7,167 matches
-
viitoare căsătorie a sa cu Felicia era în asentimentul ei. Dar când anume urma să aibă loc această căsătorie, ea îi lăsă pe ei singuri să hotărască. 7 Toamna anului 1956 curmă toropeala verii cu ploi reci și cu vânt aspru de la răsărit. La câteva zile de la începerea cursurilor, Victor avu sentimentul că atmosfera obișnuită din universitate era pe cale să se schimbe. În săli și pe coridoare studenții se adunau în grupuri , dar în loc sa râdă și să glumească, așa cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
a plecat Primăvara s-a arătat Călător la țărmul mării Pe malul mării mă plimbam Zărind în depărtare, Soarele ce apunea Încet se tot stingea. Iar cerul pare-a se crăpa Fiind tăiat de săbii, Și marea moare-n stingeri aspre Dând totul uitării. Călător la țărmul mării Prin nisip mergeam, Picioarele obosite adesea Se tot scufundau. Nisipul rece, plaja-ntinsă Lungimea cea eternă, Mă tot duceam, dar nu știam Pe ce țărm mă aflam. Călătorind, pășind mereu În zarea cea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
stelele călăuze, Prin bezna nopții, ele-s niște muze Ce o conduc pe-aleasă la altar. Iar când și-n apele limpezi de munte Va curge-un sânge roșu-azuriu, Atunci îmi voi aduce chiar și eu aminte De trecutul cel aspru, dar real și viu Pe care luna-l clădește seară de seară, Pe raiul albastru și-ntunecat de vară, Îngrozită amintindu-ne de lupta amară, Printre războinicii cruzi, și zeii coboară. O, suflet... Suflet căzut, uitat, confuz și singur Ce
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
târziu, un copil rătăcea pe aleile parcului pustiu. Frunzulița a ajuns pe umărul lui. Când i-a auzit oftatul băiețelul a luat-o în palmă și a început să-i vorbească: De ce oftezi, singuratico? Sunt atât de tristă! Vântul cel aspru m-a despărțit de creanga mea protectoare și de toți prietenii mei. Sunt atât de singură! Îți înțeleg durerea pentru că și eu i-am pierdut pe cei dragi. Natura este singura mea prietenă acum. Vorbesc cu florile și cu copacii
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
neuitat sau Călătoriile lui Stejărel Vântul dezmierdat de soare se alinta cald printre florile pomilor albi. Bunicul așezat pe o bancă își ștergea cu o mână tremurătoare ochii încercănați ca două zorele pe un zid năruit. Avea trupul gârbovit, palmele aspre și bătătorite, fața ridată și înnegrită de vânt, părul și mustața albe ca neaua și ochii căprui, dar care te priveau cu dragoste și bunătate. A fost un om puternic, drept, mândru, cu dragoste pentru natură și oameni, credincios și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fi o nouă aventură alături de cei care mă susțineau. Ciobanu Simona-Sorina, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Prisăcani - Iași profesor coordonator Adina Brânzea Speranțe spulberate Ziua s-a retras după Dealul Cătunului, târându-și ultimele dâre de lumină. Mohorâtă și aspră, toamna biciuia cele câteva redute verzi cu care pădurea înfrunta inevitabilul. Sfârșitul lunii octombrie era mai friguros ca de obicei. Pitit la poalele dealului, satul parcă ar fi vrut să se ascundă de natura dezlănțuită. Vântul și ploaia măruntă aruncau
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe care mi-l dădusem jos deși nu îmi fusese cald. Mă plimbam pe o plajă pustie și aveam sentimentul că veneam de departe. Mergeam ca un om care caută ceva și nu știe ce înaintând cu greu pe nisipul aspru. Marea cânta un cântec de dragoste care mă făcea să-mi pierd direcția și să nu-mi pot păstra concentrarea, având oribilul sentiment că mă învârteam în cerc. Deseori cădeam și simțeam nisipul rece pe firavami piele, dar mă ridicam
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
roșie, avea un cap flexibil, cu două părți: una pentru dinți, cealaltă pentru spălarea limbii și eliminarea bacteriilor. Ultima dintre ele, care stătea retrasă, fiind și cea mai modestă, era o periuță simplă, cu peri nici prea moi, nici prea aspri, rezistenți. Deși erau prietene, trăind în bună înțelegere, într-o zi din senin s-a ivit o ceartă între ele: Eu sunt cea mai bună, cea mai apreciată și cea mai performantă. Se laudă cu calitățile ei periuța electrică. Am
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe care-l ocupa mama ei. De la Yvonne, Gwen moștenise părul blond, ochii de un albastru puternic cu o privire mereu cercetătoare, formele generoase și senzuale. Dar și firea - oțel călit - și combativitatea. Yvonne era o femeie care muncea enorm, aspră la durere, dar și la treabă. Începuse să muncească de la treisprezce ani ca vînzătoare de pîine. La optsprezece ani, se măritase cu Leguellec, rămăsese văduvă la douăzeci și doi, cu doi copii de crescut și o confortabilă asigurare pe viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
aia! În loc să fac asta, l-am bodogănit, spunîndu-i să nu se mai teamă și l-am lăsat Împreună cu Yves. Își prinse capul În mîini, copleșit. - Vrei să spui că Yves Pérec e ultimul care l-a văzut? Mirat de tonul aspru al mamei lui, Loïc Înălță capul. Expresia de pe chipul lui Jeanne Îi dădu fiori. - Doar nu crezi că... mormăi el oprindu-se apoi, năpădit de silă. Nu... Nu... Gildas era prietenul lui... - CÎnd riști să pierzi totul, nu mai există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la plecarea mașinii jandarmeriei, care-l transporta pe fratele Mariei la postul de poliție. O tăcere apăsătoare, tulburată doar de șuierul rafalelor de vînt, Însoți ieșirea lui Lucas. Acesta Înfruntă o clipă zidul compact de priviri ostile, cînd un glas aspru și tăios se făcu auzit. - Ești mîndră de ce-ai făcut, piază rea? Doar cînd o văzu pe Marie În prag Lucas Înțelese că diatriba nu i se adresa lui. - Nu vezi că semeni răul de cînd te afli pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care se Înstăpîni după plecarea În cursă, ușa cafenelei fu dată de perete de către o femeie despletită, care dădu năvală, gîfÎind, În bar. Cu un aer rătăcit, Îi privi pe bărbații care-și zbierau entuziasmul și cu un singur strigăt aspru le curmă brusc bucuria: - Ty Kern! La Ty Kern sîngele curge pe un alt menhir! Sub primele raze ale soarelui, prelingîndu-se parcă din granit, chiar sub semnul În formă de pește, două lacrimi de sînge se rostogoleau Încet pe piatra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu le-ar fi dat importanță dacă n-ar fi zărit un plic rămas blocat Între plintă și unul din picioarele mobilei. - Parcă ar fi bucăți dintr-un articol, spuse Lucas examinînd fragmentele. - Ajută-mă să trag mobila asta. Vocea aspră a tinerei femei Îl făcu atent. Patul cu panouri cîntărea greu și, În ciuda eforturilor lor, nu izbutiră decît să-l desprindă de lîngă perete pe o distanță de vrei treizeci de centimetri, un spațiu totuși suficient pentru ca Marie să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
iarbă proaspătă. Natura renăscută după iarna grea le scăpase de grija hranei; de acum, aveau s-o găsească la discreție, așa încît puteau să-și concentreze atenția asupra creșterii puilor nou-născuți. Lupino se făcu una cu pămîntul. Învățase o lecție aspră: dacă și-ar fi anunțat prezența, animalele ar fi dispărut într-o clipă. Se mulțumi să le pîndească din spatele copacilor. Urmărindu-le înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și să-și tragă pe degetul arătător inelul de aur cu stema crinului, apoi Își netezi grijuliu cutele hainei ce imita toga romană, precum văzuse la statuile din Santa Croce, și ridică zăvorul. — Ce vrei, nemernicule? Întrebă pe un ton aspru. Dinaintea lui apăru un bărbat scund și bondoc, cu o cămașă din zale de fier care Îi cobora până sub genunchi. În locul obișnuitei tunici cu Însemnul crinului, purta o a doua armură din plăci metalice unite prin legături din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cursă nocturnă nefirească. Podeaua se hurduca pe dalele ce pavau strada, fără ca benzile din piele prin care era suspendată să poată atenua smuciturile. Migrena lui Dante se Înrăutățea, În acele zdruncinături chinuitoare. Prin deschiderea laterală, zări cum se perindau fațadele aspre ale vechilor ziduri, apoi carul o coti spre râul Arno, până la rampa care ducea spre Ponte alle Grazie. Aici, fură opriți de garda cartierului, care supraveghea tranzitul. Bargello, după ce se lăsase recunoscut la lumina torțelor, dădu ordin să fie Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un tub de sticlă și, după ce deschise recipientul, aspiră o mică parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea, ar fi făcut orice, numai să Învingă durerea. Dar Teofilo părea să dorească să mai țină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
când privirea Îi poposi din nou asupra cutiei cu penele de scris. Lângă borcănașele din teracotă se găsea o fiolă din sticlă, care Îi scăpase la prima examinare. Era goală, dar, când o duse la nas, simți de Îndată mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
limbă diferită de a ei, pentru o altă femeie. Antilia continua să Îl fixeze. Dintr-o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton, puternic ritmat, un ansamblu de cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își bată joc de el, ca să se răzbune. Numele continua să Îi bubuie În creier. O ura pe curva aceea. Fata era din nou la capătul de sus al scării și părea să Îl aștepte. Îl fixa cu privirea ei aspră, ca o păzitoare a infernului. Ce i-ai spus despre mine, blestemato? Și ce vrea târfa aceea? murmură Dante. Cum trebuie să o plătesc? Pietra ignoră insulta. — E o femeie stranie. Are niște dorințe stranii. — Ce vrea? Fata șovăi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din colț. I se păru că vederea Îi pătrunde dincolo de ușița de lemn, până la flaconul ascuns printre haine. Trebuia să mai fi rămas ceva din lichidul cel verde. Era cât pe ce să cedeze În fața somnului când auzi un râset aspru. Se Întoarse brusc În direcția sunetului. În picioare, lângă pat, era o umbră. Îl recunoscu pe Guido Cavalcanti, Îmbrăcat Într-o tunică lungă. Trupul său părea alcătuit dintr-o materie subțire și luminoasă, asemenea unui trunchi gol pe dinăuntru, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cap și făcu un gest vag către atelier, dar se vedea că e tulburat! Se auzi din nou sirena ambulanței. Stăteau cu toții acolo, în atelierul tăcut, sub valurile de lumină galbenă ce se revărsau prin geamurile mari, și mâinile lor aspre atârnau, inutile, de-a lungul pantalonilor vechi, murdari de rumeguș. Restul după-amiezii trecu cu mare greutate. Yvars se simțea iar obosit și cu inima împovărată. Ar fi vrut să vorbească, dar nu avea nimic de spus, nici el, și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
călcâi. Oile muriseră cu miile, și, ici-colo, uneori neștiuți de nimeni, și oamenii. În fața mizeriei celorlalți, el, care trăia aproape ca un călugăr în acel colț uitat de lume, mulțumindu-se cu puținul pe care-l avea și cu traiul aspru, se simțise bogat când se gândise la camera lui cu zidurile tencuite, la divanul îngust, la rafturile din lemn nevopsit, la fântâna din curte, la camioneta care-i aducea în fiecare săptămână apă și hrană. Și, deodată, începuse să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să danseze și să strige, la început încet, apoi din ce în ce mai tare și mai repede, apoi cădeau iarăși și iarăși se ridicau, luând-o de la capăt de nenumărate ori, până când strigătul general slăbi, deveni răgușit, degeneră într-un fel de lătrat aspru, care le scutura trupurile ca un sughiț. D'Arrast, istovit, cu mușchii înțepeniți de lungul său dans nemișcat, gâtuit de propria-i tăcere, simți că se clatină pe picioare. Căldura, praful fumul țigărilor de foi, mirosul trupurilor omenești făceau aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
se-mbracă în blană de fiară Și urlet înghite pre urlet și lună. Iar haitele-ajung, înmulțite, să piară. ION IONESCU BUCOVU M-am născut la câmpie în aria Moromeților lui Marin Preda în comuna RÂCA, județul Argeș într-o iarnă aspră a anului 1938 pe 15 ianuarie. De la câmpie am luat lumina și căldura verii dar și frigul iernilor aspre care mi-au marcat existența. Aici orizontul se pierde în neant și se împreună cu cerul. Poezia aspră a vieții mi-a
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]