KorAP: Find »[drukola/base=pescar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...246 247 248 ...268 >

6,691 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

lor puternic se rostogolea de-a lungul uliței, în vreme ce, furios și umilit, puștanul s-a făcut nevăzut. Marta privea omizile care se târau pe trunchiul bătrân al arțarului, așteptând cu pumnii strânși, dar râsul i-a obosit și ușurat pe pescari. Când au tăcut și s-au întors spre ea, nu mai exista nici urmă de dușmănie în atitudinea lor. Palma pe care Marta i-o trăsese puștanului le plăcuse. „A dracului femeie, ziceau parcă mutrele lor. Ați văzut cum l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
au însemnat-o ca pe vite deasupra sânului stâng. Avea, într-adevăr, acolo o cicatrice destul de neplăcută pe care și-o ascundea mereu. A doua zi, când s-au lăudat cu isprava lor, cei trei frați au fost obligați de pescari să părăsească pentru totdeauna cătunul, dar Marta se temea ca nu cumva să se întoarcă, să se răzbune; tresărea noaptea de fiecare dată când auzea poarta scârțâind. Îmi plăcea trupul ei cu miros de busuioc, dar după ce o iubeam, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cută adâncă pe frunte; doar părul roșu, viu, arzând ca o flacără în lumină, rămânea ca înainte. În asemenea situații o luam de mână și mă arătam tandru. Uneori mă grăbeam să plec, culmea, ca să beau o cafea proastă lângă pescarii cufundați în tăcerea lor arhaică. Mă atrăgea mereu ceva acolo, deși de fiecare dată regretam, de cum mă izbeam de tăcerea aceea cu multe capete care la început mi se păruse o curiozitate, dar ajunsese să mă sâcâie și chiar să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
teamă fiindcă n-o înțelegeam. Un om care vorbește știi ce vrea; te înjură, îl înjuri, te amenință, îl ameninți. Dar unul care te privește ostil fără să pricepi de ce, te sperie până la urmă. Dealtfel, tot ce se lega de pescari părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
urmă. Dealtfel, tot ce se lega de pescari părea să țină de o realitate din afara posibilităților mele de înțelegere. Dimineața, zăream câteodată de la azil bărcile negre, date cu smoală, plecând la pescuit, dar la ora când mă duceam în cătun pescarii erau totdeauna, din nou, în fața ceștilor de aramă, la măsuțele de tablă albe și scorojite. Parcă nu plecaseră niciodată de-acolo, îmbătrânind, alții sau aceiași, fără să se ridice de la mese. Parcă stăteau acolo de când erau copii; creșteau, îmbătrâneau, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care veneau de la azil. Dușmănie de care mă loveam și eu. Cum mă zăreau, pescarii deveneau morocănoși, ostili și își coborau privirile în fundul ceștilor de cafea. Nu știau nimic despre mine, dar era de ajuns că veneam de dincolo de baltă ca să-și arate fără ocolișuri neplăcerea de a mă vedea. Mă simțeam printre ei însemnat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a pus dinainte obișnuita ceașcă de aramă s-a retras la măsuța unde stăteau Profetul și băiețandrul care se ținea scai de el, examinându-mă, ca și ceilalți, într-o tăcere tăioasă. Mi-a trecut prin minte că unul dintre pescarii mai tineri, gelos din pricina Martei sau pus pe harță, putea să aibă chef să le dea celorlalți un spectacol; să mă lase, de pildă, gol pușcă. Soarele cobora dincolo de cătun, însângera pădurea de sălcii, iar din direcția mlaștinei vântul aducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vroiau să mă omoare. Șalupa se îndepărta, apoi revenea, tăind apa cu viteză în așa fel încât să provoace valuri. Jocul ăsta a durat câtva timp, după care șalupa s-a apropiat și am fost cules din barcă de un pescar bătrân care semăna foarte bine cu Profetul. Pe țărm, mă aștepta o namilă de om, având un halat impecabil și imaculat pe care am recunoscut monograma elegantă de pe halatul lui Aristide. S-a recomandat „Francisc” și mi-a făcut semn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu cealaltă mână lacrimile; plângea de necaz și de rușine. Beat și îndârjit, m-am dus la cafenea. Acolo, m-am sprijinit de una din mese, ca să nu mă clatin și să-mi dau curaj și i-am întrebat pe pescari, încercând să par sigur de mine, deși vorbeam greu și mi se înmuiaseră picioarele, cine erau nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte. Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de mine, deși vorbeam greu și mi se înmuiaseră picioarele, cine erau nemernicii care își bătuseră joc de Marta, fiindcă vroiam să-i învăț minte. Aveam, bănuiesc, un aer jalnic, de cavaler caraghios și beat care își provoca adversarii, dar pescarii nu s-au sinchisit prea mult de vitejia mea. M-au învrednicit doar cu o privire, după care n-au mai ridicat ochii din ceștile lor. Parcă nici nu existam. Parcă nici nu le vorbisem. Mă ignorau. Mă simțeam vexat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să-i zic o vorbă de consolare și m-am dus să mă culc. 19 Francisc stătea cu mâinile încrucișate. N-aveam nici o șansă să mă măsor cu el, dar umilința pe care o simțisem cu o zi înainte în fața pescarilor m-a ajutat să îndrăznesc. Poate credea că mă chemase Bătrânul. Mi-am luat, deci, inima în dinți și am continuat să înaintez spre el străduindu-mă să par cât mai degajat. Spre marea mea bucurie, când m-am apropiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la noi? - Profetul și băiețandrul care nu se deslipea niciodată de el. Profetul ne privea, împietrit într-o tăcere care nu se mai sfârșea; băiețandrul rânjea, satisfăcut că ne prinseseră într-un moment delicat. Mi-a trecut prin minte că pescarii se vor descotorosi cu acest prilej de mine, iar pe Laura o vor viola. Fără îndoială, nimeni n-ar fi auzit strigătele de ajutor. Dar Profetul care ridicase de jos halatul Laurei și îl ținea între degetele lui mari ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nici o inițiativă, își plimba ochii de la mine la Laura care, îngrozită și goală, s-a îndepărtat câțiva pași. M-am pomenit scoțând un strigăt neomenesc, un fel de urlet, poate în speranța că astfel îi voi face pe cei doi pescari să se întrebe dacă nu m-a auzit cineva, apoi m-am încheiat repede la pantaloni. Văzând că nu se întâmpla nimic, am mai căpătat curaj. Băiețandrul m-a ajutat aruncându-mi o vorbă urâtă care m-a silit să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ochii ei zăream de fiecare dată o întrebare ironică: „Tot nu ți-ai revenit?” Când mă încolțea nevoia de dragoste, mă suiam uneori în barcă și treceam în cătun, cu toate că Marta, din ziua când, beat, mă făcusem de râs în fața pescarilor și, plin de noroi, aproape o violasem, se purta din ce în ce mai rece cu mine; preferam uneori să înfrunt această răceală din ce în ce mai evidentă decât să mă uit în ochii Laurei. Dinu nici atât nu era un obstacol. El însuși avea viața sa dublă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care se aplecă afară; eu mă lipisem de zid ca să nu fiu văzut. Apoi geamul s-a închis la loc și se așternu liniștea. M-am întors și m-am suit din nou în barcă. De când o violaseră cei doi pescari, Marta se baricada noaptea în casă. Am bătut insistent, până ce am auzit dinlăuntru un zgomot ușor și o respirație. Dar nici un răspuns nu veni. „Marta, sunt eu, Daniel”, am zis ca s-o liniștesc. După câteva clipe am auzit cheia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
asta mă întorceam întruna să mă asigur că nu riscam un glonte în ceafă sau să fiu îmbrâncit în mlaștină și, ultima oară, nici nu împușcasem cerbul ca să plec mai repede de-acolo, urmărit de tăcerea tainică și amenințătoare a pescarilor. Îmi rămânea, noaptea, sala cu oglinzi. Acolo uitam de toate și mă visam răzbunat de toate. Poate datorită ei m-am hotărât în cele din urmă să fac un efort pentru a ieși din impas, să-mi recâștig interesul celorlalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
îi speria, lăsându-i la cheremul întâmplării, al tuturor amenințărilor. Unii umblau cu ochii umeziți, izbucnind din senin în accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu să-și lanseze în fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă, înăbușită de alge, de stuf și de mâl. Probabil, mi-am zis, pescarii nu mai vroiau s-o curețe. Nu-i interesa. Pește nu exista acolo, iar ca să întrețină un drum pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea Profetul. — Unde e doctorul? Câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fi fost cu două capete mai înalt decât mine și, masiv cum era, m-ar fi putut doborî cu un singur pumn. Unde este...? am mai îndrăznit o dată, cu glasul ceva mai slab. Îmi venea să plâng de neputință. În fața pescarilor mă părăsea mereu curajul și oricât aș fi dorit să-i înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile voinței mele. Tăcerea lor mă strivea. Ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care căzuse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
slab. Îmi venea să plâng de neputință. În fața pescarilor mă părăsea mereu curajul și oricât aș fi dorit să-i înfrunt, simțeam cum se șubrezeau resorturile voinței mele. Tăcerea lor mă strivea. Ca și cum mi-ar fi ghicit gândurile, unul dintre pescari luă în palmă o omidă care căzuse pe masa lui, o examină câteva clipe cu scârbă și apoi o strivi cu unghia de piciorul mesei. Am plecat abătut spre casa Martei. În odaia întunecoasă, mirosind a busuioc, am remarcat pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a băut toată noaptea. Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinându-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu a gonit alți doi cerbi din pădure, Profetul s-a desprins dintre pescarii care urmăreau nemișcați, tăcuți, masacrul, a înaintat cu pași grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. „Și-a făcut-o cu mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. „Și-a făcut-o cu mâna lui”, mai zise Marta și tăcu. Îmi relatase totul, la fel cum îmi relatase moartea bărbatului ei, cu o simplitate rece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]