9,447 matches
-
doamnă te numeai Ș-a casii stăpîna, Orce doreai și pofteai, Îți era și În mîna. Care dar alt neajuns, O, nemulțămitoare! Te-a rănit și te-a pătruns, Să te faci vînzătoare? Ah! ludo! Dalila! De interes orbită, Vai! amar seamă vei da, Aspidă otrăvită!” Tema dușmanilor de pizmă este tipic trubadurescă. Totdeauna este cineva care bagă intrigă, vorbește de rău pe cîntărețul erou și provoacă o ruptură vremelnică Între subiectul și obiectul erotic. Pann se apără În stilul său
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
din urma reuși cu o forță extraordinară să o parcurgă însa finalul îi dădu lovitura de grație: „Am călătorit pe nori ca o zeiță binecuvăntată de dragoste, dar norii mei s-au transformat într-o exercițiu împotriva căderii 133 ploaie amară. Și am căzut cu ei pănă cănd iata-mă aici, în pămănt cu ploaia, sunt înghețată și țintuită ca într-un mormănt. Mi-e frig” Semnătura din colțul paginii îl ucise - C r i s t i n a. Procesul
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
lemn și trase cratița într-o parte. — S-a ars... Mâncăm și așa, o mângâie Coltuc. Cu mai multă pâine gustul nu se simte... Melania adăugă niște apă, să mai lungească zeama. El înghiți pe nemestecate, ca să nu simtă gustul amar al marginilor arse. Când și când fata îi ținea în dreptul gurii lingura în care el scuipa cu îndemânare sâmburii de măslină. Nu-i mai era foame, dar se rușina s-o refuze, căci ea, preocupată să-i ducă lingura la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obiectele lăsate în neorânduială, se cocoță pe taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate prin vitrinele prăfuite, descoperind și umbrind la întâmplare. Pe podea se întindea o mochetă roasă pe margini și tocită de pașii unor vremuri mai bune. Din loc în loc, acolo unde câte o mobilă stătuse mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
asta nu era o întâmplare, așa spusese bătrânul Coropciuc. „De ce tocmai eu ?“, îl întrebase. „Pentru că dai nume lucrurilor“, îl lămurise bătrânul, întinzându-i, dis- dedimineață, cafeaua. „Nu poți să le dai nume și totuși să mori în locul lor.“ Cafeaua era amară, nu îndrăznise să ceară un cub de zahăr. Poate că așa trebuie să fie, se gândise, amăreala e un gust nobil, nu stă la îndemâna oricui. „Mă întreb ce e de înțeles în toate astea“, spusese Tili. „Uită-te la ei
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
femeie avizată, dădu înapoi. - Să lăsăm oamenii în pace! Nimeni nu poate pătrunde secretele alcovurilor. Ioanide e un om original, e șarmant, ce mai vorbă! Și povesti cum într-o zi venise la ea arhitectul cu buzunarele pline de cireșe amare din speța acelora cărnoase, sangvinolente și tot așa de dulci precât de amărui. "Madam Farfara, zisese el (doamna Valsamaky iscălea Angela Valsamaky, născută Farfara), am să-ți spun un secret: am mâncat din bunica dumitale!" "Ce oroare! exclamase madam Valsamaky
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
am mâncat din bunica dumitale!" "Ce oroare! exclamase madam Valsamaky. Ce-ți veni?" " Totuși, e perfect adevărat!" și Ioanide reaminti doamnei Valsamaky-Farfara că la moșia Tămburești, unde era înmormîntată bunica, creștea în vecinătatea imediată a mormântului bătrânei Farfara un cireș amar, încărcat vara de fructe, pe care copiii îl jefuiau cu mare lăcomie. El mâncase de atâtea ori, cățărat în pom, din acele cireșe mustoase... "Așadar, vezi că nu mint! Asta e viața. Fructele intră în sângele nostru, iar sângele nostru
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
e viața. Fructele intră în sângele nostru, iar sângele nostru hrănește fructele." Madam Valsamaky tăcu, zâmbind cu emoție, ceea ce nu se lămurea prin anecdota însăși. De fapt ascunsese ceva; Ioanide mai zisese: "Madam Valsamaky-Farfara, buzele tale sunt roșii ca cireșele amare de la Tămburești!" și o privise drept în ochi. Ioanide avea acest mod între ceremonios și brutal de a se purta cu femeile, știind să dozeze bine extremele. Erau cam mulți ani de atunci, și madam Valsamaky fusese turburată. Dar Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
niciodată nu va mai avea senzația pe care a încercat-o lângă Malaga, într-o livadă de portocali, când a desprins fructul proaspăt din pom. Fălcile lui tremurau încă de voluptate la evocarea feliilor de portocală roșii ca sângele și amare. Gulimănescu nu se lăsă mai prejos și vorbi despre oranjeriile din Sicilia. Dan Bogdan, care fusese și el acolo, mâncase un fel de scorușe al căror nume îl uitase. "Nespole", le identifică Gulimănescu. Fiecare silindu-se a părea cât mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pe Pomponescu pe cine să numească director de pinacotecă, încunoștiințîndu-l că are în vedere pe Panait Suflețel, dar că din păcate ridică pretenții și Aslan. Pomponescu avea totdeauna prezentă în minte soluția cea mai elegantă, și când era invadat de amarele lui indispoziții evita să se pronunțe clar împotriva cuiva, lăsând să opereze sugestia. La auzul numelui lui Suflețel, cu imaginea lui Ioanide înainte, Pomponescu aprobă din cap, ca fiind un candidat din cei mai serioși. - În general însă, adăugă, ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ideii de sanctuar. Lumea să stea în picioare. - Unde să stea în picioare? interogă Pomponescu cîndveni, ca să nu pară un intrus acolo unde crezuse a fi pivot. - În templu! Îl informă Ioanide cu o seriozitate comică. - Aha! Înregistră Pomponescu foarte amar, însă politicos, amabil ca de obicei, domnul Ioanide este exponentul ideii gratuitului în arhitectură. Lui Ioanide însă nu-i plăcea discuția în public a chestiunilor de specialitate, pedanteria îi repugna, și descălecând de pe scaun bagateliză însăși convorbirea: - Glumeam ca să le
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pentru cine avea acest curaj. În aceasta consta și forța Ioanei: de a speria și a da chinuri morale. Sultana, dimpotrivă, inspira îndrăzneli și părea chiar libertină, și s-au găsit tineri care să încerce un atac brutal. Dezamăgirea era amară. Întâi Sultana avea un limbaj așa de cult și ponderat, încît după câteva fraze ale ei agresorul se demoraliza. Afară de asta, imprudentul găsea un obstacol în chiar orientarea pasională a Sultanei, care totdeauna era în altă parte. Sultana nu se
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dumneata. Tot ce pot să spun este că îndată ce i-am zărit fața - fiind singurul care a întors capul - am rămas izbit ca de o fizionomie cunoscută. Acasă mi-am adus aminte de băiatul dumitale. - Orice e posibil azi, recunoscu amar Ioanide. Esențial arfi să știm precis dacă era el. Altfel... - Vezi, adăugă Bogdan, devenind și mai sarcastic (în fond cu intenția binevoitoare de a da fizicului său un aspect cruțător), că se afirmă cum că băiatul dumitale este amestecat în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu lapte i se aducea la pat. De astă dată ea îl aștepta în sufragerie, rece. Indolenta, fără intenții rele, din obtuzitate psihologică, nu voia să exacerbeze un om "supărat". Arhitectul deveni brusc misogin, făcu asupra Indolentei un examen moral amar, exagerând din exces de fineță insensibilitatea femeii. Nu se atinse de cafeaua cu lapte rece, iar spre douăsprezece, ca să evite privirile servitoarei la masă, coborî în stradă, cu gândul de a merge la un restaurant apropiat. Chiar pusese piciorul în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
oricărei mezalianțe cu elemente inferioare. În concepția noastră și cei din clasa sclavilor (de altfel din punct de vedere material apărați de orice mizerie, mizerabili numai moralmente) ar fi fost mai fericiți decât burghezii actuali, fiindcă ar fi simțit bucuria amară a condiției lor tragice, inexorabilitatea sclaviei lor, din care n-ar fi putut scăpa decât prin sinucidere. Un coleg de universitate căruia îi spuneam aceste lucruri în formă de badinaj, ca să văd cum reacționează, dispus în caz de sensibilitate la
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din jurnale, din publicații obscure, când le pică în mână, n-au nici o noțiune clară de științe, de arte. Parcă Attila, Tamerlan și Genghishan aveau vreo idee de filozofia lui Platon sau de arta lui Praxitel! ("Zadarnic fac proiecte, observă amar Ioanide, Genghishan mă pîndește!") Ei sunt niște birocrați, ordonând și întocmind rapoarte, descinderi pe teren, întruniri, marșuri, manifeste, însă cu o hotărâre calmă pe care n-o intimidează nici o intelectualitate. Un manual de metafizică de le-ar cădea în mână
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Cine se simte bine în casa altuia? Orice aluzie, orice semn de răceală îți strânge inima. Acesta e și motivul pentru care împricinatul nu continuă studiile. Vrea să-și câștige cât mai curând existența singur, să nu mai mănânce pâinea amară a rudelor îndepărtate. Deși toată lumea a râs în sală când s-a vorbit de explozibil, rechizitoriul a crezut de cuviință să insiste asupra acestui punct. Un copilaș de școală care se joacă cu o capsă sau o pușcă de scândură
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
XIX .................................................................. 5 XX ................................................................. 21 XXI ................................................................. 53 XXII ................................................................. 85 XXIII ............................................................... 119 XXIV ............................................................... 143 XXV ............................................................... 184 XXVI ............................................................... 221 XXVII ............................................................... 254 XXVIII ............................................................... 289 XXIX ............................................................... 305 XXX ............................................................... 328 Referințe istorico-literare ....................................................... 351 XIX Pomponescu înregistră defecțiunea Indolentei cu o adâncă afectare, disimulată sub un zâmbet amar și o mizantropie afabilă. Cum avea melancolia sociabilă, fu văzut mai des prin oraș, plimbîndu-se la pas cu grupul său. Odată îl însoți chiar și Gaittany, până la un colț de stradă, unde, scuzîndu-se, luă mașina care-l aștepta. Pomponescu era
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
câmpul de bătaie, după ce-mi voi scrie memoriile. . - Asta nu te împiedică să iubești. . - Ba da! Idealul înseamnă renunțare. Un călugăr n-ar gustaemoțiile ascetismului dacă n-ar măsura imensitatea pierderilor. Chilia lui nu-i atrăgătoare decât fiindcă e amară. Un om cast, fără revolte ale cărnii, e un eunuc, iar eu nu sunt un astfel de infirm. . - Ești oare cast? . - Da, până acum n-am cunoscut femeia. În ziua când amcunoscut o ispită puternică, am intrat într-o biserică
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
nu se lăsară, veniră cu jurnalul și arătară clișeul proiectului. Înainte, Pomponescu, contrariat, își mușca mustața, lua poza lui tipică de melancolic infatuat, acum avu o tresărire inedită de ură deschisă, care-i devastă fața. Cu o mișcare indignată și amară, zise: - Ce l-a apucat pe primar? Primarului îi plăcea proiectul și era hotărât să-l execute până nu-l împiedicau evenimentele. Concepția lui Ioanide fu lăudată în ziare de oameni cu competență, care făcură analogie cu alte încercări asemănătoare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
M-a invitat să scot limba afară. "Încărcată", a declarat el. M-a întrebat "dacă am avut scaun". La răspunsul meu negativ, s-a înseninat. A înțeles toată corelația dintre fenomene și mi-a prescris niște prafuri antipirice și sare amară. Culmea ironiei este că a trebuit să le iau, întrucît personalul închisorii a înțeles rețeta nu facultativ, ci imperativ. N-au plecat de lângă mine până n-am luat mizerabila sare amară. Ah! Dacă prin miracol aș scăpa de aici, ca
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și mi-a prescris niște prafuri antipirice și sare amară. Culmea ironiei este că a trebuit să le iau, întrucît personalul închisorii a înțeles rețeta nu facultativ, ci imperativ. N-au plecat de lângă mine până n-am luat mizerabila sare amară. Ah! Dacă prin miracol aș scăpa de aici, ca ministru aș ordona ca osândiții la moarte să fie lăsați să moară cum poftesc. Este ridicol asta: n-ai voie să mergi la zidul de execuție constipat. Într-un fel, am
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ca de un document prealabil. Gonzalv, de altfel, strecură în două gazete știrea că ministerul a hotărât crearea prin noua reformă a unei conferințe de geografie. . - Te felicit! zise Gaittany către Gonzalv, ai făcut un pas înainte. - Crezi? se îndoi amar Gonzalv. Mai am mult de luptat. Conțescu îl asigurase totuși că va obține în mod sigur înscrierea conferinței și că formalitatea trecerii prin consiliu o voise numai spre a nu avea aerul că lucrează pe deasupra. În caz de schimbări, cererea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cuvîntul" etc. Urma o apreciere asupra "minunatelor opere de arhitectură" ale lui Pomponescu, "recunoscute de toată străinătatea ca fiind un avânt nou în ramura clădirii în tradiția noastră veche, motiv pentru care a fost distins cu numeroase decorații". Pomponescu râse amar răsfoind ilarianta broșură, recunoscând totuși că ea cuprindea singurul elogiu deschis și din inimă asupra operei sale. Aceasta fusese soarta lui, să fie adorat de familie și adulat în afară. Numai distincții oficiale și onoruri, niciodată discuție. O suferință penibilă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fotolii și pe canapele. Când Pomponescu dădu cu ochii de ele, încercă un sentiment atroce și-și mușcă buza de sus cu violență. Un asemenea afront era cu totul inedit pentru el. Văzîndu-și schițele pentru Catedrala Neamului, avu un zâmbet amar. Nu numai nu construise catedrala, dar proiectele înseși îi erau înapoiate ca lucruri jenante și fără valoare. Madam Pomponescu sângeră și mai mult sufletul lui Pomponescu prin insistența ei: - Ascultă, Jean, parcă donaseși proiectele Casei de Artă, de ce ți le-
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]