7,253 matches
-
Ștefan Gheorghie logofătul de avuțiia acéia în Cetatea Neamțului, ori au stătut după lucruri care începuse și n-au socotit acéia bani, iară era mai aproape de dînsul decît de Vasilie-vodă acéia avuțiie"". În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană polonă, cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu (1672-1673, 1673-1674). După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674-1675) să dărâme cetatea. În iulie 1675, ""triimis-au Dumitrașco-vodă pe Panaitachii ușerul
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
și-n Câmpul Lungu, și-n Hangu."" Asedierea cetății este prezentată și de Cazimir Sarnecki în Jurnalul campaniei poloneze din 1691 în Moldova. Conform acestuia, la 14 octombrie 1691 oastea lui Sobieski a ajuns în fața zidurilor cetății. Din cauza faptului că garnizoana din cetate a refuzat să se predea, polonezii au început ""s-o atace cu mortiere și cu tunurile mici, căci cele mari n-au putut să le aducă atât de repede prin munți"". Străjerii s-au apărat cu vitejie și
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
oameni, străjerii s-au predat și "au dat drumul la alor noștri la cetățuia de lemn și la portița cetății, au lăsat să intre din afară garda noastră pentru a hotărî măria sa regele, la a cărui discreție s-au predat". Garnizoana moldovenească avea în fruntea sa șase căpitani; pe lângă străjeri, aici se refugiaseră și locuitori din Cotnari, Roman și Târgu Neamț. Ca arme, străjerii aveau 12 archebuze cu cârlig și 90 de puști de mână ienicerești. A doua zi, ""după ce au
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
în cetate era un număr mic de plăieși, care s-au predat după patru zile de lupte, când au ieșit din cetate doar șase plăieși, care purtau pe umerii lor pe alți trei. În cetate a rămas de atunci o garnizoană polonă care se implica deseori în diferite acțiuni politice. Astfel, în timpul domniei lui Constantin Duca (1693-1695), Moisei serdarul împreună cu vreo 300-400 de joimiri aflați la Cetatea Neamț au atacat chervăsăraia turcească și l-au ucis pe capugiul ce venise pentru
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
și l-au ucis pe capugiul ce venise pentru ridicarea tributului către Poartă, pentru a obține mazilirea domnitorului. Constantin Duca l-a numit pe Antiohie Jora ca hatmanul; acesta a strâns o oaste și i-a atacat pe joimiri, alungând garnizoanele poloneze din mănăstirile Agapia, Secu și din Schitul Hangu. În ajutorul polonezilor a venit o oaste de mercenari moldoveni condusă de căpitanul Turculeț. Acesta din urmă a fost prins viu, dar a scăpat. Prin Tratatul de la Karlovitz (1699) s-a
Cetatea Neamț () [Corola-website/Science/300811_a_302140]
-
Episcopat Romano-Catolic, mutat apoi la Oradea. Monografia În Biharia au fost descoperite din epoca antică romană: așezare și mormânt al gepizilor ( sec. IV-V), urme ale avarilor târzii (sec.VIII), cimitir din timpul întemeierii statului maghiar (sec.X), cimitir al garnizoanei de apărare a cetății, cimitir medieval maghiar (sec. X-XII). În opera lui Anonymus Gesta Hungarorum, cetatea din Biharia apare ca reședința lui Menumorut. După întemeierea statului maghiar este centrul țării, moștenitorului de tron Zolta, fiul al patrulea, cel mai mic
Biharia, Bihor () [Corola-website/Science/300846_a_302175]
-
a a căzut în 1421 în mâinile turcilor. Între 1397 - 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419 - 1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană. Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484) și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost părăsită. În secolul al XVI-lea, aceasta
Enisala, Tulcea () [Corola-website/Science/301837_a_303166]
-
dacică despre care profesorul universitar și arheologul ieșean Teohari Antonescu (1866 - 1910) în lucrarea “Columna lui Traian” (Iași 1910, P.252) comentând scenele de pe monumentul cu același nume din Roma, menționează: “........la Sărăcinești, cetățuia vrăjmașului este risipită chiar sub ochii garnizoanei dacice, care se retrage în liniște pe valea pârâului Sărăcinești”. Ruinele zidurilor vechi, urmele de biserici, săgeți în formă dacică, sunt mărturii consemnate în diferite lucrări cu referiri la această zonă și la locuitorii săi. Peste localitate s-a abătut
Balota, Vâlcea () [Corola-website/Science/301977_a_303306]
-
camerele, palatul devenind muzeu. După al doilea război mondial și în timpul ocupației aliate din Austria (1945-1955), , care era gol în acel timp, a fost rechiziționat pentru birourile Delegației britanice la Comisia Aliată pentru Austria și pentru sediul central al micii garnizoane militare britanice din Viena. Mai târziu, el a fost folosit pentru evenimente importante cum ar fi întâlnirea dintre John F. Kennedy și Nikita Hrușciov din 1961. În anul 1996 Palatul Schönbrunn și grădinile sale au fost înscrise pe Lista patrimoniului
Palatul Schönbrunn () [Corola-website/Science/296755_a_298084]
-
descoperite în zona numită " Drumul găunos" artefacte de pește 4.000 de ani vechime, din epoca pietrei. Un castrum antic român, numit "Resculum" este cea mai veche așezare din zona specificata în documente. A fost ridicat în jurul anului 106, drept garnizoana a Cohortei ÎI “Hispanorum”, a cărei misiune era, probabil, apărarea graniței Imperiului Român. Pe masura ce românii au încercat să consolideze granițele, în secolul al II-lea au fost aduși coloniști din Grecia, se crede din zona Patras. Ruinele castrului sunt vizibile
Bologa, Cluj () [Corola-website/Science/300321_a_301650]
-
în urmă cu 60 de ani la Aita Seaca. Inițiativa și organizarea acestui "act necesar și reparatoriu" aparține Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei prin Protopopiatul Ortodox din Sf. Gheorghe și Centrului Eclesiastic de Documentare "Mitropolit Nicolae Colan", cu spijinul Garnizoanei militare Sf. Gheorghe, a autorităților publice și a societății civile românești din județul Covasna. În iunie 2008, modestă cruce de lemn așezată la căpătâiul ostașilor români, căzuți la datorie în septembrie 1944 în Aita Seaca și reinhumati în curtea bisericii
Aita Seacă, Covasna () [Corola-website/Science/300367_a_301696]
-
de către Consiliul de Regență și a fost însărcinat cu crearea unui guvern național pentru noul stat independent. În acea zi (care va deveni Ziua Independenței Poloniei), el a proclamat statul polonez independent. În aceeași săptămână, Piłsudski a negociat și evacuarea garnizoanei germane din Varșovia și a altor trupe germane ale autorității „Ober Ost”. Peste de germani aveau să părăsească pașnic Polonia, lăsându-și armele polonezilor. În următoarele luni, peste 400.000 de militari aveau să părăsească teritoriile poloneze. La 14 noiembrie
Józef Piłsudski () [Corola-website/Science/298587_a_299916]
-
apărarea orașului Tyniec, care a rezistat până la sfârșitul lunii martie 1773, apărarea localității Czestochowa de sub sub comanda lui Casimir Pulaski și apărarea Cracoviei, care a căzut pe 28 aprilie în fața atacului rușilor de sub generalului Aleksandr Suvorov, care a exilat întreaga garnizoană în Siberia. Speranțele polonezilor s-au îndrepta către Franța și Anglia, dar ele nu au oferit un ajutor semnificativ și nu au protestat când s-a împărțirea s-a produs efectiv. Încercarea poloneză de a face față agresiunii externe a
Împărțirile Poloniei () [Corola-website/Science/298630_a_299959]
-
teritoriile noi dobândite în Prusia de Sud. Comunitatea a pierdut aproximativ 5 milioane de oameni. Doar 4 milioane de oameni au rămas în ținuturile polono-lituaniene. Ceea ce mai rămăsese din Comunitate era doar un stat-tampon, cu un rege marionetă și cu garnizoanele din Rusia care stăteau cu ochii pe armata poloneză redusă. Adoptaterea de către Uniunea Polono-Lituaniană a celei de-a doua Constituții moderne din lume, așa-numita Constituția din Mai a Poloniei, a dus la acțiuni agresive ale vecinilor țării, care erau
Împărțirile Poloniei () [Corola-website/Science/298630_a_299959]
-
externă a lui Mircea cel Bătrân", Gherla, 1924, pagina 42). În iulie al aceluiași an, 1395, o altă expediție maghiară condusă de însuși regele maghiar, probabil secondat de Mircea cel Bătrân, nu reușește decât să ia cetatea Turnu lasând o garnizoană fidelă regelui, fapt ce l-a deranjat pe aliatul său valah. Pe tot parcursul anului următor, 1396, luptele pentru înlăturarea lui Vlad, sprijinit de turci, continuă, fiind întrerupte doar de participarea regelui împreună cu vasalii săi, printre care și Mircea cel
Vlad I Uzurpatorul () [Corola-website/Science/298642_a_299971]
-
ocupe fortăreața, dar nu mai reușește. Cetatea este asediată la 11/22 decembrie 1790 de către armatele mareșalului rus Aleksandr Suvorov, care reușește să o ocupe. Forțele otomane din interiorul cetății au apărat cu disperare cetatea până la capăt, refuzând ultimatumul rușilor. Garnizoana turcească era formată din 35 de mii de soldați. Dintre aceștia, circa 26.000 au fost uciși, iar 9.000 au fost luați prizonieri. Rușii au avut aproape 4.000 de soldați morți și 6.000 de răniți. Înfrângerea a
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
Ismailului în perioada 1830-1836 . El a fondat localitatea, până atunci neexistând decât cetatea Ismail. Sub ocupația țaristă, Ismailul a fost părăsit de locuitorii săi musulmani (stabiliți în Dobrogea rămasă otomană, în special în jurul orașului Babadag) și populat de o importantă garnizoană rusă din Flota Dunării. Orașul a fost reconstruit în întregime. Catedrala "Acoperământul Maicii Domnului" (1822-1836), bisericile cu hramurile "Nașterea Domnului" (1823), "Sf. Nicolae" (1833, anterior biserică moldovenească, a fost transformată în catedrală rusească) și multe altele datează din acel moment
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
obicei, și o ieșire a evreilor în acea perioadă. Cercetătorii amintiți cred că într-o epocă mai târzie o cucerire a orașelor canaaneene de către triburi ca cele ebraice ar fi fost imposibilă, căci Canaan-ul ar fi fost deja împânzit cu garnizoane egiptene, iar monarhii locali, e drept, semiți ca evreii în marea lor majoritate, erau vasali ai faraonului. Există o amplă corespondență diplomatică între acești vasali și faraonul vremii. Dacă evenimentele relatate în Biblie conțin multe adaosuri mitologice și inadvertențe istorice
Moise () [Corola-website/Science/298697_a_300026]
-
a trecut la executarea "Planului Unic de Cooperare pentru restabilirea Ordinii Publice grav tulburate în municipiul și județul Arad". S-a format un comandament unic județean, cu următorii membri: prima secretară Elena Pugna, secretarul cu probleme organizatorice Nicolae Angheloiu, comandantul Garnizoanei Militare din Arad, mr. Dumitru Marcu, șeful Inspectoratului județean M.I, col. Grigore Sălceanu, șeful Miliției județene Arad, col. Mihail Cioflică, și șeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice, col. Liviu Stranski - a intrat și secretarul C.C. al P.C.R. Ilie
Revoluția Română din 1989 () [Corola-website/Science/299587_a_300916]
-
la romani. Oricum, către vârsta de 10 ani, copilul vrea să se convertească la creștinism și se simte atras de slujirea lui Hristos. În calitate de fiu al unui magistrat militar, Martin își urmează tatăl peste tot unde acesta era trimis în garnizoană; cu alte cuvinte el este legat ereditar de cariera tatălui său, deci sortit cultului imperial. Tatăl este iritat, văzând cum fiul său se îndreaptă spre o nouă credință: chiar dacă vârsta legală de înrolare este de 17 ani, el îl forțează
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
Martin intră în armata romană nu ca simplu soldat: în calitate de fiu de veteran, el are rangul de circitor cu o soldă dublă; rolul circitorului este de a face rondul de noapte și de a inspecta posturile de gardă, asigurând supravegherea garnizoanei pe timp de noapte. În această calitate el are un sclav pe care însă, potrivit hagiografilor săi, îl tratează ca pe propriul său frate. Trimis în Galia, poate pentru că el cunoștea limba celților, cu ocazia unuia dintre rondurile de noapte
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
folosit ca scut uman. Așa că este legat cu lanțuri și dus în fața dușmanului, moment în care, inexplicabil, barbarii cer pacea. Potrivit lui Sulpiciu Sever, Martin servește încă 2 ani în armată, apoi cere să fie botezat de sărbătoarea Paștilor tot în garnizoana de la Amiens; această epocă este o perioadă de tranziție, sfârșitul unei domnii și începutul alteia, când toți, chiar și soldații, sunt pătrunși de ideile noi. În 356, putând să părăsească armata, se duce la Poitiers pentru a-l întâlni pe
Martin de Tours () [Corola-website/Science/299681_a_301010]
-
curând s-au găsit într-o poziție strategică dezavantajoasă: intențiile prusacilor erau necunoscute și puteau fi ostile, armatele rusă și austriacă erau acum unite și, pentru a întări frustrarea, liniile de comunicare ale lui Napoleon erau foarte lungi și necesitau garnizoane puternice pentru a le ține deschise. Napoleon a realizat că singura modalitate de a capitaliza succesul de la Ulm era să îi forțeze pe aliați într-o bătălie și să îi învingă. Spre norocul său, țarul rus era dornic de luptă
Bătălia de la Austerlitz () [Corola-website/Science/299690_a_301019]
-
1941 in legătura cu evreii: În ședința din 8 iulie 1941 a cabinetului antonescian, viceprim-ministrul și ministrul de externe Mihai Antonescu, s-a adresat miniștrilor: La 27 iunie 1941, conducerea administrativă a orașului, prefectul județului Iași, colonelul Dumitru Captaru, comandantul garnizoanei, colonelul Constantin Lupu, chestorul poliției, colonelul Constantin Chirilovici și inspectorii Siguranței Statului Emil Gioseanu și Matei Cosma au ordonat percheziții în locuințele evreilor. În după amiaza zilei de vineri, 27 iunie 1941, la cinci zile după intrarea României în război
Pogromul de la Iași () [Corola-website/Science/299747_a_301076]
-
teritoriu a armatei, superioritatea tehnologică și a moralului trupelor i-au dat Japoniei controlul asupra mărilor, iar delăsarea și incompetența comandanților ruși au făcut ca armata țaristă să se retragă în continuu. În ianuarie 1905, după opt luni de asediu, garnizoana rusă din Port Arthur a predat orașul japonezilor, iar în martie, rușii au fost siliți să se retragă la nord de Mukden. În mai, în strâmtoarea Țușima, japonezii au distrus ultima speranță a rușilor în câștigarea războiului, prin scufundarea flotelor
Istoria Rusiei, 1892-1917 () [Corola-website/Science/299170_a_300499]