7,814 matches
-
I-au sărutat mâna unul câte unul, pe măsură ce intrau. Am notat spusele unuia dintre ei, care a venit și s-a aruncat În genunchi lângă Louis. Era un bătrân fără putere, pe care plânsul Îl Împiedica să vorbească. «Sunt un biet negru neștiutor. Alții sunt bogați și Îi pot aduce lui Tusitala dar bogat la despărțire. Eu sunt sărac și nu-i pot dărui lui Tusitala nimic În această ultimă zi În care Își primește prietenii. Dar nu mă tem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
elibereze sufletul de tentaculele otrăvitoare ale teatrului. Seara Îi făcu prea puțină plăcere. Doar Marion Terry mai păstrase delicatețea originară a interpretării. În rest, jocul devenise aspru și mecanic, inclusiv interpretarea exagerat de explicită a rolului principal de către Alexander. „Vai, biata piesă mutilată, masacrată prin simplificări brutale!“ izbucni el Într-un post scriptum către William, a doua zi. Îi Împărtăși fratelui său ironia faptului că Guy Domville stârnea mult mai multe scrisori de laudă din partea celor care o văzuseră decât oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vrea să renunțe la actul patru. M-am gândit că s-ar putea să-l supere. — Adică... Trilby nu mai moare? — Nu, se mărită cu Little Billee. Final fericit. — Ah, știu prea bine cum e cu finalurile fericite! spuse Henry. Bietul tău tată a fost măcar cruțat de asta, de a-și vedea cartea transformată Într-un travesti. — Totuși, Tree are Într-un fel dreptate, zise Gerald. Dacă Svengali tot moare și vraja lui se destramă, de ce să nu se mărite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de suflet, principiul care ne preocupă pe noi, și că suntem În mod laș și cronicizat Închistați În organele noastre materiale... Observația și probele confirmă verdictul dezolantelor laboratoare și al analiștilor siguri pe ei cu privire la interconvertibilitatea dintre geniu și creier - bietul creier de laborator, palpabil, sondabil, ponderabil.“ Pentru el, religia practicată nu oferă baza de la care să poată porni În contestarea acestei perspective; după cum nu se lasă impresionat nici de pretențiile spiritualismului de a putea stabili legături cu viața de dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
a învins. Sfâșietoare despărțire! Atelierul aproape terminat, cu oberliht mi se părea înspăimântător de gol. Patul era prea lat acum. Accentul ei suav, căruia-i simțeam lipsa. Degetele ei scurte, puternice. Lipsit, brusc, de orice tandrețe, în urma ei rămânea un biet câine scheunând, ale cărui scâncete încerc acum să le silabisesc; dar încercarea mea de a desluși gândurile celui părăsit se dovedește zadarnică. Până acum părăsise și el fete și femei, atunci când apărea foarte repede plictiseala, fără ca măcar să-și ia bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ce-i. Secretariatu-i sus: o scară duce fix la salon. Acolo, oploșiți În juru lu tauru dă fer, stau druzii, vreo sută juma, și toți sunt izmeniți la chip și au tunice albe. Arhiva-i un coteț lipit cu secretariatu: o biată chilioară. Io zic mereu că ogeacu fără fereastră pă bune e, pă termen lung, aducător dă boli. Ce credeți? Nici să n-aud de așa ceva. De când am venit În Nord, sunt sătul de Încăperi. Descrie-mi acum secretariatul. — I-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
cutie niște cărți de joc soioase, l-a pus pe Molinari să le amestece și i-a cerut să le Înșire pe masă, cu fața În jos. Apoi i-a zis: — Dragă prietene, tu, care ești vrăjitor, Îi vei da bietului bătrân de lângă tine un patru de cupă. Molinari a bâiguit: — Io nu mi-am dat niciodată talente dă vrăjitor, domne. Matale știți doar că am rupt-o pă vecie cu fanaticii ăia. Ai tăiat și ai făcut cărțile; dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un sertar al mesei sale de scris și care acum străjuiește sala noastră de așteptare, debordând de mitologice sugestii. Pardon: cu ocazia altei vizite, v-am mai vorbit de ofidianul nostru neliniștitor. Bărbat de gust, Îmi rezervasem in petto un biet bronz de Boccioni, un monstru dinamic și sugestiv, de care a trebuit să mă lipsesc, căci delicioasa Mariana (rectific: doamna de Anglada) pusese ochii pe el și, ca atare, am optat pentru o retragere elegantă. Gambitul mi-a fost răsplătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
când don Anglada și doña Barcina mi-au istorisit discuția purtată despre Comandor În ajunul primei morți. Cele ce mi-ați spus după aceea, răposatul Ricardo, Mario Bonfanti, tu, trezorierul și medicul, mi-au confirmat bănuielile. Iar scrisoarea lăsată de bietul băiat explică totul. Așa cum spunea Ernesto Ponzio: Destinul, care e prolix, Nicicând nu coase fără nod. Moartea bătrânului Sangiácomo și cărțulia acesta care poartă masca anonimatului ne ajută să pătrundem misterul. Dacă nu l-aș ști pe don Anglada, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ajunge nicicând la Ricardo. Foarte curând, paralele au Început să se topească. Lui Bonfanti i-au tăiat salariul; pe baronesei i-au scos vorbe că era gură-spartă; Ricardo a trebuit să-și vândă căluții de polo. Nicicând nu mai călătorise bietul băiat cu căruța de poștă! Ca să prindă puteri, s-a dus În vizită la baroneasă; Înciudată că nu izbutise să-l tapeze de bani, ea l-a făcut albie de porci și i-a jurat că, dacă maltratase vreodată amorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
tumbă la cofetăria Perla, pentru un țap cu bere Quilmes) pă bună dreptate voise să-l ușchească pă Tadeo Limardo. Îi poronci să dea zor ca fulgeru, fără să vază că iera d-acu trecut dă opt. Limardo, burdușit cu biete vise, a tret să-și facă În graba mare geamandanu și legătura, da-i tremura mâinile d-a binelea, și Simón Fainberg i-a propus ajutor: În apa tulbure, rusticanu și-a pierdut cuțitu-ascuțitoare dă os și pieptaru dă flanel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
nici nu venise Ziua Kilului, când pă hoitu lui l-a prins zorii din urmă În ogeac la mine. — Și cum s-a sfârșit discuția? a Întrebat Parodi. — Așa ca toate. Nu iera să-și piarză Zarlenga vremea c-un biet diliu zărghit. S-a dus cum a venit, ăl mai mișto. Ș-acu ajungem la duminica cu ghinionu. Mi-e nașpa la cord să vă zic, da În ziua aia tot hanu iera ca mort, i se dusese viața cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
fiul meu, urmașii lui - se angajează să-l Întrețină in statu quo, În vecii vecilor. Exact atunci mi-a pus mâna pe umăr. Am simțit că voința lui pusese stăpânire pe mine. — Ha, ha! Te-ai dedulcit, te simți tentat, bietul meu Bustos? Vei avea nevoie de două luni pentru a-mi Înmâna totul În acțiuni. În ce privește operația, Îți fac un preț ca Între prieteni: În locul obișnuiților trei sute de mii, două sute optzeci și cinci, de mii, se Înțelege. Restul averii tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mi-aș fi Înghițit limba nainte să propun șpațiru. Da d-acu iera prea târziu. Cu coatile pă masă, cu tacâmurile În mâini și dând gata coșu cu pâine, protipendarii cerea meniu. Poyarré mi-a șoptit În gura mare: „Felicitări, biete pretenar. Dă băftos, ai scăpat dă aperitiv.“ Ideea involuntară n-a mers pă apa sâmbetei. Chiar Jacqueline a cerut prima un rând dă Bitter de Basques pentru toți, care n-a fost ultimu. Apoi a venit rându la gastronomie, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
zis la picolo să Înlocuiască clondirele zobite cu unele Întregi dă spumant. Că, ce mai, decât cu mandea o să Învățați să deosibiți Muscatu d-un cafet cu lapte și cornuri! le-am strigat pretenarilor mei. Săltasem glasu, așa-i, și bieții japoni, dă buimaci, a tret să-și Învingă sila și să sărute gâturile dă la clondire. A venit rându la beutură, ie rându la beutură! le striga energumenu ținând capu sus și unind egzemplu cu preceptu. Belitoru veteran, gășcosu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
a ridicat trăgând cu mâinile de lemn, până a ajuns cu pieptul aproape la nivelul crengilor și a început să se zgâlțâie cât a putut el de mult. În felul acesta spațiul dintre crengi se mărea văzând cu ochii, dar bietul băiat nu putea trage lanțul. Înțelesese că dacă eliberează o mână nu va mai apăsa cu aceeași forță. Îi venea să țipe de furie și se zbătea puternic sperând că lanțul va începe singur să se tragă din închizătoare. Puterile
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]
-
Am mai pus în valiză biberoane, un încălzitor de biberon cu o văcuță sărind peste cornul lunii pictată pe lateral, jucării, moriști, salopete de copil, șosetuțe de dimensiunile unui timbru și tot ce mi-a mai venit în cap pentru bietul meu bebeluș fără tată. De vreme ce acum eram o familie monoparentală, evident că încercam să compensez lipsa tatălui. Îmi pare rău, draga mea, te-am lăsat fără tată fiindcă n-am fost destul de deșteaptă sau de frumoasă ca să-l țin lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
te-ai fi însurat cu o curviștină care fură soți și distruge căsnicii, dacă te-ai fi însurat cu o fată drăguță și cumsecade, atunci nici unul din noi n-ar fi în rahatul ăsta.“ Probabil că eram îngrozitor de nedreaptă cu bietul om. El nu mi-a spus nimic. N-a făcut decât să-mi arunce o privire tristă și acuzatoare. Am îmbrățișat-o pe Judy luându-mi la revedere. Amândouă plângeam. Și măcar de data asta copilul nu ne-a ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
E chiar așa cum se spune? Că parcă te chinui să caci o canapea? Spune-mi! Întotdeauna am vrut să știu! De ce se fierbe apă și se rup cearșafuri? Fără să mai aștepte răspunsurile, Helen și-a înfipt nasul în portbebe. Bietul copil a început să plângă îngrozit. Helen a ridicat fetița din portbebe și a tras-o sub braț ca un jucător de rugbi pe punctul de a fructifica posibilitatea de a câștiga meciul pentru Irlanda. —De ce plânge? m-a întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
singură. Am contemplat ideea de a o trezi pe mama și de a o ruga să-mi dea ceva de băut, dar gândul ăsta m-a făcut să mă simt foarte vinovată. Mama era așa de îngrijorată din cauza mea. Dacă biata femeie reușise să adoarmă, nu puteam s-o trezesc cu conștiința liniștită. Poate că Helen mă putea ajuta. Sfârșită, am urcat treptele spre dormitorul ei. Dar când m-am strecurat în cameră, am descoperit că patul era gol. Fie rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
de parcă ar fi crezut că are halucinații. Și cum aici vorbim de Anna, chestia era perfect posibilă. Mă refer la Anna având halucinații. Annei îi erau dragi substanțele care-ți modifică stările de spirit, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Biata fată. Din câte știa ea, eu mă aflam la șase sute de kilometri distanță, într-un alt oraș, într-o altă viață. Dar iată-mă materializată în dormitorul ei în mijlocul nopții. Venită cu cerșitul. Asta ca s-o mai și insult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
duceți? îi întrebam. Nu suportați nici măcar să stați în aceeași cameră cu mine, nu-i așa? Nu e destul că m-a părăsit bărbatul, dar ia închipuiți-vă cum mă simt când propria mea familie se poartă așa cu mine. Biata victimă rămânea țintuită în picioare, rușinându-se fiindcă vrusese să plece, dar nedorind nici să stea. Și urându-mă pentru că o obligam să rămână cu mine. Foarte bine, du-te, îi aruncam eu cu răutate. Du-te! Pentru că eram așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
i-am ordonat Annei. Banii au trecut dintr-o mână în alta. — Acum îmi datorezi douăzeci de lire, a zis Anna agitată. Mi-am negat eu vreodată datoriile? am întrebat-o pe Anna cu răceală. —Ăăăă, nu, mi-a răspuns biata fată, mult prea speriată ca să-mi amintească faptul că-i datoram deja bani pentru sticla de vin pe care o „împrumutasem“ în prima noapte după ce ajunsesem acasă. Și tu unde te duci? am întrebat-o pe un ton imperios pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
demonstrație. Ca să ne impresioneze, a fixat greutățile mult prea sus, apoi a încercat să le ridice fără nici un fel de exerciții de încălzire prealabile. Așa că, foarte prompt, și-a întins un mușchi de la piept. Și a generat o agitație catastrofală. Bietele ființe care au suferit torturile Inchiziției spaniole nu au urlat și nu s-au văitat cât a urlat și s-a văitat Helen. Care s-a decretat semiparalizată, și a insistat că singurele lucruri care îi linișteau simptomele erau cantități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-i nimic, m-am gândit alarmată, rugându-mă la Dumnezeu ca nu cumva să se arunce pe podea și să observe cele două sticle goale de vodcă de sub pat. Mă simțeam copleșită de panică și rușine. Abia așteptam să plece. Bietul om nu știa nici jumătate din poveste. Trebuia să scap de cele două sticle înainte de ziua de vineri, când tata urma să dea cu aspiratorul. Era imposibil ca atunci să nu dea de ele. Deși era totuși posibil să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]