7,108 matches
-
zidurile înnegrite de foc și poarta distrusă, chipul puternic, bărbătesc sculptat în granit care zăcea sub un văl de apă. Marcus Antonius era un nume pe care Roma încă îl cenzura; puținii care îndrăzneau să-l amintească îl rosteau în șoaptă, fiindcă, de peste șaptezeci de ani, era legat de condamnarea infamantă de rebeliune și trădare. Împăratul mângâie părul lui Helikon. Îți mulțumesc pentru memoria ta, îi spuse. Cheamă un secretar. Și, folosindu-se de puterea pe care i-o acordaseră senatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mătasea, cei mai puternici bărbați ai Romei își ațintiră privirile asupra ei, înflăcărați de fantezii secrete. Împăratul intră, trecu printre cele două șiruri de invitați, care îi făcură loc imediat, se apropie de ea și îi adresă câteva cuvinte în șoaptă: îi spuse că pentru frumusețea ei ar fi meritat să ajungă în fruntea imperiului. Într-o republică de patricieni, cum era Roma, acea femeie, care urma să se căsătorească cu un descendent al Pisonilor, provenea din familia Corneliei, celebra matroană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
retraseră fără zgomot. Sertorius Macro se ridică greoi, se prelinse de-a lungul zidului și începu să discute cu câțiva ofițeri ai săi. Numai frumoasa femeie, naivă și nerușinată, îl privea pe Împărat, îl ispitea, nebună de fericire. Într-o șoaptă pe care mulți o auziră, el o întrebă ce putea să mai aștepte în pat de la un bătrân cum era Calpurnius Piso. Ei îi trebuia un băiat frumos, râse el. — Replici de cazarmă, murmură un senator dintr-o familie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zile îl strigase, îl implorase și îl blestemase pe Tiberius, iar centurionul de gardă, pe nume Attius, îi înăbușea izbucnirile de revoltă, din ce în ce mai slabe, cu lovituri de bici, pe când spionii lui Tiberius notau fiecare cuvânt al lui, fiecare invocare, fiecare șoaptă a agoniei, așteptând cine știe ce secrete. Însă Drusus nu denunțase pe nimeni. În clipa aceea tânărul Împărat înțelese că, atunci când declarase, în discursul său programatic, că „toate actele acelea vor fi arse“, unii probabil că râseseră pe ascuns. Actele oficiale fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spus Macro în orele dinaintea alegerii tale. Era agitat și blestema: „Pot să facă orice vor ei acolo, înăuntru“. Și așa au făcut. Dar nu au distrus, ci au ascuns - tăcu o clipă. Cine-o fi fost? se întrebă în șoaptă, aproape fascinat de inteligența care alesese cel mai improbabil loc, camerele părăsite ale bătrânului împărat, unde, cu siguranță, nimeni nu avea să intre să doarmă vreme de decenii. Poate că fusese chiar porunca lui Tiberius. Gândea în șoaptă. Răsuflă adânc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrebă în șoaptă, aproape fascinat de inteligența care alesese cel mai improbabil loc, camerele părăsite ale bătrânului împărat, unde, cu siguranță, nimeni nu avea să intre să doarmă vreme de decenii. Poate că fusese chiar porunca lui Tiberius. Gândea în șoaptă. Răsuflă adânc, apoi spuse: Cel care poseda documentele astea îi avea în mână pe senatori. Mintea sa lucidă mergea tot mai departe. Paloarea lui marmoreană începea să dispară. Îl privi pe Împărat și, deodată, spuse: — Documentele astea sunt o avere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în brațele lui. Îi desfăcu cingătoarea și îi spuse: — Vreau iubire pe corabia zeiței. — Eu te iubesc, șopti ea în întuneric. Te iubesc, te iubesc. Poți să mă și omori acum; nu mi-aș da seama. Cuvintele acelea rostite în șoaptă, dintr-o singură suflare, ca și cum n-ar fi avut aer, erau extrem de intense. Ea, care i se păruse atât de timidă, ridică brațele și începu să-i mângâie ușor obrajii, sprâncenele, buzele. El se gândi că niciodată nu avusese parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descoperite peste multe veacuri. Pe când îl asculta, Milonia avea un singur gând: „Să plec din Roma împreună cu el, departe de aceste palatia cu sute de uși. Să plec de aici, unde la fiecare pas dai peste senatori care vorbesc în șoaptă și peste soțiile lor care te fixează cu priviri pline de ură“. Împăratul își aminti că sacerdotul de la Iunit Tentor îl sfătuise pe Germanicus să rămână acolo. Nu înțeleseseră dacă era o invitație sau o premoniție. Păstră amintirea pentru sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Acum e momentul, șuieră Chereas, acum! O clipă însă rămaseră nehotărâți, cu răsuflarea tăiată, gândindu-se la ce urmau să facă. Între timp, în atriu își făcură apariția demnitarii care ieșiseră în tăcere din sala de spectacole. Cineva întrebă în șoaptă: — Unde e Callistus? Cu o clipă înainte, Callistus se afla alături de Împărat; acum însă dispăruse. Se temură că avea să-i trădeze. Luând o hotărâre ireversibilă, Cassius Chereas intră în cryptoporticus. Ceilalți văzură că, în timp ce mergea, Împăratul se întorsese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se întorsese și se uitase în urmă. Își ținură respirația. Împăratul îl recunoscu pe Chereas și își continuă liniștit drumul. Chereas îl urma, dar era prea departe. Cu o tresărire de spaimă, cineva întrebă: — Unde sunt germanii? Îi răspunseră în șoaptă: — I-a trimis afară... Chereas îl urmărea pe Împărat cu pași din ce în ce mai grăbiți. Conspiratorilor li se păru că încălțările sale făceau prea mult zgomot. Și Împăratul mergea repede, ca întotdeauna; nu se mai întorsese să se uite înapoi. Privitorii simțiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Horus de pe el se spărsese. Deodată, un șuvoi de sânge îl năpădi pe gură și se revărsă pe podea. Cei doi îl priveau nemișcați. Chereas spuse încet, pe un ton profesional: — E mort. Să plecăm de-aici, toți, porunci în șoaptă, însă foarte dur, Valerius Asiaticus. Se supuseră în tăcere, risipindu-se. Nu se auzeau alte glasuri. Încă nu apăruse nimeni. — Te iubesc! strigă Milonia, și glasul ei ascuțit din cauza disperării răsună în atrium. Alergă, se aruncă asupra celui căzut, văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să mă Întâlnească atrasă de dorința mea. (septembrie) Câteodată, uimit, simt cum respiră frenetic viața În lucruri; de exemplu, mi se Întâmplă să stau singur În amurg, atunci când lumina crepusculară se umflă de energii ciudate, ce fac să se audă șoaptele inaudibile ale obiectelor: este ca o dilatare de forme, de sunete, de culori și de gânduri ce se amestecă toate Într-un vârtej. În acea clipă, se petrece depășirea stării de materie, ce se surpă cu dulce lentoare În altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui Mantegna. Mașinile Îl ocoleau ca pe o piatră, treceau chiar foarte aproape, la o palmă de corpul lui, și nimeni nu protesta, nu era nici un om al ordinii publice de față. „L-a lovit un autobuz“, se discuta În șoaptă; această șoaptă avea o funcție magică, un fel de exortație prin care se spera o resuscitare. De fapt, lumea aștepta o surpriză, ceva În genul „n-a murit“ sau „mai respiră!“, ca să aibă apoi ce povesti acasă, să poată broda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Mașinile Îl ocoleau ca pe o piatră, treceau chiar foarte aproape, la o palmă de corpul lui, și nimeni nu protesta, nu era nici un om al ordinii publice de față. „L-a lovit un autobuz“, se discuta În șoaptă; această șoaptă avea o funcție magică, un fel de exortație prin care se spera o resuscitare. De fapt, lumea aștepta o surpriză, ceva În genul „n-a murit“ sau „mai respiră!“, ca să aibă apoi ce povesti acasă, să poată broda o Întâmplare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cunoștea de la Dinamo. I-am chemat pe amândoi la masa noastră. Mi se păruse mai drăguț de departe, celălalt la fel. Ne-au propus să mergem noi două și cu ei la bar. Nu știu de ce, am refuzat, tot În șoaptă. Câteva vorbe de duh, câteva pahare În plus, și atmosfera s-a Înfierbântat din nou. Simțeam o mână cum Îmi umblă pe picior. Nu-mi plăcea, dar nici nu mă ofensa. Tare urâți erau băieții ăștia... I-am dat, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pentru el toate bucuriile, numai pentru el toate deliciile; dragostea mea sub picioarele lui; numai pentru el această femeie Întreagă, capul ei, gâtul ei, sânii ei, corpul ei, sufletul ei, surâsul ei, cele două brațe ale ei care-l Înconjoară, șoaptele ei de dragoste; pentru el tot, pentru mine nimic. Aceste frisoane de suferință, aceste vaiete de bucurie și durere, declanșate violent În sufletul adolescentului la revelația corpului amoros, fac din Mémoires d’un fou un text de o autenticitate extraordinară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă va aștepta mereu o siluetă Înaltă, cu ochi veniți din alte lumi și plini de patimi, pe care nu-mi va fi dat niciodată să le cunosc. Privind cerul, voi Încerca să cuprind gândurile lui, ascultând vântul, voi auzi șoaptele lui, Încă nerostite omenește. Nu voi mai scăpa de tine toată viața, omule straniu... 22 mai 1965 (duminică) Lui Martin. Viață... un timp dăruit de zei. Adolescența... atâtea așteptări zadarnice... Dorință... o privire aruncată pe furiș frumosului... Căutări... pași nesiguri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ascunde, lucru care o relaxă pe moment. Odată ce începu căutarea însă, simți o stare de neliniște și disconfort. Înfricoșător... - Rhyme, e ciudat... - Nu te mai aud, Sachs. Își dădu seama că din cauza stării ce pusese stăpânire pe ea, vorbise în șoaptă. - Scaunele din încăpere sunt legate cu sfoară. Și simt miros de nitrat și sulfură. Mi s-a spus că s-a auzit un foc de armă, dar nu pare să fie acel miros. Cred că e altceva. Stai puțin... da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
care era complet diferit de locuința sa permanentă situată în apropierea orașului Las Vegas, în plin deșert. Malerick descuie în grabă și pătrunse în apartament. După cum vă spuneam, următoarea reprezentație va începe foarte curând. Deocamdată, onorată audiență, puteți discuta în șoaptă cu cei din jurul dumneavoastră despre ceea ce tocmai ați văzut și despre ce ar putea urma. Al doilea număr al spectacolului nostru presupune alte calități din partea protagonistului nostru dar va fi, vă asigur, la fel de palpitant precum „Călăul Leneș”. Aceste vorbe - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nesigur un punct în larg, unde se vedeau câteva zeci de bărci traversând imperturbabil apa albastră. - E și barca mea pe acolo, spuse Malerick. - Îmi plac bărcile. - Și mie, spuse el blând. - Serios? se miră ea, zâmbind și adăugând în șoaptă că, n-o să-ți vină să crezi, ea și soțul ei au avut o barcă. Dar am pierdut-o la divorț. Capitolul XV Academia de Călărie era o relicvă a vechiului New York. Simțind mirosul puternic de grajd, Amelia Sachs privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
era portretul zeului chinez al războiului și al polițiștilor, Guan Di. Magicianul nu părea să dea atenției nepotrivirii acestui mic articol în dormitorul unui criminalist și, pe deasupra, om de știință. Se întoarse către Rhyme. - Ei bine, spuse el tot în șoaptă. Nu ești tocmai ce mă așteptam. - Mașina, spuse Rhyme. Din râu? Cum? - A, chestia aia? spuse el relaxat. Trucul cu mașina scufundată? Nu am fost în mașină în acel moment. M-am dat jos din ea când încă era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
că luase în considerare că Magicianul ar putea să se folosească de stație sau de pistol, dar nu luase în calcul și că se putea folosi cu ușurință de uniformă pentru a-și duce la bun sfârșit planurile. Întrebă în șoaptă: - Unde e cadavrul? - Undeva în partea de vest. - Unde mai precis? - Ăsta e secretul meu, deocamdată. Oricum, va fi descoperit într-o zi sau două. După miros. E destul de cald. - Nenorocitule, izbucni criminalistul. Deși oficial era civil acum, Rhyme rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
văzuse lacrimi în ochii ei probabil de două ori de când o cunoștea. - Fără prenume, șopti el. Aduce ghinion, adu-ți aminte. Și deja ar fi prea mult pentru astăzi. - Ești bine? - Da, eu sunt destul de bine, spuse el tot în șoaptă, fiindu-i frică în mod absolut ilogic că dacă ar vorbi mai tare, particulele de fum i-ar străpunge plămânii și i-ar dezumfla. Dar păsările? întrebă el, rugându-se în gând ca nimic să nu se fi întâmplat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Pff, expiră ea, dispărând apoi pe scări. Mă duc la duș. După zece minute, Rhyme îi auzi pașii coborând pe aceleași trepte. Dar nu a intrat imediat în cameră. Din mai multe părți ale casei, auzi succesiv bubuituri, scârțâituri și șoapte schimbate cu Thom. Apăru, într-un final, în camera de oaspeți. Era îmbrăcată cu pijamalele ei favorite - tricou negru și boxeri de mătase - dar avea două accesorii atipice pentru dormit. Pistolul ei Glock și lanterna de forma unui tub lunguieț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
puteai da seama dacă cerul era albastru, galben de atâta poluare sau înnorat. Ochii lui Grady se micșorară. - Ce? Știi ceva despre acel loc? - Eu... Avocatul îl atinse pe umăr pentru a-l face să tacă. Apoi discutară puțin în șoaptă. Grady nu se putu abține și încercă să forțeze: - Știi pe cineva care obișnuiește să meargă pe acolo? Constable privi sugestiv la Roth, care scutură din cap cu vehemență, și rămase tăcut. - Cum e celula în care stai, Andrew? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]