6,594 matches
-
a simțurilor, ca un drog. Iată, de ce În acest molcom itinerariu al jalei, poetul cunoaște o surescitare vecină cu extazul. Există În versuri o veritabilă euforie a dulcelui. Amorul este un „izvor dulce de Întristare”, rîurile curg „dulce” răcoritor, soarele revarsă o „lumină dulce tot cu senin”, păstor iubește o păstoriță „cu chip prea dulce, prea drăgălaș”, pămîntul geme În somn „dulce”, primăvara este o „dulce ivire”, iar priveliștea tinerimii Înrolate sub steag este de asemenea tot dulce: „ce privire dulce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și la CÎrlova, mai puțin priveliștile alpine sălbatice. Decorul este la el dominat de coline blînde și udat de rîuri molcome. Muntele Închide (ocrotește) acest peisaj În care toate elementele participă la o simfonie a dulcelui și a plăcerii: dumbrava revarsă „cu dulceață” din sînu-i un vînt răcoros, zefirul ascultă „cu plăcere” cîntecul filomelei, luna se urcă pe orizont „plină de plăcere”, de departe se aude „cu plăcere” glasul de păstorițe și fluierul de păstor melancolizat etc. Privirea lunecă moale peste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este autentică și originală. CÎte un vers-două, o imagine inedită ne fac să ne gîndim (critica s-a gîndit de mult!) la Eminescu și Macedonski. Acel „parfum de roze și ambrozie”, sau valurile de aur, mărgăritare, purpură, roze și diamant, revărsate din cerul zilei de amarant (comentate de I. Negoițescu) anticipează pe parnasienii, estetiștii, coloriștii noștri. Selectate, curățite de praful unui retorism insuportabil (căci, ignorînd Retorica, Bolintineanu este, poate, poetul cel mai retoric din secolul al XIX-lea!), imaginile lasă să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
strălucitoare. Arta Începe de la un anumit grad de strălucire. Într-un efort de sinteză a regnurilor, Bolintineanu pune la un loc rozele și briliantele În bătaia muzicală a valurilor: „Valurile de roze, mărgăritare, RÎuri de aur și de briliant Ziua revarsă fără-ncetare Din cornu-i vesel de amarant...” Corespondentele lor florale sînt amarantul, roza și crinul. Roza este floarea preferată a lui Bolintineanu. Nu roza mistică a lui Nerval, ci roza profană, „drag simbol al vieții”. Crinul, introdus În toate comparațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plăcere, mister este În preajmă totdeauna un dulce prefum: „Să se verse dulci prefumuri În cămara de misteri! Crinul, roza să-ncunune Patul dulcilor plăceri!”... Spațiul virginal, acela În care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui Bolintineanu, se topește În „noaptea parfumată”. Marea este principalul furnizor de substanțe adorate: Conrad soarbe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
verse dulci prefumuri În cămara de misteri! Crinul, roza să-ncunune Patul dulcilor plăceri!”... Spațiul virginal, acela În care Înfloresc pasiunile tinere, este un paradis al parfumurilor. Cerul, floarea, Cythereea revarsă din fragede cupe vapori de parfumuri („prefumul voluptății În aer revărsase”), portocalul parfumează „linul vînt”, În fine, sinul, suspinător și totdeauna dulce În poezia lui Bolintineanu, se topește În „noaptea parfumată”. Marea este principalul furnizor de substanțe adorate: Conrad soarbe cu nesaț „parfumu-ți dulce” și-și spală gîndurile negre În efluviile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca surîs ferice p-un chip suferind; Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală (lucirea) rămîne neschimbată. Privind-o, ochiul este fascinat și, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nașterea unei voluptăți sacrale („suflarea-mi cu suflarea-ți cerească, Îmbătîndă”), pierderea simțului realului, topirea Într-o flacără divină: „În fundu-acestui cadru ce ochii ne Îmbată Eterul și cu marea unesc azurul lor; Iar soarele ce-apune, pe marea azurată Revarsă-n fluviu d-aur, măreț, dezmierdător! Pe luciu orizonte, acolo unde cerul Cu marea se Îmbină, apare luna blînd, C-un pas ușor pătrunde din ce În ce eterul; Și stînca se-nvelește sub umbre, negurînd. Îmbălsămitul aer ce cîmpul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
valul tău spumat. De cîte ori suspinul și lacrimele mele S-au mestecat cu vîntul și valurile tele! De cîte ori pe sînu-ți sau dupe-un nalt granit, Privind cu voluptate coprinsu-ți aurit, Sorbind prefumu-ți dulce și legănîndu-mi dorul, N-am revărsat eu lacrimi ce-mi inspirase-amorul.” Bolintineanu amestecă, aici și pretutindeni, discursurile, amestecînd temele: erosul, politicul, morala și sensibilitatea la elementele transparente, purificate, aiurate. Tema azurului este, dealtfel, cea mai răspîndită În versuri. Obiectele tind În poezia lui spre o stare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Figura inocenței se slujește În poezia lui Bolintineanu și de alt mesager: lumina (cu derivatul: soarele). Frumoasa Ioana, româna macedoană, „poartă soarele pe figură”, fruntea femeii din O noapte de amor iese din părul negru precum dimineața din ceața nopții „revărsînd lumini din cer”. Oriunde apare (și apare des) o ființă suavă și dulce, apare, numaidecît, și lumina. Căci menirea frumuseții este să strălucească. Fruntea, ochii, părul, obrajii primesc și revarsă lumină. Lumina are un statut dublu: e semnul naturii vergurale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amor iese din părul negru precum dimineața din ceața nopții „revărsînd lumini din cer”. Oriunde apare (și apare des) o ființă suavă și dulce, apare, numaidecît, și lumina. Căci menirea frumuseții este să strălucească. Fruntea, ochii, părul, obrajii primesc și revarsă lumină. Lumina are un statut dublu: e semnul naturii vergurale, dar și simptomul unei pasionalități „arzînde”. Lumina revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
des) o ființă suavă și dulce, apare, numaidecît, și lumina. Căci menirea frumuseții este să strălucească. Fruntea, ochii, părul, obrajii primesc și revarsă lumină. Lumina are un statut dublu: e semnul naturii vergurale, dar și simptomul unei pasionalități „arzînde”. Lumina revărsată de ochi exprimă, cu precădere, starea de alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
viziune calmă. Nici vorbă de viol, de un efort de stăpînire a materiei verbale sau de bruscare a lucrurilor din afară. Penetrația nu angajează niciodată la Alecsandri o tensiune a spiritului. Din cămin (care este sanctuarul, cronotropul său) imaginația se revarsă slobod și abundent spre o natură pregătită să fie cuprinsă, Îmblînzită În poem. Dacă există un viol, el s-a petrecut cu mult timp Înainte ca poetul să intre În spațiul ocrotitor al căminului și să aștepte „ora potrivită”... Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceste priveliști: „La răsărit urare! urare la apus!”... Alecsandri redescoperă, odată cu venirea primăverii, ceasornicul naturii și manifestă o egală bună dispoziție dimineața, În „faptul zilei” ori noaptea. Se prefigurează, Întîi, În Pasteluri un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste vesela natură, Prevestind un soare dulce cu lumină și căldură, În curînd și el apare pe-orizontul aurit, Sorbind rouă dimineții de pe cîmpul Înverzit.” (Dimineața) „Aburii ușori ai nopții ca fantasme se ridică Și, plutind deasupra luncii, printre ramuri
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ratei de scurgere, chimismului apei, conținutul de bacterii, alge și oxizi care le conferă culori splendide etc. Se estimează la cca. 3500 numărul izvoarelor din parc, unele dintre ele fiind izvoare cu lac, altele izvoare cu terase peste care se revarsă apa fierbinte, cum e cazul Mammoth Hot Springs. Mammoth Hot Springs reprezintă una din cele mai active zone din parc, iar vizitatorii care revin aici au surpriza să constate că nu mai arată la fel. Modificările sunt practic de la o
CENTRE ȘI REGIUNI TURISTICE, PARTEA I AMERICA ȘI EUROPA by Daniela Larion () [Corola-publishinghouse/Science/552_a_1086]
-
constituie o vie preocupare și pentru M. Kogălniceanu, mare animator al ideii imprimeriei ca instrument de luminare: Tiparul ar fi cel mai sigur și mai grabnic mijloc ca să ajungem la civilizația societății europene. prin canalul tiparului într-un cuvânt se revarsă toată lumina. preocuparea esențială devine aceea de a înmulți cât mai repede tocmai aceste canale și de a stimula prin toate mijloacele apariția de publicații și cărți românești, ieftine, accesibile și cât mai răspândite. Concepția culturii active ca metodă de
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
literare era legitimă. Se-nțelege că și D. Cantemir și fiul său Antioh au nemurit numele Moldovei: Toată Europa se miră de acești doi oameni însemnați, numai noi, moldovenii, am rămas nebăgători de samă la slava lor care însă se revarsă și asupra noastră. Una peste alta, concluzia lui Kogălniceanu este totuși cea justă: Din zi în zi prințipaturile noastre țintesc mai mult luarea aminte a politicilor și a literaților. Versiunile franceze (1855) și engleze (1854, 1856) ale poeziilor populare culese
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
cu atât mai convingătoare («În țăruș, traverse, stâlpi, piloni, pentru noi - se’ntoarce pădurea astăzi Înapoi»). Țăranii din Prisaca o vor slăvi pe drept cuvânt pentru că ea le-a adus bucate și lumină, atârnată În globuri electrice pe stâlpi și revărsată În cărți. Nu e mai puțin important că Nicolae Tăutu a știut să evite acel pueril contrast de alb-negru, amintit, mai mult el nu Încearcă să ne reprezinte izbânzile de astăzi ale clasei muncitoare de la noi Într-o lumină idilică
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fuma oare ultima balenă cea din urmă pipă, înainte de a se evapora odată cu fumul final, așa cura ar face, în locul ei și ultimul om? Comparînd turmele balenelor gheboase cu turmele bizonilor gheboși care - pînă mai acum patruzeci de ani - se revărsau cu zecile de mii peste preriile din Illinois și Missouri, scuturîndu-și coamele de fier și încruntîndu-și sprîncenele purtătoare de fulgere asupra unor locuri care au devenit între timp orașe riverane populate, unde poți cumpăra de la cîte un misit politicos pămînturi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu ochii săi galeși în goana lui spre patul nupțial de pe insula Creta - nici măcar Jupiter n-o întrecea în măreție pe Balena Albă, cînd înota atît de dumnezeiește. Cu fiecare val pe care-l despica și care, spălînd-o, i se revărsa pe cele două laturi strălucitoare, balena arunca parcă o vrajă în jurul ei. Nu-i de mirare că unii vînători, fermecați și ademeniți de atîta frumusețe senină, se încumetaseră s-o atace, pentru a descoperi, însă, curînd, că seninătatea aceea nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ajunse lîngă Balena Albă, aceasta nici nu păru să-și dea seama de prezența ei - lucru ciudat, deși balenele dau uneori impresia asta. Ahab aproape că intrase în ceața care, țîșnind ca o negură de munte din jetul ei, se revărsa peste cocoașa-i enormă ca un Monadnock . Văzîndu-se atît de aproape de ea, Ahab se lăsă puțin pe spate și, întinzîndu-și amîndouă brațele, își azvîrli asupra mult urîtei balene fierul cumplit, însoțit de un blestem și mai cumplit. Cînd fierul se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se naște dorința dezinteresată de bine, ce dă naștere sacrificiului pentru o cauză: idealismul. Și - lucrurile omenești sunt foarte complicate - desigur că și la cei din clasele interesate a avut rol și idealismul, căci sufletul omenesc, spre onoarea lui, se revarsă întotdeauna peste marginile interesului individual, dovadă chiar îmbrățișarea sinceră, de către clasa care luptă pentru schimbare, a intereselor celorlalte clase apăsate. La Alecsandri mai surprindem o cauză de nemulțumire, deci încă o cauză a atitudinii sale. Alecsandri, cum vom vedea aiurea
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
nu îndrăznește s-o atace de-a dreptul, nu amintește decât de două ori, pe cât știm1 , când spune că... "anul 1848 a fost fatal literaturii"... Nicăieri vreo notă mai generoasă, ceva spontan și necalculat, ceva ieșit din prisosul sufletului, ceva revărsat peste marginile interesului individual și de clasă, în sfârșit, vreo abatere de la "cumințenie", și doar a trăit în vremea și în mijlocul marilor "nebunii"... (Să ne gândim la A. Russo ori la Bălcescu !) Peste tot, o uscăciune morală și o răceală
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
, publicație apărută la București, lunar, în 1919 (nouă numere), având ca director pe Gh. Gologan și redactor pe N. Thomescu-Baciu. Revista este consacrată poeziei, chiar și „programul” fiind scris în versuri: „Deviza-mi va fi cântec și poezie / Revărsând în cale numai veselie.” În sumar intră versuri și versificări patriotice, populare, religioase, soldățești. Sunt antologate poezii de Artur Stavri, N. Thomescu-Baciu, Iuliu Cezar Săvescu și mulți alții, ascunși sub pseudonime, printre poeme numărându-se, bunăoară, unele înscrise sub genericele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289248_a_290577]
-
le dă îndrumări cu privire la rostul cântării psalmilor în viața lor duhovnicească, fixând și unele reguli pentru ca psalmodierea să-și atingă scopul misionar. Sfântul Niceta de Remesiana considera cântarea psalmilor un prinos de jertfă adusă lui Dumnezeu, ca să reverse asupra credincioșilor „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”. Jertfele Vechiului Testament au avut rolul lor, până la venirea Mântuitorului, când „litera” legii a fost înlocuită cu „duhul” legii. În Noul Testament jertfele materiale au fost înlocuite cu jertfele duhovnicești, accentul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]