7,183 matches
-
electrician nu venise să-l repare. Lucas Înălță capul și privi spre farul care se profila la capătul insulei. - Niște ștrengari ar fi putut profita de toate aceste Împrejurări la un loc pentru a se juca de-a jefuitorii de corăbii, plimbînd felinare pe faleză fără riscul de a fi stingheriți de cineva, spuse el Înțelegînd unde bătea. Știm că trupul lui Mary a stat cam două săptămîni În apă pînă să fie pescuit. Ziua de 5 iunie, minus două săptămîni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îngrămădite. Grota avea să fie curînd sub apă. Și ei odată cu ea. 17 Gwenaëlle venise direct pe faleză, sigură că-l găsește acolo pe Pierric. Era Într-adevăr acolo, proțăpit la marginea vidului, uitîndu-se În jos spre golful Jefuitorilor de corăbii, pe care fluxul Îl acoperise complet. - De cîte ori ți-am spus că nu vreau să te văd pierzînd vremea pe aici? Îi strigă ea trăgîndu-l Îndărăt fără menajamente. Chiar vrei ca mama să te trimită Într-un azil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
TÎnărul jandarm stacojiu la față Începu să se bîlbîie. Apoi se Întrerupse, dîndu-și seama că erau uzi și că veșmintele lor erau pe alocuri sfîșiate. - De unde ați ieșit? - Din grotă, zise Lucas strecurîndu-i un zîmbet Mariei, pe drumul Jefuitorilor de corăbii. Se Întoarse spre Stéphane care se uita la ei stupefiat. - Ei, care e vestea, Morineau? Bună sau rea? - Bună. Jandarmul Îi Întinse un mic dosar. - Legistul e categoric, Loïc Kermeur n-a fost asasinat: s-a sinucis. Abia cînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și ceilalți erau În grotă În noaptea În care Mary a naufragiat. Briceagul găsit acolo, notele care se opresc chiar În ziua aceea... - Asta nu ne spune ce urmau să facă. Marie și Lucas cercetau din nou golful Jefuitorilor de corăbii. Aruncară o privire tehnicienilor de la PS care făceau prelevări pe stîncile care astupau grota și În zona de unde acestea se desprinseseră. - Dacă dau de urme de explozibil, va fi o pistă interesantă, zise Lucas, Încercînd să se convingă singur. Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dar eu nu mă grăbesc să trag de aici concluzii. Lucas preluă rapid ștafeta. - De ce este codat accesul la computer? - Detest ideea ca cineva, oricine ar fi, să citească ce lucrez. - Ca din Întîmplare, un roman despre legenda jefuitorilor de corăbii... Ryan oftă, străduindu-se să aibă răbdare. Nu era nimic Întîmplător, tocmai acesta era motivul pentru care venise să se instaleze pe insulă. Era aici pentru a scrie și a trăi liniștit, și Înțelegea ca toate astea să meargă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
polițist a plătit scump, nu crezi? Ryan a scăpat totuși cu bine, la vremea aceea mai exista Încă pedeapsa cu moartea. Se Îndreptară spre muzeu. Erau amîndoi de acord Într-o privință, cît se poate de evidentă: legenda jefuitorilor de corăbii se găsea În miezul enigmei, toate elementele punerii În scenă elaborate de ucigaș atestau acest lucru. Dar de ce trebuise să pună la cale un dispozitiv atît de complex? - Ucigașul Încearcă să Înspăimînte, să terorizeze, pentru el nu se pune doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În plîns aflînd că Gildas, Loïc și Yves le povestiseră părinților totul. Era oare sinceră cînd afirmase că nu auzise niciodată vorbindu-se despre lingouri? Privirea albastră Înecată În lacrimi picura Îndoiala În sufletul tinerei polițiste. - În legendă, jefuitorii de corăbii erau șase. În grupul vostru cine era al șaselea? Pierre-Marie de Kersaint? - PM? Gwen rîse disprețuitoare. - Prințișorul nu se amesteca cu gloata, că doar sărăcia putea fi contagioasă. Cine vrei să fi fost? Pierric, firește, n-avea decît șase ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mîna la medalionul pe care-l aveam În jurul gîtului. Pe el era gravat un cerc Înconjurat de liniuțe perpendiculare. M-am gîndit la Erwan de Kersaint, strămoșul meu, care dăduse naștere fără voia lui unei alte generații de jefuitori de corăbii. M-am gîndit la puștii aceia care voiseră doar să se joace. Dacă măcar ar fi simțit remușcări mai apoi. Dar nu, profitaseră de banii nelegiuirii lor. M-am gîndit la aceea care Își sfîrșise viața acolo, cu treizeci și cinci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o clipă chipul palid pe care cea mai mică rază de soare Îl umplea de pistrui, pletele lungi și brune, imenșii ochi verzi și am Închis medalionul. Zgomotul valurilor care se spărgeau cu putere de recifele din golful jefuitorilor de corăbii mi-a dat amețeală. Am fost atunci ispitit să mă duc după ea. Era de ajuns să fac un pas Înainte și totul s-ar fi terminat. Și să las monstrul să scape nevătămat? Niciodată. Am aruncat buchetul de ierburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
perversei Aspide; zboară spre soare, vertical, călare pe Hipogrif; se întreține cu Iormorogul, cea mai veche creatură din rezervație, ființă cu două fețe, patru mâini, patru picioare, bisexuală asemenea androginului platonian care a supraviețuit potopului, fără a fi urcat în corabia lui Noe. Ambii străbătători ai grădinii mitice, bărbatul și femeia, intuiesc mutațiile suferite de specimenele zoologice, cândva năzdrăvane. Acestea au devenit propriile lor caricaturi, prin necredința în ele a oamenilor. Reîntâlnirea lor, chiar și în ipostaza degradantă, are darul, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Nu! strigă tovarășul său, Înșfăcându-l de umeri și scuturându-l. Nu, nu e totul pierdut! Se opri dintr-o dată, parcă răzgândindu-se. — Noi suntem, Într-adevăr, pierduți, dar mai e o speranță, pentru ceilalți, continuă el agitat. E o corabie, jos, În port. Dacă Ospitalierii mai izbutesc să țină parapetul preț de un ceas, până când se ridică mareea... — Norocul nu ne era scris În stele, frate. Dar poate că ai dreptate, să mai aruncăm o dată zarurile... răspunse bărbatul așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care diviza centrul așezării. Înaintau cu repeziciune, căutând să-și deschidă calea prin mulțimea Îngrozită care se Îndrepta spre locul de debarcare. La capătul unui coborâș, zăriră portul interior, ocrotit de un zid aflat Încă În picioare. Era acolo o corabie, așa cum nădăjduiseră. O galeră neagră, Înclinată spre tribord, cu chila atingând fundul, din pricina mareei scăzute Încă. Pe vela strânsă pe lângă catarg se deslușea roșul crucii. La pupa flutura un stindard negru, abia estompat de albul unui cap de mort. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de valurile suitoare. Apoi, se lăsă din nou pe fund, scârțâind din toate Încheieturile. În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de flancul corăbiei. Valul dezlănțuit de izbitură scufundase zeci de refugiați, În mijlocul Înfricoșătoarelor urlete de panică, urnind Încă o dată chila navei din mâl. Tânărul izbuti să revină cu capul la suprafață, trăgând anevoie aer În piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ar fi putut exista, În el, măcar o scânteie de viață. Mâinile legate de stâlp și rigiditatea stratului de tencuială, care se Întărise, Îl mențineau Într-o poziție dreaptă, puțin aplecat În față, aidoma unei macabre statuete de la prora unei corăbii. Caron, luntrașul umbrelor, s-ar fi putut folosi de el ca ornament pentru barca lui, se gândi. — Înțelegi acum de ce ar fi oportun să se ocupe autoritatea supremă a Comunei. Ar trebui să chemăm... ar trebui chemată Sfânta Inchiziție. Diavolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mulțumi, dar se simțea doborât de slăbiciune. Membrele refuzau să i se supună. Tot trupul parcă i se restrânsese la unica insulă a minții, Înconjurată de o mare clocotitoare de nimic, o mică stâncă pe o rută abandonată de orice corabie, părăsită până și de cântecul sirenelor. N-ar fi știut să spună de când dura acea tăcere deplină. Simțea În tâmple șuieratul surd al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
gâtul, Încercând să priceapă ce tot făcea acolo. Încetul cu Încetul, ca prin farmec, redeveni vizibilă urma primului desen. În mozaic nu era Înfățișat bătrânul pornit la drum, precum sperase el, ci altceva, și mai surprinzător. Era vorba de o corabie, o galeră, pavoazată la castel prova ca de sărbătoare. Se recunoșteau În mod limpede rândurile de vâsle, vela pătrată Întinsă În vânt și o a doua velă desfășurată Într-o poziție neașteptată, sub chilă. Dante Își ascuți privirea, spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Întinsă În vânt și o a doua velă desfășurată Într-o poziție neașteptată, sub chilă. Dante Își ascuți privirea, spre a surprinde mai bine fiecare amănunt. Poate că era vorba doar de o primă schiță. Desenatorul se gândise să situeze corabia mai jos pe foaie, iar apoi Își modificase proiectul inițial, deplasând desenul spre În sus. Dar detaliul nu părea nicidecum o consecință a faptului că autorul se răzgândise. Vela apărea legată de chilă printr-o rețea de sarturi, ca și când Ambrogio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deasă de păr cenușiu, Înnodat la ceafă, având gura bine conturată și amenințătoare a leului. — Mă numesc Veniero Marin. Sluga dumitale, messer Durante. Și sper să mă cinstești cu prietenia dumitale la fel cum m-au cinstit acești Înțelepți, după ce corabia mea m-a părăsit pe aceste țărmuri, cu toate că nu le pot opune nici o Învățătură anume, zise el cu dulcea cantilenă a graiului venețian. Știința mea e aceea a mării, iar puntea unei galere Îmi e catedra. Locuri de unde se naște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte ca faptele vieții mele să mă Împotmolească Între colinele voastre. Cu siguranță, cu câțiva ani În urmă aș fi putut Înarma de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
serios. — Am Învățat despre cumplita diformitate a locurilor și a oamenilor. S-ar spune că ai ajuns până În Insulele Fericite, despre care circulă povești. Venețianul ridică din umeri. — Ordinele Serenissimei erau clare: să protejez cu galera mea de prădătorii sarazini corăbiile de transport care se Îndreptau spre Palestina. Și asta am făcut, pentru mulți ani de zile. Dar, odată, am Îmbarcat pe nava mea un Însărcinat al Republicii, la Întoarcerea de la Ierusalim, purtător al unor ordine aparte care Îmi impuneau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mișcările, nimeni să nu o fi Împiedicat să treacă granița? Cum a putut străbate teritoriile Bisericii ca să ajungă până aici? Noffo ridică din umeri. — Nu știm. A apărut la Florența ca prin farmec. Se crede că a călătorit cu o corabie. Probabil la bordul unei nave genoveze... Pentru bani, pirații aceia sunt gata de orice. Se află În oraș și sienezul acela milog, Cecco Angiolieri. S-a alăturat de Îndată companiei. Ei Îl așteptau, evident. — I-am citit chestiile, zise cardinalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oprească din Învârtit. — Nu, firește. Opera moartă e scufundată În apă. Ce sens ar avea o velă sub chilă? replică apoi venețianul cu o Încetineală studiată. Cum de ți-a venit o asemenea idee? — Și totuși eu am văzut o corabie cu pânzele pe dos. — Unde? Glasul lui Veniero parcă venea de la mari depărtări. Dar, chiar și așa, Dante Îi deslușea curiozitatea. — Unde? repetă. — Printre planurile meșterului Ambrogio, răspunse priorul. Încercă să caute În buzunarul interior al veșmântului. Însă mai apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se aliniau pe laturile unei curți interioare pătrate, cu o galerie la exterior. Deasupra acestora se dezvolta un al doilea nivel, Împărțit În cubiculumuri restrânse. Intrară În străvechiul impluvium, transformat În adăpătoare, pășind peste resturile pardoselii. Sub picioarele lor, o corabie Înconjurată de delfini negri sfârșea prin a le dezagrega În naufragiul ei secular, călcată de copitele cailor purtători de clienți. Iar În jurul fântânii, pe jumătate șterse de timp și de neglijență, simbolurile constelațiilor și cele șapte planete cu orbitele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de dincolo de perete. Se găsea Într-un loc neobișnuit. Ochii săi, Încă orbiți de lumina de afară, avură nevoie de câteva momente până să se deprindă cu penumbra noului mediu. I se părea că se află În corpul unei mari corăbii, o magazie largă, locuită de un popor de spectre care se agitau slab, În suflul unui curent ușor. De-a lungul axei longitudinale a construcției, pe o lungime de cel puțin optzeci de coți, dintr-o parte În cealaltă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
opri cu degetul Îndreptat spre masca lui Ambrogio care urla Împotriva morții, la picioarele lui. Mi-ai destăinuit-o dumneata. — Eu? Dumneata, cu vorbele dumitale. Mi-ai povestit cum, pe vremuri, oameni În carne și oase erau legați la prora corăbiilor, ca jertfă, pentru câștigarea bunăvoinței zeilor În privința călătoriei. Și oare nu se obișnuiește, pe mare, să se ungă trupul condamnaților cu bitum, pentru a-i păstra spre Învățătura de minte a celorlalți? Acesta e șirul de gânduri care m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]