70,637 matches
-
trage sufletul, va mânca și va bea. Cunoașterea conținută în manualul de biologie și pe care studentul a asimilat-o în cursul lecturii este cunoașterea științifică. Lectura însăși a cărții este punerea în operă a unei cunoașteri a conștiinței, ea constând, pe de o parte, în perceperea cuvintelor, adică în intuirea sensibilă a semnelor trasate pe hârtie, și, pe de altă parte, în pătrunderea intelectuală a semnificațiilor ideale pe care le poartă cuvintele, semnificații care alcătuiesc împreună sensul cărții, cu alte
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se află în posesia ei înseși și poate astfel în orice moment să se desfășoare. O astfel de cunoaștere care exclude din sine ek-staza obiectivității, o cunoaștere care nu vede nimic și pentru care nu este nimic de văzut, care constă, dimpotrivă, în subiectivitatea imanentă a purei sale încercări de sine și în patosul acestei încercări este tocmai cunoașterea vieții. Or cunoașterea vieții (expresie care ni se prezintă din acest moment ca tautologică) nu este doar condiția externă a cunoașterii științifice
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
orice formă de exterioritate și de obiectivitate, mai cu seamă obiectivitatea lumii și a științei. În puterea de revelare a vieții, dimpotrivă, nu mai există nici îndepărtare, nici diferență, viața este o încercare de sine fără distanță, fenomenalitatea în care constă această încercare este afectivitatea. Descartes nu a pus niciodată la îndoială adevărul științei, și cu atât mai puțin intenționa să facă critica sa. Dimpotrivă, discursul său constă în a legitima știința, mai precis foarte recenta știință matematică a naturii pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
nici diferență, viața este o încercare de sine fără distanță, fenomenalitatea în care constă această încercare este afectivitatea. Descartes nu a pus niciodată la îndoială adevărul științei, și cu atât mai puțin intenționa să facă critica sa. Dimpotrivă, discursul său constă în a legitima știința, mai precis foarte recenta știință matematică a naturii pe care o descoperă cu încântare în fața sa și ale cărei extraordinare progrese le observă. Geniul lui Descartes însă stă în faptul de a fi presimțit că această
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
vieții se întemeiază cunoașterea trupului, adică a lumii, și astfel conștiința și știința în general. Prima demonstrație se face prin diferențierea radicală a ideii cugetului (cunoașterea sufletului) de toate celelalte idei care sunt ideile obiectelor, reale sau ideale. Această deosebire constă în faptul că ideea cugetului nu are cogitatum, adică, tocmai, nu are obiect. Ideea cugetului este puterea originară de revelare în virtutea căreia cogitatio (sufletul, viața) este revelare de sine, și nu a unei obiectivități oarecare, a unui cogitatum. Spaima se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
naturii și astfel oricărui lucru natural. Dacă acele culori și forme sensibile se mențin pe plăcile fotografice, unde sunt susceptibile să ne impresioneze prin armonia înfățișării lor, aceasta demonstrează că ele nu pot fi eliminate din natură, că abstracția galileană constă doar în a nu le acorda atenție, în a nu le introduce în calcule, niciodată în a le suprima. Și asta deoarece aceste culori și forme sunt elemente constitutive ale ființei naturii, deoarece natura reală este natura sensibilă, și nu
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
această cunoaștere este cea care trebuie să ne conducă acțiunea, de care nu se diferențiază în măsura în care singura noastră raportare la viață este o raportare intențională și astfel raportare la o obiectivitate, în care singurul nostru comportament față de ființă, prin urmare, constă în a o aduce în această condiție care este și care trebuie să fie a sa: de a fi acolo în față și de a se exhiba în acest în față pentru a se dezvălui acolo în ființa sa proprie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
tocmai "estetică"? Numai că, va fi această estetică științifică? Va avea ea mijloacele, lăsând deoparte orice impresie subiectivă și, astfel, orice discurs asupra și în jurul operei de artă, de a pune în evidență un corpus de cunoștințe riguroase, pozitive? Va consta proiectul său în a exhiba într-o prezentare obiectivă explicită ceea ce nu va putea fi recunoscut și stabilit în mod absolut cert decât în interiorul acestui mod de prezentare și prin el? În așa fel încât tot ceea ce va ține de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
esență ceea ce se suferă și se îndură pe sine într-o pătimire mai puternică decât libertatea sa, ea nu este doar patos, patimă de sine, ci este determinată de asemenea ca suferință, fiind acel a se suferi primar în care constă orice subiectivitate surprinsă în posibilitatea sa radicală ca viața însăși viața fenomenologică absolută care suntem noi. În suferința faptului de a se suferi ca suferință de sine și îndurare de sine și atâta vreme cât acest a se suferi și a se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se confundă cu ele. Cu astfel de "mișcări", precum și cu "particulele" care le sunt atașate, ființa-reală a senzației nu are, tocmai, nimic de-a face: acesta se simte pe sine, se încearcă pe sine, în așa măsură încât realitatea sa constă și se epuizează în acest a se încerca pe sine lipsit în mod principial de mișcări, moleculare, particule și alte determinări fizice. Nu numai că ființa reală a senzației diferă de cea a unei mișcări materiale; această diferență este cea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
adevăr, chiar în opinia majorității fenomenologilor, calități transcendente aparținând lumii și obiectelor sale, legate de acestea ca proprietate a lor. Suprafața este cea colorată, zidul este cel amenințător, încrucișarea pustie și cufundată în întuneric este cea care devine suspectă. Iluzia constă astfel în a lua aceste proprietăți drept determinări lumești, de a le încredința exteriorității ca și cum ele ar putea să-și găsească în ea locul lor veritabil și esența lor, ca și ar putea să crească în ea și să se
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
totuși încă de pe acum o observație, care ne va permite să percepem o altă trăsătură hotărâtoare a modernității, și anume răsturnarea raportului dintre tehnică și economie, răsturnare care se petrece sub ochii noștri. Până la revoluția tehnică (care, să ne reamintim, constă în faptul că tehnica, care a exclus din sine viața și se află redusă la un proces obiectiv, constituie de acum înainte propriul său scop), dispozitivul instrumental al producției și astfel al muncii era dispus de către viață și pentru ea
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
fi astfel cu certitudine, printr-o mișcare invincibilă. Această mișcare este ceea ce numim progres. Noțiunea de progres a ajuns astfel să desemneze în mod exclusiv progresul tehnic. Ideea unui progres estetic, intelectual, spiritual sau moral, prezent în viața individului și constând în autodezvoltarea și auto-sporirea multiplelor potențialități fenomenologice ale acestei vieți, în cultura sa, nu mai are trecere, nedispunând de nici un loc care să-i poată fi atribuit în ontologia implicită a vremurilor noastre, potrivit căreia nu există o altă realitate
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
ca practică, și anume: 1) caracterul de a nu fi în felul unei substanțe sau al unui lucru, ci doar ca efectuare a unei potențialități, care își găsește esența supremă în posibilitatea oricărei potențialități, în auto-afectare; 2) caracterul unei deveniri constând în faptul că orice efectuare este mai mult sau mai puțin perfectă și că, în repetarea sa indefinită, ea determină un habitus ce servește drept experiență și drept substrat pentru efectuări ulterioare. Nu doar ochiul sensibil este un ochi grosolan
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
se neagă pe sine, autonegarea vieții, acesta este evenimentul crucial care determină cultura modernă în calitate de cultură științifică. Or autonegarea vieții nu fondează doar "cultura" științifică, ci o afirmă ca fiind singura formă de cultură, aruncând neîncredere asupra formelor tradiționale care constau toate în dezvoltarea vieții absolute și își atribuiau în același timp o astfel de dezvoltare ca scop explicit. Așadar nu doar cultura științifică, nu doar eliminarea dorită și dictată de ea a tuturor celorlalte modele spirituale constituie trăsătura decisivă a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
formele sale, sunt legate de fiecare dată de un patos determinat, nu doar printr-o relație extrinsecă, o relație de asociere tributară psihismului aparte al savantului și istoriei sale într-un anumit fel personale, ci potrivit unei necesități interne, care constă în acest fapt că un astfel de patos nu este nimic altceva și nimic mai puțin decât ființa însăși a fiecărei intenționalități constitutive a științei. Astfel există o bucurie aparte a descoperirii științifice de pildă, o bucurie care aparține viziunii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
galileeană, are prin urmare drept consecință imediată, în ceea ce privește aceste din urmă științe, dispariția obiectului lor. Devine astfel posibil să înțelegem a priori trăsăturile pe care le prezintă acestea încă de la apariția lor în cultura modernă. Aspectul principal al acestor trăsături constă așadar în faptul de a le retrage conținutul lor specific, prin intermediul înlăturării subiectivității. În drept, totuși, orice cercetare se definește prin obiectul său, de care depinde ca efect al acestuia. Ea implică, în primul rând, ivirea de la sine a acestui
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
astfel de acces ca acces la sine și ca Sine), ci doar la ceva care trece drept aceasta, care o semnifică, care o "reprezintă" așa cum fotografia lui Pierre îl reprezintă pe Pierre atunci când el nu se află acolo. În ce constă această reprezentare a vieții? Ea este o obiectivare, auto-obiectivarea vieții, nu în sensul unei obiectivări reale, ca și cum viața însăși ar fi cea care intră în obiectivitate și se aduce astfel în fața ei înseși, dându-se sieși în această obiectivitate și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
valoarea unui obiect reprezintă în el procesul producerii sale reale de către munca reală și nu este posibilă decât ca atare. Există prin urmare două critici ale economiei politice. Cea dintâi, încă naivă, se situează pe chiar planul acestei științe și constă în a redresa unele dintre conceptele sale, de pildă cel de "capital circulant", în beneficiul altora mai semnificative, sau se străduiește să introducă noi parametri cu scopul de a obține ceea ce îi pare a fi o abordare mai precisă a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
accidente ține de faptul că ele se înrădăcinează în esența vieții, fiind de fiecare dată dorite și dictate de ea. Această înrădăcinare a modalităților în viață, ca moduri ale vieții, este singura care ne poate ajuta să înțelegem în ce constă barbaria vremurilor noastre, precum și orice barbarie în general. Înainte de a reveni mai pe larg asupra acestui subiect, să observăm că etica nu constituie un domeniu separat. Ea se dovedește mai curând a fi, în calitate de ansamblu al modurilor de viață, coextensivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care se derulează în imediatitatea spontaneității sale esențiale, fără ca în fața sa să se ridice, prinse în urzeala unei lumi, eventuale obiective. Prin urmare, departe de a determina acțiunea vieții, finalitățile, normele și valorile sunt, dimpotrivă, determinate de ea. Această determinare constă în faptul că, încercându-se în mod constant pe sine și cunoscându-se în orice clipă, viața știe de asemenea în orice clipă ceea ce trebuie făcut și ceea ce-i trebuie. O astfel de cunoaștere nu este în nici un fel diferită
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
smulge cultura punctului de vedere metafizic al reprezentării care o răsfrânge asupra "operelor" sale, de a le restitui acestora din urmă propriul lor sălaș, adică subiectivitatea. Există operă de artă, în obiectivitatea sa aparentă, de fiecare dată când perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de vedere metafizic al reprezentării care o răsfrânge asupra "operelor" sale, de a le restitui acestora din urmă propriul lor sălaș, adică subiectivitatea. Există operă de artă, în obiectivitatea sa aparentă, de fiecare dată când perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității conformă cu esența
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de a le restitui acestora din urmă propriul lor sălaș, adică subiectivitatea. Există operă de artă, în obiectivitatea sa aparentă, de fiecare dată când perceperea sa, constând în imaginare, constă în ultimă instanță în auto-sporirea subiectivității și o face posibilă, constă în Energie și îi este identică. Astfel, opera artistică, opera culturală în general, este creație în sensul despre care am vorbit, adică operație, operație a subiectivității conformă cu esența sa și identică cu înfăptuirea sa. Însă cultura nu se limitează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
operație care înlănțuie una de alta diversele sale faze constitutive, se construiește încetul cu încetul, astfel încât să poată să se exercite, și așa se întâmplă cu fiecare dintre puterile sufletului. La drept vorbind, o astfel de dezvoltare pare infinită. Ea constă în punerea în operă a subiectivității, fiind astfel dublă: este pe de o parte auto-activarea patosului în care se clădește interior ființa noastră. Există astfel o cultură a sentimentului nu a cutărui sau cutărui sentiment: al plăcerii, al urii, al
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]