10,108 matches
-
tremura vocea. — Nu vreau să rămân aici, sunt toată murdară. — O să cer să ți se dea ceva. Sosi o asistentă. — Veniți, vă duc în patul dumneavoastră. — Du-te, am șoptit, du-te. Și m-am uitat cum se îndepărta pe coridorul în penumbră, fără să-și întoarcă privirea. Acasă, fără să-mi mai dezleg șireturile, mi-am scos pantofii și i-am aruncat cât colo. Apoi m-am întins pe pat așa cum eram. M-am cufundat într-o groapă de bitum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Am pus jos receptorul, am pus jos singurătatea pe care o simțeam peste tot, în mâna grea, în urechi, în liniștea biroului meu. Stăteam pe întuneric, silueta Norei a apărut în oglinda ușii, ca aceea a unei ciori. Becul din coridor o lumina ușor, mă privea în întuneric. A durat puțin, dar în acel puțin am avut senzația că înțelesese ceva. Și nu faptul că eram singur pe întuneric, cu telefonul în mână, a făcut-o să înțeleagă că aveam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și toate mirosurile pe care, an de an, le-ai adus de afară în casă. O anumită perioadă ai avut mirosul mâinilor tale transpirate, al creioanelor carioca, al plasticului din care erau făcute păpușile tale. Ai mirosit a școală, a coridoare închise, a iarbă din parc și a smog. Sâmbăta seara ai deseori mirosul localurilor pe care le frecventezi și al muzicii pe care ai ascultat-o. Mirosuri de ceea ce ți-a rămas în suflet. Am respirat mulțumirea ta și norii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zâmbet drăguț și neîndurător, atunci când a intuit probabil ușoara complicitate dintre mine și el. Bianca îmi întinde mâna: — Bună ziua. Maternitatea este la etajul patru, pavimentul din gresie de culoarea ierbii îi dă un aer vesel, de grădiniță pentru copii. Pe coridor, deasupra ușilor închise, sunt atârnate cocarde din voal și funde roz sau albastre. Camera are un pat electric din metal aurit și o fereastră prin care se vede frunzișul grădinii. Elsa se sprijină de pat respirând cu greu. Ies în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
stătută și de medicamente: — Nu reușesc să dorm, mă simt ca și cum aș fi fost aruncată într-o mașină de spălat... După câteva clipe tace. Tace ca și părul ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului spre nursery. Au pus pe geam o perdea de tifon. Se ghicesc, mărite, profilele leagănelor, umbrele lor. Pun mâna pe sticlă: fiica mea doarme acolo înăuntru. Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip. În zori, Kentu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
alunecase din nou în jos, chipul ei gri ajunsese între perne. — Să mergem. — Lasă-mă să dorm. Am luat-o în brațe, nu era deloc grea. Pe pat rămăsese o pată albăstrie, din rochia ei bleumarin ieșise culoarea. Am traversat coridorul și am început să lovesc cu piciorul în ușa de sticlă pe care era o tăbliță cu inscripția: privat. Femeia ieși însoțită de un băiat cu privirea năucă. — Spitalul! am strigat. Unde este spitalul? Între timp, scuturam capul Italiei pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să operați în această structură... Dar eu începusem să împing targa, deși nu știam în ce direcție s-o iau. Asistenta fugea alături de mine, încercând să mă călăuzească. Sala de operații era într-una din încăperile de la parter, în fundul unui coridor cu faianța azurie, asemănătoare cu celelalte, lumina era stinsă și se simțea un miros de dezinfectant evaporat în sticlele închise. Electrocardiograful zăcea într-un colț, alături de un cărucior de serviciu gol. Am pătruns în întunericul acela, am împins targa spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de binevoitor. Reușise să găsească pe cineva din familia Italiei, o verișoară. Femeia nu se opusese absolut deloc ca eu să mă ocup de cadavru, păruse chiar mulțumită, atâta vreme cât îmi asumam și cheltuielile de înmormântare. Stăteam amândoi în picioare pe coridor și el îmi privea mâinile bandajate. Dar dumneavoastră ce legătură aveați cu fata decedată? Era o curiozitate omenească, avantajată de uniforma pe care o purta. — Era logodnica mea. Polițistul avea ochii de un albastru viu. Făcu o strâmbătură care aducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
gaură într-una dintre ferestre. Ușa grea de lemn se deschise ușor, deși, după cum arăta, credeam că o să opună rezistență. Mirosul de cărți vechi, de camfor și de varză mă izbi. Nu înțelegeam rostul verzei. De unde stăteam, puteam vedea un coridor îngust ce ducea spre centrul sinagogii. Trecea printre rânduri de bănci, separate cam după o treime de culoar de o perdea purpurie prăfuită. În fiecare vineri seara, sâmbăta și de sărbători era trasă pentru a despărți bărbații de femei. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ei. Gândul că era posibil să o am în sânge mă cutremură. Asta le dovedea că aveau dreptate. Dar nu pentru asta mă aflam aici? Unul dintre bărbați se desprinse de grup și începu să se apropie cu spatele, pe coridor, spre mine, aplecându-se, legănându-se și cântând. Când ajunse lângă mine și se întoarse, am fost surprins. De la distanță, învăluiți în șalurile de rugăciune, cu micile tichii pe cap, toți păreau bătrâni, dar acest bărbat era cam de vârsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
atotcunoscătoare și cu un zâmbet care spunea „toți bărbații sunt niște copii“, deși ar fi trebuit să știe că în mine nu mai rămăsese aproape nimic din copilul de odinioară. Am traversat sala de așteptare și am pornit-o pe coridor, în spatele asistentei. Mă conduse într-o încăpere mică, aflată la capătul coridorului, îmi întinse un halat alb și îmi zise să îmi dau jos tot de la brâu în sus și să-mi pun halatul. — Doctorul va veni imediat. Mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
deși ar fi trebuit să știe că în mine nu mai rămăsese aproape nimic din copilul de odinioară. Am traversat sala de așteptare și am pornit-o pe coridor, în spatele asistentei. Mă conduse într-o încăpere mică, aflată la capătul coridorului, îmi întinse un halat alb și îmi zise să îmi dau jos tot de la brâu în sus și să-mi pun halatul. — Doctorul va veni imediat. Mi-am dat jos sacoul, cravata, cămașa și maioul, le-am agățat în cuierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
fi fost un romantic, aș fi spus că mirosea a disperare. Mi-am spus să mă întorc și să fug, cât mai aveam timp. Acum câțiva ani nu găsisem nimic aici. Nici acum nu era. Am început să merg pe coridor. Roșcatul nu era acolo. Nici unul dintre bărbați nu părea cunoscut sau poate că toți păreau. Aplecați sub șalurile lor de rugăciune, ca sfintele moaște în cutie, bătrâni, indiferent câți ani aveau, puteau fi recunoscuți imediat pentru ceea ce erau și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
persoană pe care am văzut-o când am intrat în tribunal, și a doua și a cincea. Aceea era ceafa lui Otto urcând în lift și profilul lui în conversația cu un alt bărbat și pașii lui, în fața mea pe coridor. Apoi l-am văzut. M-am oprit și m-am uitat pe furiș pe hol. Nu îmi venea să cred, deși el era motivul pentru care mă aflam aici. Venea spre mine, mergea încet, ținea de braț o femeie, proaspăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mă văzuse, eram un băiețel mort de foame, plin de râie și purici și încovoiat de frică. Avocatul avea dreptate în scrisoare. Acel Peter van Pels murise la sfârșitul războiului. M-am întors și l-am urmat pe Otto pe coridor, intrând în sală odată cu restul spectatorilor. Scaunul judecătorului, flancat de steaguri naționale și de stat, se zărea la capătul celălalt. Alexander Hamilton și Dwight D. Eisenhower și Averell Harriman se uitau în jos cu severitate, din ramele lor aurite. Păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Încă dinainte ca Fima să plece de la clinică, răspunse cu patos: —Încă ce ploaie! Potop, nu alta! Fără să aștepte să fie invitat, se Îndreptă direct spre camera de lucru a lui Ted, lăsând urme umede de tălpi pe podeaua coridorului, făcându-și loc printre grămezile de cărți așezate pe covor, printre diagrame, desene tehnice și pagini tipărite, până când Înaintarea Îi fu oprită de biroul masiv pe care se afla calculatorul lui Ted. Se uită, fără să i se fi dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
imediat: nici nu-i trecuse prin minte să-i acapareze toată seara. Dar În loc să-și ia cafeaua și să se Îndrepte spre living, uită ceașca pe blatul din bucătărie și se Încăpățână să-l urmeze pe Ted de-a lungul coridorului, până când acesta se scuză, intră la toaletă și Încuie ușa. Fima termină prin ușa Închisă propoziția pe care o Începuse: — Voi aveți cetățenie americană, puteți oricând pleca de-aici cu vehiculele voastre cu propulsie cu jet. Dar ce-o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un spital al marinei britanice. Merseră cu sania printr-o pădure albă până ajunseră la o clădire ce semăna cu Mânăstirea Sfintei Cruci de la Ierusalim. Răniți și muribunzi, oameni cu membrele zdrobite le blocau drumul, se tăvăleau pe podele, pe coridoare, gemeau, sângerau. Uri spuse: Ăștia sunt cazaci, se poate călca pe ei. În cele din urmă, găsiră În spatele mânăstirii o grădină mică și plăcută, În care era o tavernă grecească, cu o terasă umbrită de frunze de viță și mese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ferm: „Vă rugăm să nu sunați Între unu și cinci după-amiaza“. Fără să-și dea seama, Fima Își aruncă ochii pe ceas. Însă oricum nu era nevoie să sune, fiindcă ușa era Întredeschisă. Țvi Kropotkin Îi opri câteva minute pe coridor, ca un ofițer de stat-major conștiincios, În ale cărui atribuții intra informarea nou-veniților Înainte de-a le permite să pătrundă În camera În care se desfășurau operațiunile. Cu toate că șoferii ambulanțelor erau În grevă, le povesti, și că era intrarea sâmbetei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pânză cu literele decolorate, „K-A-B-L-U-N-A“, se afla pe raftul cel mai de jos al dulapului de cărți. Supracoperta avea aceeași culoare ca și crucea originară de piatră - cum crezusem la început - care atârna, legată cu două lanțuri ruginite, de tavanul coridorului de la intrarea casei: un gri-bleu ca de cretă. Această cruce cu o gaură în mijloc, în care ardea un bec electric, era de fapt vertebra unei balene; nimeni nu avea habar de unde provenea și cum ajunsese aici în sat. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se simțea rău. Zăcea în pat. Mama era la el. Mai târziu masa a fost strânsă. W. a apărut în halatul lui vechi de casă, pe care îl purtase în clinica de ochi, cu papucii trași pe picioarele goale, străbătând coridorul cu pași nesiguri, ochii îi zvâcneau, nu ne priveau pe noi cum stăteam în ușa camerei noastre; în spatele lui mergea mama, cu fața ei de marmură. Pe urmă W. s-a așezat în fotoliu, a deschis Biblia, a citit fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
om cu datoria împlinită, m-am îndreptat spre casa de plăceri de la marginea orășelului provincial. În bordelul cu aparența unui institut de domnișoare, o elevă îmbrăcată decent s-a ridicat de pe scaun, să mă urmeze supusă, în camera din fundul coridorului întunecat. Și-a desprins butonii rochiței, începând de la tivul de jos, cu o singură mișcare râpâită, ca ploaia scurtă de mărgele risipite pe parchet și a rămas înaintea mea în cămașa galbenă de mătase, prin care se străvedea unghiul pulpelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
catifelată, în zvâcnirea pântecului și ritmica înălțare a feselor ei mici și rotunde. Împerecherea urmă calculată, cu voite prelungiri și încrâncenări nerușinate, care ne-au măcinat până la spasmodica explozie a lavei slobozite cu țâșniri înfierbântate. Niște pași împintenați traversară atunci coridorul și o mână de fier căzu cu toată greutatea pe mânerul ușii încuiate. - Cară-te! Țipă domnișoara, alunecând ca un țipar de sub mine. Trecu apoi în dosul paravanului și așezată în apa albioarei de faianță, rămase neclintită. În liniștea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
alături trosni de două ori și urechea mea atentă desprinse tusea ei bruscă, provenită dintr-o înecăciune cu scuipat. - Trimite-ți ordonanța, să mă întind cu ea în fața ta și a fetelor, continuă enervată domnișoara, repezindu-și pantoful în ușa coridorului. - Vreau să-ți spun ceva, făcuse împăciuitor omul de dincolo de ușă, suspinând, ușurat parcă de vorbele ce le-a rostit. - Am poeții mei care îmi vorbesc destul. Asta-i obiceiul lor. Și înainte și dupăă Când rămân goală în fața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Când rămân goală în fața lor, câte unul mă întreabă cât de grele îmi sunt cozile. Pensionara de alături scoase, ca din somn, un țipăt slab. Scârțâitul intens se opri apoi deodată. Putui să deslușesc zornăitul pașilor împintenați, îndepărtându-se pe coridor. Priveam de la fereastră șiroaiele de sânge, reflectate pe asfaltul ud de felinarul roșu pironit la poarta casei. - Sărut mâna și zi-mi „bonjur”, mi se adresă domnișoara, îndreptându-mi cu degete tremurătoare cravata în neorânduială. - Duminică dimineața să nu vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]