6,859 matches
-
parte a mărturiilor patristice referitoare la rolul Ecclesiei în iconomia divină. Tocmai prin părăsirea pozițiilor și prin încetarea opozițiilor, elita intelectuală interbelică considera pe bună dreptate că se depunea mărturie despre nedreptatea pe care Biserica o făcea fraților de alte confesiuni. De aceea, frățietatea cu cei care credeau și mărturiseau că Sfântul Duh n-a lucrat în Biserica lui Hristos, adormind undeva pe catargul corăbiei Sfinților Apostoli, presupunea, înainte de toate, promovarea unei profesiuni de credință extrem de grave: a crede în nimic
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
considera documentul lui Petru Movilă un moment fundamental de la care trebuie plecat în conceperea credinței pentru a încheia etapa ortodoxă a "literaturizării ieftine" sau a "neoromantismului". În plus, pentru Radu Dragnea, Petru Movilă "a codificat dreapta credință amenințată și din partea confesiunilor apusene și de ignoranța rusească din vremea lui de bâjbâială pe întuneric". Replica la această poziție nu a întârziat, elita intelectuală interbelică intervenind pentru a clarifica această chestiune, aparent esențială, pentru dezbaterea publică. Pentru George Racoveanu, a porni de la Mărturisirea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
actualitate un "subiect medieval", referitor la raportul dintre Biserică și Stat autorul fiind un specialist recunoscut în această problematică, autor deja al unei cărți în materie "Biserica în Stat. O invitație la dezbatere (Editura Scripta, 1999) punând accentul asupra rolului confesiunilor religioase în proiectul european, îndeosebi asupra specificului Sud-estului european. Autorul militează pentru reflecția asupra gândirii sociale a Bisericii, în contextul unui postmodernism secularizat și a unui raționalism endemic. Acest volum se constituie într-o prolegomena la o elaborare serioasă și
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
tânăr i se vor toți în cap. Planul părintelui Patriarh e european. Și, din nefericire, treburi europene nu se pot realiza încă în Ortodoxia noastră". 1 Vezi, în acest sens, Alexandru Zub, Ortodoxia română în disputele din perioada interbelică, în Confesiune, societate, națiune, din "Xenopoliana". Buletinul Fundației Academice "A. D. Xenopol" din Iași, VII, 1999, 3-4, pp. 15-18. 2 Mircea Eliade, Și un Cuvânt al editorului, în Nae Ionescu, Roza Vânturilor, culegere îngrijită de Mircea Eliade, București, Cultura Națională, 1937, p. 440
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
sau goliciuni? <ref id=”1”>Ioan C. Filitti, „Școala junimistă“, în Conservatorii și junimiștii..., ed. cit., p. 6. </ref> Puține texte sunt mai potrivite pentru a figura ca epilog al acestei încercări de reexaminare a imaginarului ideologic junimist decât melancolica confesiune a lui Ioan. C. Filitti. El însuși junimist, parte a ultimei generații care lucrează, în 1913, alături de Titu Maiorescu, în circumstanțele Păcii de la București, el însuși gânditor politic care duce mai departe, cu fidelitate și obstinație, campaniile Junimii după 1920
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
gen inaugurat de D. Bolintineanu, V. Alecsandri, A. Mureșanu și, chiar dacă fantezia îi era destul de sărăcăcioasă, versurile, nu o dată fluide, ușor de memorat, i-au fost prețuite în Transilvania, ca și cele ale lui I. Al. Lapedatu. A tradus din Confesiunile Sf. Augustin, din Lessing (Nathan cel înțelept ș.a.), numeroase alte tălmăciri fragmentare circulând prin intermediul cărților lui de citire. SCRIERI: Sunete și resunete, Sibiu, 1862; Cuvântări funebrale și memoriale, Sibiu, 1889; Semințe din agrul lui Christos, I-III, Sibiu, 1898-1899; Frunze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285797_a_287126]
-
a urmat ca scriitor papa Leon I (440-461). Scriind către Rusticus (+462), episcop de Narbona, în Gallia, care definea viața militară ca fiind ceva îngăduit creștinului, o numea innocens militia. Folosindu-se de prilejul cauzat de dezordinile morale și de confesiunile sacrilege ale soldaților episcopul dictează, în Omilia 114, câteva reguli de viață religioasă tuturor creștinilor, vizându-i mai ales pe cei care ocupau funcții în administrația publică, și de practică pastorală pentru clericii săi, care, fără prea multe scrupule, căutau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
iar când voi avea 110 ani tot ce voi face, chiar și un punct sau o linie, va fi viu. Îi rog pe cei care vor trăi atât de mult ca mine să vadă dacă mă voi ține de cuvânt“. Confesiunea sa este pilduitoare pentru răbdarea care trebuie să dubleze munca tenace și inspirată pentru a atinge absolutul. Este și acesta un motiv de meditație și de învățătură pentru noi care trăim „la porțile Orientului“, pândiți mereu de superficialitate și automulțumire
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
Cel mai strălucit merit e să poți să faci rău și să nu vrei.” (Publilius Syrus) Cel mai bun prieten al tău ești tu Însuți. (Dintre toți prietenii posibili de dialog, cel care este cel mai dispus să ne primească confesiunile, să le tolereze și, mai ales, să nu ne trădeze În așteptări este Eul propriu.) „Prefer mărturia conștiinței mele tuturor cuvântărilor ce se pot ține despre mine.” (Cicero) Mai bine să plângă ei acum, decât să plâng eu mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dorească să se schimbe). Μ O conștiință care nu știe să se Întoarcă, din când În când, la vârsta inocentă a copilăriei se Încarcă tot mai mult de neliniște și durere. Μ Unii nu pot realiza prietenia din teama față de confesiunile și secretele pe care ea le presupune adeseori. Pentru a Înțelege și consola e nevoie, Într-adevăr, de curajul de a păstra, la un moment dat, taina unor cuvinte de foc. Μ Excesul, indiferent de natura lui, denaturează: de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
și modernitate (acum ea însăși istoricizată), neomodernismul încearcă și o recuperare a marelui scris interbelic, fără sincronizare și fără pierderea propriilor deziderate estetice. Neomodernismul liricizează poezia, aducând esențiale transformări precum: expansiunea imaginației, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
o recuperare a substanței ei estetice printr-o "mișcare de evoluție regresivă"20. S-ar putea spune că rolul neomodernismului este unul recuperator. Neomodernismul liricizează poezia, aducând esențiale transformări precum: expansiunea imaginației, luciditatea și fantezia, sensibilitatea și ironia, exotismul și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana, devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar nu la nivel formal, ci la nivelul trăirii poetice. E ceea ce am numi un manierism al confesiunii, în care etica devine un imperativ al artei"119. Iubirea nu dispare în totalitate, odată cu înaintarea în vârstă, așa cum sesizează critica, următoarele volume îmbinând strigătul specific unei pătrunderi în necunoscut cu sentimental pur, nedegradat de trecerea ireversibilă a timpului: "De
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-și o nouă realitate, nu prin crearea unei imagistici suprarealiste sau de avangardă, ci prin puterea limbajului și a jocului cu acesta, poetul șaizecist se autorefugiază în sine însuși, sinceritatea tulburătoare fiind ea însăși o formă de luptă contra durerii. Confesiunea lirică devine pentru aceștia nu doar o consecință a victoriei emoției asupra rațiunii, sau a lirismului asupra dogmatismului, ci o victorie a lor înseși, a limbajului poetic, a poeziei, asupra vieții și asupra morții. Subordonată acestei viziuni, poetica Anei Blandiana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
interioare, total diferită de cea exterioară, de data aceasta, în care fuga devine evadare, marcată de permanenta dorință de a se ascunde în ea însăși. Și cum poate mai bine să se ascundă, dacă nu prin cuvânt, prin poezie, prin confesiune, fenomen caracteristic, de altfel, întregii lirici moderne 39. Iată preeminența poeziei în fața vieții! De altfel, în al doilea volum, Ana Blandiana își va afirma și propriul crez poetic, printr-o definiție proprie atribuită poeziei: "Cred că singura definiție a poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tonurilor, care caracterizează lirismul Anei Blandiana devine, paradoxal, seducție stilistică. Farmecul acestei poezii ține, oricât ar părea de neașteptat, de un oarecare manierism, dar nu la nivel formal, ci la nivelul trăirii poetice. E ceea ce am numi un manierism al confesiunii, în care etica devine un imperativ al artei"98. Noul model, promovat de data aceasta, este acela al unei lumini focalizate convergent, care se reunește și se întretaie, într-o permanentă comuniune a cuplului erotic. Regăsirea se realizează absolut, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta grațioasă și solemnă a stilului, care dă poemelor o fluiditate hieratică, marcată printr-o fină intuiție a ritmului (Îți aduci aminte plaja? Așteaptă să vină octombrie, Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
încă din adolescență, orice scriitor trebuie, un timp, să se izoleze, să citească enorm, să-și cunoască colegii de generație, să-i citească și, finalmente, pagina scrisă e cea care decide"515. Epistolele acestea, încă necunoscute, se constituie în tulburătoare confesiuni asupra genezei operei literare, asupra inspirației și efortului chinuitor de a crea imagini și universuri insolite, mărturisirile Anei Blandiana surprinzând, "printr-o dezarmantă sinceritate, printr-o luciditate greu de acceptat la o așa de tânără scriitoare, care începuse să se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
întregește, într-un mod aparte, portretul unei autoare complexe. Anexele etalează ceea ce, de obicei, rămâne "cu un pas în urmă", dincolo de creația în sine, ceea ce suntem tentați să trecem într-un fișier secund: curiozitățile, textele savuroase, interviurile, paginile de jurnal, confesiunile. Acestea au puterea de-a ne introduce într-un mod particular de refacere a realității, unul dezinhibat, în care se varsă toate formele conștiinței, toate obsesiile, tot ce n-a fost spus sau a fost spus într-alt mod în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să se Întindă și să devoreze viața oamenilor.” (p. 200). Bruno este, evident, o victimă, un personaj cehovian transpus În Occidentul anilor 1960-90. și dacă ratații lui Cehov mor, se sinucid sau Înnebunesc, ei bine, Bruno se masturbează. Masturbarea, alături de confesiuni lubrice (unul și același lucru, la limită) sunt activitățile principale ale unui bărbat grăsuț, slab dotat sexual, dar care rezistă sinuciderii prin satisfacrea prin orice mijloace a libidoului. Cităm, fără să traducem, un fragment desprins parcă dintr-o fișă clinică
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mesajul. Mesajul, pentru a trece, trebuie să fie exprimat clar și concis, iar pentru a prinde cît mai bine trebuie trecut printr-o retorică al cărei pathos să cadreze cu sensibilitatea epocii. Aici, Houellebecq Împrumuta consistent din metoda autentificatoare a confesiunilor, În chip de demn urmaș al lui Rousseau. Romanul este scris la persoana I spre deosebire de Particulele elementare, dar la fel ca În Extinderea domeniului luptei și În Platforma. Avem Însa două persoane I, corespunzătoare celor două planuri cronologice de desfășurare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lingvisticii. Colonna, Gasparini și alții ca ei comit, atunci cînd abordează autoficțiunea, o eroare de perspectivă care dovedește ignorarea teoriei lui Foucault: ei disprețuiesc „moda autoficțiunii” și Încearcă să-i traseze istoria Întrucîtva lansonian, ca și cum ar fi totuna să publici confesiuni la sfîrșitul secolului al IV-lea, În secolul al XVIII-lea sau astăzi. Dacă astăzi există o modă a autoficțiunii, mi se pare că trebuie, pentru a Înțelege ce Înseamnă autoficțiunea, să ne Întrebăm asupra factorilor care au determinat aparița
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
este tocmai pericolul pe care scriitura lui Cosașu o evită cu toată puterea). Dar să luăm alte exemple. Fie, de pildă, următoarele fragmente citate, cu mențiunea că frazele sînt culese din diferite pagini ale celor două cărți citate : "Nu există confesiune la tine, niciodată, nu există nimic Împărtășit, niciodată, la tine nu există depoziție. Niciodată. Tu nu te mărturisești. Niciodată: tu doar pui În gardă. Asta-i tot. Scrisul e mai tare decît experiența. Despre ce vorbim? Eu Îți vorbesc despre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cît acesta - eul - este subiect al vorbirii/scrierii. Astfel i se atrage cititorului atenția asupra mizei priordiale a autoficțiunii: cea identitară. De ce era nevoie de o nouă literatură, zgomotoasă, țipătoare, cînd aveam o mulțime de forme de literatură personală, de la confesiune, trecînd prin eseu, la roman? Tocmai pentru a deveni "audibil măcar pentru sine", Într-o mulțime proliferantă de voci, la ora la care, vorba lui Sloterdijk, “individul este masă”. PS Numele celor două autoare din care am citat fragmente exemplare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ale trupurilor prin intermediul lexicului și a unor registre de limbaj; pentru că tematizează memoria ca păstrătoare În timp a identității subiectului În detrimentul trupului ca afirmare hic et nunc a trăirii. Astfel, dacă prima autoficțiune hard a literaturii franceze pot fi considerate Confesiunile lui Rousseau - confesiuni ale memoriei trupului și voinței Înainte de toate - prima mare autoficțiune soft este (fără să fie numai atît) În căutarea timpului pierdut - o narațiune de sine care nu reînvie senzații trăite de narator pentru a provoca voyeurismul cititorului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]