7,183 matches
-
Numai ele umblă În siguranță. Dante observase o mică variație În tonul glasului său, ca o notă concluzivă. Cu siguranță, se pregătea să Îl lovească. Cine știe dacă nu urma să expună și trupul lui, ca figură de proră pe corabia sa, se Întrebă În timp ce se gândea agitat la ce era de făcut. Simțea greutatea dăgii În buzunar. Poate că ar fi izbutit să ajungă la ea Înainte ca celălalt să se fi repezit la dânsul. Plonjă În față, În timp ce mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ocolirea vârtejurilor și a stâncilor. Asta Îți ofer: portulanul acelui nou pământ. Tăcu. Femeia aștepta și ea În tăcere, cu ochii măriți de teamă. — Un avantaj de o oră, zise Încă o dată Veniero. Apoi, Îți vei putea relua urmărirea. O corabie a ordinului ne așteaptă pe coastă. E lună plină, drumul până la țărm e deschis. La schimbarea mareei vom părăsi Toscana. Dante nu izbutea să Își dezlipească ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trebuiau să existe hărțile la care apelase Ptolemeu și că acele hârtii fuseseră luate de evreii fugari, atunci când orașul a fost distrus de arabi. Încetul cu Încetul, toate fragmentele acelor cunoștințe au fost strânse laolaltă. În anul Domnului 1294, o corabie a Ordinului a fost trimisă pentru a Încerca drumul trasat de geografii noștri. Ruta era calculată prin raportare la Venus. — Nestemata căzută de pe fruntea lui Lucifer, murmură Dante. Cu cele cinci puncte ale ei fixe pe cer. Pentagrama pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să iasă În larg sub impulsul pânzei umflate de vânt. Îmbarcațiunea era lipsită de pavoaz și de orice alt semn de recunoaștere. Aplecată primejdios Într-o rână, după cât putea vedea poetul, părea În dificultate. Dădu pinteni calului epuizat În direcția corabiei. Animalul răspunse cu un nechezat la izbirea vârfurilor Împlântate În burtă. În cele câteva clipe de care fu nevoie pentru a acoperi distanța care Îl separa de locul de Îmbarcare, se temu că nava va izbuti să iasă În larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păru să se Întețească, ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise povestirile marinarilor din Pisa. Vorbeau despre corăbii cu năluci care lucesc În largul mării. Și le luase Întotdeauna drept ceea ce erau, niște povești de bețivani, istorisite ca să Își omoare vremea În nopțile când se cam ducea lipsă de vin. Dar, În clipa aceea, avea sub ochi una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apă cu un sfârâit strașnic. În acea lucire crezu că recunoaște siluetele câtorva trupuri omenești care dansau În albul orbitor, ca și când puntea s-ar fi preschimbat Într-un templu În care se celebra un rit al străvechilor zei ai focului. Corabia se Înclinase Într-o coastă cu violență, acum fără cârmaci, cuprinsă de flăcări, cu pânza transformată Într-o limbă de foc care se ridica spre cerul negru, aidoma unui drapel funebru. Atunci Își aminti. Mai văzuse albeața aceea care Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ani În urmă, pe vremea studiilor sale de alchimie, spre a fi admis În Arta spițerilor. O substanță care se aprinde și arde cu o scânteiere albă, dezvoltând o căldură cumplită, la fel ca gura iadului. Continuă să privească Îngrozit corabia: În doar câteva clipe, structura se mistuise și acum se scufunda, În timp ce mici flăcări de lumină țâșneau de pe resturile catargului și din ce mai rămăsese din castel pupa. Fosforul. Aceasta era singura explicație pe care mintea sa i-o sugera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cum se apropie de femeie și cum o strânge de trupul său cu blândețe, ca și când ar fi voit să o ocrotească; acum se mai puteau vedea doar două limbi de flăcări mișcate de vânt, În apropierea capetelor care se mistuiau. Corabia dispăruse În talazuri. În lumina crepusculară, doar vârful catargului carbonizat se mai zărea peste creasta valurilor: o piatră de mormânt unduitoare, ce indica locul Îngropăciunii marine. Abia atunci Dante Își dădu seama de prezența a două figuri călare, acoperite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
când sfielnic mă străbate și te văd prin tâmpla porții cum îți strângi căuș în palmă două vrăbii geruite-n pribegirea lor cea calmă eu voi cere să se schimbe să se uite neuitarea și să-ți pun în ochi corăbii să ne-aducă depărtarea o să-ți cumpăr flori din gheață și vernil pentru inele o să-ți dărui antipozii și cutii de acuarele azi ne stingem în zăpadă somn cu somn și împletire iar din când în când troiene cresc pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Atârna în idei dezamăgirea Cu lipsa mea acută de morfină. Mi-s brațele de vreme obosite Și nu mai pot să mai parez atacul, Iar zilele sunt frunze răvășite Și visele-s de sânge ca și macul. Iubirea mi-e corabie uitată Pe mările cu vânturi liniștite, într-unul din fiorduri ancorată La țărmul împlinirilor menite. Mă doare timpul și mă dor și vise E vremea să îmi fac o insulină, Mi-e dor de amintirile promise Și doctore! Mai fă
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
cu mere de casă - micul dejun special al zilei. — Apropo, a șoptit Bea, aplecându-se către noi, ar putea oare să fie și mai îndrăgostit de tine decât e deja? — Cine? La cine te referi, Bea? — La Căpitanul Stubing de pe Corabia Iubirii, Claire. Mă refer la Luke! De ce nu mi-ai spus niciodată ce drăgălaș e?! Ar fi trebuit să-i vezi fața aseară, când recitai la microfon. Îți sorbea fiecare cuvânt. — E o poezie superbă, Bea - simțeam cum începeam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
programe de întreținere de câte trei zile, cu sau fără irigări colonice, sau încercați ca o dată pe săptămână să postiți timp de 24-36 de ore. Pe întreaga perioadă a anului, de fiecare dată când simțiți că „vi s-au înecat corăbiile” sau că sunteți în pericol să răciți sau să vă îmbolnăviți, încetați imediat să mâncați și irigați-vă colonul cu ajutorul plăcii Colema Board. Veți fi uimit de eficacitatea acesteia în vindecarea și prevenirea a tot felul de afecțiuni. Miniposturile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
încet în interior, ca un șarpe care se târăște într-o gaură ca să se ascundă; - înfigeți Tulpina de Jad repede, ca un șoricel speriat care fuge într-o gaură să se ascundă; - ridicați-vă, apoi coborâți în adâncime, ca o corabie mare cu pânze care înaintează cu vitejie pe o mare furtunoasă. Prin practicarea diferitelor stiluri de înfigere, cuplurile vor învăța repede ce fel de înfigeri li se potrivesc cel mai bine, în funcție de circumstanțe. Tao oferă „mișcări diferite pentru oameni diferiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
din cei care roiau În jurul Eleonorei pe când sta culcată printre maci, că era de datoria sa să se ocupe de coșul din portbagaj pe care Îl și depuse cu grijă pe terasa largă, din lemn masiv, robustă ca puntea unei corăbii care aștepta doar vremea potrivită ca să se desprindă de casă și să plutească apoi În voie peste singurele vii din regiune plantate cu viță nobilă, din belșug stropită cu piatră vânătă. Era o imagine fastuoasă, recunoscu Terente Marcovici, abia ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din oraș fără să ne recunoască nimeni în întunericul nopții. Re-nefer și Nehesi au scos din pământ urcioare pline cu aur și argint și le-au dus pe ascuns, cu mine cu tot, până în portul Joppa, unde au tocmit o corabie minoică pentru o călătorie spre Egipt. Pe drum a fost o furtună teribilă, care a rupt pânzele și aproape a scufundat corabia. Marinarii care mă auziseră țipând și suspinând credeau că sunt posedată de un demon ce dezlănțuise apele împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
argint și le-au dus pe ascuns, cu mine cu tot, până în portul Joppa, unde au tocmit o corabie minoică pentru o călătorie spre Egipt. Pe drum a fost o furtună teribilă, care a rupt pânzele și aproape a scufundat corabia. Marinarii care mă auziseră țipând și suspinând credeau că sunt posedată de un demon ce dezlănțuise apele împotriva lor. Doar sabia lui Nehesi i-a oprit să nu mă înșface ca să mă arunce în apă. Dar eu nu știam nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cei din casă dormeau pe acoperiș în nopțile fierbinți, dar eu nu i-am însoțit niciodată, pentru că mă temeam să-mi duc coșmarurile în mijlocul altor oameni. De pe acoperiș, mă holbam la soarele care se reflecta în fluviu și la grația corăbiilor care navigau. Mi-am amintit de prima apă mare pe care o văzusem când eram încă o fetiță, când familia mea trecuse din Haran înspre sud. M-am gândit cum eu și Iosif fuseserăm luați de o putere nevăzută și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Deși nu zisesem da, lui Zafenat Paneh-ah, vizirul regelui nu i se putea spune nu. La fel cum nu i se putea spune nu lui Iosif, fiul Rahelei, nepotul Rebecăi. Am plecat cu el dimineața. La fluviu, am găsit o corabie de un lux orbitor, plină cu scaune și paturi, cu farfurii și cupe pictate, vin îndulcit și bere. Erau flori și fructe peste tot. Benia era uimit de atâta bogăție și nici unul din noi nu se putea uita în ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cedrul aromat. Aducea bucăți de pin și le dădea fiilor lui Iosif să le cioplească. Mi-a adus și mie un dar, un urcior cu forma zeiței Taweret cea zâmbitoare care mă făcea să râd de câte ori mă uitam la el. Corabia vizirului trăgea după ea un șlep încărcat cu lemn de calitate când am părăsit Memfisul ca să ne îndreptăm spre Teba, ultima parte a călătoriei. Iosif și cu mine ne-am spus la revedere în întunericul ultimei nopți. Nu era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
afară, la soare. Va orbi când va da cu ochii de soare, m-am gândit. — O, nu, domnule sculptor, eu voi rămâne aici, murmură el. Voi muri în mijlocul oglinzilor, cum mi-am dorit. Am înmărmurit. Murea ca un căpitan de corabie care nu-și părăsește vasul! Încercasem să-l alung din cuibarul lui de sticlă, să-l umilesc, și nu reușeam decât să-i dau o aureolă eroică. În loc să moară ca un vierme bătrân, prea bătrân ca să se mai poată prelinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dimpotrivă, a venit să măture toate oștile din țara Retenu, din Akkad, din Sumer... Și n-a măturat pe nimeni. S-a dus cum a venit. Au pierit și soldații atlanți, au pierit și din Retenu. Atlantida și-a încărcat corăbiile cu robi și cu prăzi. - Dar cine-i Ntombi? întrebă Iahuben; povestea cu stelele nu-i prea era pe plac. Spuneai că nu mai e. Cine a fost Ntombi?... Agbongbotile îi făcu semn să tacă și apoi arătă cu capul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atlantă. Nu departe, spre miazăzi, era orașul băștinaș Behdet, cu stăpânii căruia Puarem încheiase pace. Soldații nu aveau îndeletniciri deosebite; își făcuseră datoria omorând și robind destui oameni și luând nenumărate prăzi pentru stăpâni și pentru ei înșiși. În așteptarea corăbiilor atlante, fiecare își vedea de ale lui. Armele erau curățate, tot așa coifurile și scuturile, și sclipeau. Robii erau bine păziți, și averile luate. Tot ce se putea jefui, era jefuit. Unora, sutașii le dădeau învoire să se ducă de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nesfârșitele lăcomii și neînțelegeri între numeroasele țărișoare din Ta Kemet, zeul Hapi i-ar fi mulțumit zeului morții, Osiris, pentru leșurile întregii oști atlante. Soldatul Iahuben era și el aici. Scăpase cu o rană trecătoare. Îngrijindu-și-o, aștepta nerăbdător corăbiile și îi era dor de casă. Se săturase de Ta Kemet. Oamenii rome erau harnici și cumsecade, dar săraci. Chiar bogații stăpâni din ținut nu se puteau asemui cu stăpânitorii Atlantidei. Aici, în Ta Kemet, nu erau nici palate sclipind
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în Țara Apelor, pe care acești oameni rome o numeau, aproape necrezând în ființa ei și nici știind prea bine încotro se află, Ta Nuter, Pământul din Basme. Singura îndeletnicire mai plăcută a lui Iahuben nu putea fi, până la venirea corăbiilor, decât să se plimbe cu Auta pe țărm sau la marginea pădurii. Cârciumile și alte locuri asemănătoare din orașul Behdet le cerceta tot mai rar. Dar și Auta era acum greu de prins la vorbă, și nu pentru că i-ar
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sul de papirus, nu de pânză. - Papirus din cel la care ne-am uitat acum? - Da... Merib al tău ducea în cetate papirus. Au mai adus de câteva ori. În Atlantida nu crește. Numai în Ta Kemet. Când plecăm, o corabie va duce numai papirus. Iahuben clătină din cap: - Nu pricep cum se poate face sul de scris din bețele acelea! Tu știi? Ai văzut vreodată? - Când eram rob aici, înainte de a fi fost luat în Atlantida, am și făcut. Nu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]