65,481 matches
-
intenția acestuia de a se călugări: voia să intre în comunitatea ortodoxă a rușilor de la Muntele Athos, mai exact la Mânăstirea Sfântul Pantelimon, însă constatând răspândirea comportamentelor homosexuale printre călugării atoniți, acesta decide, scârbit, să plece înapoi, abandonând ideea. Întors acasă și împărtășindu-i șocat lui Macarie experiența neplăcută printre călugării atoniți, acesta îi va spune că mânăstirile sunt un loc inevitabil al ispitei, drept pentru care mântuirea (sufletului) lui va trebui să vină mai degrabă din afara mânăstirilor, anume în lume
Grigori Rasputin () [Corola-website/Science/300212_a_301541]
-
că tânărul preot catolic din Cucerdea, Florian Lăscudean, ca viceprefect al Legiunii a III-a, cu sediul la Cetatea de Baltă, a participat cu vreo 30-40 de cucerzeni la Marea Adunare de la Blaj din 3-5 mai 1848, iar la întoarcerea acasă toți au fost spânzurați de autoritățile ungurești din localitate, trupurile lor neînsuflețite au fost aruncate într-o groapă comună în curtea moșierului Ludovic Demeny (ungur). Preotul F. Lăscudean a fost și el ucis într-o bătălie cu nemeșii unguri la
Cucerdea, Mureș () [Corola-website/Science/300229_a_301558]
-
deceniu al secolului al XX-lea le aduce sâncelenilor, ca și întregii omeniri, cumplita nenorocire a primului război mondial, unde mulți dintre ei, tineri și vârstnici, au trebuit sa lupte în rândul armatelor austro-ungare. Mulți nu s-au mai întors acasă, numele eroilor căzuți pe front fiind scrise astăzi pe monumentul ridicat în cinstea lor în centrul satului. După primul război mondial și pentru sânceleni a urmat o perioada de pace, de liniște și de prosperitate. În aceasta perioadă satul s-
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]
-
satului. Astfel prin 1925 un număr de circa 20 de familii au plecat în Banat și în Dobrogea. După al doilea război mondial, alte câteva familii au plecat în Banat, unde se formase localitatea Sălciua Nouă. Culesul din grădina de acasă După ce se cosea și se usca otava, se culegeau prunele, o parte, cele grase, se puneau la uscat pe coșer pentru făcutul zamei, altă parte, prunele albe, brodoline și bistrițe, se băgau la cadă pentru făcutul țuicii. Femeile culegeau cânepa
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
muntelui cerealele în pai la o arie din centrul de comună unde se îmblătea cu o batoză a statului desigur naționalizată de la un gospodar mai înstărit. Cota se lua în funcție de suprafețele terenurilor agricole, astfel încât erau oameni care nu mai duceau acasă mai nimic, devenind muritori de foame. Animalele se inventariau cu strictețe; s-au impus cote de lapte, de carne și de lână, ba chiar și de păsări și de ouă, fără de care omul nu putea cumpăra din magazinele de stat
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
și 16 mp, cu o vartă de foc și polițe pe pereți, eventual cu un pătucean, devenea peste vară un adevărat centru de procesare a produselor lactate: caș, unt, jântiță, urdă, zară, o parte dintre aceste alimente ducându-se zilnic acasă pentru nevoile familiei. Amenajarea interioară a colibei era expresia sensibilității și hărniciei băciței. Tot spațiul acesta pastoral era împânzit de colibe și de staule, câte 10-20 pe câte un versant, în vreme ce dincolo de culme erau altele. Această densitate umană a făcut
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
juguri triunghiulare pentru a nu putea ieși afară din gard printre lețe. În spațiile agro-pastorale mai îndepărtate, la Meterg și în Fața Natului, familiile mai înstărite au construit, pe lângă o colibuță, adăposturi mari și trainice pentru vite, șuri ca cele de acasă cu două poieți între ele fiind șura cu cele doua poduri, în care se depozita fânul și cerealele în pai, căci aici, datorită depărtării de sat și a drumurilor rele, își iernau sătenii o parte din vitele mari, așa ca
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
și nu o dată se putea întâmpla ca omul dus după o sarcinâ de fân la o claie ceva mai departe de sălaș să se întâlnească cu vreo haită de lupi aflați tocmai în perioada de împerechiere, întâmplări povestite la revenirea acasă spre mirarea copiilor... "Notă:" Mai multe informații desprte viața și organizarea locuitorilor de pe valea Arieșului mijlociu se găsesc în studiul reputatului etnolog Valer Butură din Cluj, născut în comuna Sălciua, intitulat: "Adăposturi temporare în sud-estul Munților Apuseni", publicat în "Anuarul
Valea Largă, Alba () [Corola-website/Science/300279_a_301608]
-
Stremțan Paraschiva, Stremțan Maria, Popa Margareta, Stana Domnica, Ștef Eugenia, Sârb Victoria, Stan Virginia, Tendea Susana, Toth Silvia, Ungur Domnica, Ungur Aurelia și Vereș Maria. În perioada interbelică numeroși locuitori ai satului au emigrat în America în dorința ca întorși acasă să-și cumpere pământ și să-și întemeieze o gospodărie prosperă. Unii dintre ei au rămas definitiv pe „pământul făgăduinței” unde au prosperat: Afrim Efrem Fremu, Avram Sofron copil sărac a plecat la București unde a fost servitor o vreme
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
prosperat: Afrim Efrem Fremu, Avram Sofron copil sărac a plecat la București unde a fost servitor o vreme în casa marelui inginer Anghel Saligny, constructorul podului de la Cernavodă. Plecat în America a reușit să agonisească bani frumoși cu care întors acasă a cumpărat pământ în „Glodane”, Antal Gheorghe, Florea Nicolae, Florea Ioan (Ganu), Heman Ilie, Heman Simion, Mărginean Ionuț, Mara Ioan, Neagoe Andrei și Victoria, Puia Vasile, Pușcaș Ioan fratele preotului Pușcaș ce a slujit în Stremț, Pătrânjan Ieronim decedat în
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
unde și-a trăit viața și cu soția, adecă în America. În ziua de 8 octombrie Șofron și-a dat sufletul în mâinile Creatorului iar soția lui împlinindu-i cu drag ultima dorință de pe patul de moarte, l-a adus acasă și l-a înmormântat în locul pe care și l-a dorit în America. Între trecerea din viață și înmormântarea lui Șofron, au trecut 10 zile. Purtarea de grijă pentru transportul corpului neînsufletit, ca și pentru înmormântare, a avut-o firma
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
și în afara ei și macină în jur de un vagon pe zi. Situația economică grea, a făcut, ca unul sau altul dintre sagani să plece în America la începutul secolului 20. Dar mulți, s-au întors după câțiva ani înapoi acasă. Pentru ca viața grea a întreprinzătorilor mici și a celor fără avere să nu m-ai fie așa grea, s-a înființat în Sagu în 1908 un fel asociație și a fost una dintre primele de acest fel din Banat. Scopul
Șagu, Arad () [Corola-website/Science/300304_a_301633]
-
o capelă ridicată de către Toma Găletariu, cel mai înstărit țăran din Valea Mureșului, spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Povestea acestui “chiabur ” este uimitoare și neobișnuită. Povestașii spun că Toma, fecior tânăr și frumos, dar cam sărac, a plecat de acasă, să se înroleze în armată. Dar a nimerit în ceata lui Pătru Mantu, vestit haiduc bănățean din Bolvașnița de Caransebeș. După un “atac” asupra gărzilor imperiale austro-ungare de la Garnizoana din Timișoara, doi ofițeri au venit într-o noapte la el
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
să se înroleze în armată. Dar a nimerit în ceata lui Pătru Mantu, vestit haiduc bănățean din Bolvașnița de Caransebeș. După un “atac” asupra gărzilor imperiale austro-ungare de la Garnizoana din Timișoara, doi ofițeri au venit într-o noapte la el acasă, în Țela, lăsându-i două cufere militare în păstrare, “pricindu-i” să nu le deschidă până vin ei să le recupereze, că altfel va fi împușcat. Toma Găletariu rabdă aproape un an, dar curiozitatea îl împinse într-o zi să vadă
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
banca bunicului său, viitorul "model" al lui "Sartoris". În timpul primului război mondial, nefiind primit ca voluntar în armata americană, se înrolează în aviația engleză ""Royal Flying Corps"", dar rămâne până în 1918 într-o tabără de antrenament din Canada. Se întoarce acasă, unde se înscrie la universitatea "Ole Miss" dar după un an se retrage, neavând posibilitatea să-și continue studiile. Războiul nu-l văzuse decât de departe, America o vedea de prea aproape. Și acum, după sublinierea unor biografi, începe a
William Faulkner () [Corola-website/Science/301542_a_302871]
-
Zvonurile despre raportul dificil dintre Nelson și Elphinstone și despre relația amoroasă dintre Nelson și Lady Hamilton, ajung la Londra, iar Lordul Spencer îi scrie o scrisoare lui Nelson, în care îi sugerează că ar fi bine să se întoarcă acasă. Chemarea lui sir Hamilton în Marea Britanie, este un stimulent suplimentar pentru întoarcerea acasă a lui Nelson. Dar înainte de întoarcerea în Marea Britanie, împreună cu familia Hamilton, se îmbarcă pe "Foudroyant " în aprilie 1800, pentru o croazieră în jurul Maltei. La întoarcere, o transportă
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
Nelson și Lady Hamilton, ajung la Londra, iar Lordul Spencer îi scrie o scrisoare lui Nelson, în care îi sugerează că ar fi bine să se întoarcă acasă. Chemarea lui sir Hamilton în Marea Britanie, este un stimulent suplimentar pentru întoarcerea acasă a lui Nelson. Dar înainte de întoarcerea în Marea Britanie, împreună cu familia Hamilton, se îmbarcă pe "Foudroyant " în aprilie 1800, pentru o croazieră în jurul Maltei. La întoarcere, o transportă pe regina din Neapole și suita ei la Livorno. Din nou nu ascultă
Horatio Nelson () [Corola-website/Science/301513_a_302842]
-
Nuneaton și Coventry. La cea de-a doua ea a fost învățată de evanghelica Maria Lewis - căreia îi adresează scrisorile timpurii - și la școala în Coventry este învățată de surorile baptiste. În 1836 moare mama sa, iar Evans se întoarce acasă pentru a lua în mâinile sale conducerea casei. Ea continuă corespondența cu tutorele său Maria Lewis. Cînd Evans avea 21, fratele său Isaac se căsătorește și se stabilește cu familia în casa lor, de aceea Evans, împreună cu tatăl său demenajează
George Eliot () [Corola-website/Science/301521_a_302850]
-
care frecventau diferite școli din afara satului, mișcarea populației a devenit din ce în ce mai importantă. În acest fel racovicenii au luat legătură cu o lume diversă în modul de a vorbi, elevii au început să-și însușească limba literară, alta decât cea de acasă și de aici dorința tuturor celor „plecați” de a vorbi tot mai frecvent „domnește” , spre a nu trăda că ei, totuși, sunt „neam de straiță” . Așa s-a ajuns în câteva decenii ca graiul străbun să-l mai păstreze doar
Comuna Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/301729_a_303058]
-
de case. Locuitorii sunt în mare parte plecați la muncă în străinătate. Datorită migrației insă, populația este în continuă scădere. În prezent, se află aproximativ 800 de persoane în evidență însă la propriu sunt în jur de 350 de persoane acasă. Prilogul este așezat pe un deal, iar străzile sunt paralele, partea de jos a satului fiind traversată de DJ 109K, drum care face legatura între localitățile Orașu-Nou și Calinești-Oaș, respectiv Bixad. Distanța până la Negrești-Oaș este de 12 km, iar până la
Prilog, Satu Mare () [Corola-website/Science/301770_a_303099]
-
puternic impresionată de caracterul specific rusesc al locurilor, care, după ea, le punea o pecete pravoslavnică. În plus, trăind mai mult în orașe, nu făcuse până atunci cunoștință cu pădurile, cu ieșirile în aer liber. Totuși, ea nu se simțea acasă la Slepniovo, localitate pe care o numește în amintirile ei, cu oarecare afecțiune, „această vechitură plicticoasă”. La Slepniovo, Ahmatova a scris cea mai mare parte a versurilor care au fost incluse în următorul ei volum. În anii Primului Război Mondial, Anna Ahmatova
Anna Ahmatova () [Corola-website/Science/300473_a_301802]
-
Domnului și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sunt grupate pe o perioadă scurtă de numai două săptămâni și marchează atât sfârșitul unui an și începutul celui care vine, reprezentând un prilej de petrecere tradițională. În perioada acestor sărbători întreaga comunitate este acasă în sat, unde participă activ la aceste evenimente, atât în plan laic, cât în plan și religios. Costumul popular al idicenilor era compus din „cioareci” din pănură albă, cămașă de pânză albă, lungă până aproape de genunchi, pieptar din blană de
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
de asemenea un alt fapt istoric privind participarea unor delegații cu reprezentanți din cele două sate Livadia de Câmp și de Coastă la adunarea românilor ardeleni din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Fiecare din cele două delegații au revenit acasă cu câte un steag tricolor care au fost depuse în cele două biserici din Livadia; după 1960-70 aceste drapele au dispărut (nu se știe cum). Între cele două războaie mondiale sătenii din Livadia au dus o viață liniștită, continuând vechile
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
foarte întins cuprindea numeroase etnii. Unguraș Lascu, socru lui Turcu Petru Ponoran, care era un țăran foarte hâtru, le explica interlocutorilor lui din Budapesta că ei sunt originari din Munții Carpați și că sunt cei mai mici de statură de acasă. Complementar ocupației de îngrijire a animalelor, locuitorii satului Livadia practicau și agricultura, cultura cerealelor și legumicultura. Datorită pământului sărac, a calității proaste a acestuia, se depuneau eforturi deosebite pentru ca la recoltare să se ia ceva mai mult decât s-a
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
al dacilor, persistent și în epoca creștină. După sărbătorile Paștelor, până la Rusalii aveau loc Nedeile, în fiecare duminică în alt sat din această parte a Văii Streiului. Acestea erau serbări ale întregului sat, când rudele împrăștiate pe alte meleaguri veneau acasă la părinți, frați, veri, etc. Nedeile erau sărbători care aveau un caracter predominant laic (spre deosebire de cele religioase din timpul anului) cu elemente folclorice de port, manifestări de bucurie, etc. Istoria organizării festivităților cu prilejul nedeilor se pierde în negura veacurilor
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]