6,839 matches
-
Tot timpul. Bineînțeles că asta-mi atrage o sumedenie de reproșuri, unii spun că fluier deprimant a pagubă, alții, pe considerente medicale, îmi atrag atenția că aș putea să mă aleg cu ceea ce popular se cheamă roșu-n gât. Le pasă de soarta mea și asta mă bucură. Dar să mai termin naibii odată. Cu fluieratul. Că mai știi ce se poate întâmpla... E vorba despre ceva rău. Nasol. Fluier în cele mai nepotrivite locuri. Ceea ce fac io e chiar penibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mi-e frică să-mi amintesc. Amintiri și dimineți jenante. Ce să faci cu ea mai departe? Să-i dai una, cum făceam pe vremuri. S-o bați ca s-o întindă, să te lase cu ale tale. Puțin îmi pasă de ea, în fond. Observ că scriu despre majoritatea oamenilor cu care mă întâlnesc, cu care am contacte. Și asta nu e bine. Aceștia se transformă treptat în niște ființe de hârtie și eu însumi, încetul cu încetul, încep să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
În care se perindau zi și noapte perechi-perechi de Îndrăgostiți ocazionali pentru o desfătare de o clipă; aducându-le ștergarul, apa caldă, netezind așternutul mânjit după plecarea acestora, scoțându-le lăturile, mirosindu-le În acest timp urmele spasmu lui lor pasa ger. Nici o femeie din Regat nu se angaja la aseme nea treburi, afară de câteva țigănci sordide pe la bordelurile de periferie. Atâtea alte ardelence de-ale noastre, printre care poate verișoare și nepoate de-ale mele sau de-ale lui Bucuța
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care mi le-a cumpărat mama la începutul iernii. Și, echipat astfel, m-am alăturat grupului: Biță - împingător, încă cinci băieți la mijloc, și eu - cârmaci. Facem minuni: sania noastră este de neîntrecut, curse fantastice, fără număr, nici nu ne pasă de frig, nici nu ne atinge oboseala, nici nu mai simțim scurgerea orelor, chiar, habar n-am avut când a venit, când a trecut ora prânzului, nici unul dintre noi nu s-a îndurat să meargă la masă și apoi habar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nitrați? Mai e vreun țăran care să nu vândă la șosea legume din Turcia și portocale grecești fără bifenil?“ „Mai ceartă-i și tu - îi zice mami lui tati -, nu vezi ce mofturoși s-au făcut?!“ Dar tati, ce-i pasă lui, își bea cafeluța cu sorbitol, deși nenea doctorul i-a recomandat aspartan, ronțăie câțiva biscuiți cu eritrozină și se duce pe balcon să-și citească ziarul. Ce nu știu însă bunica, tati și mami e că micuții abia așteaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
iau pe ocolite. «Dom’ deputat, operația-n sine nu-i cine știe ce. Da’ știți cum e, exact ca la voi, în politică. Una cauți și alta găsești. Să de Dumnezeu să fie bine!» Când parlamentarul vine la chirurg și acesta îl pasează lui Dumnezeu, îți dă și locul eligibil pe listă, numai să aranjezi treaba cu Ăl de Sus“. „Aiurea - intervine un ochelarist care n-a făcut altceva decât să-și asculte colegii condescendent, ca omul care știe unde-i cheia de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și, în numai trei săptămâni, cele patru mâini erau gata. Numai că, de bucurie sau poate de prea multă foame, a murit. Iar împuternicitul cu mâinile din partea contabilității i-a înșurubat statuii două brațe stângi. Șurubul e șurub, nu-i pasă cine umblă cu cheia. Cu două mâini stângi, statuia era cam șuie. Oamenii își dădeau seama că era ceva în neregulă, dar ce anume era greu de spus. Cert e că acum femeia arăta entuziast spre trecut. Într-o noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
secretele. Nu-i omul invizibil, nu-i o păpușă gonflabilă. Ce naiba, luați-mă în seamă. Aș putea să vă învăț multe. Eram ca voi și uite unde am ajuns, muncesc și nu mă mai opresc din muncă. Nici nu vă pasă că berea-i proastă. Nu vă pasă de nimic!“ Arhitectul Năsturel și-a dat imediat seama că săvârșea o prostie, că, de fapt, nu avea nimic interesant să le spună. Că berea aia proastă făcea mai mult pentru tinerețea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o păpușă gonflabilă. Ce naiba, luați-mă în seamă. Aș putea să vă învăț multe. Eram ca voi și uite unde am ajuns, muncesc și nu mă mai opresc din muncă. Nici nu vă pasă că berea-i proastă. Nu vă pasă de nimic!“ Arhitectul Năsturel și-a dat imediat seama că săvârșea o prostie, că, de fapt, nu avea nimic interesant să le spună. Că berea aia proastă făcea mai mult pentru tinerețea lor ca toate cugetările obosite ale unuia care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dobitocul nostru că inamicul va ataca numai dinspre Răcăciuni?! E un mister aici. Trebuie să oprim în Răcăciuni!“. Ceilalți bărbați din mașină protestează. Au decis să fie la cinci fix la Iași, unde au o întâlnire de afaceri. Puțin le pasă de ce credea dobitocul de căpitan din Vaslui că americanii vor ataca numai dinspre Răcăciuni. Așa că, vorba aia, mână, birjar! În dreapta mașinii apare un indicator: „Răcăciuni 2 km“. Doctorul e neconsolat. Întoarce capul după indicator și bombăne: „Să fii atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ca de obicei, „Un somn linștinit, tăticule!“, a ajuns la următoarea concluzie: ce contează două, trei consoane inversate, când totul pe lumea asta s-a dat peste cap? Când totul e invers, și familia, și morala, și valoarea?!! Cui îi pasă că pe el l-au părăsit brusc și soția, și cumnatele, când poate să găsească oricând un bărbat ca să-i fie soție și alți zece cărora să le fie amant? Și de unde atâta magneziu, ca să vindeci harababura de la genele secolului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Romuluși și Remuși După 1990, se fură în draci Romuluși și Remuși. Singura soluție e să-i păstrezi sub inventar la primărie, iar când vin turiștii japonezi, să-i fixezi cu șuruburi, la locul lor, sub lupoaică. Englezilor nu le pasă, că au destui, francezilor nici atât, că au văzut originalul, însă cu japonezii nu te pui dacă nu le dai tot ce scrie în contract, cer banii înapoi. Scrie „Ora 12 și 15 minute, Vizită organizată la Monumentul Lupoaicei Capitoline cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atenție, că nu le-am scris undeva, dar majoritatea pleacă, și duse sunt. Cândva, mă rușinam să scot carnetul în trafic, să mă opresc și să mă las privit cum scriu. Deși nu făceam nimic rușinos. Acum nu-mi mai pasă, cum nu-i pasă nici vacii când se oprește în mijlocul uliței și-și crăcănează picioarele din spate. E ceva natural, iar scrisul e și mai natural ca pișarea vacii, întrucât privește procesul gândirii, propriu omului. Ceea ce mă neliniștea e că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
am scris undeva, dar majoritatea pleacă, și duse sunt. Cândva, mă rușinam să scot carnetul în trafic, să mă opresc și să mă las privit cum scriu. Deși nu făceam nimic rușinos. Acum nu-mi mai pasă, cum nu-i pasă nici vacii când se oprește în mijlocul uliței și-și crăcănează picioarele din spate. E ceva natural, iar scrisul e și mai natural ca pișarea vacii, întrucât privește procesul gândirii, propriu omului. Ceea ce mă neliniștea e că lumea se uită la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Disprețuind mândria lumii Dorește ca martir, păgânii Să îl facă ... Umila-i viață-n gura lumii E-o nebunie ne-nțeleasă Din lipsuri, el își vrea mireasă... Deși-i disprețuit de unii El dovedește că nebunii Sunt cei cărora nu le pasă C-a lumii față păcătoasă O să treacă ... De jale plin, plângând îl doare Că în nebuna goană-a lumii Creștinii ... se poartă ca păgânii ... Că nimeni nu e azi sub soare S-aprindă a inimii candoare Și-n focul dragostei
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
eresuri... Acum cinci luștri în urmă, primind miruirea divină, În Roma - Cetate în care își are catedra sa PetreRevii, cum venit-au odată „Feciorii serafici”, cu inima plină, S-aprinzi focul sacru-al credinței străbune-n străbunele vetre. Nu-ți pasă că-n jurul tău urlă sinistru noian de talazuri, Și-ți urcă șalupa pe creste de valuri s-o frângă în două, Doar vâsla-ți potoale furia de mare, dărâmă zăgazuri, Căci tu doar ești matelotul din viforul vremurilor nouă
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
gelozia mea pe de-o parte și de constanța neabătută a lui țumpi pe de alta, Mihai a încercat să ne împingă pe unul în brațele celuilalt. Dar, bineînțeles, n-a ieșit nimic din această experiență. Atunci, excedat, Mihai îl pasă amicului Kindi, și țumpi de veni un fel de băiat de casă al acestuia, acceptat de toate surorile, rudele și prietenii eminentului doctor psihiatru. Pierre lui Mihai Crăciun, 1952 „Dați-mi un punct de sprijin și am să răstorn Universul
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
îmbie la lucruri neștiute, la gânduri stranii, la fapte urâte... Notițe ale lui Pierre Caietul acesta va rămâne oare pe veci neterminat?! Să nu-ți închipui că plâng din pricina unei triste realități. Plâng un vis nerealizat... În fond nu-mi pasă nici de Ghiuri, nici de Valentini, de tine singur îmi pasă, pe tine singur te iubesc! Încearcă să mă înțelegi bine și nu-mi reproșa anumite inconsecvențe: de fapt nici eu nu știu ce caut; sau, mai bine zis, nu știu exact
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ale lui Pierre Caietul acesta va rămâne oare pe veci neterminat?! Să nu-ți închipui că plâng din pricina unei triste realități. Plâng un vis nerealizat... În fond nu-mi pasă nici de Ghiuri, nici de Valentini, de tine singur îmi pasă, pe tine singur te iubesc! Încearcă să mă înțelegi bine și nu-mi reproșa anumite inconsecvențe: de fapt nici eu nu știu ce caut; sau, mai bine zis, nu știu exact ce formă trebuie să aibă ceea ce caut, care de fapt nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
iarbă de ceai a sud-americanilor), plăcinte de porumb, bere Corona, diverse condimente cu nume imposibil de pronunțat. Atmosfera rece și "calvinistă" a Genevei a fost ruptă în bucăți doar după câteva zile de către noii locuitori ai cetății.) 16 februarie 2003 Pasă tristă, nu am chef de nimic. Mă mulțumesc să reproduc un citat din C. Lévi-Strauss, plasat la finalul din Tristes tropiques: "Il n'y a plus rien à faire: la civilisation n'est plus cette fleur fragile qu'on préservait
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cel ce o face știe că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Încă nu-mi dau prea bine seama dacă este vorba de o modalitate politic corectă, soft și neangajantă de a-i arăta străinului de lângă tine că-ți pasă de soarta sa, o formă de prietenie în stadiu incipient, sau pur și simplu o formă de ipocrizie occidentală, asociată cu politețea raportului social, cea care face această societate să funcționeze cu adevărat. UNIRESO. Ligne 44-45. Carte Valable 1 jour
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
n-am debordat de entuziasm, dar măcar era ceva mai interesantă decât Fiii minerului. R.P. Astea sunt întrebări care vin din experiențe pe care le-am avut și eu. Cineva de la Editura Univers, nu spui cine, persoană importantă, mi-a pasat la un moment dat spre traducere, iar eu, ca un naiv, am acceptat, o carte cu titlul Turnul secretelor. Părea să fie un thriller captivant, dar în realitate erau niște amintiri ale unui fost KGB-ist, partea mărturisibilă a lucrurilor
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
urmă, sunt coincidențele - viața își permite coincidențe în fața cărora cel mai neevoluat romancier rămâne perplex. Dacă cele 20 de coincidențe Kennedy-Lincoln ar fi fost imaginate într-o carte, orice critic ar fi aruncat volumul cât colo. Vieții nici nu-i pasă, stăpână pe un subiect atât de „tare” și de mare, că orice i-ar face nu-l poate strica. 7: Crowhurst navighează de-a lungul coastei franceze. Patru șuruburi sunt dislocate în centrele vitale ale navei: „Acțiunea e disperată - e
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
viitorul nostru, n-au învățat nici una din lecțiile istoriei. Dar mai sunt acolo, în străinătate, și unii ce cred că își pot zice compatrioți. Acești dezrădăcinați s-au condamnat singuri și fără greș la uscăciune. De clevetirile lor nu ne pasă. Ei supraviețuiesc printr-o muncă înjositoare. Iar când vorbesc - chipurile în numele nostru -, ne cuprinde indignarea. S-au dus?... Ducă-se! Ce patrie mai au ei?...“ (România literară, 7 aprilie 1977) CRÎNGULEANU Ion „Căci, mai clară ca inima, raza partidului Se
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
ar fi obișnuit să mănânce de la mine. Își duceau și ei gustări. Dar, dacă s-ar fi întâmplat să întrebe într-o pauză cine-mi mai dă o felie de pâine sau fetelor n-aveți ceva dulce sau cine-mi pasează un măr, eu voiam să fiu prima pe fază și să le sar în întâmpinare. Ceva-ceva tot am câștigat până-ntr-a patra: ori de câte ori aveau poftă să mai molfăie sau cronțăne una-alta, veneau ață la mine, nu întrebau în
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]