7,211 matches
-
și tată n‐au și George nu mai vine. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe‐ acum o fată, Tu taci ș‐ asculți povestea ei și stai îngândurată. și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă. Spui șoapte fără de‐ nțeles, și ochii tăi stau țântă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul se desfiră... Te uiți la el și nu‐ l ridici, și fetele se miră. ...O, nu! Nu‐ i drept să te‐ndoiești! La geam tu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mamă! El a pus Iubirea unei fete mai presus, D‐a mamei lui - ce mult a dat și‐n schimb el nu știa ce‐ a cumpărat! Fiori simțea cum îl îneacă reci; Îi răsunau blestemele de veci A mamei, numai șoapte fără glas, El o simțea venind cu pas de pas Pe urmă lui, el o vedea plângând Cu degetul spre dânsul arătând ‐ și‐atunci d‐ atâtea gânduri abătut, Împleticindu‐ se, el a căzut În drum, ținându‐ și talismanul strâns La
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
pururi n‐ or putea din lutu‐mi gol Să‐mi smulgă chipu‐ ți prins în flori de lună! Eena Farago (1878‐1954) La 7 iunie 1921, când scriitoarea a fost premia tă de Academia Română cu premiul „Adamachiʺ pentru producțiile din „șoaptele amurguluiʺ și „Din traista lui Moș Crăciunʺ, I.A.Brătescu Voinești le spunea academicienilor: „Doamna Elena Farago ocupă cu drept cuvânt un loc de frunte în poezia româneascăʺ. HAI NANI, NANI, LUMINA MAMII Să‐ți cânt și‐n seara asta
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
înainte la „Versuri”, Editura Tinere tului, 1964. MAMA Te‐am visat azi noapte, mama mea moartă Ai stat ca o umbră de aur la a cerului poartă. Nu aveai ființă. Numai sufletul tău era lumină. și erai ușoară ca o șoaptă ce întristează strun a de mandolină. Te chemam: vino, mamă, ca brațe, ca sânge, ca g ură. Vino ca mamă ce n‐ ai băut din paharul cu ură, Vino și mângâie‐ mi părul și‐mi spune poveste Vino, și‐ mi
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
mei, Dar nu găsesc decât o teamă jucăușă... M‐ ascund după copacul de cuvinte și‐ ngenuncheat pe norul dintre noi Mă‐ mbăt cu buza ce mă minte Că voi iubi cărarea dintre ploi... Te voi găsi mereu în călimară Căci șoapta ta îmi e destin și‐ am să te am în fiecare seară Pe coarda timpului hain... Din revista « Elanul» nr.61/2007. Petruș Andrei La 1 iunie 2006 Petruș Andrei a împlinit 60 de ani. Născut pe meleaguri nemțene, s
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și cu pace; n‐ are moartea ce‐mi mai face, n‐ are boala cum pătrunde să‐mi dividă viața‐ n runde, să mă lupt cu taur‐ping, zăbrelit de mortul ring; închid ochii pe chindie și‐ ascult vântul cum adie șoapte de eternitate; strigă luna să‐ mi arate c‐ a muri e doar rotire... Draga mea‐ i cu două fire ‐ncărunțite peste tâmple; s‐ ar putea ca să se‐ntâmple brațele să nu ne‐ adune: asta doar puține lune, pân‐ am crește
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
în asfințit , Măgurile toate ... Erau lacrimi și eres, Taine de la horă ... Eu de‐ atunci am înțeles Că mai am o soră! PORTRET E‐naltă și -n mersu-i Ușor se - nmlădie Ca zarea de lozii Când vântul o‐ mbie. Seninul din șoaptă‐i Stă mintea să‐ți fure Ca zvonul de șipot Sub bolți de pădure. și‐ n ochi i se‐aprinde Noian de‐nțelesuri Ca vraja ce‐așterne Amurgul pe șesuri. LUI G. URSU Avar o viață‐ntreagă ‐ am adunat Cu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
din jar și foc într‐ un snop de măciulii ... Încordat ca un odgon, fix ca herbul de pe scuturi, lăsăm urma fără zvon a invaziei de fluturi. Nu i‐am mai atins c‐un jind, n‐ am mai îndrăznit c‐o șoaptă și am mers încet, gândind că mormintele așteaptă. NU‐I MAI AJUNGE SUFLETULUI Nu‐i mai ajunge sufletului, nu, să zică: ție, tine, te și tu, încât îmi pare, în secunde stranii, că‐n tine‐ mi depăn orele și anii
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Zincu RESEMNARE Cum să oprim numărul anilor sau să‐i grăbim și să vedem că „după” e o altă lume?! Privită prin lupă ceva ne spune că prevenția tainelor ne duce din nou spre zile deșarte, zadarnic ecou cu firave șoapte într‐ o perpetuă noapte. Mai bine lăsăm fatalității imaculata tardivă tinerețe și ne oprim cu sufletul duios intuind ce nu ne‐a fost dat mai demult. Sau ce‐ ar mai putea fi acum de‐am reuși în toamna ruginie, la
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vocația unei inteligențe inspirată de zei" (fr. 112) De asemenea, Empedocle vorbea de intervenția divină: "cuvintele mele sunt cele ale unei zeițe". Platon, în dialogul Ion, afirmă că poetul nu este un creator propriu zis, ci un mijlocitor, transmițător al "șoaptei divine", asemenea Pythiei : Nu este vorba de o artă, ci de o putere divină... Poetul înaripat, sfânt, nu se află în starea de a crea înainte de a fi inspirat de un zeu, din afara lui, dincolo de propria sa rațiune... Este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
posibile. Natura creează omul ales geniul care devine intermediarul ei neocreator. Astfel, prin mijlocirea geniului, Primordialitatea rostește al doilea cuvânt al Genezei. Acel cuvânt nerostit în ziua întâia, este șoptit poetului: "Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin.../ Sublimul adevăr...noi l-avem din cer afirmă Eminescu (Preot și filozof). În aceste versuri este exprimată esența originii și fenomenologiei creației poetice. Opera geniului este o stare de grație a conștiinței axiologice-martor. Astfel, a doua Facere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
în dublu curent și anume, de la viață la moarte în Mortua est !, Melancolie, Strigoii, și de la moarte spre viață în Mai am un singur dor; de la originea divină a dicteului poetic: Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și auzirăm șoapta misterului divin", la sentimentul teleologiei dincolo de lumea umană a poeziei și a zborului inimii pentru a o înțelege: "Da. La voi se-ndreaptă cartea-mi,/ La voi, inimi cu aripe./ Ah! Lăsați ca să vă ducă/ Pe-altă lume-n două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Memnon, Aurora-Posteritate, fiică a timpilor mohorâți, să facă să răsune în văzduhul viitor numele nostru ! " Eminescu, afirmă că insuflarea divină îl alege pe poet să scrie o nouă carte a genezei ." Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin... Sublimul adevăr noi l-avem din cer", pentru ca poetul să arunce "strai de purpură și aur peste țărâna cea grea". Bucuria de a fi co-creator cu divinitatea constituie unul din leitmotivele liricii indianului Tagore: Tu m-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
al mormântului familiei Medici, stă scris: Mi-e drag să dorm și mai mult, să fiu piatră, În timp ce rău-i peste tot și chinul. Să nu văd, nici s' aud îmi e destinul. Nu mă treziți, vorbiți, vă rog, în șoaptă. Tonalitatea profund pesimistă a liricii lui Leopardi, culminând cu strigătul: "E funesto à chi nasce il di natale", își află antidotul în dizolvarea senină a sufletului în pacea nemărginirii din poemul emblematic, Infinitul poezie care semnează un moment de depășire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
moment dat: ar fi "o mare fraudă" dacă Dumnezeu nu va plăti dincolo, printr-o bucurie eternă, o viață de suferințe și nădejdi. Noaptea lui Michelangelo, de la muzeul din Florența, roagă pe cei care trec pe lângă ea să vorbească în șoaptă, pentru că nu vrea să fie trezită și să vadă durerile și răul din cetate. Amintim și tragicul din creațiile lui Auguste Rodin, precum grupul Burghezii din Calais și fascinanta Danaida, prăbușită. În pictură, absurdul uman, sub cele mai diverse manifestări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
adevărată și mai elevată decât istoria", postula definitoriu Aristotel în Poetica. "Ceea ce durează poeții întemeiază", iar "Plin de merite, omul poetic trăiește pe pământ", scria, în ecou, Friedrich Hölderlin. Iar Eminescu: Noi suntem din cei cu auzul fin/ Și ascultarăm șoapta misterului divin". Ca atare, axiologic, poezia ne poartă la cea mai înaltă spiritualitate, deasupra noastră, cum cerea Nietzsche. * Pleonastic vorbind, poezia nu poate fi decât orfică. Astfel, potrivit mitului tracic al lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pornesc cu daruri pentru copii, nu mă mai țin puterile, am îmbătrânit. E timpul să mă retrag, spuse Moșul și rămase cu ochii privind în gol, întristat. În timpul acesta pătrunse în cameră un spiriduș de-al Moșului, care vorbi în șoaptă cu Crăciunița. Spiridușul ieși, iar Crăciunița se apropie de Moș spunându-i: Au sosit niște daruri pentru tine. Imediat îți vor fi aduse. Daruri? Pentru mine? întrebă Moșul foarte surprins, în timp ce spiridușul aduse cadourile. Dar eu n-am primit niciodată
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Marin Alexe De ce în fața încercării mă simt tot mai debusolată și parcă-i tot mai greu pe cale, iar viața-mi pare așa ingrată? Amarul curge fără preget, de dimineață până-n noapte, iar dinspre Tine drag Isuse, aud tot mai puține șoapte. Deși mă lamentez în taină cu greu îmi plec genunchii Doamne, observ că umăru-mi coboară spre-a bătrâneței grele toamne. Pe fruntea mea s-adună norii unor tristeți ce mă apasă, atât de mult c-aș vrea degrabă să vii
C?l?toarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83382_a_84707]
-
doar un graunte micuț de țărână, Udată de ape, bătută de vină. Ce merit am eu pe tăcutul pământ Pribeagă-ntr-o lume, de mila-i plângând? Te caut în zori, dar te caut și-n-noapte Dincolo de cântec, cu jale în șoapte. În zâmbetul gingaș și-n ochi de copilă, În verdele ierbii din glia umilă. Te strig să te-ntorci, port in mine aminuri, În dangăt de clopot răsună suspinuri. Se-așteaptă din ceruri un strop de lumină Să curgă pe
Strig?t by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83230_a_84555]
-
Ajută-Mă, c-așa-i divin, Că-s încă humă vie Și sunt povară ori un chin, Ori umbră cu scufie! Ajută-Mă, c-așa e drept, Ca-n a durerii noapte, Să vină faptul înțelept Cu dulci și multe șoapte! 9 iunie 2004 EU N-AM ȘTIUT Eu n-am știut a da un rost La ce-am primit cu carul. Acum, din cel mai nobil post, Mi se retrage harul. Și, spre liniștea eternă, Eul a pornit timid; Visul
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
cunune cu albul din răsăritul florilor, cu dulceața din surâsul primăverii, va dărui celor săraci daruri și bucurii, îi va mângâia pe frunte, îi va săruta și îi va mulțumi. Când trece Steluța, parcă trece suflarea gândului neîntinat, creasta urcării, șoapta adierii. Ea știe că lumea trebuie iubită, ascultată și ajutată, că așa cum crângul vrea soare, tot așa și oamenii trebuie să aibă sorii lor. Și Steluța nu știe ce înseamnă ura, minciuna. Când le simte se face mică, parcă se
Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_724]
-
în Eliseu!... {EminescuOpI 2} DE-AȘ AVEA... De-aș avea și eu o floare Mândră, dulce, răpitoare Ca și florile din Maiu, Fiice dulce a unui plaiu, Plaiu râzând cu iarbă, verde, Ce se leagănă, se pierde, Undoind încetișor, Soptind șoapte de amor; De-aș avea o floricică Gingașă și tinerică, Ca și floarea crinului, Alb ca neaua sânului, Amalgam de-o roz-albie Si de una purpurie, Cântând vesel și ușor Soptind șoapte de amor; De-as avea o porumbiță Cu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Ce se leagănă, se pierde, Undoind încetișor, Soptind șoapte de amor; De-aș avea o floricică Gingașă și tinerică, Ca și floarea crinului, Alb ca neaua sânului, Amalgam de-o roz-albie Si de una purpurie, Cântând vesel și ușor Soptind șoapte de amor; De-as avea o porumbiță Cu chip alb de copiliță, Copiliță blîndișoară Ca o zi de primăvară, Cîtu-ți ține ziulița I-aș cânta doina, doinița, I-aș cînta-o-ncetișor, Soptind șoapte de amor. {EminescuOpI 3} O CĂLĂRIRE ÎN ZORI
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
de una purpurie, Cântând vesel și ușor Soptind șoapte de amor; De-as avea o porumbiță Cu chip alb de copiliță, Copiliță blîndișoară Ca o zi de primăvară, Cîtu-ți ține ziulița I-aș cânta doina, doinița, I-aș cînta-o-ncetișor, Soptind șoapte de amor. {EminescuOpI 3} O CĂLĂRIRE ÎN ZORI A nopții gigantică umbră ușoară Purtată de vânt, Se-ncovoie tainic, se leagănă, sboară Din aripi bătând. Roz-alb-auroră, cu bucle de aur Sclipinde-n rubin, Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur Pe-al
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pe sînu-i, se leagănă-n brațe În tandre visări; Pe când ca profume pe blânda ei față Plutesc sărutări. Iar aeru-n munte, în vale vibrează De tainici oftări; Căci junele astfel din pieptu-i oftează În, dalbe cîntări: Ah! ascultă mândruliță, Drăguliță, Șoapta-mi blândă de amor, Să-ți cânt dulce, dulce tainic, Cântul jalnic Ce-ți cântam adeseori. De-ai fi, dragă, zefir dulce, Care duce Cu-al său murmur frunze, flori, Aș fi frunză, aș fi floare, Aș sburare Pe-al
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]