8,468 matches
-
spate ca și cum într-o zi ar fi trăit zece ani. Peste vreo două ceasuri, tocmai pe când Apostol era mai ocupat, năvăli în cancelarie căpitanul Klapka strigînd: ― Bologa! Fericitule!... Ai sosit din concediu?... De mult?... A, fericitule!... Dar barem ești sănătos acuma? Îmbrățișă zgomotos pe Apostol, copleșindu-l cu întrebări. Era puțin slăbit la față, numai bărbuța de milițian părea mai blondă, mai rară și mai neîngrijită. După câteva minute, Bologa îl pofti dincolo, să vorbească mai în tihnă. Acolo găsiră pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zice c-a turbat generalul. Am văzut trecând spre Făget... Sunt trei spânzurați, la marginea șoselei, într-o pădurice... Mi-am adus aminte de pădurea spânzuraților... Până și calul meu s-a speriat și a pornit într-un galop nebun... Acuma, la întoarcere, nici n-am mai venit pe șosea, ci am luat-o pe linia drumului-de-fier, ca să nu mai văd grozăvia ceea... Și Curtea Marțială de-abia și-a început activitatea! Tocmai când să plec încoace, am auzit c-ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
puțin, am aflat că vor să retragă pe toți soldații români din front și să-i trimită aiurea... Nu știu dacă și pe ofițeri... Dacă ar fi adevărat, ai putea răsufla și tu liniștit!... De aceea trebuie să te astâmperi acuma, Bologa, adăugă deodată cu căldură. Să fii mulțumit că ești aici și să aștepți norocul!... Ți-am mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va orândui Dumnezeu, așa voi face, căci toate speranțele mele în Dumnezeu s-au adunat... numai Dumnezeu... Klapka se ridică vesel, cu o explozie de bucurie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă călăuzește... Cum va orândui Dumnezeu, așa voi face, căci toate speranțele mele în Dumnezeu s-au adunat... numai Dumnezeu... Klapka se ridică vesel, cu o explozie de bucurie, și-l îmbrățișă strigînd: ― Ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ordonanță de vreme ce ea e lângă el, gata să-l urmeze oriunde, chiar pe front. Groparul veni după-amiază, zdrobit, și în loc să mai povestească ce-a văzut, mormăi plîngînd: ― Acum sunt șapte... șapte... șapte... 8 Apostol Bologa își zicea și simțea că acuma cea mai mare nenorocire pentru el ar fi despărțirea de Ilona. I se părea că viața lui începe undeva, departe, dar de-abia de la Ilona se luminează, ca o odăiță plină de soare și de bucurie. O fericire simplă, tumultuoasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i vine deloc în minte unde anume. Își aruncă ochii în foaia de serviciu, iscălită de un aghiotant. Era invitat să se înfățișeze imediat la comandamentul diviziei spre a primi ordine. ― Bine, zise Bologa liniștit. Voi veni mâine dimineață, căci acuma tot e târziu și până să ajung eu acolo, excelența... ― Aveți mașina la dispoziție, domnule locotenent, îl întrerupse plutonierul, stăruitor. Chiar am ordin să vă... ― A, da... așa-i... Atunci, bine... Atunci așteaptă puțin, făcu Apostol, plictisit numai pentru că trebuia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
te cheamă? șopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fost plină de vrăjmași la pândă. ― Ei, cine știe ce fleacuri, mormăi Apostol cu glas indiferent, gătindu-se de drum. Apoi, după ce își puse casca, merse lângă ea, tulburat și el acuma, simțind în suflet o prevestire grea. Vru să-și ascundă însă neliniștea și bolborosi: ― Ilona... la revedere!... N-ai nici o grijă... Spune-i și tatălui tău... Adică... da... el e chiar în Făget, da... Am să-i spun eu... Fii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și panglica sură, șerpuită, ce venea și se pierdea sub roțile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl cheamă generalul? Poate că reclamația lui Pălăgieșu... dar tocmai acuma?... Și Ilona, cum a rămas în poartă... parcă și-ar fi luat rămas bun pentru totdeauna... De ce și-a luat rămas bun? Șoseaua pătrundea într-o pădure de brazi. Înainte de a ieși din pădure, Apostol auzi un glas care-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârșit... Și în fiece copac al pădurii nemărginite, de-a lungul șoselei nesfârșite, i se părea că atârnă alți oameni, mereu alții, toți cu ochii după el, cerîndu-i socoteală... Automobilul gonea acuma alături de linia ferată pe șoseaua dreaptă și netedă ca o riglă. Braniștea nici nu se mai vedea. Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget și, ceva mai aproape, roșea coperișul gării, care era chiar în marginea satului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
retragem, firește... noaptea nu umblă corbii. Întâi fusese ordonat să atârne numai trei zile, dar pe urmă excelența, având în vedere înmulțirea cazurilor criminale, a hotărât să rămâie acolo spânzurații, până la noi ordine... Bologa nu zărise santinelele și de-abia acuma băgase de seamă că plutonierul e știrb. Glasul i se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur, în fața lui Apostol începu iară să răsară pădurea spânzuraților... Dar acuma părea că toți sunt la fel și în privirea tuturor strălucește aceeași însuflețire stranie, ademenitoare, ca și focul din ochii oamenilor care pornesc la asalt. Apostol se cutremură. "Același om, spânzurat de nenumărate ori, ca o protestare nesfîrșită..." Și deodată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
copii a fost nevoită să se mute la o rudă, în sat, fiindcă în casă s-au instalat birourile comandamentului. Mai înainte ograda a fost despărțită cu un gard de uluci, pe care militarii l-au pus pe foc, încît acuma fântâna cu cumpănă stătea stingheră ca o amenințare... În fund se vedea un rând de acareturi noi. Mai încolo era grădina cu pruni înfloriți, mergând până sub coasta de molifți. În fața șoproanelor, mai mulți soldați spălau două automobile, alături de un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spioni, parcă am fi în țară inamică... Eu, firește, am conștiința împăcată! Eu de mult mi-am făcut datoria și am raportat excelenței că aici nu miroase a patriotism. Excelența nu m-a ascultat. Avea încredere. Zicea că suntem acasă... Acuma poftim, acasă!... Chiar aseară mi-au adus jandarmii doisprezece bandiți, adunați de prin păduri, din spatele frontului... Doisprezece! Ce zici?... Frumos număr!... Tocmai spuneam primarului cât sunt de revoltat... Un furnicar de trădători... Apostol Bologa îl întrerupse cu imputare și plictiseală
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
își astupa urechile. Veșnic i se părea că e prea aproape de front reședința cartierului și își dibuia beciuri speciale unde să se ascundă de aeroplanele vrăjmașe. Se credea totuși erou și avea un dispreț aproape curajos față de barbarii din tranșee. Acuma, văzând la spatele lui Bologa pe plutonierul cu fața cenușie și deoarece Bologa examina casele și acareturile indiferent, parcă nici n-ar fi vrut să-l mai asculte, pretorul strigă cu mândrie și resemnare: ― Haidem, plutonier, la muncă!... Noi nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă primarul blând. Am făcut-o, acu-s vreo șapte ani, în glumă, fiindcă mă tot ruga nepoata-mea, care nu-i aici acuma și a crescut fată mare, să aibă și ea o casă de păpuși. Ei, azi așa, mâine așa, fetița nu mă slăbea... Într-o zi, hai, zic, să-ți fac casă de păpuși, că pe-aici lemne avem destule, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
casă de păpuși, că pe-aici lemne avem destule, și de pomană. Și uite-așa, am ridicat-o cu mâna mea... Avea înlăuntru pătucean și măsuță și scăunel... toate ca pentru păpuși... Dar și omul mare se putea adăposti binișor. Acuma e goală. Dumnealor o păstrează, cum s-ar zice, ca temniță pentru ofițeri, și de aceea stă mereu pustie. Numai vreo săptămână a stat, astă-toamnă, când erau aici bosniacii, un stegar tânăr de tot, cine știe pentru ce vină. De
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mult, adăugă puțin mai mândru. Ea îi gătește, ea îl îngrijește. Atunci groparul, morocănos, ca și cum l-ar fi oprit cineva să vorbească, reteză scurt avântul primarului zicînd: ― Ia mai stai, cumnate, oleacă... Vorba e, cum rămâne Ilona singură? ― Asta-i acuma, făcu cellalt, puțin supărat că l-a întrerupt. Las-o sănătoasă, că n-are s-o mănânce nimeni... Întâi să vedem ce s-alege cu dumnealui... Pe urmă, dacă o fi nevoie, o aducem și pe ea aici și isprăvim! Ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prea bine unde trebuie să ajungă. Drumul urca mereu... Pe urmă pârâul rămase în dreapta. Câteva stele albe tremurau, ca o cununiță de speranță, pe un colț de cer, în vârful unui munte pleșuv. " Ce-ar face Klapka să mă vază acuma?" își zise Apostol cu mare bucurie când sosi pe coama unde se aflau bateriile. Pe aici nu mai era ceață și totuși întunericul părea mai des. Bologa încercă să găsească adăpostul lui Klapka, dar renunță, fără măcar să se oprească. În
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
îi apăru iarăși harta cu pozițiile. Tranșeele infanteriștilor sunt pe două creste, dar ale românilor sunt mai coborâte... " Atunci poate că am trecut... am ieșit din liniile noastre! se gândi, uitând oboseala, umplîndu-se de o bucurie lină. Slavă Domnului... De acuma primejdia cea mare s-a sfârșit... Doamne, nu mă lăsa!" Se închină, pătruns de un fior de mulțumire și recunoștință, iar buzele murmurau frânturi de rugăciuni fără cuvinte. Plecă înainte pe cărare, cu inima ostenită de bucurie. Peste câțiva pași
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și să se răcorească. La poalele râpei găsi altă cărare. Ușurat și odihnit porni în vale și coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli o stâncă și se îngustă ca un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat atât de mult. Părul îi era ud și de sub casca înfierbîntată i se scurgeau pe tâmple șiroaie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
noian de gânduri dezmorțite de ecourile împușcăturilor. Își dădu seama că a fost prins pe când voia să treacă dincolo și se spăimântă. În aceeași vreme își imputa că a plecat fără măcar să chibzuiască ce face și chiar fără armă, încît acuma... Se simți deodată atât de ostenit, că gândurile toate i se ostoiră într-o nesfârșit de chinuitoare dorință de odihnă. Îi ardea cerul gurii de sete și iar asuda cumplit. Îi stătea pe limbă să întrebe dacă mai este mult
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doi soldați pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de lumină gălbejită. Ici-colo, ca niște bivoli culcați, înnegreau colibe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
prizonier, Varga? ― Bologa Apostol, șopti Varga. ― Locotenent Bologa Apostol!... Bo-lo-ga... din artilerie... Nu știu... Da, da, firește... Acum ce să facem cu el, cu prizonierul, firește... Ce întrebare!... Bine, sigur că trebuie să vi-l trimitem, dar vreau să știu acuma, ce facem acuma?... Ce? Să-l expediem chiar acuma?... Noaptea?... A, da... așa, da... Bine, bine, am înțeles... Vasăzică, Varga să facă un raport despre împrejurările în care l-a prins și o schiță a locului... așa-i?... Firește, adresat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol, șopti Varga. ― Locotenent Bologa Apostol!... Bo-lo-ga... din artilerie... Nu știu... Da, da, firește... Acum ce să facem cu el, cu prizonierul, firește... Ce întrebare!... Bine, sigur că trebuie să vi-l trimitem, dar vreau să știu acuma, ce facem acuma?... Ce? Să-l expediem chiar acuma?... Noaptea?... A, da... așa, da... Bine, bine, am înțeles... Vasăzică, Varga să facă un raport despre împrejurările în care l-a prins și o schiță a locului... așa-i?... Firește, adresat nouă, pe cale ierarhică
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]