7,852 matches
-
tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și semantice: vocativ, interogativ, enunțuri neterminate, substantive care califică etc. Naratorul își poate manifesta punctul de vedere și prin substantive ce califică și prin prezentul istoric (sau de narațiune), ale căror posibile valori stilistice sunt comentate nuanțat, îndeosebi efectul de transfocare, exploatat de pildă de Milan Kundera: "Îmi pierdusem virginitatea, îmi
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
la ceva"34 Puse în situația de a conduce o afacere, femeile se descurcă excelent, mai bine decât bărbații, pentru că "fac dragoste fără să-și dea seama". În spiritul observațiilor lui Bahtin, polifonia literară are în vedere raporturile multiple dintre narator, personaje, voci anonime (se zice) sau diferite niveluri stilistice. Dintre numeroasele exemple consacrate polifoniei ne vom referi doar la două: polifonia specifică dialogului teatral și ironia. Se știe că, în cazul unui text științific, enunțarea nu este importantă, deoarece cadrul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fi și cea a activității de producere a unei opere, în circumstanțe specifice, de către un scriitor (Madame de La Fayette, Balzac...) și situația de enunțare narativă, adică scena pornind de la care povestirea pretinde că este produsă. Diferența clasică dintre "scriitor" și "narator" se bazează tocmai pe această discrepanță: primul este persoana François-René de Chateaubriand, al doilea instanța care susține enunțarea din René. Cititorul unui roman nu ia contact cu cel care a scris textul, cu persoana care este autorul textului, ci ocupă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
care este autorul textului, ci ocupă locul naratarului, loc atribuit de enunțare. Esența literaturii constă în faptul că nu pune în relație creatorul și publicul decât prin punerea în scenă a instituției literare. Chiar dacă un roman se vrea autobiografic, eul naratorului este raportat la figura unui "narator", și nu la persoana care a scris cu adevărat textul, el provine dintr-o scenă de enunțare definită prin text. Spre deosebire de ceea ce lasă să se înțeleagă imageria romantică, textul literar nu este un "mesaj
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
locul naratarului, loc atribuit de enunțare. Esența literaturii constă în faptul că nu pune în relație creatorul și publicul decât prin punerea în scenă a instituției literare. Chiar dacă un roman se vrea autobiografic, eul naratorului este raportat la figura unui "narator", și nu la persoana care a scris cu adevărat textul, el provine dintr-o scenă de enunțare definită prin text. Spre deosebire de ceea ce lasă să se înțeleagă imageria romantică, textul literar nu este un "mesaj" care circulă de la sufletul autorului la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
circumstanțe, pentru un anumit public. În schimb, vom vorbi despre scena de enunțare pentru situația din care textul pretinde că izvorăște: nu cea a persoanei lui Proust care scrie în camera sa cu pereți acoperiți cu plută, ci cea a naratorului din În căutarea timpului pierdut, cea în care cititorul intră în contact cu o instanță propriu-zis literară în care timpul și spațiul sunt definite prin enunțarea textului. Putem merge și mai departe cu analiza și să distingem trei planuri complementare
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
roman (scena generică corespunzătoare genului de discurs). Însă există și o altă scenă, scenografia, prin care opera își definește ea însăși situația de comunicare al cărei produs se pretinde a fi: în romanul lui Balzac, scenografia este cea a unui narator omniscient și invizibil care se adresează unui cititor contemporan înzestrat cu o anumită cunoaștere a lumii. Această scenografie nu este doar un cadru, un decor, ca și cum povestea spusă s-ar derula într-un spațiu deja construit și de sine stătător
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
îl distinge pe La Fontaine de fabuliștii tradiționali este faptul că el construiește o dublă dramatizare: cea a istoriei povestite (prin dialoguri, prin varietatea punctelor de vedere, registrelor...), însă și cea a enunțării. În spatele procesului de narare percepem constant prezența unui narator care își pune în scenă narațiunea implicând în ea naratarul (= destinatarul povestirii): nu pe cititorii reali ai Fabulelor, desigur, ci pe figurile care îi construiesc scenografia. Dativul etic este una dintre multiplele mărci ale implicării naratarului care convertește fabula într-
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și un fenomen de reluare, însă antecedentul său se găsește în fraza anterioară. Specifică unei povestiri clasice este construirea în text a unei rețele de relații, astfel încât referințele spațiale să nu fie opace: "fântâna" nu desemnează un obiect pe care naratorul l-ar arăta alocutarului său în mediul fizic, ci un grup nominal care a fost deja introdus în narațiune. Acest lucru nu înseamnă că o povestire clasică nu poate conține deictice spațiale. În general, ele sunt rostite de personaje și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sau nu se face chiar deloc, în special în romanul contemporan, care uneori își ia mari libertăți față de constrângerile narațiunii tradiționale. Într-o povestire sau într-un fragment de povestire care folosește tehnica "monologului interior" nu se face diferența între narator și personaj. Acest tip de narațiune exclude a priori posibilitatea ca naratorul să expliciteze referentul ambreiorilor. În momentul în care, în Roșu și Negru, Doamna de Rênal îl întreabă pe Julien, pe care îl vede pentru prima dată: "Ce faci
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
uneori își ia mari libertăți față de constrângerile narațiunii tradiționale. Într-o povestire sau într-un fragment de povestire care folosește tehnica "monologului interior" nu se face diferența între narator și personaj. Acest tip de narațiune exclude a priori posibilitatea ca naratorul să expliciteze referentul ambreiorilor. În momentul în care, în Roșu și Negru, Doamna de Rênal îl întreabă pe Julien, pe care îl vede pentru prima dată: "Ce faci aici, copile?", deicticul aici este interpretat prin prisma a ceea ce a fost
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
În momentul în care, în Roșu și Negru, Doamna de Rênal îl întreabă pe Julien, pe care îl vede pentru prima dată: "Ce faci aici, copile?", deicticul aici este interpretat prin prisma a ceea ce a fost spus mai sus de narator (scena are loc "aproape de ușa de la intrare" a casei familiei de Rênal). Însă în cazul în care nu există un narator, textul trebuie să găsească un mijloc pentru a explicita referințele deictice fără a ieși din conștiința subiectului. Acest lucru
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dată: "Ce faci aici, copile?", deicticul aici este interpretat prin prisma a ceea ce a fost spus mai sus de narator (scena are loc "aproape de ușa de la intrare" a casei familiei de Rênal). Însă în cazul în care nu există un narator, textul trebuie să găsească un mijloc pentru a explicita referințele deictice fără a ieși din conștiința subiectului. Acest lucru obligă uneori textul să recurgă la construcții deloc firești. De pildă, în monologul interior din Les lauriers sont coupés: Seara în
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
cu pământ, cu păienjenișul rădăcinilor de brazi, cu mușchi, cu mirosul scoarțelor de copaci [...]. Toate astea m-au cuprins, m-au acoperit cu miresme, culoare și sunete și s-au topit în noapte spre dreapta mea73. 1.12. Probleme de narator Pornind de la cele câteva elemente pe care le-am prezentat mai sus, putem întrezări deja dificultățile cu care se confruntă naratorul când trebuie să localizeze ceva în text. Îi este deci dificil să-și mențină constant o poziție care ar
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acoperit cu miresme, culoare și sunete și s-au topit în noapte spre dreapta mea73. 1.12. Probleme de narator Pornind de la cele câteva elemente pe care le-am prezentat mai sus, putem întrezări deja dificultățile cu care se confruntă naratorul când trebuie să localizeze ceva în text. Îi este deci dificil să-și mențină constant o poziție care ar elimina orice reperare deictică, fie că e bazată pe subiectivitatea naratorului, fie pe cea a personajelor. Acest lucru este cu atât
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mai sus, putem întrezări deja dificultățile cu care se confruntă naratorul când trebuie să localizeze ceva în text. Îi este deci dificil să-și mențină constant o poziție care ar elimina orice reperare deictică, fie că e bazată pe subiectivitatea naratorului, fie pe cea a personajelor. Acest lucru este cu atât mai dificil cu cât localizările aparent obiective și independente de actul enunțării pot conține un punct de reper subiectiv. A scrie, de exemplu, Bărbatul era în spatele copacului nu este posibil
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în afara unei reperări subiective, copacii nefiind orientați. Localizările efectuate de romane oscilează între o reperare care nu ar implica un punct de vedere aparte și o reperare subiectivă, indiferent dacă aceasta din urmă este raportată la punctul de vedere al naratorului sau al unui personaj. În mod evident, incipitul cărții Antoine Bloyé de Paul Nizan ilustrează primul caz: Aceasta era o stradă pe care nu trecea aproape nimeni, o stradă doar cu case într-un oraș din Vest. Ierburi creșteau pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
arăta o mână ce ținea o bilă, ca mâna dreaptă a unui împărat, avea un nod din crep [...]74. De fapt, acest text nu a eliminat orice dimensiune deictică. Demonstrativul din construcția inaugurală aceasta era marchează intrarea în enunțarea narativă: naratorul începe textul desemnându-i cititorului un loc căruia, în realitate, el îi dă naștere prin chiar gestul său. Însă odată pornită pe această cale, povestirea devine într-un fel autonomă, țesându-și propriul joc de trimiteri interne. Această autonomie prezintă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
nedeterminat, cum se întâmplă în acest text care-i alocă cititorului un punct de observație. Textele narative pot evita alternativa dintre textul fără punct de vedere și textul raportat la punctul de vedere al unui personaj, atribuind elementele deictice unui narator neidentificat. La Milan Kundera, următorul început de roman este ilustrativ în acest sens: Începe toamna coroanele copacilor se îngălbenesc, se înroșesc, ruginesc; mica stațiune balneoclimaterică, așezată într-o vale fermecătoare, pare asediată de flăcări. De-a lungul colonadei mișună femei
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
bazinul afectat tratamentului doamnelor sterile!75 În acest text, nu există un personaj efectiv sau virtual la care să putem raporta cele două ocurențe ale deicticului aici. Mai exact, singurul "personaj" care ar putea susține enunțarea acestor deictice este însuși naratorul care se adresează cititorului. Narațiunea implică într-adevăr o dublă scenă: cea a întâmplării povestite și cea a narării acestei întâmplări 76. Adverbele "aici" nu desemnează stațiunea balneoclimaterică altfel decât așa cum figurează ea pe scena narativă, localizată față de narator și
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
însuși naratorul care se adresează cititorului. Narațiunea implică într-adevăr o dublă scenă: cea a întâmplării povestite și cea a narării acestei întâmplări 76. Adverbele "aici" nu desemnează stațiunea balneoclimaterică altfel decât așa cum figurează ea pe scena narativă, localizată față de narator și cititor. Dacă textul ar fi conținut acolo, în acel loc etc., în loc de aici, ar fi creat un punct de reper pentru stațiune în enunțurile anterioare, fără ca enunțarea să mai intervină în un fel. În ambele cazuri, referentul vizat rămâne
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
anterioare, fără ca enunțarea să mai intervină în un fel. În ambele cazuri, referentul vizat rămâne același, însă procesul de referință cunoaște traiectorii distincte. La Kundera, această alunecare discretă de la un plan la altul nu este făcută pentru a surprinde, deoarece naratorul este constant luat drept martor activ și ironic la aventurile eroului său. De altfel, aceste două ocurențe ale adverbului deictic aici sunt asociate în text cu câteva elemente care implică un subiect evaluator: "pare asediată", "vale fermecătoare", "se spune că
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
internă, care prezintă situațiile prin conștiința unui personaj; focalizarea externă, care descrie din exterior un personaj la conștiința căruia nu avem acces. Însă caracterul deictic sau non-deictic al elementelor localizatoare ține de un nivel diferit de analiză. Nimic nu împiedică naratorul să recurgă, de exemplu, la "focalizarea internă" folosind reperaje non-deictice. Punctul slab în tipologia lui Genette este focalizarea "externă", greu de ilustrat. Alain Rabatel 79 a propus o diferențiere mai realistă, punând în opoziție doar două tipuri de focalizare, pe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
externă", greu de ilustrat. Alain Rabatel 79 a propus o diferențiere mai realistă, punând în opoziție doar două tipuri de focalizare, pe care el preferă să le numească două tipuri de puncte de vedere: cel al personajului și cel al naratorului. Acesta din urmă are astfel două statuturi: este responsabilul omniscient al firului narativ, însă poate fi și sursa percepțiilor și a aprecierilor subiective. Să analizăm următorul început de roman: În realitate, trebuia să fii un original precum acest minunat doctor
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe care un vechi cântec breton o compară cu o unghie roasă de înger. Însă doctorul părea prea blazat de toate aceste detalii ale drumului malaric pe care le cunoștea pe de rost80. Începutul textului implică în mod clar subiectivitatea naratorului. Ea este evidentă în fragmentul pe care l-am pus în italice: spectacolul este impus ca perceput de conștiința naratorului, și nu a personajului, care în mod intenționat nu este deloc atent la ceea ce-l înconjoară. Vom remarca referitor la
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]