6,602 matches
-
de Sfânta Scriptură. Mesajul creștin al Noului Testament, ilustrat în paginile Sfintei Evanghelii, răstoarnă structura păgână prin vestirea eliberării totale a omului și a autonomiei conștiinței individuale față de puterea politică. Apariția războaielor, răscoalelor și a lipsurilor umane (foamete, boli, trădări, ucideri etc.) nu pot fi evitate, potrivit lui Cristos, dar vai celui care le provoacă. În Mc 12, 13-17, Isus răspunde la întrebarea despre învoirea de a plăti tribut Cezarului. Sinopticele subliniază tendențiozitatea întrebării puse de farisei și de irodieni: dacă Isus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
direct conștiința individului pentru a înlătura violența. Învățătura lui Isus, mai mult decât o simplă normă comportamentală, este o profeție spre care trebuie să se tindă. Predica de pe munte este maximul răsturnării scării de valori: deși aparent Isus nu interzice uciderea, cu toate acestea El depășește preceptul antico-testamentar, îndepărtând din rădăcină dispozițiile interioare favorabile acestui rezultat. Ba mai mult chiar, trece dincolo de aceasta mărturisind și cerând umilința împlinirii primului pas, în cazul reconcilierii (cf. Mt 5, 21-24). În timp ce în Vechiul Testament plinătatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
că nici măcar nu suportă să vadă cum este ucis un om, chiar dacă este condamnat pe drept? Cine dintre voi nu dorește să vadă întrecerile gladiatorilor, luptele cu fiarele sălbatice și mai ales cele anunțate de voi? Pentru noi asistarea la uciderea unui om este aproape același lucru cu a-l ucide; am renunțat la spectacole de o asemenea natură. Așadar, cum putem fi capabili să ucidem noi, care nici măcar nu suportăm să vedem aceasta pentru a nu fi contaminați și mânjiți
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
păgâne și religiei idolatrice. În același fragment se poate remarca interzicerea reprezentării armelor pe sigilii, văzută ca o simbolizare a idolilor, pentru a afirma că adevărata pace, Cristos însuși, se poate poseda numai atunci când nu este vorba despre idolatrie sau ucideri, excluzând condițiile favorabile preamăririi violenței și a forței la rangul de valori idolatrice. Un alt fragment din Paedagogus critica decorațiile războinice de pe veșminte, apreciind simplitatea creștinilor care îmbrăcau hainele albe în semn de puritate. În Paedagogus, II, 4, 42, Clement
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
strictă numai la preoții creștini, pentru care mai apoi va fi prevăzută interdicția înrolării militare în timpul lui Constantin (306-337), coercitivă pentru laici. Tot acum este evidențiată valoarea activă a rugăciunii, sarcină specifică creștinilor, simultană inutilității războiului ineficace și generator de ucideri. Dacă războiul este o luptă falsă, rugăciunea nu sprijină spre victorie luptele pământești, ci îndepărtează pericolele care amenință pacea. Rugăciunea urmărește să dezvăluie răul și este înțeleasă ca o solidaritate pentru obținerea unor rezultate legiuite pentru care se luptă o
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Isus, prin legislația sa, a produs o ruptură cu trecutul: dacă anterior era posibil să-i fi apărat pe cei de același neam, noua lege interzicea acum absolut (pánte) și indiferent de motivații (ópoiandépote) crima, care se referă atât la uciderea în luptă cât și la cea cauzată de pedeapsa cu moartea. Însă legislația lui Cristos, în opinia lui Origene, chiar dacă abrogă violența, nu face prin ea din om o ființă pasivă, din moment ce dispune de legi noi bazate pe pace, mult
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
poate să facă parte nici din trupele speciale, înmulțite excesiv în tipul domniei militariste a Severilor precum beneficiarii și speculatores. Creștinul nu cunoaște răzbunarea (cf. Mt 5, 38-44; cf. Rom 12, 19-21) și nici nu poate colabora cu statul la uciderea altor oameni, chiar dacă aceștia se dovedesc vinovați. Nota caracteristică a creștinului constă în identitatea sa de fiu al păcii (cf. Lc 10, 6; cf. 1Cor 6, 7) în sens mistico-spiritual și social; folosirea armelor de către soldatul lui Cristos ar fi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
s-a pierdut dar nu și încercarea de reconstituirea a acesteia, pe baza diferitelor mărturii. Traditio apostolica, 16, ne prezintă o cazuistică referitoare la meseriile inconciliabile cu creștinismul, printre care și cea de soldat. Pe prim plan este pusă problema uciderii de către cel care luptă în armată (non occidet hominem), rechemând astfel atenția asupra valorii ființei umane. Alături se întrevede motivul idolatric, desemnat aici de acel jurământ sacralizat, care leagă conștiința unui individ de persoana împăratului. Nu există pretenția ca nou-convertitul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
adaptate timpului. Adoptarea acestei atitudinii, care interzicea creștinilor serviciul militar, a fost determinată în această perioadă de tendința acestora de a începe prestarea acestuia într-o măsură accentuată. Ierarhia ecleziastică, conștientă de nelegitimitatea tuturor războaielor și a oricărei forme de ucidere precum și de fundamentul nonviolent și pacific al Bisericii, a căutat să pună capăt prin aplicarea unor normative care trebuiau să prevină situațiile neplăcute. Simultan, își făcea simțită solidaritatea față de fiecare creștin, aflat în starea de soldat ca militar în momentul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
motiv, capitolul 6 ne invită să privim lumea cu o anumită detașare, ca fiind pătrunsă de răutate, în timp ce Imperiul roman este văzut și descris ca alunecând spre o dezagregare majoră. În continuare, concepția războiului este prezentată ca o crimă legalizată: uciderea individuală este echivalată celei colective; serviciul militar este caracterizat negativ, deoarece taberele militare sunt dominate de o mentalitate specifică unei violențe sângeroase; neînțelegând ideea fraternității specifice creștinilor, lumea transpiră mutuo sanguine. Pentru episcopul cartaginez, contradicția eticii păgâne se manifestă prin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Isaia și cea a lui Miheea, autorul unește înfăptuirea unei păci pământești cu idealul de pace universală, subliniind concomitent necesitatea înțelegerii concrete a înfăptuirii împărăției lui Dumnezeu. Neînțelegerea acesteia din urmă, prezentă în fapt pe acest pământ, provoacă războaie și ucideri fratricide. Deși acest ultim fragment este atașat negării divinităților tradiționale, cu toate acestea, gândirea lui Arnobius, ne dirijează atenția asupra condamnării absolute a războiului și a serviciului militar, văzute nu doar ca o cauză a păcatului, ci chiar ca păcat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mult un om ucide, cu atât mai mult este considerat glorios. Lactanțiu devine o portavoce pentru Ciprian în ironizarea diversității dintre morala publică și cea privată, fapt ce aduce în discuție nedreapta distincție a delictului individual văzut ca sacrileg de uciderea în luptă, legitimată și glorificată. În fragmentul citat se poate vedea că Imperiul roman este fondat pe violență și pe idolatrie, dată fiind divinizarea ființelor umane în baza puterii războinice. Scriitorul african pare să aibă destul de clar în vedere faptul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cauzatoare. Radicala nepotrivire dintre creștinism și serviciul militar este clar ilustrată în Divinarum Institutionum, VI, 20, 10-17, unde, uniformizându-se tradiției creștine, autorul își exprimă atitudinea de condamnare față spectacolele gladiatorilor la care și cei care asistă, complăcându-se de uciderea vreunei ființe omenești, plecând de la conștiinciozitatea lor, ar deveni din punct de vedere moral participanți la acea cruzime. Ironizând ideea numirii de joc (ludus) a unei crime, acuză oamenii că s-ar fi sustras umanității (humanitas) și implicit legăturii fraterne
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
asumă rolul de răzbunător al lui Dumnezeu, împotriva acelora care săvârșesc răul, dar și ca apărător al țării sale și a concetățenilor săi. În opinia sa: Autoritățile constituite, care îi impun să facă aceste lucruri, îi legalizează faptele războinice (...). În legătură cu uciderea oamenilor, nu-mi place sfatul ca nimeni să nu fie ucis de aceștia dacă nu e soldat sau nu deține vreo funcție publică, ca și cum ar face acest lucru pentru sine, și nu pentru alții ori pentru orașul în care se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sau nu deține vreo funcție publică, ca și cum ar face acest lucru pentru sine, și nu pentru alții ori pentru orașul în care se află, primind autoritatea legitimă, dacă aceasta e de datoria sa. Soldatul nu poate fi numit responsabil de uciderile săvârșite, căci și soldatului i se poruncește prin legi să ucidă dușmanul, iar dacă s-a abținut de la uciderea acestuia, își primește pedeapsa de la împărat. Vom îndrăzni să dăm aceste legi nedrepte? Căci mie mi se pare o lege care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
orașul în care se află, primind autoritatea legitimă, dacă aceasta e de datoria sa. Soldatul nu poate fi numit responsabil de uciderile săvârșite, căci și soldatului i se poruncește prin legi să ucidă dușmanul, iar dacă s-a abținut de la uciderea acestuia, își primește pedeapsa de la împărat. Vom îndrăzni să dăm aceste legi nedrepte? Căci mie mi se pare o lege care nu e dreaptă și nici nu poate fi inculpat de încălcarea poruncii a V-a, deoarece ordinea naturală, care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
încălcat o poruncă. Sfântul Augustin, citând exemple din Vechiul Testament, ne spune că, pentru a extirpa păcatul, Dumnezeu însuși i-a inspirat și i-a îndemnat uneori pe stăpânitorii popoarelor să facă războaie,: Autoritatea divină însăși a stabilit câteva restricții în uciderea unui om. Exceptându-i pe cei pe care Dumnezeu poruncește să fie uciși, fie printr-o lege, fie printr-o poruncă dată pe moment unei persoane, cel care are datoria față de cel care poruncește nu ucide, așa cum sabia este ajutor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de convertiți chiar și la curtea lui Nero. Printre acești convertiți unii erau: a) sclavi, liberți, funcționari civili, militari și poate vreun personaj important, precum nobila matroană Pomponia Graecina care, acuzată de superstiții noi și vătămătoare, puțin mai târziu după uciderea rudeniei sale Iulia datorită intrigilor Mesalinei, s-a retras pentru o viață privată ducându-și zilele în plâns și întristare; b) tinerii Claudius Ephebus și Valerius Bitonius, despre care vorbește papa Clement Romanul în 1Corinteni, 65; c) senatorul Pudentius cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o lumină într-alta. Prin urmare, negau judecata și învierea trupului, adevăruri predicate în principal de sfântul Paul, pentru că, în opinia lor, sufletul se purifică prin metempsihoză. Supraevaluarea vieții umane i-a determinat pe acești doi gnostici să considere orice ucidere păcat, războiul imoral, iar meseria armelor josnică. Nu știm dacă au fost mulți sau puțini acei soldați care au îmbrățișat cuvântul lor, însă Filaster (330-397) ne spune că, carpocrațienii, au fost numiți și soldați, pentru că rândurile lor s-au îngroșat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
concretizat în Cristos prin răstignire. Ba mai mult chiar: Creștinul trebuie să dea totdeauna mărturie despre această credință a sa și mai ales în timpul persecuției, murind pentru ea, căci „La ce era de rezistat decât la persecuție, la trădare, la ucidere? A rezista până la sfârșit nu înseamnă altceva decât a suferi până la sfârșit. Și de aceea: Ucenicul nu e mai presus decât Învățătorul său (Mt 10, 25)“; pentru el, creștinismul este pasiune și suferință, iar credința este cauza martiriului, pentru că aceasta
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a lungul istoriei, împărații romani, atunci când considerau necesară debarasarea de persoanele care păreau dăunătoare, potrivnice sau stânjenitoare, inventau (subdidit reos) delictul care ducea la pedeapsa capitală. Nero era un maestru în aceste invenții, fapt demonstrat de el însuși cu prilejul uciderii soției Octavia, inventând împotriva ei delictul de adulter cu Anicetus: Așadar, se căuta cu plăcere mărturia cuiva, la care se „adăuga“ (adfingeretur) și acuzația pentru alte fapte. Și astfel, Anicetus a apărut ca ucigaș al mamei sale, a lui Gaius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Nu este exclus să fi adus soldații creștini din Spania pentru a-i folosi la muncile imense de la terme (procedeu obișnuit cu toți prizonierii și sclavii epocii), pentru a-i executa la încheierea acestora, considerați de-acum indezirabili serviciului militar. Uciderea lor a fost stabilită pentru același an în care a avut loc martiriul altor soldați, cărora le cunoaștem numele și împrejurările morții. Aceste condamnări la moarte ori la munci forțate, erau pronunțate cu prilejul unei epurări din armată, ca urmare
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
moartea naturală a acestuia (306) și prin luptă a cezarului său (307), în disputa pentru tronul imperial au mai rămas Constantin, Licinius, Maxentius și Maximinus Daia, înfrânți în 312, respectiv 313. 1.1. Creștinismul oriental sub domnia lui Licinius După uciderea lui Maxentius (306-312) la Pons Milvius, pe Tibru, prezența unor semne miraculoase vor influența în manieră determinantă atitudinea religioasă a împăratului Constantin. În virtutea acestor semne, Constantin devine stăpânul unic al Occidentului, iar Licinius, cel care l-a înfrânt și ucis
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
înfățișare. Opera sa de reîntoarcere spre păgânism cu multă înflăcărare a eșuat. Nefiind vorba de recucerirea pozițiilor pierdute de către idolatrie, ci chiar de o reacție a păgânilor împotriva creștinilor desfășurată mai mult în domeniul politic decât în cel religios prin uciderea și îndepărtarea din funcție și de la curte a adepților predecesorului său, dar și prin devastarea și incendierea unor biserici creștine, inițiativa sa nu a biruit. Aceste reacții violente nu au fost benefice, pentru că în timp ce-și provoca adversarii își
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
de Cezareea). În scrierile lui Clement Alexandrinul, Minucius Felix, Origene, Ciprian etc. problema serviciului militar ori nu este cea importantă, ori întâlnim aluzii secundare. Nu există nici un text care să indice vreo eventuală interdicție a serviciului militar, cu pretextul că uciderea este contrară eticii creștine. Considerând aspectul idolatriei, opoziția lui Tertulian față de serviciul militar nu este fundamentată pe baze etice și religioase. Validitatea și dimensiunea profundă a acestei dezbateri inițiate vizează sectorul teologic. În literatura religioasă antică (Evangheliile apocrife, Actele martirilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]