60,912 matches
-
încărca pipeta și, depărtându-și pleoapele între degetul arătător și cel mijlociu, lăsa să cadă pe globul ocular, una, două, trei picături. Zăbovea câteva secunde nemișcat, cu pipeta suspendată în aer, apoi repeta operațiunea la ochiul celălalt, închidea sticluța, o așeza în trăistuță, o așeza pe noptieră pipăind locul; își masa ochii, simțea lichidul amărui ajuns până la rădăcina nasului, trăgea pe nări, probabil că și înghițea fără să vrea puțină substanță, avea un aer mulțumit chiar dacă pe eticheta sticluței era imprimat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și pleoapele între degetul arătător și cel mijlociu, lăsa să cadă pe globul ocular, una, două, trei picături. Zăbovea câteva secunde nemișcat, cu pipeta suspendată în aer, apoi repeta operațiunea la ochiul celălalt, închidea sticluța, o așeza în trăistuță, o așeza pe noptieră pipăind locul; își masa ochii, simțea lichidul amărui ajuns până la rădăcina nasului, trăgea pe nări, probabil că și înghițea fără să vrea puțină substanță, avea un aer mulțumit chiar dacă pe eticheta sticluței era imprimat un cap de mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
zgomotoasă. Am adus inculpații, anunță el, uite, sunt ca doi porumbei pe-o baligă, vorba aia românească, prinde orbul scoate-i ochii. Părea a fi foarte mândru de isprava fiului. Mică, trasă la față, cu buzele foarte roșii, Elena se așeză pe scăunelul de lângă perete, îi privea pe toți, pe rând, curioasă, speriată, părea că nu este în apele ei. Nu vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vorbi aproape deloc, își pleca foarte des pleoapele, se închidea în tăcerea ei vinovată. Era îmbrăcată cu o fustă plisată din tergal, avea cizme noi, maronii, la gât îi atârna un lănțișor de aur cu cruciuliță. La masă, așa cum erau așezate una în fața alteia, Carmina își privi concentrată sora, o privi până în fundul ochilor de parcă se aștepta să găsească acolo dezlegarea. Ea se lăsa examinată fără nici un moment de împotrivire. Era atâta neprihănire și sinceritate acolo încât te dezarma. Carmina lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o noapte deschise alarmată veioza și privi către noptieră, crema de noapte Maria contra pistruilor rămăsese acolo, la locul ei. Închise lumina și adormi liniștită. Atunci când ștergea praful, ridica flaconul cu grijă ca pe un bibelou de porțelan și-l așeza apoi în același loc.Elena își ura grozav pistruii, avea impresia că ei reprezintă o piedică, se apropia mult, mult de oglindă, respirația aburea suprafața lucioasă, se cerceta în amănunt și, nemulțumită, scotea limba la figura pistruiată ce-i răspundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de preșul din hol, dificultățile de vedere erau tot mai evidente, fir-ar să fie, zicea distrat, bâjbâind după clanța ușii, traversa odaia, se lungea de-a lungul patului, pipăia cu mâna după trăistuța cu medicamente, scotea sticluța, pipeta, le așeza pe piept, pe urmă își apuca pleoapele între două degete, le depărta, irisul tulbure, albul globului ocular traversat de vinișoare roșietice, cădea prima picătură și în timpul acesta imaginația îl căra în sus, tot mai sus era aer, oxigen mult, simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
senzația era depărtată, depărtată, venea parcă de la o altă ființă, străină lui, aflată undeva jos, lipită de pământ, își masa pleoapele, îl gâdilau, îl gâdilau până la excitație, înșuruba capacul sticluței pe eticheta căreia era desenat un cap de mort, o așeza în trăistuță, în cealaltă despărțitura introducea pipeta. Înainte de a ațipi, în locul treptelor, a piscului, a oxigenului apăreau diplome albastre, roze, albe, distincții de orice fel, măriri. Tot el, tatăl era acela care a doua zi sau numai câteva ore mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
vișin, fructele erau date în pârg, din când în când Elena își ridica părul roșcat cu brațul și-și ștergea gâtul de transpirație cu o batistă albă, brodată. Avea unghiile colorate cu roșu. La plecare, în poartă, Elena i se așeză în cale și întrebă gâtuit: Tu ești sigură măcar cât de cât pe tine, știi tu, cu examenele astea pe care le ai de dat? Și, la negarea mută a Carminei, o privi cu atâta nesfârșită compasiune, încât se emoționară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
avea timp nici să gândească. Acum își împleteau în voie speranțele, visurile lor simple și frumoase. Carmina nu avea loc printre ele. O simțeau străină, ieșită din sfera lor îngustă, rotundă și o respingeau. Carmina se întorcea acasă și se așeza pe scaun, în fața mesei, cu pumnii strânși, cu sufletul contorsionat. Simțea cum oboseala îi cerne în creier somnul. La masa de seară se lăsa o tăcere de moarte. Își auzeau unul altuia sorbiturile. Tatăl rămânea cu privirea în gol, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca în ceață, o noapte fără nici un sfârșit, cu gesturi greoaie, molatice, cu neputință. Doar ceasul când zbârnâie pe noptieră anunță că începe o nouă zi. Nu te mai duce, îi spuse hotărât mama într-o dimineață la micul dejun. Așezat la locul lui în celălalt capăt al mesei tatăl mesteca zahărul în cana cu ceai. Privea atent lichidul ce se învârtea între pereții de porțelan. Era pentru prima oară când mama spunea ceva, așa, cu glas tare, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i apară o stație de autobuz și o mașină cu motorul în stare de funcțiune, gata s-o pornească spre Herăstrău, cu siguranță că n-ar fi ezitat nici o clipă, s-ar fi urcat pe scara autobuzului, s-ar fi așezat pe scaunul acoperit cu vinilin și s-ar fi lăsat dus către acei ani pe care n-avea să-i mai regăsească nicicând. Era o zi de toamnă însorită. Umbra frunzelor rărite le păta genunchii. Știi, spuse dintr-odată, Alexe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nimeni, mulțumea frumos dacă cineva îi oferea o fructă, o prăjitură, mâna îi tremura, arăta ca un schelet viu. În ziua în care s-a externat, Marcu i-a lăsat bătrânului niște bani. Omul i-a primit ezitând, i-a așezat în buzunarul de la piept al pijamalei, de câteva ori și-a pipăit grijuliu buzunarul, se temea să nu-i dispară. Când a părăsit salonul, inginerul se simțea incomod, îl încerca un sentiment de neputință. Și-o imagină pe Nina, înconjurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sticla de șampon căzută pe grătarul de lemn. De obicei, după o vizită infructuoasă la familia Alexe, evita să-i mai vadă un timp, ședea cuminte acasă în mijlocul familiei și când simțea nevoie s-o facă, își refuza pornirea, se așeza amărât pe scaun, în fața biroului, sub dușul luminos al veiozei și încerca să-și stimuleze gândirea, se concentra, i se dilatau ochii, uneori credea că o idee interesantă îi dă târcoale, ședea la pândă, gata s-o apuce, își mijea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
goale bâjbâind în vid. I se pleoșteau umerii, respira sacadat ca după un urcuș greu, fetele cu greu reușeau să-l facă să râdă la masă. Pe urmă observa, ca trezit din somn, noul aranjament floral din vasul de sticlă așezat pe măsuța dintre fotolii, o îmbinare de culori de un bun gust desăvârșit, rămânea mereu extaziat, uneori se întreba cum poate o femeie, așa lipsită de grație să facă niște lucruri atât de frumoase? Femeia iubea foarte mult plantele, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fapt tânărul angajat nu mai era chiar așa de tânăr, avea 34 de ani și acest amănunt îl descumpăni. Când reveni în secție era pauza de masă. Îl căută din priviri pe Urâciosul, îl descoperi retras într-un colț, se așeză lângă el. Ascultă, îi zise, tu ce vrei de fapt de la viață? Urâciosul devora foarte preocupat o conservă de legume, o ataca meticulos de pe margini, arăta foarte ordonat și curat, cu spatele drept, cu figura placidă. Eu nu vreau nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
strigat la masă și inginerul se sculă în picioare după ce, reflex, degetul său apăsă pe butonul veiozei. Și, dintr-odată, toată acea larmă de întrebări de sub cupola de lumină încetă, traversă odaia spațioasă, cu multe plante, pătrunse în bucătărie, se așeză pe scaunul din capătul mesei, în fața farfuriei de ciorbă. Atunci observă că fetița cea mică are o ușoară deviere a irisului la ochiul drept. O privi pe nevastă-sa, mesteca liniștită. Draga de ea, își zise, iar o să bată culoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
exprimau cumplita încordare ce sălășluia în ea. Parcă trecuseră luni, veacuri de când zăcea acolo, sub povara privirii lui, incapabilă să mai lupte, incapabilă să fugă. Îi era imposibil s-o mai ia din nou de la capăt. În mintea ei se așezase pâcla, nu se concentra, nimic clar, nimic precis, nu avea de ce să se agațe. Se știa dezarmată, nu avea forță, nu avea dovezi, cum să poți lupta așa, cu mâinile goale? La ea nu era decât înverșunare, înverșunare oarbă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Parcă nu mai sunt eu își zise cum să mă pot apropia de mine când sunt o străină? Intră într-un expres. Privi către farfuriile pătrate, cu mâncarea aburind, își alese o varză cu costiță, chifle și o savarină, se așeză la una dintre mesele de lângă fereastră și începu să mănânce, mulțumită că-și potolea foamea. Cât de simplu pare a fi totul, de fapt, exclamă și urmări șirul de mașini ce treceau una după alta într-un du-te-vino necontenit. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
plină de interes în interiorul încăperii, uneori își trecea limba peste buze, dinții îi erau plini de ruj. Dintr-odată se desprinse de lângă stâlpul rotund și porni către una dintre mese, tocmai eliberată, se opri, cercetă cu privire expertă farfuriile și, așezându-și poșeta pe suportul care era dedesubt începu să mănânce cu multă delicatețe, cu degetul mic ridicat în sus. Fetele de la bucătărie priveau cu îngăduință scena și când, la plecare, Carmina se opri în dreptul bătrânei și îi oferi savarina, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pisică se împleticea printre poalele rochiei lungi, de casă, ale gazdei. Hai, du-te, du-te de aici, micuțo, îi spuse cu voce joasă, tabagică. Se vedea că adesea obișnuia să-i vorbească pisicii. Animalul alergă înaintea ei și se așeză strategic pe pragul ușii spre care se îndreptau, privindu-și stăpâna cu ochii verzi, fosforescenți, strălucind oblic de istețime și alintare. Nu poate omul scăpa de tine, îi mai zise și deschise ușa intrând laolaltă cu pisica. Pe Carmina o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de tine, îi mai zise și deschise ușa intrând laolaltă cu pisica. Pe Carmina o izbi aerul stătut din încăpere. O clipă îți simți încheieturile moi, credea că-i gata să leșine. Porni spre locul unde tocmai fusese invitată, se așeză picior peste picior pe scaun, cercetă în pripă biblioteca veche, prăfuită, plină de cărți ce păreau că zac acolo în nemișcare de ani și ani și tocmai acea stare statică, suprasaturată, crea o senzație de tensiune, de amenințare, poate tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
net al Carminei, ea tăcuse, știa că n-avea rost să insiste, era prea mândră să o facă dar timp de o săptămână tânjise de parcă cineva drag din casă dispăruse și îi simțea acut absența. Sidonia Trofin reveni în cameră, așeză în fața Carminei ceșcuța de cafea. Broderia de pe masă, în ton cu mobila era atât de plată și de neclintită, așa plină de praf cum se afla încât aveai impresia că intrase, se înglobase în țesătura lemnului. Servește, drăguță, o îmbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
din interior. Se auzea cum toarce la picioarele ei, încolăcită, pisica. Poate e fericită, rosti Carmina și glasul îi sună strident în încăperea prăfuită. Ceva ca o năvală, un vârtej întunecă imaginea. Sidonia își întoarse încet capul de la fereastră, își așeză palmele pe genunchii ușor depărtați, așa cum stătea aplecată prin decolteul rochiei largi i se vedeau sânii mici, atârnând. Numai de-ar fi, Dumnezeule, rosti într-un târziu, abia mișcând buzele. Când am fost acolo la ea am avut impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
decât o poză. EA traversând miriștea cu pălăria albă pe cap, pe urmă EA în bucătăria largă, umbroasă, plină de coșuri de fructe ornate ca pentru expoziție, EA, cu mâna abandonată pe masa lungă, ca pentru douăzeci de oameni, EA așezată pe bancheta ovală îmbrăcată în pluș. Poze, poze, poze. Ridică brațele în sus, cu degetele depărtate, pe urmă lăsă mâinile moi în poală. Așa cum rămase un timp ea avea un aer bătrân și nefericit. Și totuși nu văd motivul real
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu ochii serafici, așa de sensibil, îndatoritor. Tu chiar dormi, măi omuleț? întrebase cu voce tare și el trezit din primul somn o privise mirat printre gene și bolborosise: Dorm, ce-ai vrea să fac la ora asta? Ea își așeză mâinile sub cap, zâmbi copleșită de o senzație de amețeală, nu, nu era drept să treacă anii și ea să continue să se simtă fecioară, să n-aibă impresia că știe ce înseamnă să fii femeie decât vag, îndepărtat de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]