7,219 matches
-
Corzile vocale fărâmițau coloana de aer expulzată de diafragmă. Limba se arcuia pe planșeul bucal. Buzele rotunjeau fiece sunet. Sus, pe tăblărie, Relu și Doru își lipiseră urechile de planșeul capotei, să nu scape nimic din ceea ce se rostea cadențat înăuntru. Genel se freca încetișor de spătarul banchetei, să-și culce la loc firele de păr ce i se zburliseră pe spinare. - ...? - Ei, ți-a surâs ?... Ce părere ți-ai făcut de poezie, jigodiosule? - ...În viața mea n-am întîlnit un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
respectivului Cabinet, ucenica îi poci, cu dezinhibare, ultimul cuvânt. - Psihică, analfabeta, răsuflă dinăuntru, parcă dansând, vocea de jazz. - Poftim? - Cabinet de Desăvârșire Psihică, dulceațo. Apăsară clanța, de fapt răsuciră un mâner luxos și savant turnat din bronz, și debarcară acolo. Înăuntru, patru veioze, plasate pe parchet în cele patru unghere ale încăperii, își desfăceau, ca niște arteziane, snopurile înfoiate de raze, dirijîndu-le să cadă, în jeturi subțiri, asupra tavanului excitat de oglinzi. Asupra zidurilor fremătând sub membranele unor obscure planșe cafenii
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
laterale și capacul funcționau admirabil, cele două minuscule balamale aurii erau manufacturate splendid, atâta doar că ea (arz-o-ar focul!) era o trusă cu unghii umane!! Închipuiește-ți, pur și simplu. La cel mai propriu și dezgustător mod din lume, înăuntru erau expuse, ca la paradele militare, zeci de perechi de unghii umane, rânduite și parcă defilând, după formă, mărimi și culori, 33 de perechi de unghii, 2-3 perechi încă însîngerate. O nebunie. Să-l ia naiba de coleg al meu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din lume. - Habar n-ai să-i zici! Lasă-mă pe mine... După miezul nopții, ștrengarul s-a insinuat pe lângă fiecare din cele 28 de 247 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Habar n-avea el ce-i ăla jad. Înăuntru, ședeau, întinse pe burtă, două plicuri. - Întâi scrisoarea! Amândouă erau scrisori, amândouă erau plicuri. Îl extrase pe primul, cel cu pântecul mai supt, folosind două degete, învîrtindu-l pe toate părțile și luând notă că era sigilat. - Să-l desfac? - Evident
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stafii, pe jumătate ruină. Regele a dat să pescuiască, de prin mucurile buzunarelor, o cheie. Dar s-a oprit. I s-a părut mai elegant să dărâme, cu pâslarii, colțurile zidăriei ce-i stătea înainte. Au balansat totuși o ușă. Înăuntru nu se aventurau decât ziua, vitele scăpate de la pășune, în căutare de senzații tari. Noaptea, strălucirea de felinar a lemnului putrezit, aparținând tocăriei sau mobilelor știrbe, atrăgea, ca un magnet, tot ce era insectărime, pe-o rază de jumătate de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Horia, imperturbabil... Trei ore am zăcut în tunel. Dispeceratul fusese luat prin surprindere. După opriri, conducătorii de 302 DANIEL BĂNULESCU arteriale, bandaje, flaconașe, un stetoscop, scoase toate din gentuța de piele, ovală, de culoarea piersicii coapte, pentru a face loc înăuntru celor două mii de bilete de bancă albastre, imprimate cu chipul lui Nicolae Bălcescu și sustrase de la barosanul din Ministerul de Interne. Arvinte remarcă, în treacăt, că, dacă doctorul n-ar fi înghițit banii, ar fi fost ei nevoiți să-i
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
către Ploiești. Am alergat după metrou, și era să iau metroul pe scară, cum se spune, fiindcă mă prinseseră ușile și fluturam c-o mână și c-un picior afară. ...Tipul care supraveghează ușile m-a rugat să trag steagul înăuntru. Eu i-am strigat că sânt în general, de acord. Numai să deschidă o dată, în mă-sa, porțile alea, că mă mototoliseră de tot și nu mai reușeam să respir... ...Le-au deschis. Și-am năvălit în aglomerația dinăuntru, cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
inferioare, după făptura pe jumătate jigărită, pe jumătate distinsă. Uită și bijuteria lui Matei Basarab, pe cimentul pe care o așezase, buză-n buză cu gâtlejul scărilor. Nu mai era atât de interesat de aspectul material al existenței. La loc. Înăuntru. O, singurătate a singurătății, totul este singurătate! Pantofii mei sânt atât de singuri, șosetele mele atât de singure, cuvertura mea de mătase atât de singură, ceașca mea de cafea este singură, singurii mei pantaloni îmbracă pe jumătate un bărbat cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pick-up-ului, stăruind să elimine fuioarele de paraziți datorate microfoniei. - Adriane! Nu-mi vorbi despre stârvul tău, Adriane! Fiindcă eu simt că mă topesc și dacă scap vreun blestem... Scrumul și 365 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Într-o miercuri, înăuntru, la "Grădinița" (pe terasă, sporăvăiau, zgribulite, doar două perechi), el și madam Nicolici se treziră sorbindu-și halbele cu bere mediocră, în compania unui poet guraliv. De vreo 50 de ani. Cu barba și mustățile impunător de albe. Și care
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-i, retrăgîndu-se, sparseră cerul voltaic al invocatorilor. Și astfel îl obligă să dispară pe Musafirul de Ceață, lins parcă de limba unui animal necunoscut. Camera de invocație fu răsturnată (de trei ori), zăngănind precum o cutie din lemn ce poartă înăuntru un pumn de monede. Foștii invocatori se treziră reînșurubați în scaunele lor. Degetele le fură pleznite de nuielușele purtătorilor de letică, trimiși să curețe locul și retrăgîndu-se acum în mirosuri de cârpe arse și cu spinările încovoiate sub o pradă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
când, întorcîndu-se dintr-un birou alăturat, unde se confruntase în liste de producție marfă cu un alt activist, tovarășul de la municipiu a auzit clănțănind, încă de pe hol, telexul său branșat direct la Comitetul Central al Partidului. S-a repezit înăuntru către tamburul pus în mișcare. Și-a citit pe ruloul de hârtie, desfășurat de o palmă: "Confirmați urgent de primire. Răspundeți urgent... Mai cântă rapsodul?..." "Cîntă de se ondulează pietrele de râu de sub el, tovarășe X... Cântă de ți se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îndărătnicia lui Susan. Eu și Julia ne-am dus la magazinul lui Jimmy Choo, fiindcă ea voia să-și cumpere niște pantofi pentru una din sindrofiile alea simandicoase la care se duce tot timpul. Chiar înainte să apucăm să intrăm înăuntru, a văzut o pereche în vitrină și i s-a pus pata pe ei. Julia se chinuia de zor să atragă atenția chelneriței, a cărei sosire la masă ar fi putut să pună capăt poveștii lui Susan, numai că fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
răspuns el râzând. Numai că ai adus în vorbă subiectul liftingurilor. Oricum, vorba lui Mark Twain: ridurile nu fac decât să indice locurile unde s-a zâmbit. Dar Julia nu zâmbea. Nici pe departe. N-a mai spus nimic, însă înăuntru clocotea. Julia era o femeie splendidă, numai că, asemenea multor frumuseți, în adâncul sufletului era teribil de nesigură pe ea. Pentru Julia, felul în care arăta era aproape totul și gândul că frumusețea i s-ar putea ofili, chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu a reacționat în nici un fel, părând să fie profund adormit. Ieșind din apartament, Julia a închis ușa fără zgomot și-a prins să țopăie pe coridor, înspre lift. Ușile ascensorului s-au deschis, iar femeia era pe cale să pășească înăuntru, când și-a adus aminte de ceva. — Fir-ar al dracului! Julia a lăsat liftul să plece și s-a întors către apartament, ca să-și ia bentița de păr. Era sigură că salonul avea propriile bentițe, dar nu era sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Era o casă care nu sărea în ochi, construită prin anii treizeci. Accesul se făcea printr-o portiță de lemn. Ferestrele erau protejate de niște perdele banale, din dantelă albă. Dar era imposibil să-ți dai seama dacă era cineva înăuntru sau nu. O femeie care își plimba câinele a trecut pe lângă Alison și s-a întors să se uite la ea, peste umăr, în mod limpede intrigată de motivul pentru care Alison se învârtea pe-acolo, demonstrând un interes deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în față. Papionul îi atârna desfăcut în jurul gâtului. Încăperea era pe jumătate plină: câteva cupluri erau împrăștiate pe ici și colo și un grup mai numeros de bărbați se comasase lângă intrare. Oamenii râdeau zgomotos, dar când Julia a pășit înăuntru cu toții au tăcut reverențios, urmărind cu priviri lascive fiecare mișcare a femeii învăluite în rochia Ghost, din satin crem, care se mula pe fiecare curbură a trupului. Julia s-a îndreptat foșnind către James, care s-a întors și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
știut de la început numai că nu s-a obosit să-mi spună și mie. Tonul lui David era acuzator. Fiona și-a coborât privirile și-a început să se zgâiască în profunzimile genții. Își dorea să fi putut să sară înăuntru și să dispară de sub ochii lui David. Așa cum ți-am mai spus: am considerat că el este cel care trebuie să-ți spună, nu eu. David s-a întors către ea. Ochii îi scăpărau de furie. —Jake e băiatul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
și s-a cufundat gânditoare în perne. Nu voia să-și mânieze soarta, dar simțea că niciodată nu fusese mai fericită decât era în clipa aia. Punându-și o mână pe abdomen, Susan s-a gândit la copilul care creștea înăuntru, care avea să fie fratele sau sora lui Milly și care avea să închidă cercul vieții lor de familie. Nick se implicase cu tot sufletul în acea sarcină. Îi cumpărase cărți care crezuse c-ar fi putut s-o interseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
într-un țipăt fără sunet. S-a tras încet înapoi până când s-a împiedicat de cufăr. — Doamnă O’Toole, îi spuse stafia. Nu vă simțiți bine? Arătați ca moartea. A cuprins-o groaza. A deschis capacul cufărului și a sărit înăuntru. Scotocind agitată în el, a găsit ce căuta. îl ridică: un crucifix mic, din lemn, mâncat de carii. A rostit: — Apage me, Satanas. — Dolores, a spus stafia. E în regulă, Dolores. Pleacă, a spus Dolores O’Toole. Nu ești aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
înaintea lui, în timp ce perdeaua părului i se desfăcea. îi auzi vocea asurzitoare. — De ce să te împotrivești? spunea ea. Cedează, frățioare. Intră. Cedează. Intră. Cedează. Bărbatul se tărî până în grotă. Perdeaua căzu la loc în urma lui, blocând orice sursă de lumină. înăuntru... o strălucire de un roșu închis. Iat-o din nou: Prepelicar fugar, gonind către propriile-i adâncimi și țipând cu o încântare copilărească. — Frățiorul cel prostuț nu mă poate prinde! țipă ea și dispăru după un colț. El nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
într-un pat, într-o pernă, sub trupurile ce tresaltă. Tot ce puteam să-mi doresc, mai multă dorință de mine decât dorință de-a mea. Strânge-mă, fă-mi plăcere! Odată. Atunci. Acum mult timp. Oriunde te-ai duce, înăuntru, afară, dezmățul rămâne același. Ciudat. Principiul plăcerii transcende toate granițele. Contracepția se răspândește în peste un milion de locuri diferite, lumi diferite, tehnici diferite, vive la difference, eu eram acolo, acolo unde era și pilula, talentul meu acolo unde era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Vultur-în-Zbor s-a ridicat încet pe vârfuri, ca să se uite prin fereastră, și s-a trezit privind drept în ochii care nu clipeau ai unei fețe de granit. Probabil fermierul trăgea perdelele chiar în momentul când Vultur-în-Zbor s-a uitat înăuntru. Omul avea o față plină de zbârcituri. Văi adânci și urme de vărsat o brăzdau, dar ochii îi erau puternici și nu aveau în ei nici o urmă de mânie sau uimire. Priveau de-a dreptul prin Vultur-în-Zbor, ca și când el n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
-l vadă pe Virgil. Lăsă măgarul priponit acolo, la marginea Drumului Pietruit, și se duse spre intrarea din față. Acolo stătea o femeie care se sprijinea de ușă, cu fața ascunsă-n umbră. A strigat la ea: — Virgil Jones e înăuntru? Femeia a ieșit în stradă! — Vino, frățioare, a spus ea. Vino și prinde-mă. Și a luat-o la sănătoasa mai repede decât o făcuse vreodată, gonind pe lângă bordel și trecând de măgarul priponit. Pe Vultur-în-Zbor surpriza l-a țintuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
față când îl lovi cu mâna cealaltă peste celălalt obraz. — Gata, zise ea. Acum e mai bine. Ușa se deschise brusc în spatele lor și în încăpere intră cel mai frumos bărbat pe care Vultur-în-Zbor îl văzuse vreodată. Gilles Priape păși înăuntru, mângâindu-și languros unealta meșteșugului său, cu care natura fusese mai mult decât generoasă. Aceasta se ridică la fel de lejer până într-un unghi rezonabil de drept, timp în care Gilles îl măsură din priviri pe Vultur-în-Zbor. — Acesta? o întrebă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
măcar să poarte uniforma completă. Era nevoit s-o vadă pe Irina Cerkasova, căci trebuia să-i înapoieze hainele defunctului conte. Femeia i le-a luat de la ușă, dar n-a mai făcut nici un gest prin care să-l fi invitat înăuntru. — Să nu crezi că nu te-am citit, a spus ea. Chiar și îmbrăcat cu hainele lui. Ce vrei să spui? a întrebat Vultur-în-Zbor. Tu m-ai făcut prietenul tău. — I-am spus contelui, a zis ea. Am văzut totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]