KorAP: Find »[drukola/base=învârti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...247 248 249 ...314 >

7,848 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252

dimineața, așa încât Doamna și-a întins mâinile cu degete prelungi luându-te de după gât, mai povestea licornul, și și-a lăsat capul pe pieptul tău, atât de obosită și iarăși așteptând...“ Iar acum Andrei privea cum, cu aceleași degete prelungi, învârtea, cu gândul aiurea, însă oricum nu la evocarea cu licornul, lănțugul purtat pe gât, pe umeri și pe sâni, făcând să răsune clopoțeii de argint strânși în sfere de filigran, și privirile ei se întoarseră înăuntru și, pierdute, au strălucit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
o să vrea din nou să se epuizeze în îmbrățișări, pentru că n-a înțeles de ce nu vreau să știu. Dacă ar fi înțeles, ar fi vrut să-mi explice sau ar fi vrut să-i explic eu prostia asta care se învârte în capul meu. Și pe urmă nici nu are vreo importanță ce se întâmplă - o să-și zică. O să-și spună că am strigat la ea pentru că nu mai pot suporta tensiunea asta cu casa, asta e tot ce a înțeles

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
putea și nu va dori, dar eu voi bănui totul în clipa în care se va întoarce zicând, ca de fiecare dată când e surprinsă, „O, Doamne!“, și se va arunca de gâtul meu râzând și va vrea să o învârt de câteva ori, până voi gâfâi eu, și va continua să râdă agățată de gâtul meu și atunci va vorbi din nou, dar știu, de pe acum știu ce va spune. Adică ce spune de mult timp și ce vrea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
moale și parfumată, zvârcolindu-se un timp, ghemuit pe o parte, cu o mână sub cap, privind geana de lumină strecurată pe sub ușă din încăperile celelalte, unde răsunau vocile și muzica. O auzea pe Ioana Sandi râzând gâlgâit, probabil se învârtea în ritmuri avântate, fericită, în rochia ei lungă, cu spatele și umerii goi, amețită de vin și de viață, povestindu-le celorlalți lucrurile pe care le știa de la el, dar care acum țâșneau din mintea ei, erau proaspete, erau ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Ți-am mai spus asta. Adică tot ce văd trece prin mintea mea și se transformă în gânduri și te simt alături și gândesc asta și îmi și amintește altele. Mă uitam la lacul înghețat și la ciorile care se învârt deasupra copcilor părăsite și probabil înghețate din nou, îmi ziceam. Ascultam ecoul hămăitului câinelui care cine știe prin ce ogradă o fi lătrând și îmi ziceam că se plictisește, iar lătratul lui îmi amintea niște scene asemănătoare din copilărie, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mine.“ „Vrei să ne întoarcem?“ A negat din cap. Un timp au privit câinele care în sfârșit apăruse pe malul celălalt, sărind în jurul unui bărbat cu cojoc și căciulă uriașă ce trăgea după el o sanie cu doi copii care învârteau ceva ce va fi vrut să fie o pârâitoare abia auzită de pe malul ăstălalt. „Mă simt bine“, a zis Ioana Sandi. „Nu-mi pasă nici de frig și mă simt bine. Vorbește-mi. Vreau să te aud vorbind. Povestește-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
poate Swigart, nu mai știu exact care?“ Mă uitam la el cum ședea țeapăn în fotoliu, în cămașa lui roșie, cu capul întors și ridicat spre mine, foarte hotărât să afle ce vrea, și numele acelea au început să se învârtă în capul meu fără nici un reper. „Când anume?“, am zis ca un automat, aproape fără să-mi dau seama. „Acum șase ani“, mi-a răspuns. Și în aceeași clipă Aurora Mocanu îl întreba: „Cine-s ăștia?“. „V-am mai întrebat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
un imbecil“, „extraordinar!“. De fiecare dată părul roșcat sălta pe umerii ei înguști. Cemeilă se lansa în comentarii scurte, Yvonne Alexa îl aproba imediat, Manuela Ștefan clătina neîncrezător din cap, continuându-și povestirea. Andrei Vlădescu se apropiase de picupul ce învârtea o placă pe care n-o asculta decât Cemeilă, din când în când punctând ritmul cu degetele lui lungi pe marginea fotoliului. Mi se părea ceva foarte vechi, m-am ridicat să văd mapa: Carmina burana. Păcat că nu ascultau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cu atenție și am înțeles vorbele pe care le repeta necontenit: «Vezi că-mi poți purta sufletul în mâini?Ă. Atunci m-am destins, mi-am descleștat în sfârșit tălpile goale din nisipul umed, am început să merg, m-am învârtit odată sau de două ori cu vasul în brațe, și el râdea înăuntru, și dintr-odată am auzit și vuietul mării, care nu existase până atunci, și țipătul pescărușilor, care nu se vedeau, și mi se părea că nu există

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
okay, o să stau să lucrez“, i-a zis după mai multe întrebări. După ce se înserase, a sunat-o totuși, îi era dor de ea, voia s-o vadă. Părinții ei i-au spus că-i plecată. O vreme s-a învârtit în cerc, gândindu-se la ea. „Ce-or fi astea, principii sau prostie?“, își spunea. „Întotdeauna mi-am ținut vorba, chiar dacă am regretat-o, ca azi, pentru că i-am spus la mânie că n-o s-o văd și de fapt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
cât mai grabnic. Dar orele treceau și nu suna nimeni și se lăsa seara. A format numărul, dar apelurile răsunau în gol. Nu mai înțelegea nimic. Nu era nedumerit, ci speriat. O vreme s-a lăsat cuprins de furie, se învârtea în cerc prin cameră, fumând. Și-a zis că s-o fi defectat telefonul și n-are cum să-l anunțe. S-a îmbrăcat, să-i facă o vizită. Detesta să se ducă undeva neanunțat, dar putea fi un caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ar putea căuta în răstimpul ăsta, mergând la un telefon public și spunându-i gâfâind exact ce el știa, că aparatul lor, naiba să-l ia, nu mai merge. Trebuia să aștepte acasă. Se făcuse noapte și era sâmbătă. Se învârtea prin cameră, mai forma numărul știut din când în când, privea pe fereastră, iar se învârtea prin cameră, iar privea pe fereastră. Din apartamentele vecinilor se auzeau glasuri și muzică. Cât vedea cu ochii se zăreau pâlpâitoare lumini galbene și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
ce el știa, că aparatul lor, naiba să-l ia, nu mai merge. Trebuia să aștepte acasă. Se făcuse noapte și era sâmbătă. Se învârtea prin cameră, mai forma numărul știut din când în când, privea pe fereastră, iar se învârtea prin cameră, iar privea pe fereastră. Din apartamentele vecinilor se auzeau glasuri și muzică. Cât vedea cu ochii se zăreau pâlpâitoare lumini galbene și roșiatice și albe și umbre în spatele lor. Când s-a uitat din nou la ceas era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
mai lase ademenit de golul acela. S-a străduit să lucreze din nou. Gândurile îi zburau aiurea. După câteva ore a sunat din nou. Nu era acasă, nu știau unde a plecat. Acum se chinuia să rămână în casă, se învârtea în cerc, fuma. Încerca să nu se gândească la nimic, dar îi era imposibil. O plimbare nu i-ar fi stricat, dar s-ar fi putut ca ea să sune în absența lui. Nu știa dacă e numai trist sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
se poate?“ „Toată povestea asta a ta. Nu se poate. E un vis, un coșmar.“ „Nu, e o minunăție pe care o aștept de înfiorător de multă vreme. Mi se pare că plutesc. Îmi vine să cânt și să mă învârt tot timpul și să mă fac frumoasă și să mă admire și mai mult lumea care sunt convinsă că vede ce se petrece cu mine...“ „Nu se poate... Nu vreau să cred... Și cu noi ce se va întâmpla?“ „Andrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
după plăcere vine durerea și nu mai e liber. Voia să-și recapete libertatea și spiritul lui se frământa și se încovriga și izbucnea între legături și odgoane, ca o inimă energică palpitând într-un spațiu sufocant de strâmt. Se învârtea în capul lui un gând pe care nu mai știa unde îl citise, că pieri totdeauna prin eul pe care ți-l asumi. Ce vrea să însemne asta? Adică să-și poarte fiecare crucea pe care și-a ales-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

oară când Rebecca, mai tânără cu treisprezece ani decât soțul ei și având încă o frumusețe de copilă vulnerabilă, îi întâlnea pe toți într-o singură împrejurare. — Să știi că nu sunt niște monștri. Zău că nu sunt. Mortimer își învârti butonii de la manșeta stângă cu cincisprezece grade, privind unghiul cu un ochi critic. Sper că îți place Mildred. Dar ea nu face de fapt parte din familie. Rebecca se uita încă pe fereastră. Biata Milly! Păcat că nu s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ochii închiși, lipsiți de orice expresie, și cu spatele la fel de încordat și de rigid ca al Fionei când se așezase pe canapeaua mea nu mai era pe ecran; dar „unchiul“ cu rânjet larg și mustață neagră stufoasă încă se mai învârtea pe-acolo, de data asta în uniformă militară și înconjurat de bărbați de aceeași vârstă și naționalitate și cu aceeași atitudine. M-am uitat la el câteva secunde și am simțit că prinde contur o altă amintire. — Știu cine e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nou pe gură, care se căscase de uimire. Dar nu contează. Îi deschise și mai mult cămașa și își trecu mâna peste sânii ei. Phoebe se simți împinsă pe perne. Îi simți degetele mângâindu-i interiorul coapsei. Capul i se învârtea. 13 noiembrie era doar peste șase săptămâni. Avea destule tablouri pentru o expoziție importantă? Tablouri de care era cu adevărat mândră? Valul de emoție o vlăguia și o amețea. Mintea ei era atât de ocupată cu diversele posibilități, încât i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
care vrea să folosească narațiunea ar trebuie să lucreze în cinematografie. Asta e obiecția mea generală. Și mai specific, problema romanului englez este că nu are o tradiție de angajare politică. Adică, din câte îmi dau eu seama, totul se învârte între limitele stabilite de moralitatea burgheză. Nu există radicalism. Deci zău că n-am timp acum decât pentru unul sau doi romancieri din țara asta. Și mă tem că nu pari a fi unul din ei. Se lăsă tăcerea care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
i-au trebuit câteva secunde ca să se adapteze la lumina puternică, privi în jos și văzu că avea acum o vedere neîntreruptă de nimic asupra dormitorului interzis. N-a fost imediat clar ce se petrecea, deși scena părea să se învârtă în jurul lui Kenneth, lui Shirley și unei oglinzi. Kenneth stătea cu spatele la Shirley în timp ce ea își scotea majoritatea hainelor, dar încă o vedea în oglinda de pe balama și pe care el se străduia s-o țină înclinată ca să-i ocrotească sfiala

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
atunci dependentă. După amiaza însă, ne făcusem un mic ritual menit probabil să țină spaima și tristețea la o distanță tolerabilă: și aici intra în funcție televizorul. Deși părinții mei locuiau la marginea Birminghamului, viețile lor aveau tendința să se învârtă în jurul unui târg liniștit care se afla la circa nouă, zece kilometri de casa lor. Se lăuda cu un mic spital, în care fusese internat tata în ziua când se produsese infarctul; orele de vizită erau de la două și jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
spre sfârșit. — Exact. Era un trădător și un tip care dădea lovituri pe la spate. Suntem toți de acord? Din tăcerea care a urmat se părea că erau. — Cât despre Mark, nu cred că trebuie să ne facem iluzii despre ce învârte el în Orientul Mijlociu. De aici, presupun, și mesajul scris pe perete deasupra trupului lui. — Din câte înțeleg eu teoria ta, spuse Roddy, este că fiecare din noi nu este doar pe punctul de a fi ucis, dar de a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ieși pe acoperișul casei. — Deci de aici făceai totul, diavol șiret, murmură Michael. Băiatul din camera din dos! Șterse în grabă praful și pânzele de păianjen. Aparatul părea alimentat cu baterii și, în mod nesurprinzător, nu reacționă când încercă să învârtă diversele butoane; dar o scotocire rapidă prin sertarele biroului se dovedi că dă rezultate. Erau acolo hărți, almanahuri și mersuri ale trenurilor din anii ’40, împreună cu un dicționar german-englez și ceea ce părea a fi o agendă. Răsfoind-o, Michael nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
șezând pe un trepied, era unchiul ei, Mortimer. Își ridică privirea când Michael ieși din tunel, dar era imposibil de spus ai cărui ochi erau mai obosiți și mai goi: ochii lui Mortimer sau cei ai cadavrului înghețat, care se învârtea încet. Pic. — E moartă? rosti Michael în cele din urmă. Cred că da, spuse bătrânul. Dar e greu de spus. A durat mai mult decât am crezut. — Ce îngrozitor să omori pe cineva așa! Mortimer se gândi puțin la asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]