6,619 matches
-
asemenea tentație Într-o astfel de dimineaț) și eu chiar simt c) În brațele mele p)trunde un fel de lemnozitate fibroas). Dorești s) prinzi r)d)cini și s) r)mai o veșnicie În astfel de locuri liniștite și senine. John Își jelește fiul, mereu Își jelește fiul și totuși zâmbește În lumina soarelui. În exportul de portocale exist) o competiție cu ț)rile din nordul Africii și cu Spania. Noi suntem niște idealiști, dar, cănd citim c) a dat
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
să Încetez să mă plâng mie Însumi de nedreptatea situației. Ca să fac acest nesuferit pas Înapoi, a trebuit să accept să mă las convins. Am Înțeles că nu aveam Încotro decât să substitui energiei mele obișnuite, excesive, frenetice, o participare senină, luându-mi riscul de a „nu face nimic“, stând pe loc și observând atent ce se Întâmplă În jurul meu. Când, mai târziu, am pregătit cu grupul elemente de joc pentru a le prezenta În fața publicului de copii, am făcut un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ca să mă reculeg cu Întârziere la mormântul proaspăt al mamei, căci am fost absent la Înmormântare, din cauza dificultăților de a primi viza) am mers și la Biserica Batiște, unde preotul Cazacu, cel care mă botezase, mă aștepta cu fața lui senină și zâmbitoare, aproape ascunsă de barba impresionantă, parcă ieșită din frescele cu sfinți. Dar, când a auzit de proiectul nostru, mi s-a părut că a căzut pe gânduri. „Creștinește vorbind, Părinte, este neîngăduit să arăt Într-o biserică cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
noi toți. De aceea Oedipe nu putea fi decât o reflecție a acestei sensibilități moderne a compozitorului, omul contemporan confruntat cu legenda. O fotografie mai puțin cunoscută a lui Enescu m-a impresionat În mod deosebit: nu era figura convențională, senină, olimpiană, care ni se prezintă de obicei, ci avea expresia unui om hăituit de destin, suferind, cu ochii holbați, fața crispată, pumnul strâns, privind parcă spre un viitor care nu promitea nimic sigur. Era fotografia compozitorului exilat, măcinat de Îngrijorările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Un spectacol se naște și moare În relație directă cu momentul prezent, cu ceva care e În aer și poate fi captat. Sigur că sensul metafizic al subiectului era mai puțin evident, deși finalul operei celebra reconcilierea conflictelor pe melodia senină, armonioasă a corului care, Îmbrăcat În alb, crea o punte Între sală și scenă. Soliștii și actorii, adunați În jurul Mesei Tăcerii a lui Brâncuși, executau mișcări hieratice și liniștitoare, ca pe un ritual În care toate contradicțiile Își găseau rezolvarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
scenografă româncă stabilită la New York, unde are o frumoasă carieră, cu bogăția de idei și soluții scenice aduse de Niky Wolcz, care era coregizor, la „creație“, cum spun francezii, acest proiect gioccoso fusese unul dintre cele mai luminoase și mai senine momente ale celor zece montări pe care le-am realizat sub egida lui Hugues Gall la Opera din Paris. Dar acum, cu toată exuberanța și splendoarea infinită a stilului rossinian, nu puteam să mă las pătruns de bucuria muzicii. Forța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
conform propriilor mele idei. Umbrela instituțională a Teatrului Național, mi s-a spus, era doar o formalitate necesară pentru a putea respecta cadrul legal. Proiectul părea așadar să prindă contur În vara lui 2005. Am plecat de la București la New York senin și bucuros, așteptând doar consfințirea creării centrului printr-o hotărâre de guvern. Cum de nu m-am așteptat să fiu tras pe sfoară Încă o dată În țara tuturor posibilităților? Oare e vina mea că nu am fost mai circumspect și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
timp mai știu Încă replicile pe dinafară, o câmpie bătută de vânturi, un castel Învăluit În ceață sau o insulă vrăjită, tot așa păstra ea tot ce Îndrăgise sufletul ei. O văd foarte limpede șezând la o masă și examinând senină cărțile de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
m-a frământat În toți acești ani izvorăște dintr-un sentiment hipertrofiat al copilăriei pierdute, și nu din tristețea de a fi pierdut niște bancnote. Și, În sfârșit: Îmi rezerv dreptul de a tânji după un colțișor ecologic: ...Sub cerul senin Al Americii, suspin După un sat din Rusia. Cititorul obișnuit Își poate relua acum lectura. 6 Mă apropiam de optsprezece ani, apoi am depășit optsprezece ani; Îmi petreceam cea mai mare parte a timpului liber cu legături amoroase și scriind
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ale ei țâșneau laolaltă În sus ca trei alergători sărind peste trei garduri. Dar expresia feței nu se modifica niciodată - acea față pe care am Încercat deseori s-o zugrăvesc În caietul meu de schițe, căci simetria ei simplă și senină reprezenta o tentație mult mai puternică pentru creionul meu desenând pe furiș, decât vaza cu flori sau rața Împăiată de pe masa din fața mea, pe care trebuia să le desenez. Dintr-odată, atenția mea hălăduia și mai departe și poate că
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
parcului - nu dinspre casă - de parcă, pentru a se Întoarce acolo, mintea ar fi spăsită ca un fiu risipitor, gata să leșine de emoție. Printr-o prismă tremurătoare, deslușesc trăsăturile unor rubedenii și ale unor cunoscuți, buze mute care se mișcă senine, vorbind Într-un grai uitat. Văd parcă aburul ciocolatei și tăvile cu tarte de coacăze. Observ o libelulă care se rostogolește ca un mic elicopter, apoi aterizează Încet pe fața de masă și, de-a curmezișul mesei, un braț gol
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
le ținea În mână. Mi-am dat seama imediat că nu avea loc nici un duel, că provocarea fusese Întâmpinată cu scuze, că totul era În regulă. Am trecut În goană pe lângă unchiul meu și am ajuns sus. Am văzut chipul senin, de fiecare zi, al mamei, dar nu mă puteam uita la tata. Și atunci: inima mi s-a ridicat În piept ca valul pe care s-a ridicat vasul Buinîi când căpitanul lui l-a adus lângă vasul Suvorov În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
piesele de rezervă ale unui alt apus de soare. Aceasta ocupa o porțiune foarte mică din cerul imens și avea acea claritate specifică a unui lucru văzut prin capătul nefolosit al unui telescop. Stătea acolo așteptând, o familie de nori senini În miniatură, o acumulare de circumvoluțiuni sclipitoare, anacronice În paloarea lor și extrem de Îndepărtate; Îndepărtate dar perfecte până la ultimul detaliu; straniu reduse, dar cu o formă ireproșabilă; minunatul meu viitor aștepta să-mi fie Înmânat. Capitolul 11 1 Pentru a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
răspândită printre noi. Uneori păream că Îi ignorăm așa cum un invadator arogant și foarte prost ignoră o masă de băștinași fără formă și fără chip; dar din când În când, foarte des de fapt, lumea fantomatică În care ne etalam senini suferința noastră, manifesta un fel de convulsie oribilă ca să ne arate cine era robul imaterial și cine era adevăratul stăpân. Dependența noastră fizică totală față de cutare sau cutare nație, care ne acordase cu răceală azil politic, devenea dureros de evidentă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
protest a optat pentru soluția finală ca pe o eliberare sumbră eliberare zborul cu aripi frânte al Meșterului Manole... Dar... dar unde a căzut... n-a izvorât apă... Ca frate, m-am considerat executorul său testamentar, sperând în zile mai senine când luminile rampei se vor aprinde și pentru Sandu. Au trecut ani mulți, am făcut timide tentative de reînviere a lui "Io Ștefan" chiar după Revoluție. Se pare că în marșul grăbit spre a deveni "europeni", trecutul nostru e mărunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Măria ta l-ai pus, de trei ori l-ai pus s-o dea jos, și... Și-o s-o dea jos și-a patra oară! Numai așa se ajunge la desăvârșire! se aprinde Ștefan. Unde sunt "Patimile", "Iisus răstignit", frumos, senin, scăldat în lumină, cu aureolă aurită? Lumina, aurul să le păstreze pentru "Înviere". Iisus pe cruce, bătut în cuie, chinuit de durere, singur, părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unește cu apa și nu se mai cunoaște care albastru se unește cu care albastru... Îți vine să crezi că de privești de pe Ceahlău de pe Panaghia Ceahlăului se vede până aici? spune Ștefan cu un fel de mândrie. În zilele senine, de privești undeva departe, unde cerul se întâlnește cu pământul, sclipește ceva, ca și cum soarele s-ar răsfrânge într-o oglindă uriașă. E chiar Marea cea mare! Îți vine să crezi? Mândru Ceahlăul aista! De aceea i se spune Craiul munților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cei doi pereți orbi perfect paraleli, aflați la o mică distanță unul de altul și formând, în vastul perimetru al incintei școlare, un fel de „trecătoare”, un tunel cu partea de deasupra smulsă de explozia înghețată a unui cer veșnic senin. Ne împărțeam în echipe de câte doi și, jucând numai cu capul mingea (de tenis), încercam să înscriem goluri în poarta adversarilor, desenată, ca și a noastră, cu cărbune pe peretele din spatele jucătorilor. Programasem etape, alcătuiam clasamente. A fost un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mai fost de atunci. Senzațiile după-amiezii aceleia târzii - de burg (străzile pe care am mers ca să ajung la clădirea unde avea loc acea... ședință? serbare?... clădirea însăși), de căldură mare, anticaragialiană, bună și de și mai mare, proaspătă, încrezătoare și senină fericire - s-au împletit într-un nod gordian pe care nici sabia morții nu îl va putea tăia. * Am văzut și am ascultat pentru prima oară Boris Godunov de Musorgski nu la operă, ci la cinematograf. Un spectacol filmat, realizat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
medievală (fereastra peste care mă aplecam dădea parcă tot într-o casă) au jucat un rol important în pregătirea acelei explozii interioare de care mă despărțeau puține clipe. Mai era apoi, după cum am spus, acea minunată seară de mai, caldă, senină - pentru mine cel puțin, pentru memoria mea regina primăverii din acel an. Mai erau, desigur, și cei 17 ani ai mei, nu demult împliniți, toată prospețimea trăirilor, toate așteptările avide ale vârstei. Cum, nu știu, dar sigur e că seara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
minte - fără să bănuiesc că acea imagine banală și acele sunete divine au și hotărât să rămână pentru totdeauna împreună în memoria mea. * Studiile universitare mi le-am început la 1 septembrie 1954, la Cluj, într-o dimineață răcoroasă și senină când deasupra orașului se boltea un cer extraordinar de un albastru intens și pur, cum, de atunci, n-am mai văzut, cred, niciodată. (Am visat, în schimb, peste un însemnat număr de ani, un asemenea cer într-un vis ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
amintire cel mai bine: pe strada Edgar Quinet, scăldată în soare, deși era aproape seară, îmbrăcat din cap până-n picioare în negru, salutându-ne cu o politețe impecabilă și amicală pe care o meritam atât de puțin - trist, demn, resemnat, senin. * Vara anului 1956 a fost o vară plină de mari evenimente pentru familia noastră: mai întâi, mutarea la București, în iunie-iulie, apoi, în august, sosirea rudelor din U.R.S.S. O „delegație” formată din trei persoane: cele două surori mai mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
condusesem pe Doina până acasă, după care, ca să-mi adun forțele pentru întoarcere, am făcut un scurt popas la bufetul din centrul Snagovului, unde, fără grabă, în liniște, am băut o sticlă de bere, călător ostenit, dar cu sufletul împăcat, senin. Era o seară de sfârșit de martie, caldă și ploioasă. Apoi am pornit-o la drum, călcând, din cauza întunericului, pe unde se nimerea, astfel încât, când am ajuns în fine la gazda mea din Gruiu, am constatat cu uimire (deși n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
din 21 august 1968. * 21 august 1968 s-a nimerit a fi o zi înnorată, ploioasă, cvasi-autumnală. Toamna s-a făcut simțită și a doua zi, când a fost neobișnuit de rece pentru acel anotimp, pe fondul unui cer complet senin însă. Un albastru de gheață, așa mi-a rămas în minte acea zi de 22 august. Așezați în jurul unei măsuțe - ne aflam la grădina „Doina” de lângă fostul sediu, de pe Kiseleff, al Uniunii Scriitorilor (de unde probabil veneam, oprindu-ne „pentru o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cobor și eu după ea, s-o ajung din urmă și... s-o binecuvântez, să-i spun cât este de minunată și s-o rog să aibă, pentru Dumnezeu, mare grijă de ea... * După un parastas împăcat și o comemorare senină, într-o superbă zi de primăvară, pe una din aleile cimitirului Bellu, pe care noi, participanții la mișcătoarea și frumoasa solemnitate ne risipiserăm o dată aceasta încheiată, trec, spre ghinionul meu, pe lângă o procesiune minimă însoțind un mort oribil, cum n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]