67,078 matches
-
realitate (și necunoscut Congresului SUA și publicului american), ele au fost utilizate pentru a susține aerian FANK. Cum a raportat fostul ofițer militar american de la Phnom Penh, „zonele din jurul râului Mekong erau atât de pline de cratere de bombe de la atacurile B-52 încât, în 1973, ele semănau cu văile de pe Lună.” La 10 martie 1972, chiar înainte ca nou-rebotezata Adunare Constituantă să aprobe revizuirea constituției, Lon Nol a anunțat că suspendă deliberările. El l-a obligat apoi pe Cheng Heng, șef
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
forțele insurgente au lansat o ofensivă ce a ajuns până în suburbiile capitalei. Forțele aeriene americane au răspuns lansând o operațiune de bombardamente intense care i-au obligat pe comuniști să se retragă în zona rurală după ce au fost decimați de atacurile aeriene. Până în ultima zi a Operațiunii "Freedom Deal" (15 august 1973), 250.000 de tone de bombe fuseseră lansate asupra Republicii Khmerilor, dintre care 82.000 de tone în ultimele 45 de zile. De la începutul operațiunii "Menu" în 1969, aviația
Războiul Civil Cambodgian () [Corola-website/Science/321212_a_322541]
-
intra în Brazilia. Împăratul a scris în jurnal la 28 decembrie 1889: "Vestea a distrus voința D. Teresei Cristina de a trăi" Lipsită de familia ei, aproape fără companie, în camera rece de hotel, fosta împărăteasă n-a putut rezista atacurilor de astm. La ora două după-amiaza a suferit o insuficiență respiratorie care a dus la stop cardiac. Pe moarte fiind, i-a spus Mariei Isabel de Andrade Pinto (cumnata marchizului de Tamandaré): "Maria Isabel, nu mor de boală ci de
Teresa a celor Două Sicilii () [Corola-website/Science/321264_a_322593]
-
reglementat situația teritoriilor cucerite de Imperiul Rus în timpul războiului ruso-turc din 1877 - 1878, (adică Ardahan, Kars și Batumi), care urmau să fie retrocedate Imperiului Otoman. Tânărul stat armean era plasat între Rusia și Imperiul Otoman. În martie 1918, mai înainte de atacul forțelor otomane, Republica Democrată Armenească a intrat într-o perioadă de stabilitate. R. D. Armenească și-a asigurat sprijinul Occidentului, sprijin mijlocit în parte și de puternica diasporă armeană, și s-a pregătit să apere regiunile Erzurum, Bitlis și Van
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
mare. În martie 1918, Vehib Pasha a trensferat Armata a 3-a otomană spre pozițiile Armatei de voluntari armeni, intrând pentru prima oară în contact cu armata armeană. Armenii au fost obligați să se retragă din Erzican la Erzurum sub atacurile combinate ale armatei regulate otomane și a milițiilor kurde. Orașul Van, care s-a aflat sub controlul armenilor de la rebeliunea din 1915, a fost abandonat și el. A urmat evacuarea orașelor Erzurum și Sarıkamıș, după o serie de bătălii pierdute
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
de la Erevan să declare război Turciei patru zile mai târziu. Pe 25 septembrie, forțele lui Karabekir au ocupat Sarikamish și în ziua următoare Kaghizman. Turcii s-au mutat mai apoi spre Kars, dar armenii au opus o rezistență puternică, întârziind atacul asupra orașului. După cucerirea orașului Merdenik de către turci, armenii au lansat pogromuri împotriva musulmanilor din Erevan și Kars ca represalii. La începutul lunii octombrie, guvernul armean a cerut ajutorul Regatului Unit, Franței, Italiei și altor aliați, dar fără prea mult
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
l-a prevenit pe Karabekir în legătură cu implicațiile acordului negociat de Boris Legran. În ziua în care acordul a fost semnat, Karabekir a ordonat trupelor de sub comanda să se îndrepte spre Kars. Pe 24 octombrie, forțele lui Karabekir au lansat un atac masiv împotriva Karsului. În loc să lupte pentru apărarea orașului, forțele armenești au părăsit Karsul, care pe 30 octombrie a fost ocupat de turci. Forțele turcilor au continuat înaintarea și în scurtă vreme au ocupat orașul Alexandropol (Gyumri, Armenia), la o săptămână
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
înaintarea și în scurtă vreme au ocupat orașul Alexandropol (Gyumri, Armenia), la o săptămână după ocuparea Karsului. Pe 12 noiembrie, turcii au capturat localitatea strategică Agin, aflată la nord-vest de ruinele fostei capitale armenști Ani, și au început pregătirile pentru atacul împotriva Erevanului. Pe 13 noiembrie, Georgia a renunțat al statutul de neutralitate și a semnat o înțelegere cu Republica Democrată Armenească și a invadat regiunea Lori aflată în dispută, care fusese până atunci zonă neutră dintre cele două națiuni încă
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
cu Republica Democrată Armenească și a invadat regiunea Lori aflată în dispută, care fusese până atunci zonă neutră dintre cele două națiuni încă de la începutul anului 1919. Armenii se temeau că nu vor putea asigura securitatea regiunii în cazul unui atac al turcilor. Turcii, al căror cartier general a fost stabilit la Alexandropol, a prezentat armenilor un ultimatum, pe care aceștia din urmă au fost forțați să-l accepte. Condițiile păreau foarte nefavorabile armenilor, al căror stat putea fi pus în
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
și să îl distrugă. <br>Există și posibilitatea ca respectivul convoi să fie escortat de 1 cuirasat britanic, caz în care "Bismarck" avea rolul de a-l ataca direct, în vreme ce Prinz Eugen urmărea și scufunda cargourile și petrolierele. După un atac reușit, navele germane aveau să pornească spre portul Brest, la acea dată aflat sub influență germană. Pe baza acestui plan, la începutul lunii mai 1941, Bismarck și Prinz Eugen au început pregătirile de misiune. Navele au plecat din port la
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
fără incidente în port, în 28 mai. Câteva zeci de hidroavioane ale pazei de coastă britanice au început o căutare frenetică a navei germane. Abia pe 26 mai acesta a fost descoperit, în sud-estul insulelor britanice. Amiralitatea Britanică a ordonat atacuri imediate cu toate forțele disponibile. Portavionul "Victorious" a lansat 12 avioane lans-torpila, care au reușit 1 sau 2 lovituri asupra navei germane. Cu toate acestea, armura deosebit de rezistentă a rezistat cu brio, și Bismarck continuă goana cu 24-25 de noduri
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
perforat armura crucișătorului englez, provocând moartea a 6 membri ai echipajului și rănirea a încă 9. "Sheffield" s-a retras sub o perdea de fum, în noapte, așteptând sosirea întăririlor. Noaptea, cele 4 distrugătoare din escorta escadrei grele au realizat atacuri cu tunurile și torpilele. Focul de pe Bismarck le-a ținut la distanță de peste 6 km, iar atacul cu torpile a fost în consecință ineficient. Două dintre distrugătoare au suferit avarii ușoare, din cauza schijelor. Ultima bătălie - 27 Mai 1941 După respingerea
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
s-a retras sub o perdea de fum, în noapte, așteptând sosirea întăririlor. Noaptea, cele 4 distrugătoare din escorta escadrei grele au realizat atacuri cu tunurile și torpilele. Focul de pe Bismarck le-a ținut la distanță de peste 6 km, iar atacul cu torpile a fost în consecință ineficient. Două dintre distrugătoare au suferit avarii ușoare, din cauza schijelor. Ultima bătălie - 27 Mai 1941 După respingerea a 3 valuri de avioane și a atacurilor de noapte, echipajul de pe Bismarck era extenuat (practic nu
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
le-a ținut la distanță de peste 6 km, iar atacul cu torpile a fost în consecință ineficient. Două dintre distrugătoare au suferit avarii ușoare, din cauza schijelor. Ultima bătălie - 27 Mai 1941 După respingerea a 3 valuri de avioane și a atacurilor de noapte, echipajul de pe Bismarck era extenuat (practic nu dormiseră deloc din seara de 24 mai). Starea mării s-a înrăutățit, o furtună de forță 10 măturând Marea Nordului. Pe la ora 8:00 dimineața, King George Vth și Rodney l-au
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
s-a scufundat, împreună cu circa 400-500 de membri ai echipajului. Peste 1500 de supraviețuitori de pe "Bismarck" se zbăteau în apa înghețată. Crucișătoarele britanice au început să îi culeagă, dar după ce au salvat doar 115 oameni, s-a dat alarma de atac submarin. Într-adevăr, 1 U-boat german se afla în zonă, dar acesta nu mai avea torpile, deci nu a putut ataca. Desigur că acest fapt nu avea cum să fie cunoscut de comodorul britanic, care a ordonat retragerea cu toată
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
nou trupele saxone, care au fost incluse în armata a 2-a sub comnada Prințului Friedrich Karl al Prusiei, vechiul său oponent. În Bătălia de la Gravelotte, ei au format extrema stângă a armatei germane și împreună cu garda prusacă au dat atacul final și decisiv al bătăliei. Albert a avut un rol principal în operațiunile care au precedat Bătălia de la Sedan. Acțiunile Buzancy și Beaumont de pe 29 și 30 august 1870 s-au luptat sub conducerea sa. În Bătălia de la Sedan (1
Albert I al Saxoniei () [Corola-website/Science/321289_a_322618]
-
marile porturi ale lumii. Deși era o navă foarte mare (262m lungime și aproape 50.000 tone deplasament), "Hood" era depășit din punct de vedere material și moral față de alte nave din conflictul al doilea mondial. Hood a participat la atacul de la Mers-el-Kebir din 1940 și la Bătălia din Strâmtoarea Danemarcei din 1941. Aici a întâlnit nava-amiral a Flotei Germane, cuirasatul Bismarck, care l-a scufundat pe Hood într-o bătălie de 8 minute. Peste 1400 de ofițeri și marinari și-
Hood (crucișător) () [Corola-website/Science/321299_a_322628]
-
decurge bine, evenimentele se precipită. Declararea Războiului Crimeei determină cele două tabere să se separe, ele devenind apoi prăzi ușoare în fața pericolelor care pândesc în acele zone. Invazia lăcustelor, traversarea deșertului, lipsa apei și a hranei, dezertarea însoțitorilor localnici și atacul unor triburi nomade îi pun pe savanți în situații limită, din care singura cale de supraviețuire o constituie renunțarea la orgolii, împăcarea și munca în echipă. Prin intermediul lui sir John Murray și a boșimanului Mokum, Jules Verne prezintă fauna sud-africană
Aventurile a trei ruși și trei englezi în Africa Australă () [Corola-website/Science/321306_a_322635]
-
preia din nou comanda revoluționarilor, dar dezvăluirea identității sale atrage furia mulțimii, care e dispusă să uite tot binele făcut de el pentru țară, doar din cauza urii pe care o stârnește numele Morgaz. Evenimentele se precipită, britanicii lansează un ultim atac care distruge și ultimele forțe revoluționare cantonate pe insulă. Odată cu ele își pierd viața atât Jean, cât și prietenii săi apropiați. Jules Verne introduce în acest roman un preot catolic, Joann, care cheamă la luptă și care este gata să
Familia fără nume () [Corola-website/Science/321316_a_322645]
-
Bosfor, află că s-a instituit un impozit pentru fiecare traversare cu barca a strâmtorii. Ultragiat de o asemenea decizie, Kéraban refuză să plătească impozitul și alege în schimb să înconjoare Marea Neagră pentru a ajunge la locuința sa. După ce supraviețuiește atacului unor mistreți, grupul ajunge la Odesa. Aici, Kéraban îl vizitează pe nepotul lui, Ahmet, care este pe punctul de a se căsători cu Amasia, fiica bancherului Selim. Kéraban îl roagă pe Ahmet să-l însoțească la Scutari, dar, la scurt
Kéraban Încăpățânatul () [Corola-website/Science/321311_a_322640]
-
nu avea control asupra zonelor din Massachusetts din afara Bostonului, unde implementarea Legilor dusese la escaladarea tensiunilor între majoritatea Whig insurgentă și minoritatea loialistă Tory. Planul lui Gage era de evitare a conflictului prin înlăturarea proviziilor militare ale milițiilor Whig prin atacuri secrete, rapide și pe scară redusă. Această lupta pentru provizii a dus la un succes britanic și la și apoi la mai multe succese ale insurgenților într-o serie de ciocniri nu foarte violente, denumite "Powder Alarms". Gage se considera
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
declarând în Parlament: „un englez este cea mai nepotrivită persoană de pe Pământ să împingă un alt englez în robie.” Coloniștii își alcătuiseră diverse feluri de miliții începând cu secolul al XVII-lea, la început în principal în scopuri defensive împotriva atacurilor triburilor băștinașe. Aceste forțe au intrat în acțiune în Războiul Francez și Indian din anii 1750 și 1760. Ele erau în general miliții locale, oficial aflate sub jurisdicția guvernului provincial. Când situația politică a început să se deterioreze, în particular
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
fost uciși. Soldații au scăpat trecând în pas rapid, ritm pe care coloniștii nu l-au putut menține prin pădure și pe terenul mlăștinos. Forțele coloniale de pe drum din spatele britanicilor erau prea înghesuite și prea dezorganizate pentru a pregăti un atac. Voluntarii ajunseseră până în acest moment la numărul de 2.000, iar Smith a trimis din nou flancurile. Când trei companii de boluntari au prins în ambuscadă avangarda forței principale fie lângă ferma lui Ephraim Hartwell sau (mai probabil) a lui
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
din Massachusetts. Heath și Warren au reacționat la mișcările artileriei și flancurilor lui Percy ordonând milițiilor să evite formațiunile strânse care ar atrage tirul de artilerie. În schimb, ei au înconjurat formația pătrată a lui cu un inel mobil de atacuri de la distanță cu scopul de a produce pierderi maxime cu risc minim pentru fiecare voluntar. Câțiva voluntari călare pe drum descălecau, trăgeau cu muschetele în soldați, după care încălecau la loc și galopau în față pentru a repeta tactica. Milițiile
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]
-
a evita războiul prin împiedicarea unei înfrângeri totale a trupelor regulate. Pickering a susținut mai târziu că s-a oprit la ordinele lui Heath, dar Heath a negat. Aproape pe înserate, pușcașii marini ai lui Pitcairn au respins un ultim atac asupra ariergardei lui Percy la intrarea în Charlestown. Soldații au ocupat poziții puternice pe dealurile Charlestownului. Unii dintre ei erau nedormiți de două zile și mărșăluiseră în 21 de ore, dintre care opt ore sub focul inamicului. Acum, însă, ei
Bătăliile de la Lexington și Concord () [Corola-website/Science/321262_a_322591]