8,321 matches
-
doua "se va mulțumi deci să descopere aparența judecăților transcendente și, în același timp, să împiedice ca ea să înșele; dar niciodată ea nu poate face ca această aparență să și dispară (ca aparența logică) și să înceteze a fi aparență."103 În finalul acestei schițe despre diferența dintre logica generală și logica transcendentală care va fi continuu avută în vedere în cele ce urmează se cuvine a atrage atenția asupra sensului special pe care îl are termenul "topică" (Topik) la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cercetării "locurilor" comune (topoi) unor fapte logice. Dialectica transcendentală corespunde întrucâtva topicii aristotelice, pentru că ea, asemenea acesteia din urmă, cercetează locurile în care rațiunea ajunge să funcționeze rațiocinant. Dialectica în genere, folosită ca instrument (organon), adică în sens constitutiv, produce aparență. Întregul spațiu al metafizicii este ocupat de producții dialectice, adică de o cunoaștere aparentă. Kant încearcă să transforme în așa fel dialectica ce a produs, până la el, cunoaștere aparentă (prin paralogism transcendental, antinomii ale rațiunii și prin idealul rațiunii pure
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
experiențe). Dialectica, atâta vreme cât rămâne la un sens foarte general, stabilit de Kant atunci când precizează sarcinile celor două părți ale logicii transcendentale, pare să nu mai aibă un rol normativ dominant, de vreme ce scopul ei este mai degrabă "restrictiv" (de aici și aparența normativă a sarcinilor ei): indicarea limitelor până la care se poate întinde rațiunea, în așa fel încât ea să nu-și impună, prin argumentele aparente (falacioase), judecăți ale sale care au pretenția unor cunoștințe veritabile. Dar în corpusul dialectic porpriu-zis, unde
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
s-ar putea spune că și-o întăresc datorită concentrării sarcinilor sale, în bună măsură negative, către judecată (chiar dacă analitica are în vedere, în primul rând, conceptele pure ale intelectului, anume categoriile, iar dialectica, raționamentele care creează, prin concluziile lor, aparența transcendentală). Cum arătam mai devreme, Kant distanțează metodic sarcinile criticii rațiunii pure concepute de el și care are în structura sa analitica și dialectica transcendentale de sarcinile unei "logici generale", alcătuită și ea din "analitică" și "dialectică", dar care nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa analitica și dialectica, fiindcă și aceasta din urmă are o funcție precisă spre deosebire de dialectica logicii generale, care nu reprezintă, potrivit punctului de vedere al lui Kant, decât o funcționare ilicită a logicii ca atare -, anume aceea de a indica "aparența judecăților transcendente", rezultate prin intervenția "constitutivă" a conceptelor rațiunii, adică prin aplicarea lor la conceptele intelectului ca la obiecte ale unei experiențe posibile. 3.2.1.3. Adevărul din perspectiva logicii transcendentale Logica transcendentală, prin analitica sa, este o logică
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
clară și "ideea" unei critici a folosirii logicii dincolo de limitele experienței, adică folosirea sa dialectică; ceea ce Kant numește prin "dialectica transcendentală" moștenită din istoria filosofiei se referă la această folosire ilicită a logicii. Supusă criticii, dialectica transcendentală nu mai creează aparență, așa cum se întâmplă în cazul dialecticii din logica generală, ci doar stabilește limitele folosirii logicii (transcendentale), stabilind, de fapt, dar pe o cale negativă, înseși limitele experienței. Dialectica transcendentală nu poate opri însă travaliul gândirii de aplicare a regulilor intelectului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doar stabilește limitele folosirii logicii (transcendentale), stabilind, de fapt, dar pe o cale negativă, înseși limitele experienței. Dialectica transcendentală nu poate opri însă travaliul gândirii de aplicare a regulilor intelectului pur dincolo de limitele experienței, dar ea poate scoate la iveală aparența și falsitatea acestei aplicații. Se depărtează Kant, prin proiectul logicii transcendentale, de sensul de corespondență al adevărului, propriu logicii tradiționale? Propune el un alt concept al adevărului, dat fiind faptul că logica transcendentală a sa are alte sarcini, alt obiect
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiectivității judecăților despre "lucruri" lipsește, nici posibilitatea experienței nu mai este în act și, desigur, nici timpul nu mai poate condiționa ceva, sau condiționează parțial, ceea ce înseamnă tot nimic, raportat la constituirea fenomenală. Tocmai pe astfel de temeiuri devine posibilă aparența. Acesteia nu-i mai poate corespunde timpul; nu acesta o condiționează. Totuși, ea nu este autonomă, ci dependentă de altceva. Ce este acest altceva altceva decât timp care condiționează aparența? Ceea ce putem ști în momentul de față este doar faptul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la constituirea fenomenală. Tocmai pe astfel de temeiuri devine posibilă aparența. Acesteia nu-i mai poate corespunde timpul; nu acesta o condiționează. Totuși, ea nu este autonomă, ci dependentă de altceva. Ce este acest altceva altceva decât timp care condiționează aparența? Ceea ce putem ști în momentul de față este doar faptul că acest ceva trebuie să fie de origine strict subiectivă și să-i fie consubstanțială de la bun început imposibilitatea vreunui raport temporal de felul celui necesar experienței posibile; deși poate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
implica alt gen de raport temporal, care să mizeze doar pe ceea ce Kant numește "idealitatea timpului"; dar acest soi de timp conceput ca idealitate nu este, de fapt, numic. Și poate tocmai pentru că el nu este nimic devine cu putință aparența. Analitica transcendentală kantiană, care stabilește reguli privind posibilitatea experienței, deducând transcendental categoriile și formulând principiile intelectului pur, constituie, totodată, o teorie a timpului. Acesta este un motiv puternic pentru a interpreta construcția critică a lui Kant din perspectiva convențiilor judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu este dat în intuiția sensibilă. Primei situații îi corespunde un fapt cu totul firesc pentru facultatea de cunoaștere, anume separația fenomenului de lucrul-în-sine; cea de-a doua este sursa aparenței, pentru că, deși conceptul al cărui obiect nu poate fi dat în experiență are o semnificație transcendentală, el nu are, legitim, și o folosire transcendentală (obiectul neputând fi dat și în experiență), iar intelectul îl înzestrează tocmai cu o asemenea folosire
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aplicarea sa la conceptele intelectului, nu și la cele ale sensibilității sau, și mai rău, la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la lucrurile în sine. Într-un fel, sursa veritabilă a cunoștinței aparente este reprezentată atât de intelect, cât și de rațiune. Dar în vreme ce intelectul produce aparență prin amfibolia transcendentală, care confundă un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor sale cu fenomenul, demersul de față
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un obiect al intelectului cu un fenomen, rațiunea produce aparență prin paralogisme, antinomii, "idealul rațiunii pure", tipuri de raționamente care alcătuiesc împreună condițiile de posibilitate ale unei "lumi aparente", nu doar ale cunoașterii aparente. În privința operațiilor propriu-zise de constituire a aparenței și a raporturilor sale cu fenomenul, demersul de față trebuie să-și ia măsuri de limitare în funcție de scopul acestetei prime părți a prezentării judicativului kantian: descrierea elementelor acestui judicativ. În partea a doua se va reveni la "elemente", dar pentru
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de acest aspect al rațiunii, cât mai degrabă de posibilitatea folosirii pure a ei, iar în această privință, dacă rațiunea are propriile sale concepte (forme a priori) și, apoi, de posibilitatea ca mecanismele raționamentelor dialectice să poată fi demontate, așa încât aparența pe care ele o creează să poată fi recunoscută ca atare. În legătură cu cea dintâi problemă dacă rațiunea are propriile sale concepte răspunsul este afirmativ: rațiunea posedă anumite forme a priori, numite de Kant "Idei transcendentale"; ele unifică, având funcție de sinteză
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoaștere aparentă; și se întâmplă astfel, pentru că rațiunea, în funcționarea sa pură prin Idei, "nu se raportează niciodată de-a dreptul la obiecte, ci la conceptele intelectului despre ele."122 În legătură cu cea de-a doua problemă dacă poate fi indicată aparența pe care o creează raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere în privința formelor sale pure și a competențelor și limitelor sensibilității, intelectului și rațiunii, poate
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raționamentele dialectice răspunsul este la fel ca la cea dintâi, afirmativ: printr-o "critică a rațiunii pure", care cercetează facultatea de cunoaștere în privința formelor sale pure și a competențelor și limitelor sensibilității, intelectului și rațiunii, poate fi scoasă la iveală aparența creată de raționamentele dialectice, a căror producere este, cumva, "naturală", susține Kant. Pentru a limpezi problema legată de raționamentele dialectice, este necesar un alt cadru de discurs, anume cel din parte a doua; important pentru demersul de față este faptul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
problema legată de raționamentele dialectice, este necesar un alt cadru de discurs, anume cel din parte a doua; important pentru demersul de față este faptul că aceste raționamente conchid asupra necondiționatului pornind de la condiționat: de aici încadrarea lor sofistică și aparența în cunoaștere pe care ele o creează. Paralogismul transcendental, antinomia rațiunii și idealul rațiunii pure, singurele forme posibile ale raționamentului dialectic, conduc spre necondiționat. Cum a apărut acesta? Ce rost are el în proiectul lui Kant, care încearcă să facă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întrebări, trebuie să trecem de la diferența dintre cunoașterea veritabilă și cunoașterea aparentă, ca un prim temei al analiticii și dialecticii transcendentale, la o altă diferență, care este temeiul însuși al celei dintâi. Această nouă diferență are drept termeni fenomenul și aparența. Termenii tocmai numiți sunt atât de legați cu ceilalți doi care au constituit diferența anterioară este vorba despre cunoașterea veritabilă și de cea aparentă -, încât punerea lor în discuție înseamnă o continuare a celei vechi. Fenomenul și aparența sunt obiectele
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenul și aparența. Termenii tocmai numiți sunt atât de legați cu ceilalți doi care au constituit diferența anterioară este vorba despre cunoașterea veritabilă și de cea aparentă -, încât punerea lor în discuție înseamnă o continuare a celei vechi. Fenomenul și aparența sunt obiectele celor două specii de cunoaștere. Totuși, legătura aceasta este mediată de o diferență "formală", asupra căreia Kant zăbovește mai degrabă în Estetica transcendentală, acolo unde ea are, de fapt, o semnificație cu totul aparte: diferența dintre forma a
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
iveală, printr-o cercetare a facultății de cunoaștere și a produsului acesteia, cunoștința veritabilă, a limitelor cunoașterii, a înseși limitelor facultății de cunoaștere și ale folosirii legitime a unor principii, a limitelor ființei raționale și ale lumii fenomenale, chiar ale aparenței etc. Oricum, posibilitatea de a interpreta ontologic Critica rațiunii pure a lui Kant, lucrarea în care sunt puse în lumină astfel de limite, a fost trecută în realitate, cum știm, de către Heidegger și de alți interpreți ai filosofiei critice kantiene
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de asemenea ca un temei, mai adânc decât cel dintâi, al analiticii și dialecticii atunci, poate, vom căpăta șansa de a vorbi despre un temei mai profund decât ambele. Termenii noii diferențe au fost anunțați: este vorba despre fenomen și aparență. Fenomenul este obiectul preluat și prelucrat (constituit) de facultățile noastre de cunoaștere, mai bine-zis, de sensibilitate și de intelect. El este "obiectul nedeterminat al unei intuiții empirice"123, dar și obiectul unui concept, în măsura în care obiectul în cauză aparține unei experiențe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o asemenea facultate de cunoaștere despre care totuși s-a vorbit în istoria filosofiei și înainte și după Kant, dar imposibilă în arhitectonica "rațiunii pure" -, anume intuiția intelectuală. Luat fie într-un fel, fie în celălalt, noumen-ul este ipostază a aparenței. Aceasta din urmă are, ea însăși, mai multe ipostaze: pe lângă noumen, necondiționatul, nimicul etc. Sensul negativ al noumen-ului, acceptabil, și cel pozitiv, inacceptabil, nu provoacă o schimbare de statut a acestuia, în sensul că unul dintre ele ar constitui ceva
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
126 Totuși, cele două sensuri dau seamă de două ipostaze ale sale, așa cum acceptam și mai sus, una dintre ele, cea negativă, trebuind să fie considerată atunci când avem în vedere cunoașterea, și cealaltă, pozitivă, trebuind să fie socotită o simplă aparență. Într-un fel, și ipostaza negativă reprezintă aparență, deși ea are o funcție determinată în actul cunoașterii; și nu se poate decide cu toată certitudinea, dacă nu cumva Kant a acceptat ca fiind necesară această ipostază a noumen-ului tocmai pentru
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două ipostaze ale sale, așa cum acceptam și mai sus, una dintre ele, cea negativă, trebuind să fie considerată atunci când avem în vedere cunoașterea, și cealaltă, pozitivă, trebuind să fie socotită o simplă aparență. Într-un fel, și ipostaza negativă reprezintă aparență, deși ea are o funcție determinată în actul cunoașterii; și nu se poate decide cu toată certitudinea, dacă nu cumva Kant a acceptat ca fiind necesară această ipostază a noumen-ului tocmai pentru a scăpa de sensurile posibile ale unui soi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]