8,321 matches
-
solipsism (de nuanță empiristă), observat de unii exegeți chiar și după publicarea celei de-a doua ediții a Criticii rațiunii pure (1787); și e drept că sensibilitatea, așa cum o înțelege Kant, poate fi luată ca sursă a unui "văl al aparenței", care separă subiectul cunoașterii de "lumea reală"; pe de altă parte, realitatea, după Kant, este chiar ceea ce se constituie în felul de a fi al fenomenului, mai bine-zis, ansamblul fenomenelor, structurat de înseși principiile intelectului, atâta vreme cât acestea au o aplicare
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reală"; pe de altă parte, realitatea, după Kant, este chiar ceea ce se constituie în felul de a fi al fenomenului, mai bine-zis, ansamblul fenomenelor, structurat de înseși principiile intelectului, atâta vreme cât acestea au o aplicare doar empirică: ceea ce înseamnă că vălul aparenței își pierde orice șansă de a semnifica ceva, nemaifiind vorba, în proiectul critic, de o autonomie totală a subiectului cunoașterii și obiectului cunoașterii. Din aceste motive, noumen-ul nu poate susține, cum s-ar părea, proiectul unei dislocări a dictaturii judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
clare în sistemul cunoașterii, dacă este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este gândit negativ, și trebuie respins, ca fiind un nimic, atunci când intelectul are pretenția că el poate fi dat (positum) printr-o intuiție intelectuală (imposibilă pentru facultatea omenească de cunoaștere, după Kant). Noumen-ul rămâne ipostaza aparenței la nivelul intelectului. O aparență care, luată într-un sens anume, funcționează după necesitatea exprimată de facultatea de cunoaștere omenească. Necondiționatul are o funcție necesară în construcția kantiană: el face posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă sinteza la nivelul Ideilor rațiunii (de care se ocupă dialectica transcendentală), sinteza conceptelor intelectului, pentru că Ideile nu ajung la experiență, ci doar la conceptele intelectului, pe care le unifică. Fiind astfel plasat, poate fi el socotit o ipostază a aparenței? Atâta vreme cât el apare ca o condiție de posibilitate a unor sinteze necesare ele însele pentru facultatea de cunoaștere, am avea motive să ne îndoim de o asemenea încadrare. Numai că el, necondiționatul, nu poate fi niciodată obiect de experiență, nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate fi niciodată obiect de experiență, nu poate fi constituit fenomenal (devenit în același timp obiect de intuit și obiect de gândit), adică nu poate deveni fenomen, ceea ce înseamnă că este doar de condiția opusului constituirii fenomenale, anume de condiția aparenței. Funcțiile sale (toate legate de funcția generică a sintezei conceptelor intelectului în Idei) sunt trei, adică atâtea câte Idei transcendentale sunt. Întâi, el reprezintă "sinteza categorică într-un subiect", apoi "sinteza ipotetică a membrilor unei serii", în sfârșit, "sinteza disjunctivă
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și rațiunii. Pe această posibilitate de a gândi (de a lua) necondiționatul în sine ca obiect al rațiunii (al unei Idei transcendentale) se întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic). Dacă sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru a ajunge deși niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta i-ar fi dat în felul în care este dat în intuiție un obiect pentru un concept intelectual, atunci Ideea în cauză este un "concept sofistic", funcționarea rațiunii este constitutivă, prin urmare dialectică, și în felul acesta este creată aparența. Necondiționatul se transformă în condiționat (un condiționat căruia îi lipsește, totuși, esențialul: legătura cu obiectul experienței), dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază a aparenței. Pe baza distincției dintre folosirea regulativă și cea constitutivă a Ideilor transcendentale
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rațiunii este constitutivă, prin urmare dialectică, și în felul acesta este creată aparența. Necondiționatul se transformă în condiționat (un condiționat căruia îi lipsește, totuși, esențialul: legătura cu obiectul experienței), dacă rațiunea funcționează constitutiv: tocmai de aceea el este ipostază a aparenței. Pe baza distincției dintre folosirea regulativă și cea constitutivă a Ideilor transcendentale, capătă sens și cele două perspective kantiene asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și cea constitutivă a Ideilor transcendentale, capătă sens și cele două perspective kantiene asupra dialecticii: 1) ca cercetare a limitelor cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii și facultății de cunoaștere în partea sa "superioară", reprezentată de rațiunea pură, pentru ca în felul acesta să fie recunoscută aparența și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și să fie îndreptată rațiunea către folosirea sa doar regulativă; 2) ca sofistică propriu-zisă, ca metodă de creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
creare a aparenței, ca utilizare a rațiunii pure (a Ideilor sale transcendentale) în regim constitutiv. Această din urmă formă a dialecticii, cale către aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic), ne deschide către ipostaza cea mai reprezentativă a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a aparenței: către nimic. Înainte însă de a ne referi la această deschidere, se cuvine să ne întrebăm dacă nu cumva am ieșit deja din topos-ul celor două modele ale judicativului constitutiv. Pe de o parte, câteva aspecte ale aparenței însemnând, aici, opusul fenomenului par a fi purtătoare de sensuri non-judicative. De exemplu, sensul negativ al noumen-ului (cel pozitiv nu reprezintă decât ceva fără sens, o configurație pur sofistică, așadar nesemnificativă, în proiectul critic al lui Kant), care nu este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fără un obiect potrivit), atunci conceptul acesta este unul sofistic, iar manipularea lui rațională (rațiocinantă, de fapt) creează alte sofisme, adică o cunoaștere aparentă. Pe de o parte, în fiecare din aceste instanțe ale teoriei lui Kant despre fenomen și aparență își anunță prezența și anumite sensuri non-judicative, semnalate mai sus. Pe de altă parte, materialul, substanța, "obiectul" prelucrat pe întreaga schemă a "criticii rațiunii pure", substratul reflecțiilor filosofului, în orizontul analiticii (transcendentale) și al dialecticii (transcendentale), este reprezentat de judecată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este reprezentat de judecată, socotită și de Kant drept purtătoare de adevăr (de fapt, singura formă logică purtătoare de adevăr: asemenea perspectivei logicii clasice de tip aristotelic, sau logicii generale, cum spune Kant însuși): "adevărul precum și eroarea, prin urmare și aparența, ca inducere în eroare, nu se găsesc decât în judecată, adică numai în raportul obiectului cu intelectul nostru."128 Mai mult, până și raționamentul, forma logică aflată în "administrarea" rațiunii (intelectul are "grijă" de principii), prezentat și de logica-organon drept
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensurilor judicativ-constitutive pe care le poartă, putem evalua șansele dislocării dictaturii judicativului și, în urmare, ale posibilității de a modela gândirea și rostirea filosofică într-un orizont al logos-ului întreg, neredus la aspectul său formal. A treia ipostază a aparenței, nimicul, deși interpretat de Kant modelat, chiar în sensul în care prelucrează și celelalte două ipostaze, noumen-ul și necondiționatul, pare a scăpa, totuși, de încadrarea strict judicativ-constitutivă. Locul în care Kant pune în discuție nimicul se află la sfârșitul "Analiticii
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constitutiv, pe de alta. Pentru contextul de față, important este să rămânem cu ideea despre posibilitatea de a formula sensuri clare judicativ-constitutive ale analiticii și dialecticii transcendentale, sensuri prin care aceste două forme de discurs nu-și părăsesc, decât în aparență, locurile proprii din orizontul generos al dictaturii judicativului. Dar e la fel de important să păstrăm ideea că și potrivit proiectului filosofic kantian, ieșirea de sub această dictatură a judicativului este posibilă din perspectiva nimicului. Pe baza prezenței semnificației acestei ultime idei la
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acestora date în intuițiile sensibile, să nu aplicăm Ideile transcendentale (conceptele pure ale rațiunii) nici la lucrurile însele, nici la reprezentările acestora în intuițiile sensibile, ci numai la conceptele intelectului etc. Ce se întâmplă dacă încălcăm aceste reguli-interdicții? Se constituie aparența (transcendentală), deoarece conceptele devin amfibolice, Ideile constituie paralogisme, antinomii etc.; înfrânarea cognitivă presupune, după cum se vede, comparația: între ceea ce corespunde regulilor (principiilor etc.) și ceea ce se abate și trebuie respins; nerespingerea așa-ziselor cunoștințe despre lucrurile în sine constituie, totuși
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
am putea spune, numai că el nu-și poate depăși domeniul de aplicație empirică, în actul de constituire fenomenală, datorită funcțiilor pe care le au categoriile, adică formele sale pure. El o poate face, însă cu riscul de a crea aparență. Totuși, susține filosoful, noumenul are un rost: delimitează spațiul de aplicabilitate al sensibilității; el trebuie, cumva, gândit, dar ca un "concept problematic", care poate fi supus unei analize, care nu este contradictoriu în sine, dar care, pe de altă parte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este cea propriu-zis transcendentală, cealaltă, transcendentă. În fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în urmare, nu este un adaos al facultății de cunoaștere, care fie strică treaba intelectului, producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fond, este vorba despre două aspecte ale sensului raportului necondiționatului cu condiționatul, necesare, iar nu aleatorii. Rațiunea, în urmare, nu este un adaos al facultății de cunoaștere, care fie strică treaba intelectului, producând aparență (cum știm, intelectul însuși poate produce aparență), fie se menține la o anumită distanță de acesta, supervizând toate actele sale constitutive. Rațiunea este o funcție necesară și "naturală" a facultății omenești de cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci doar stabilește, prin Ideile sale transcendentale, unitatea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
căpăta, prin însăși îndrumarea naturală a rațiunii? Se-nțelege, direcția constitutivă, care constă, după Kant, în raportarea directă a Ideii la obiecte ale experienței, ca și cum Ideea le-ar constitui categorial așa cum se întâmplă în cazul categoriilor intelectului. De aici rezultă aparența dialectică. Constitutiv, Ideea transcendentală nu poate opera. Pentru aceasta ar trebui ca unitatea posibilității experienței să aibă în propria structură ceva de natura Ideii; dar ea nu poate avea decât categorii aplicate obiectelor experienței. Regulativ, însă, Ideea transcendentală intervine chiar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale unui fenomen sau ale obiectelor în genere. De aici am putea accepta că dialectica scapă reglementărilor judicativului constitutiv. Însă așa stau lucrurile numai pentru funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale, nu și pentru funcționarea lor constitutivă prin care este creată aparența dialectică. Ceea ce înseamnă că dialectica nu scapă reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendentale, nu și pentru funcționarea lor constitutivă prin care este creată aparența dialectică. Ceea ce înseamnă că dialectica nu scapă reglementărilor amintite. Funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale nu este dialectică. Regulativul, în înțelesul kantian, nu este dialecticul, pentru că el nu produce aparență. E drept, el nu produce nimic, adică nu constituie fenomenal nimic. Atâta vreme cât Ideile transcendentale se mențin în registru regulativ, ele au o semnificație prin raportare la fenomen, în genere, la constituirea fenomenală ca act. Mai mult, regulativul stabilește un sens
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]