7,279 matches
-
trei factori în determinarea relativă a simptomelor de anxietate și depresie, și am obținut următoarele valori: nevroza 0,6, locul controlului 0,2, stilul defensiv 0,3 (Andrews et al., 1993a). Rolul acestora în stabilirea cronicității odată ce un pacient este diagnosticat cu o tulburare anxioasă poate fi, desigur, diferit. Incidența altor afecțiuni asociate tulburărilor anxioase specifice este destul de frecventă (Kessler et al., 1994; Andrews 1996a; Andrews et al., 2001a) și prezintă interes terapeutic. Dacă asocierea se produce pe baza unui factor
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
durata simptomelor. Conform DSM-IV, compulsiile trebuie să fie comportamente repetitive sau acte mentale menite să elimine anxietatea, în timp ce ICD-10 impune o durată minimă a simptomelor de două săptămîni. Cele două seturi de criterii sînt, probabil, deopotrivă funcționale. Anxietatea generalizată este diagnosticată după cel puțin șase luni de tensiune sau anxietate și îngrijorare cu privire la evenimentele și problemele de zi cu zi, însoțită de simptome somatice de anxietate. ICD-10 impune mai multe simptome decît DSM-IV, în timp ce DSM-IV cere ca grijile să afecteze profund
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
să muncească sau că au fost nevoiți să-și reducă activitatea în aproximativ zece zile din ultimele 28; punctajul obținut la testul SF-12 de evaluare a capacității mentale a fost de 35,9, cu mult mai scăzut decît media pacienților diagnosticați cu tulburări mentale. Tulburările anxioase provoacă, într-adevăr, dizabilități. Ele au avut o rată de incidență mai ridicată în cazul femeilor (raportul de șanse sau odds ratio: OR = 1,6), mai puțin ridicată în cazul celor cu vîrsta de peste 54
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
pe familiile lor să identifice problema, să creeze un set de posibile soluții, să aleagă alternativa preferată și apoi să o pună în aplicare. De asemenea, Falloon a instruit personalul sanitar, învățînd asistentele cum să folosească această metodă cu pacienții diagnosticați cu alte tulburări mentale. Aceștia sufereau de anxietate sau de nevroză depresivă, iar medicii au remarcat (Andrews, 1990c) că tehnica s-a dovedit de folos în transformarea unor persoane altădată dependente în indivizi ce reușeau acum să-și accepte și
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
drept previzibile sau imprevizibile și drept provocate sau neprovocate. Termenul neprovocat este preferabil termenului spontan, pentru că descrie fenomenul, în loc să facă referiri subînțelese asupra presupusei etiologii. Mai mult, deși primul atac de panică reprezintă o experiență surprinzătoare (Franklin, 1990a), majoritatea pacienților diagnosticați cu tulburări de panică își descriu crizele drept previzibile și provocate (Goldstein și Chambless, 1978; Street, Craske și Barlow, apud Barlow, 1988). Ultimul criteriu despre care se credea că va susține etiologia unică a atacurilor de panică era acela al
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
a fi însă nici necesară, nici suficientă. Holt și Andrews (1989a) au folosit hiperventilația (ca și alte metode de provocare a atacurilor de panică) și au descoperit că principala diferență între pacienții care sufereau de tulburări de panică și cei diagnosticați cu alte tulburări anxioase nu se găsea la nivelul simptomelor resimțite, ci la cel al semnificațiilor dezastruoase care le erau asociate. Mai mult, cercetătorii au observat că hiperventilația nu era specifică tulburării de panică și agorafobiei, ci părea să se
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
rîndul pacienților cu tulburare de panică (10% dintre bărbați și 6% dintre femei) și agorafobie (18% dintre bărbați și 9% dintre femei; Page și Andrews, 1996). Rezumat Persoanele care se prezintă la medic suferind de agorafobie sînt, de cele mai multe ori, diagnosticate cu tulburare de panică. Tulburările de panică presupun atacuri puternice de anxietate care îl dezorientează pe pacient, acesta putînd interpreta răspunsul anxios drept un semnal referitor la altă afecțiune fizică sau mentală. Se pare că cei care atribuie atacurile de
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
agorafobie, trebuie să se țină seama de două aspecte. În primul rînd, cercetările care includ pacienți pot reprezenta o bine-venită metodă de a afla stadiul în care se află practica medicală. Într-un studiu care a cuprins 100 de subiecți diagnosticați cu tulburare de panică și agorafobie, Bandelow și colaboratorii săi (1995) au demonstrat că tratamentele care nu și-au dovedit eficiența (de exemplu, preparatele din plante) sînt preferate terapiilor consacrate (de exemplu, TCC și antidepresive triciclice). În plus, Wade și
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
Așadar, o tulburare de personalitate de cluster C, deși necesită mai multă atenție, s-ar putea să nu împiedice tratamentul. Tulburările de personalitate de cluster A (excentrice) și cele de cluster B (dramatice) sînt mult mai greu de tratat. Persoanele diagnosticate cu tulburări de personalitate de cluster B pot să producă neplăceri în cadrul grupului de terapie, împiedicînd astfel progresul tratamentul celorlalți pacienți. Dacă tulburarea de personalitate este severă, este mai bine să se aplice un tratament individual. Dacă principala problemă a
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
de 6 sau mai mulți ani la 80% din eșantion, de 15 sau mai mulți ani la 28% și de cînd mă știu la 9%. Într-un eșantion epidemiologic (date furnizate de ECA Epidemiological Catchment Area; Schneier et al., 1992) diagnosticat cu fobie socială conform criteriilor DSM-III, 15 din 97 de subiecți (15%) au raportat că fobia socială fusese prezentă toată viața, vîrsta debutului apărînd într-o distribuție bimodală cu o vîrstă medie a debutului de 15,5 ani (devierea standard
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
mult pentru individ. Limitele cercetării Literatura de specialitate existentă cu privire la tratamentul TCC suferă de cîteva limitări metodologice. Studiile de început care foloseau criteriile DSM-III au exclus mai multe cazuri severe de fobie socială, întrucît regulile ierarhice nu permiteau ca cei diagnosticați cu TPE să primească și un diagnostic de fobie socială. Studiile care întrebuințează eșantioane clinice folosesc, de asemenea, în mod frecvent numeroși subiecți care iau medicamente psihotrope, inclusiv benzodiazepine și antidepresive, care sînt liberi să caute tratament adițional între posttratament
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
au descoperit că eșantionul lor era divizat în indivizi ce sufereau doar de agorafobie și indivizi cărora li se pusese încă un diagnostic. Cele mai frecvente diagnostice secundare sînt fobia socială și distimia. Dimpotrivă, cei care au fost mai întîi diagnosticați cu o altă tulburare anxioasă prezentau, cel mai des, fobii specifice ca diagnostic comorbid (Barlow et al., 1986b; de Ruiter et al., 1989). Prin urmare, cei care suferă de fobii specifice este mai puțin probabil să dezvolte afecțiuni comorbide, în timp ce
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
o altă tulburare anxioasă prezentau, cel mai des, fobii specifice ca diagnostic comorbid (Barlow et al., 1986b; de Ruiter et al., 1989). Prin urmare, cei care suferă de fobii specifice este mai puțin probabil să dezvolte afecțiuni comorbide, în timp ce pacienții diagnosticați cu alte tulburări anxioase vor fi mai predispuși la fobii specifice comorbide. Rezumat Fobiile specifice reprezintă temeri circumscrise unor obiecte sau situații. Frica este atît de neplăcută sau situația transmite un asemenea grad de pericol, încît indivizii ajung să evite
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
important îl reprezintă și timpul petrecut în prezența obiectului sau situației fobogene. În general, s-a demonstrat că expunerile de durată mai mare sînt preferate celor mai scurte, deși temerile fobicilor pot fi reduse mai repede decît cele ale pacienților diagnosticați cu alte tulburări de anxietate (Foa și Kozak, 1985). Totuși, Rachman et al. (1986) au comparat rezultatele agorafobicilor care au rămas în prezența obiectului fobic cu cele ale unui grup căruia i s-a permis să plece în momentul în
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
va declanșa, indiferent de nivelul de stres la care sînt supuse. În cele din urmă, oamenii care se îmbolnăvesc de schizofrenie manifestă, de obicei, simptome moderate în cea mai mare parte a vieții adulte. Prin urmare, dacă nu ați fost diagnosticat cu această boală este puțin probabil că o veți avea, în special dacă aveți peste 25 de ani, pentru că, de obicei, schizofrenia debutează în ultimii ani ai adolescenței sau pînă la 25 de ani. 1.8.2. Pierderea controlului Unii
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
ca o stare cronică, incapacitantă și incurabilă. Studiile epidemiologice au arătat că TOC este întîlnită mult mai frecvent decît se estima anterior, iar prevalența pe viață variază între 2% și 3%. Conform unor cercetări mai recente, care au reevaluat cazurile diagnosticate în cadrul studiilor epidemiologice, procentajul real al TOC ar putea fi mai redus, prevalența lunară fiind de 0,6% (Stein et al., 1997). NSMHW a indicat un procent apropiat al recurențelor (0,7%) (Andrews et al., 2001a). Odată cu dezvoltarea unor metode
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
II a determinat un interes considerabil din partea cercetătorilor. Studiile indică faptul că un procent cuprins între 48% (Jenike et al., 1986) și 87,5% (Black et al., 1993) dintre pacienții cu TOC prezintă una sau mai multe tulburări de personalitate, diagnosticate prin diverse metode. Rezultatele acestor studii pot fi contestate pe baza cîtorva argumente. În primul rînd, validitatea metodelor este incertă, mai ales pentru că nu există un standard absolut pentru chestionare. În al doilea rînd, confuzia dintre manifestările normale și cele
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
și amînarea trimiterii la un medic de specialitate poate reprezenta o problemă. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a efectuat un studiu asupra asistenței primare, desfășurat în 15 centre de asistență medicală primară din 14 țări. Procentul de pacienți cu TAG, diagnosticați conform ICD-10, a fost de 7,9%, al doilea după procentul pacienților cu tulburare depresivă majoră (Goldberg și Lecrubier, 1995). Într-o analiză separată asupra accesului la asistență medicală și la serviciile oferite, medicii generaliști au reușit să recunoască doar
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
menținerea tulburării (de exemplu, Intolerance of Uncertainty and Why Worry Questionnaires; Freeston et al., 1994, 1996a). Comorbiditatea Problema unui grad ridicat de comorbiditate cu alte tulburări anxioase și depresive a devenit evidentă din momentul în care TAG a putut fi diagnosticată independent de alte tulburări. Cercetările asupra unor populații clinice și non-clinice au demonstrat raritatea cazurilor pure de TAG (Sanderson și Wetzler, 1991; Brown și Barlow, 1992; Brawman-Mintzer et al., 1993; Wittchen et al., 1994; Yonkers et al., 1996). Folosind datele
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
asociate cerute. Acești autori contestă validitatea de construct a criteriilor de diagnostic DSM-III-R pentru TAG. De asemenea, nici simptomele somatice asociate nu întrunesc specificitatea necesară diagnosticului. Brown și colaboratorii săi (1995) au afirmat că, deși majoritatea pacienților dintr-un grup diagnosticat cu TAG manifestă trei din cele șase simptome specificate de DSM-IV, acest criteriu este îndeplinit și de un procent ridicat de pacienți cu alte tulburări anxioase sau depresive. Cu toate acestea, nu toți pacienții cu un diagnostic principal reprezentat de
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
simț al responsabilității exagerat și cu neliniști excesive legate de preocupări cotidiene. Conform lui Brown și colaboratorilor săi (1993), deși o mare parte dintre pacienții cu TOC manifestau simptome de neliniște, grupurile de pacienți cu TOC, respectiv TAG puteau fi diagnosticate diferențiat prin interviul clinic. În cele din urmă, un studiu asupra validității de construct a diagnozelor din sfera tulburărilor anxioase și depresive a arătat că pacienții diagnosticați cu TAG au un punctaj unic al profilului, conform mai multor modalități de
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
manifestau simptome de neliniște, grupurile de pacienți cu TOC, respectiv TAG puteau fi diagnosticate diferențiat prin interviul clinic. În cele din urmă, un studiu asupra validității de construct a diagnozelor din sfera tulburărilor anxioase și depresive a arătat că pacienții diagnosticați cu TAG au un punctaj unic al profilului, conform mai multor modalități de autoevaluare, iar acest profil diferențiază în mod semnificativ pacienții cu TAG de alte grupuri cu diagnostice diferite (Zinbard și Barlow, 1996). Fenomenul îngrijorării Desemnarea îngrijorării ca trăsătură
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
de a-și rezolva problemele, fapt care generează presupuneri și mai catastrofale și, prin urmare, o disponibilitate sporită de a percepe consecințele negative care ar putea rezulta din defectele personale. Îngrijorarea în tulburarea anxioasă generalizată Investigarea fenomenologiei neliniștii la persoanele diagnosticate cu TAG, conform criteriilor DSM-III-R și DSM-IV, a consolidat relevanța acesteia pentru tulburarea respectivă. Pacienții cu TAG își petrec mai mult de jumătate din zi făcîndu-și griji, iar majoritatea (peste 90%) recunosc că sînt excesiv preocupați de lucrurile mărunte. Conform
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
cu TAG au tendința de a supraestima dificultățile legate de serviciu și problemele interpersonale pentru a explica debutul simptomelor, fapt ce îngreunează evaluarea retrospectivă a relațiilor cauzale. Mai recent, Brantley și colaboratorii săi (1999) au descoperit că pacienții cu TAG diagnosticați în momentul primirii asistenței medicale primare au descris un număr mai mare de evenimente stresante minore decît grupul de control non-anxios. Chiar și atunci cînd evenimentele erau controlate, pacienții cu TAG le percepeau ca fiind mult mai stresante. Acest rezultat
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
pacienților cu TAG de persoanele din grupul de control non-clinic (Dugas et al., 1998). În plus, cînd au fost testate pe trei grupuri de persoane care manifestau preocupări (un grup non-clinic, un grup non-clinic de persoane cu TAG și pacienți diagnosticați cu TAG), rezultatele evaluării unor elemente cum ar fi orientarea problemelor, intoleranța la incertitudine și opiniile despre îngrijorare au fost asociate cu gravitatea simptomelor TAG, însă nu și cu statutul clinic (încercarea de a căuta sprijin în ceea ce privește TAG) (Ladouceur et
Psihoterapia tulburărilor anxioase () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]