă și jumătate În pădure se găsea o parcare neasfaltată, doar cu praf adunat ani de-a rândul, din cauza folosirii, ascunsă sub zăpadă. Un fag singuratic se Înălța În mijloc, decorat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
ochii, curgând peste obrajii roșii. L-ați lăsat să plece! — Pe cine am... Dură un moment ca Logan să-și dea seama că vorbea de Hoitar. Domnule Lumley, el... — Trebuie să plec. Lumley se Întoarse și o luă la fugă, alunecând și patinând pe zăpada Înghețată. Oftând, Logan Îl privi cum pleacă, Înainte să se urce Înapoi În mașină. — Un prieten al tău? Întrebă Watson, revenind În trafic. — Băiatul pe care l-am găsit la toalete. Era tatăl lui. — Isuse, bietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
să fi fost incoștientă de prea multă vreme. Își dădea seama după ceasul de la aragaz. Doar cinci minute. Mormăind, Încercă să se ridice, dar ceva nu era-n regulă cu mâinile și picioarele ei. Bucătăria se Învârtea În jurul ei În timp ce aluneca la loc pe podea. Dacă Închidea ochii, era și mai rău. Avea În gură un gust metalic, ca de cupru, dar nu putea să scuipe. Cineva făcuse un nod dintr-o cârpă și i-o-ndesase În gură. Și același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
telefonului, dar, În cele din urmă, se Întoarse cu: Doamna Agnes Strichen, Howesbank Avenue numărul 25, Aberdeen... Logan nu mai așteptă să i se spună și codul poștal, ci doar urlă „La dracu’!“ și apăsă pe accelerație până-n podea. Mașina alunecă șerpește În drum. — Ascultă-mă, Îi spuse el celui de la control, gonind cu Vauxhall-ul cel ruginit prin zăpadă și gheață, detectivul-inspector Insch are două mașini În Middlefield. Vreau să se ducă acum la adresa asta! Până să ajungă Logan acolo, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
iar fulgii grași picau din cerul portoclaiu murdar. Aerul avea gust de piper. Logan se năpusti asupra frânelor, iar mașina patină pe asfaltul acoperit cu zăpadă și se opri numai după ce ajunsese la marginea carosabilului. Se Împletici afară din mașină, alunecând și patinând În sus pe scări și În casa pe care Martin Strichen o Împărțise cu mama sa. Doamna Strichen era În camera de zi, Întinsă cu fața În jos, cu partea din spate a capului Împinsă spre interior, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Își găsi ecoul În pereții carierei, acoperind sunetul lemnului crăpat, când elementele de fixare ale zăvorului cedară. Înăuntru era ger și Întuneric, iar mirosul de șoareci și șobolani pălea sub praful de ani Întregi. Rânjind nervos, lăsă femeia să-i alunece de pe umăr pe podeaua de ciment. Pielea ei palidă lucea pe cenușiul Întunecat și el tremură, Încercând să simuleze că era din cauza frigului. Dar știa că e din cauza ei. Valiza cea mare fu pusă lângă ea. După aceea, știa bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
marginea carierei și sunetul câinilor care lătrau Își găsea ecou În stâncile făcute de mâna omului. Mai multe lanterne se apropiau dinspre sud, iar lumina lor făcea ca zăpada care cădea să strălucească de parcă ar fi luat foc. O siluetă alunecă oprindu-se, la mai puțin de două sute de picioare distanță. Strichen. Se răsuci, bâjbîind cu copilul care se zvârcolea, căutând un loc unde să fugă, cu fața luminată de lanterna puternică. — Hai, Martin, spuse Logan, șchiopătând prin zăpadă către el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nori albi În Întuneric. Așa cum a făcut el. Cum a făcut Cleaver! — Haide, Martin, s-a terminat... Micuțul Jamie McCreath se zvârcolea și lovea, urlând cât Îl țineau plămânii. Strichen aruncă valiza ca să-l prindă mai bine, dar Jamie Îi alunecă din mâini și căzu În zăpadă. Logan se repezi Înainte. Strichen scoase un cuțit. Logan se opri brusc. Lama sclipea În noaptea Întunecată și ceva se strânse În jurul intestinelor lui Logan. Nu mă duc la-nchisoare! Martin Începuse să țipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
și dispare când apare soarele... Atunci am văzut cum umbra s-a înfuriat și a început să arunce spre mine cu noroi, pietre și rădăcini uscate de buruieni, niște nori întunecați se adunaseră de-a lungul drumului și tălpile mele alunecau pe gheața care acoperea asfaltul. Peisajul începuse să se schimbe, în loc de dealuri înverzite și stuf se vedeau schelete de fier părăsite, grămezi de moloz, gunoaie aruncate... Am încercat să mă concentrez, să-mi amintesc de splendoarea culorilor răsăritului și imaginea
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
și tu. Vedeam acum, într-adevăr, ramuri iridiscente, transparente și intens strălucitoare care apăruseră în jurul meu, pornind de la mine înspre orice direcție, înspre pod, înspre fluviu și de la fluviu, înspre cer și înspre arbore, în legături aproape invizibile, prin care aluneca fluxul auriu scânteietor al apei... era ca și cum, cu orice mișcare a mea, aceste ramuri deveneau vii și infinite... Ai înțeles acum de ce trebuie să mergi în continuare pe acest drum? a vorbit fluviul care izvora de undeva de la rădăcinile arborelui
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
copaci de diverse feluri, pui de copaci... la fiecare colț de stradă răsuna un ecou, niște pași, niște glasuri, niște prezențe fantomatice care erau de fapt poveștile... însă nu locuitorii. Legendele de demult și basmele încă neinventate, așteptând să apară, alunecau invizibile ca niște vorbe răzlețe, înșiruite pe lîngă pereți, pe trotuare, pe după gardurile vii, proaspăt înfrunzite, într-un oraș cu anotimpuri amestecate, unde în unele locuri ningea, în altele era soare strălucitor, în altele răsăreau flori, în altele era lună
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
În cealaltă mână avea o stropitoare, prin care țâșneau șiroaie de apă în lumina soarelui, sclipind și adunându-se în jurul postamentului. Odată cu apa, susurau și legendele, poveștile, istoriile, basmele... împrăștiindu-se în sus, pretutindeni, de jur împrejur, învăluind piața și alunecând pe străzi, spre orice direcție, prin oraș, aparent la întâmplare și fără opreliști, pe lângă clădiri, printre crengile copacilor cu anotimpuri amestecate... Apa limpede reflecta lumina în mii și mii de stropi, umplând bazinul rotund. M-am așezat pe marginea însorită
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
unde rădăcinile arborelui se zăresc desenând ramificații imperceptibile de lumină prin unduirile argintii ale valurilor, de parcă ar veni de dincolo de maluri infinite... într-o zi, uitându-mă după sirenele care apăreau și dispăreau ca nălucile prin argintiul transparent, mi-a alunecat ceasul de la mână în valuri, aproape fără să observ. L-am văzut deodată cum se îndepărtează spre adâncuri, cu cadranul rotund reflectând limpezimea flexibilă a apei și a luminii... m-am gândit să sar să-l recuperez, așa că m-am
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
că lichidul argintiu rămânea ca o poleială transparentă acolo unde atingea vreo suprafață. Încerci degeaba, că nu-l mai poți ajunge acum, am auzit un glas tocmai când viziunea mi se schimba și apa vălurită acoperea deja imaginea ceasului care aluneca încet în adânc, îndepărtându-se. Era o sirenă care ieșise la suprafață. De ce nu? Poate-l găsesc dacă mă scufund imediat, i-am răspuns, însă ochii ei au sclipit intens, cu o siguranță incontestabilă. Ceasul tău nu mai este acolo
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
pese dacă mă stropea sau nu cu coada ei instabilă. Unde-ai spus că e ceasul meu? Eu am spus? s-a amuzat ea. Eu n-am spus nimic. Ceasul tău a dispărut în apă. Tu l-ai lăsat să alunece, acum degeaba-l mai vrei înapoi. Ar trebui să-ți iei un ceas nou. Și dacă e totuși aici? Dacă mă scufund și-l caut? Degeaba cauți ceva în apa asta. Laguna nu are capăt, nici vertical, nici orizontal, nici
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
un tunel mai încolo, sub o lespede de piatră, se pare că ar fi și niște scări... tu de unde vii? Eu îmi căutam ceasul, dar cred că o să-mi iau altul nou. Voiam doar să aflu unde a dispărut... a alunecat în apa lagunei. Și crezi că o să afli ceva de la poarta asta? Chiar de la poartă, poate că n-am ce să aflu... dar ar trebui să fie niște răspunsuri aici. Ea a tăcut câteva clipe, gânditoare, jucându-se cu cordonul
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
vieții. Aceasta este o veste bună, cu certitudine... Hai cu noi, mi-au spus culorile când le-am întâlnit în apropierea arborelui, gata să o pornească în sus. Încotro mergeți voi? le-am întrebat. Noi nu mergem, noi înaintăm... noi alunecăm, noi existăm, ne schimbăm și ne transformăm, ne mișcăm mereu, repede repede, vezi? Drumul nostru e schimbarea. Viața este mereu o nouă schimbare. E mai bine să vii cu noi. Cu noi vei găsi orice dorești, a spus rozul. Orice
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
ramuri, abia zărindu-se în înălțimi. Așteptați-mă! Dar cum să vin cu voi? Să zbor?... Ca să vii cu noi trebuie să înaintezi asemenea nouă, noi fiind ca niște spirale mereu în mișcare: să te rotești, să te strecori, să aluneci, să înoți prin lumină, să prinzi viteză, să înveți să fii mereu ceva nou... să schimbi mereu ceva, să renunți la ceva, să te întrebi, să afli ceva, să exiști aici și mereu mai încolo... printre crengi, spre cer, uite
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
seama ce aș fi fost de fapt, ce ajungeam să fiu, ce fusesem dintotdeauna, ceva mai aproape decât credeam și mai departe decât crezusem, constatând că mă aflam chiar în mijlocul ramurilor, fiind acum și eu ceva indefinit, infinit și luminos, alunecând, intensificândumă și avansând odată cu incandescența solară de energie prin crengile universale, spre esențialul indescriptibil al adevărului etern... observând că imaginile diferite pe care le întâlnisem până atunci se estompau, dispăreau, se asimilau în lumina arborelui... ca și cum nimic nu fusese real
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Ai văzut tu locul ăla? — L-am văzut și l-am trecut dintr-un salt. Acolo sus, zeul Rhenus era subțirel ca un adolescent, dar alerga printre pietre și glasul lui devenea tot mai puternic, se prefăcea într-un torent, aluneca prin codri și prăpăstii, adunând alte ape. Curând devenea cu neputință să treci prin vad: zeul adult devenea fluviu. Tot curgând, zeul Rhenus săpase un canal între munți, iar oamenii făcuseră de-a lungul lui un drum foarte îngust ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în clipa în care, de pe un cal plin de noroi până la piept, descăleca epuizat - urmat de o escortă la fel de obosită - un curier extraordinar, un tabellarius stator din îndepărtata Romă. Cu haina lui ceruită plină de apă, curierul se lăsă să alunece de pe cal și pe când, cu mâini amorțite, încredința frâiele unui grăjdar, ceru să-i fie anunțat grabnic lui Germanicus. Neașteptatul curier fu primit imediat, plin de noroi cum era; din prag, băiețelul îl văzu înmânându-i faimosului său tată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tari. Meșterul îl asigură că a doua zi avea să fie mai bine. Copilul făcu un pas; pielea scârțâia. Dar cuiele din talpă se înfipseră în pământ și simți cum, după un salt, rămânea pe loc, în picioare, fără să alunece, asemenea soldaților care se cățărau pe zidurile dușmane. O porni în sus pe Cardo, strada principală din castrum; soldații se adunau râzând, în timp ce meșterul sutor îl urma la oarecare distanță, iar el se îndrepta către praetorium. În prag se ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zări, îl luă de mână și îl întrebă: — La ce te uitai? Vorba îi era grosolană, cu un accent aspirat și dur. Îi spuse: — O să vină repede și vremea ta, după câte văd. Soldații râdeau. Ea lăsă cămașa să-i alunece pe umăr și-și descoperi un sân. Nu semăna deloc cu sânii mici, tari și inaccesibili ai zeițelor din marmură, nici cu ce putuse el zări la femeile din cortegiul mamei lui. Era o masă albă, compactă, cu vinișoare subțiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să-l cheme, jucăușă; nu-i provoca teamă, se dădea înapoi surâzând, era enormă, impunătoare. Băiatul făcu doi pași; ea lăsă pânza de cort să cadă în spatele lui, apoi i-o luă înainte. Pe când mergea, lăsă tunica subțire să-i alunece de pe umeri, de-a lungul spatelui și șoldurilor late și albe. Haina rămase pe jos. Fata păși peste ea și, în penumbră, se întoarse, goală, și întinse brațele spre el, râzând. Maștera În zilele acelea, copilul îi auzi pe ofițeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fildeș și vasele cu semnele sacre sunt ascunse acolo. Germanicus nu vorbi. Dar tăcerea lui venea din alte gânduri: se spunea că Julius Caesar și Marcus Antonius căzuseră pesemne într-o vrajă aidoma celei în care simțea și el că aluneca. — Vreau să văd Ab-du, spuse el scuturându-se. Glasul bătrânului preot își schimbă timbrul și îl dezamăgi imediat: Când Augustus a debarcat la Canopus ca să ne aducă războiul, preoții noștri au zidit porțile și cele o sută douăzeci de trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]