9,472 matches
-
cartea lui cea mai nouă, scrisă în limba letonă (a găsit un editor!), Știința găinii. Dumneata aprobai și strigai mereu, nu știu de ce, "mintenaș!"..." 3. Grotescul. Am văzut deja, în exemplul de mai sus, modul insidios în care grotescul acaparează ficțiunea, devenind sursa unui comic fantezist, care se substituie, prin ficțiune iconică, de cele mai multe ori, coerenței argumentative. Dată fiind pregnanța procedeului în pamfletul arghezian, considerăm oportună o analiză mai amănunțită. Mai întâi, trebuie remarcat că grotescul arghezian sancționează obiectul nu prin
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
găsit un editor!), Știința găinii. Dumneata aprobai și strigai mereu, nu știu de ce, "mintenaș!"..." 3. Grotescul. Am văzut deja, în exemplul de mai sus, modul insidios în care grotescul acaparează ficțiunea, devenind sursa unui comic fantezist, care se substituie, prin ficțiune iconică, de cele mai multe ori, coerenței argumentative. Dată fiind pregnanța procedeului în pamfletul arghezian, considerăm oportună o analiză mai amănunțită. Mai întâi, trebuie remarcat că grotescul arghezian sancționează obiectul nu prin exces de devalorizare, ci prin metamorfozare șocantă, într-un spirit
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
grotescul (comicul absolut) se opune comicului obișnuit sau semnificativ. Comicul e din punct de vedere artistic o imitație; grotescul, o creație"262. În publicistica argheziană, imaginea grotescă pleacă de la o realitate minimală, pe care o conservă și în jurul căreia țese ficțiunea. Portretul, bunăoară, printr-un exces caricatural pare o mască de carnaval, executată după mulajul feței reale, fiecare trăsătură fiind pusă sub o lupă deformatoare și cercetată minuțios. Când personajul diform se autodezvăluie ingenuu, părând să-și asume, în mod narcisist
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
se întemeiază într-un context și o conjunctură evenimențială date și vizează un adversar concret, identificabil prin nume, statut etc., nu are un caracter dialectic și demonstrativ, nesupunându-se rigorilor raționamentului ad rem. Dimpotrivă, argumentul ad hominem, precum și raționamentul prin ficțiune sunt tehnici de prim rang ale lui refutatio în discursul polemic arghezian. De aceea, impresia pe care o creează lectura paralelă a textelor polemice ale celor doi aduce, prin sterilitatea dialectică, cu situația exemplificată de Benveniste pentru a ilustra simulacrul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în zona autonomă a pamfletului, în care "asasinatul simbolic" (M. Angenot) nu e doar permis, ci și dezirabil. Acest pasaj final, inconfundabil pentru ceea ce înseamnă spiritul polemic arghezian, se comportă, din nou, ca o evaziune gradată în spațiul liber al ficțiunii pamfletare. Să urmărim așadar glisarea in crescendo dinspre referențial spre imaginar: "Domnul Iorga insultă Fundațiile, care așteaptă manuscrise, și insultă pe fiecare autor în parte, invidios pe meritele, mai mici sau mai mari, ale fiecăruia, înflăcărat de aceeași pizmă ca
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
neoretorica, Editura Academiei, București, 1973. Foucault, Michel, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Bucur, Editura Eurosong & Book, București, 1998. Friedrich, Hugo, Structura liricii moderne, traducere de Dieter Fuhrmann, prefață de Mircea Martin, Editura Univers, București, 1998. Genette Gerard, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, traducere de Ion Pop, Editura Univers, București, 1994. Grupul µ, Retorica generală, traducere de Antonia Constantinescu și Ileana Littera, București, Editura Univers, 1974. Hangiu, Ion, Dicționar al presei literare românești, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987. Hegel, Friedrich
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
neoretorica, București, Editura Academiei, 1973. Foucault, Michel, Ordinea discursului, traducere de Ciprian Bucur, București, Ed. Eurosong & Book, 1998. Friedrich , Hugo, Structura liricii moderne, traducere de Dieter Fuhrmann, prefață de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1998. Genette Gerard, Introducere în arhitext.Ficțiune și dicțiune, traducere de Ion Pop, București, Editura Univers, 1994. Grupul µ, Retorica generală, traducere de Antonia Constantinescu și Ileana Littera, București, Ed. Universității, 1974. Hangiu, Ion, Dicționar al presei literare românești, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1987. Hegel, Friedrich
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Munteanu, op. cit., p. 117. 35 Cornel Munteanu, op. cit., p. 122. 36 Al. George, La sfârșitul lecturii, III, Editura Cartea Românească, București, 1980, pp. 259-275. 37 Cornel Munteanu, op. cit., pp. 35-36. 38 Ibid., p.13. 39 Gérard Genette, Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, trad. de Ion Pop, Editura Univers, București, 1994, p. 96. 40 Ibid., p. 102. 41 Vezi Paul Cornea, Introducere în teoria lecturii, Polirom, Iași, 1998, pp. 48-57; autorul sintetizează concluziile lui Jakobson, M. Riffaterre, pe de o parte
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
înhumarea rămășițelor fizice prin incinerarea cu mare pompă a dublului său, așezat pe un pat funebru și care a trăit șapte zile de agonie, înconjurat de doctori și bocitoare. Imaginea nu este o imitație, iar funeraliile acestea nu-s o ficțiune: manechinul defunctului este cadavrul (încât un sclav este postat lângă manechinul lui Pertinax ca să alunge muștele cu un evantai). Această imago este un hipercorp, activ, public și strălucitor, ale cărui rămășițe se vor înălța în fum spre a se alătura
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
există un grad zero al privirii (prin urmare, nicio imagine în stare brută). Nu există un strat documentar pur pe care s-ar grefa, într-un al doilea timp, o lectură simbolizantă. Orice document vizual este de la bun început o ficțiune (iar Flaherty sau Murnau, documentariști ai propriilor stări, sunt regizori și creatori de sens). În televiziune, chiar și cel mai factual reportaj se înscrie într-un scenariu subiectiv, cel mai adesea implicit și neafirmat. Nu vedem niciodată pur și simplu
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
la sine sub forma atingerii extremelor. Evoluția picturii moderne ar putea fi descifrată, din acest punct de vedere, după modelul challenge and response. Ca o subconversație întinsă pe un secol, în genul: tu înregistrezi, reproducere mecanică, stupida realitate? Eu păstrez ficțiunea istorică, ce zici de marile mele mașinării, "intrarea cruciaților în Constantinopol" și "moartea lui Sardanapal"? Tu lucrezi cu alb și negru? Uită-te la coloritul meu (prima expoziție impresionistă are loc la Nadar, fals rival și adevărat complice, în 1874
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
reciprocitate a punctelor de vedere. Planul bombardamentului filmat de sus din bombardier reprezintă o vedere economică. Planul bombardierului, văzut de jos de către cei bombardați și montat în alternanță cu primul, alcătuiește o vedere etică. E un lucru mai anevoios, dar ficțiunea îl permite (când turnează Coppola), deși costă scump. Va răsuna videosfera de zgomot și furoare? Ea va fremăta, fără îndoială, de războaiele din jur, dar evenimentul va putea fi altceva decât bruitaj? Însăși noțiunea de istorie, ca și cele de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
scurtă pasiune, cel de-al doilea alunecă peste noi ca un acces de bună dispoziție. Simpatia noastră se îndreaptă către eroul televizat, dar romanul și filmul pot provoca empatie. Ca și cum nu ar fi același grad de individuare a tipurilor. În afara ficțiunii și a documentarului istoric (în care excelează și pe care totuși programatorii nu le mai vor în prime time), televiziunea, sau consensul devenit medium, este organul central al lui "noi", cu un prag de toleranță pentru originalitate foarte limitat. Cinematografia
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de fapte diverse care sunt miraculosul erei video -, ubicuitatea fără geografie instaurează o falacioasă stare de lipsă a greutății și a gândirii fiindcă, dintotdeauna, a gândi a însemnat a cântări. Iar speculația, un calcul de distanță. * * Ficționalizând realul și materializând ficțiunile noastre, tinzând să confunde drama și docu-drama, accidentul real și reality-show-ul, televiziunea ne trimite o dată în plus de la teze la antiteze, de la "fereastra spre lume" la "zidul de imagini", de la muzică la zgomot și invers. Iar această oscilație indecisă este
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
jurnal filmat" despre propria sa viață și efectele bolii, intitulat Pudoare și impudoare și difuzat la televiziunea franceză în ianuarie 1992 (n. trad.). 105 În Franța, în 1991: 3655,9 milioane de franci pentru cinema. 5521,7 milioane pentru audiovizual: ficțiune 3958,7; animații 899,1; documentar 601,9; magazin 32,4; spectacol 29,5 (C.N.C. Info, nr. 21, mai 1992). 106 Începând cu cea a lui Daniel Bougnoux, La Communication par la bande, La Découverte, paris, 1991. A se vedea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
teorema fundamentală a algebrei. Încă din secolul al XVI-lea, matematicienii foloseau numere care îl includeau pe i - așa numitele numere complexe - pentru a rezolva polinoame de gradul trei și patru. Și, în timp ce mulți matematicieni considerau numerele complexe drept o ficțiune convenabilă, alții îl vedeau în ele pe Dumnezeu. Leibniz credea că i este un amestec ciudat între existență și nonexistență, ceva ca un fel de încrucișare între 1 (Dumnezeu) și 0 (vid) în schema sa binară. El îl asemuia pe
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
prin intermediul utopiei, și funcția de dublare a realului decât prin canalul ideologiei"258. Trebuie subliniat însă că, deși denumirea de "utopianism" trimite spre un curent de tip ideologic, manifestat în filosofie și literatură, prezent de la Platon și până la scrierile de ficțiune ale contemporaneității, "utopismul (...) nu este o ideologie (în ciuda terminației "ism"). Pentru că au fost imaginate numeroase feluri de utopie, la stânga și la dreapta spectrului politic, dar și în afara acestor categorii. El este o metodă aparte de reflecție asupra politicii și a
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
o generație la alta, asigurându-le integrarea și sensul continuității. O astfel de perspectivă întărește în mod serios conjectura potrivit căreia individul este, în mod fundamental, un produs social: Putem justifica orice ne imaginăm cu privire la transformarea instituțiilor sociale; dar nu ficțiunea incoerentă care susține că intrarea psihicului în societate poate avea loc în mod grațios. Individul nu este fructul naturii, nici măcar unul tropical, ci o creație și o instituție socială"331. Perspectiva expusă mai sus poate fi sesizată și atunci când privim
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
spațiului, ca dansul, pictura, sculptura (astăzi cinematografia), cât și artelor timpului, precum literatura narativă și uneori muzica. 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare În sânul literaturii, teatrul este genul literar mimetic prin excelență pentru că el pune în scenă ficțiunea ca și cum ar fi realitate. Jean-Pierre Vernant și Pierre Vidal-Naquet arată că datorită unui asemenea tratament al ficțiunii, această artă nu se putea naște decât "în cadrul cultului lui Dionysos, zeul iluziilor, confuziei și bruiajului neîncetat între realitate și aparențe, adevăr și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare În sânul literaturii, teatrul este genul literar mimetic prin excelență pentru că el pune în scenă ficțiunea ca și cum ar fi realitate. Jean-Pierre Vernant și Pierre Vidal-Naquet arată că datorită unui asemenea tratament al ficțiunii, această artă nu se putea naște decât "în cadrul cultului lui Dionysos, zeul iluziilor, confuziei și bruiajului neîncetat între realitate și aparențe, adevăr și ficțiune" (Mythe et tragédie, deux, La Découverte, 1995, col. Textes à l'appui). Platon, în Cartea III
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca și cum ar fi realitate. Jean-Pierre Vernant și Pierre Vidal-Naquet arată că datorită unui asemenea tratament al ficțiunii, această artă nu se putea naște decât "în cadrul cultului lui Dionysos, zeul iluziilor, confuziei și bruiajului neîncetat între realitate și aparențe, adevăr și ficțiune" (Mythe et tragédie, deux, La Découverte, 1995, col. Textes à l'appui). Platon, în Cartea III a Republicii, distinge trei genuri literare, povestirea pură, drama și forma mixtă, în funcție de modul lor de enunțare, după felul în care "povestirea" este acolo
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată însoțită de dialog. Această formă "fără imitație", după chiar termenii lui Platon, nu se realizează decât în ditiramb 2. Epopeea, în care dialogurile povestite întrerup uneori narațiunea, constituie o formă mixtă care amestecă diegeticul cu elemente mimetice. "Poezia și ficțiunea comportă o specie complet imitativă, adică (...) tragedia și comedia; apoi o a doua, care constă în povestirea chiar de către poet; o vei găsi mai ales în ditirambi; și în sfârșit, o a treia, formată din amestecul celorlalte două; este folosită
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l apere, trebuie să-l predea lui Cezar viu sau mort?" (Eléments de littérature, in Oeuvres complètes, Slatkine, 1968). Explicația faptului că poezia lirică nu intră în tipologia antică este că ea nu este mimetică. Ea nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică. De-abia începând cu Romantismul se impune tripartiția genurilor în liric, epic
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
celelalte arte, în vastul program educativ pe care îl elaborează pentru gardienii Republicii ideale. Literatura, la fel ca imaginația mai târziu pentru Pascal, nu este decât o putere înșelătoare. "Să fim siguri că toți poeții, începând cu Homer, fie că ficțiunile lor au ca obiect virtutea sau orice altceva, nu sunt decât imitatori de imagini și că nu ajung până la adevăr, și astfel un pictor, după cum spuneam mai înainte, va face, fără să înțeleagă nimic din cizmărie, un cizmar care li
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a celorlalte arte. Spectatorul este într-o situație analogă cu aceea a unui prizonier, înlănțuit în peșteră, unde este înșelat de viziunea umbrelor pe care le crede reale. Această magie iluzionistă a teatrului, care poate muta cu ușurință frontiera dintre ficțiune și real, a neliniștit puterea publică încă de la origine. Solon, dacă putem crede ce ne spune Plutarh, a părăsit, indignat, teatrul lui Dionysos din Atena, în cursul primului spectacol tragic la care a asistat, refuzând să plătească pentru această artă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]