7,011 matches
-
în dialectica evoluției societății românești, la urma urmelor. Din această perspectivă sunt utile și relevante crochiurile portretistice pe care le face unor eminescologi ce au marcat semnificativ procesul de receptare, înțelegere și popularizare, nu mai puțin de explicitare a operei eminesciene fie pozitivă, fie negativă, marcându-se astfel, cu fiecare dintre aceștia, un nou nivel al procesului hermeneutic, urmat fără întrerupere, cu varii mijloace critice, până în anii '30 când, odată cu sintezele călinesciene, monumentale, privind viața și opera lui Eminescu, cercetarea eminescologică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
încă n-au fost adunate într-o ediție cuprinzătoare, definitorie), apoi G. Ibrăileanu, Eugen Lovinescu și Tudor Vianu. Lucrarea Receptarea critică a lui Eminescu până la 1930 a doamnei Ioana Vasiloiu, structurată pe câteva nivele, "momente" distincte în "dialectica existenței operei eminesciene" momentul primei receptări, al cărui pivot îl consideră a fi Iosif Vulcan, apoi cel al receptării critice provocat de ediția princeps a Poesiilor, realizată de T. Maiorescu și, în fine, momentul interbelic ca factor al "consolidării mitului eminescian" este în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
existenței operei eminesciene" momentul primei receptări, al cărui pivot îl consideră a fi Iosif Vulcan, apoi cel al receptării critice provocat de ediția princeps a Poesiilor, realizată de T. Maiorescu și, în fine, momentul interbelic ca factor al "consolidării mitului eminescian" este în primul rând un cu totul meritoriu demers de sistematizare a drumului parcurs de critica și istoriografia noastră literară, într-un continuu proces de cristalizare a ideilor, de aprofundare a cunoașterii marelui scriitor, atât de necesar azi, când o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu. Negocierea unei imagini. Construcția unui canon, emergența uni mit. (Editura Cartea Românească, București, 2008). E "un exercițiu de recuperare a istoriei receptării" și în cadrul acesteia, descifrarea "imaginii unui autor canonic", pentru a putea efectua astfel o "lectură a operei eminesciene într-o anumită companie paradigmatică", totul având alura unui "studiu de caz". Domnia sa atrage atenția încă din primul moment că "receptarea lui Eminescu a angajat paradigme diferite și a traversat succesive orizonturi de așteptare, determinând o serie de repoziționări simbolice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
atrage atenția încă din primul moment că "receptarea lui Eminescu a angajat paradigme diferite și a traversat succesive orizonturi de așteptare, determinând o serie de repoziționări simbolice, dar și consacrarea unui consens larg, ce a devenit ulterior suport al mitului eminescian". Această negociere a imaginii scriitorului, din perspectiva actualității trebuie să țină seama și de o evoluție a perceperii publice a acestuia, are nevoie, cum demonstrează exegetul, de un preamblul teoretic în care să se stabilească coordonatele criteriului de evaluare, ținând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
tectonice". Adică, în toiul celei mai angajate "bătălii canonice" a secolului al XIX-lea românesc, ce pune în coliziune posteritatea canonului pașoptist și emergentul canon junimist [...] La începutul secolului al XX-lea, exista deja un consens emoțional larg în legătură cu figura eminesciană și mutațiile de sensibilitate determinate de apariția poetului". În descinderea pe suprafețele oarecum speculative ale orizontului dezbaterilor teoretice, în general, Iulian Costache abordează problema literaturii ca text și încă și mai aplicat, a actului lecturii, a relației autorului cu cititorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
decât acea proiecție ideală a imaginii de sine a unei comunități în planul arhitecturii imaginarului colectiv, ea însăși fiind furnizoare a unui tip de legitimitate distinctă". Un astfel de ghid de lectură oferă Iulian Costache în studiul său, pentru opera eminesciană pe care o parcurge într-un timp evolutiv sub aspectul receptării ei critice în timp, odată cu lectura acesteia prin diverse grile de interpretare. Pe parcurs lămurește câteva concepte cu care operează: canonul cultural românesc în pandant și în corelație cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a zăbovi asupra atitudinii unor personalități din epocă, în primul rând comentând impactul studiului canonicului Al. Grama ("citit literal, un astfel de text nu poate decât să producă stupoare"), ca să treacă la parodicul unor scrieri literare ca receptare a operelor eminesciene (Muza de la Borta Rece, 1873 și Spiritele anului 3000, 1875), apoi luând în observare Critica științifică și Eminescu a lui M. Dragomirescu, Mihai Eminescu. Studiu critic de Nicolae Petrașcu, evident analiza lui C. Dobrogeanu-Gherea ("semioza interpretativă propusă de Gherea avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
două avantaje: proiecta o imagine accesibilă asupra lui Eminescu /"poetul tuturor"/ și, în același timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu poetic seleciv din textele poetice eminesciene"), trecându-se la N. Iorga care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
timp, răspunde frustrărilor unui public care se putea identifica cu imaginea poetului proletar prin vizibilizarea mai cu seamă a unui repertoriu poetic seleciv din textele poetice eminesciene"), trecându-se la N. Iorga care produce "schimbarea canonului de interpretare a operei eminesciene", în perspectiva Sămănătorului, G. Ibrăileanu (discuția privind "oportunitatea sau inoportunitatea publicării postumelor"), bineînțeles Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Macedonski și de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot al acestora ("Cu cine seamănă epigonul:") și cu o amplă tratare a romanței eminesciene ("romanța eminesciană prefigurează marile teme ale poeziei eminesciene. De fapt, ea cântă, pe alte voci, temele marilor creații") și cu cercetarea "identității editoriale" care oferă "stabilitatea reprezentărilor pe care publicul epocii și le-a construit") ș.a.m.d. Interesantă este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de aici, la un jurnal al maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot al acestora ("Cu cine seamănă epigonul:") și cu o amplă tratare a romanței eminesciene ("romanța eminesciană prefigurează marile teme ale poeziei eminesciene. De fapt, ea cântă, pe alte voci, temele marilor creații") și cu cercetarea "identității editoriale" care oferă "stabilitatea reprezentărilor pe care publicul epocii și le-a construit") ș.a.m.d. Interesantă este observația faptului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
maladiei poetului cu întreaga retorică stârnită în jurul ei, cu valul epigonilor (Al. Vlahuță mai ales), făcând un portret robot al acestora ("Cu cine seamănă epigonul:") și cu o amplă tratare a romanței eminesciene ("romanța eminesciană prefigurează marile teme ale poeziei eminesciene. De fapt, ea cântă, pe alte voci, temele marilor creații") și cu cercetarea "identității editoriale" care oferă "stabilitatea reprezentărilor pe care publicul epocii și le-a construit") ș.a.m.d. Interesantă este observația faptului că de-a lungul anilor, editorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
moștenirea primului Eminescu, acela din Convorbiri literare și mai ales față de cel pe care l-a produs Maiorescu. Și domnia sa comentează acest proces astfel: În chip paradoxal, tocmai o astfel de ediție care ar fi putut reprezenta fidelitatea vocii poetice eminesciene (în care textul eminescian ar fi fost prezentat "așa cum l-au gustat contemporanii, cum era când a început să înrâurească pe Vlahuță și să entuziasmeze pe Delavrancea și... Mille, cum era când devenea vecinicul Eminescu", după expresia lui Bogdan-Duică), abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din Convorbiri literare și mai ales față de cel pe care l-a produs Maiorescu. Și domnia sa comentează acest proces astfel: În chip paradoxal, tocmai o astfel de ediție care ar fi putut reprezenta fidelitatea vocii poetice eminesciene (în care textul eminescian ar fi fost prezentat "așa cum l-au gustat contemporanii, cum era când a început să înrâurească pe Vlahuță și să entuziasmeze pe Delavrancea și... Mille, cum era când devenea vecinicul Eminescu", după expresia lui Bogdan-Duică), abia un astfel de gen
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
găsesc veridic pe acest Eminescu remaniat estetic de editori. Opera ediției princeps, care putea fi o sosie a autorului, devine astăzi o mască, pe când adevărata mască editorială a lui Eminescu este astăzi autentificată. Or, această mască editorială, pusă peste opera eminesciană, a consacrat o anumită imagine, fiind ea însăși consacrată la rândul ei. Chipul desăvârșit al acestei remanieri: Ediția Perpessicius". Întregul demers al lui Iulian Costache, din amplul și consistentul său studiu, pe cât de teoretic pe atât de analitic, este de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
însăși consacrată la rândul ei. Chipul desăvârșit al acestei remanieri: Ediția Perpessicius". Întregul demers al lui Iulian Costache, din amplul și consistentul său studiu, pe cât de teoretic pe atât de analitic, este de natură să argumenteze necesitatea recuperărilor interpre tative eminesciene în beneficiul tocmai al unei istorii a eminescologiei, la edificiul căreia domnia sa pune o solidă cărămidă de temelie. IMAGINARUL POETIC (Paul Iruc) Avem de-acum, evident, o altă generație de comentatori ai vieții și operei lui Mihai Eminescu. Și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
miște lejer în câmpul de circulație valorică europeană, universală, adepți ai metodelor de investigație cele mai recente, fiind stăpâni ai unor câștiguri teoretice eficiente și spectaculoase în procesul analizei literare. E firesc, așadar, ca exercițiul lor de apreciere a creației eminesciene să pună în evidență un nou Eminescu, așa cum ni-l dorim, de fapt, văzut într-un context al mișcărilor ideatice europene, alături marilor creatori moderni, contemporani lui, supunându-l astfel unei grile competitive de performanță și demonstrând ca atare altitudinea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
atrage atenția, începută sub conducerea regretatului profesor Ioan Constantinescu și finalizată, cum putem lua seama, sub îndrumarea profesoarei Viorica S. Constantinescu, de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași), Eminescu și devenirea poeziei europene moderne*, o amplă cercetare asupra imaginarului poetic eminescian, din perspectiva tocmai a contribuției acestuia la evoluția poeziei moderne europene. Din capul locului ni se face avertizarea tranșantă, de către Viorica S, Constantinescu recomandând lucrarea pe care demersul critic ulterior o demonstrează convingător, că Eminescu nu trebuie privit ca un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
creații, cu atât mai mult cu cât, pentru autorul studiului, "Eminescu circulă în Europa prin "Geistzeist-ul" comun", și chiar dacă e de formație germană, el, ca poet modern, "nu putea fi altfel decât în asemănare cu Mallarmé, Rimbaud, Valéry", căci "poezia eminesciană se regăsește la toți marii poeți din secolul XX, dar în doze mici". În această perspectivă analitică, esențialmente comparatistă și imagologică, se așează întregul discurs al lui Paul Iruc, care accentuează:"A vedea în Eminescu doar un poet romantic, idee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
o scriere hieroglifă apare la Novalis. Charles Baudelaire consideră că adevărata poezie cuprinde magia verbală, iar poetul trebuie considerat un magician. Stéphane Mallarmé opunea cuvântul ideii, iar Cartea cuprinde o alchimie a cuvintelor. Mai mult decât la Mallarmé, în opera eminesciană, Cartea cuprinde un dor al ființării, iar poezia este un mod prin care poetul căuta cunoașterea universală". Iată de ce i se pare obligatoriu să ne intereseze azi la Eminescu ce "gândea prin limbaj și uneori dincolo de el", constatând că analiza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
al ființării, iar poezia este un mod prin care poetul căuta cunoașterea universală". Iată de ce i se pare obligatoriu să ne intereseze azi la Eminescu ce "gândea prin limbaj și uneori dincolo de el", constatând că analiza în profunzime a textelor eminesciene ne arată că ele "spun altceva decât s-a considerat inițial". Un prim capitol ne introduce în "tensiu nea imaginii poetice", exegetul considerând că poezia postromantică se angajează într-o mare aventură a limbajului. Pus în contextul evoluției acesteia, alături de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mitică a poetului" care, prin vizionarismul lui, "depășește orice limită a realității". Imaginea poetului se identifică vocii profetice, "aceea a credinței într-un dincolo al ființării". Două capitole mari tratează tema orfis mului și a lumii ca labirint, în imaginarul eminescian. Sunt incursiuni de subtilitate și de finețe în interpretare, într-un context al universalității ("Eminescu trăiește visul labirintic ca un drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o dimensiune tragică: "Orfismul eminescian este simbolul central al "panoramei deșertăciunilor" lumii", poetul atribuind cântării orfice "calitatea originară a armoniei lumii". Dimensiunea orfică nu este aici doar o plângere a dispariției iubitei, ci primește sensul unui "declin al lumii". Este analizat în detaliu întregul imaginar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Mallarmé și la poetul nostru, Paul Iruc se vede îndreptățit a constata că "Eminescu este poetul cel mai profund al orfismului european, în cele două ipostaze: a posesiei și a absenței cântării, de unde provine și tragicul raport poet-cuvânt". În imaginarul eminescian, eroul se confundă cu poetul, ca în Oda (în metru antic): "Poetul este încântat de propria imagine romantică, în iluzia genialității, a eternității: "pururi tânăr". Înaintea confruntării labirintice, el visează în interiorul sferei cosmice, unde "steaua singurătății" este Centrul. Mantia este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]