7,802 matches
-
de la patrulare goneau curioșii, iar reporterii se Îngrămădeau pe trotuar. Jack se Îndreptă spre Millard. — Hudgens? Fără să se arate prea șocat. Doar era un profesionist. — Da, e amicul tău. Mi-e teamă că e puțin cam sfîrtecat. De la un hoț am aflat vestea. Voia să-i opereze casa cînd a văzut cadavrul. SÎnt urme de forțare la balamalele ușii, așa că mi se pare plauzibil. Dacă ai apucat să mănînci, nu te uita Înăuntru. Jack se uită. SÎnge uscat, contururi făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Drept și să devii avocat, ca tăticu’ și ca Ellis. Nici o problemă cu banii: tăticu’ a cumpărat casa, tăticu’ ne plătește mariajul, tăticu’ o să plătească și școala. CÎnd o să citești ziarul și o să vezi că soțul tău a ciuruit doi hoți răi, o să crezi că ăia sînt primii pe răbojul lui. Greșit: În ’47 Jack, cruciatul drogurilor, a omorît doi oameni nevinovați - marele lui secret, pe care mai-mai că vrea să-l mărturisească dacă așa ar putea să mai aducă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
-l rosti. Marele nostru mister nu este "de unde" și "încotro", ci este logosul însuși, vocabula "a fi" pe care stă toată existența umană și care, dacă ar fi sustrasă din edificiul limbii, cu precauții supreme, cu mâna celui mai exersat hoț de buzunare, "pe nesimțite" (așa cum extragi un bețișor la un joc de "marocco" fără ca celelalte să se clintească), ei bine, dacă acest cuvințel, această "copulă", care face parte din limbă cu firescul cu care face parte aerul din ființa noastră
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
compatrioți au resimțit, asemeni mie, istoria țării lor ca pe o dramă personală. De câte ori treceam granița preluam chipul țării mele văzut din afară: mă identificam cu securiștii care puneau bombe la sediul Europei libere, cu cerșetorii din metrourile pariziene, cu hoții din supermarketuri, cu spărgătorii poștelor din Germania, cu traficanții de minori, cu spălătorii de bani, cu organizatorii de rețele de prostituate, cu mafioții naționali, cu turiștii care plecau cu prosoapele din hoteluri. Circulam prin lume împachetat în straturile de rușine
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pietroiul, dar Pepa a răspuns că-l așteaptă șoferul și n-a venit. A fost un moment trist pentru el, căci de atunci n-a mai cerut nimănui să-i dea creionul și a Început să se joace de-a hoții și vardiștii laolaltă cu ceilalți. Arzubiaga era cu totul altfel, niciodată nu bătea pe nimeni; ba o dată chiar i-a despărțit pe doi care se Încăieraseră. Toți strigau la el să nu-i despartă, că Încă nu se vedea venind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Îngrozitor de murdare. Răsărise ca din pămînt În Întunericul nopții; firma luminoasă de la Freddy Solo’s Bar, care se aprindea și se stingea mereu, Îi dădea o culoare verzuie și se apropia din ce În ce mat mult, era desigur un hoț, sau un asasin peruvian, sau un nebun, sau un vagabond; o ținea Într-una cu păzitul mașinii: domnișoară, eu avut grijă și ea de frică nu Înțelegea nimic și el Își spuse: pare americancă, așa blondă cum e și ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care era nespus de trist, „Ți le dau mai tîrziu“, apucă să-i spună Piratul, dar el Dumnezeu știe dacă a auzit, fiindcă bunica lui Îi spusese mai de mult că bani de la pungași de scoți, nu te numeri printre hoți și tocmai așa se petrecuse. GÎfîind, Roșcova Își ocupase locul de pe podium, alături de celelalte măicuțe. Lăsase toate clasele perfect aliniate, În rînd cîte doi și În ordinea Înălțimii, acuma o să cînte Imnul Național Peruvian și imnul colegiului. Călugărița de la pian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
meargă Înainte. Drumul pe străzile care duceau spre casă nu era chiar atît de primejdios și de pustiu cum crezuse. Nu erau multe case deocamdată, dar erau mult mai puțin neprimitoare decît terenurile virane unde dădeai mereu peste cerșetori și hoți de copii. Dar acum era cu neputință să n-o ia pe-aici. Bunicuța se obișnuise să-l vadă venind la o anumită oră. Fusese un ghinion și nimic altceva, fiindcă la Început el se Întorcea Întotdeauna pe străzile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
te vadă cu verișoara mea!... Și eu cu atît mai puțin!... I-a luat invitații pentru toate filmele! la mîna de pe mine! Nu mă atinge, scîrbosule!... Dumneata știi al cui e inelul ăsta?! Nu știi? Nu știi? Nu ghicești? Nerușinatule! Hoțule! — Eu nu i-am furat decît inima, interveni Vlăjganul, Încercînd să scape cu o glumă, făcîndu-le să rîdă pe celelalte, dar celelalte căzuseră puțin pe gînduri, deși orchestra cînta, glasul Puicuței se auzea În tot barul. — Hoțule! CÎnd o s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Nu ghicești? Nerușinatule! Hoțule! — Eu nu i-am furat decît inima, interveni Vlăjganul, Încercînd să scape cu o glumă, făcîndu-le să rîdă pe celelalte, dar celelalte căzuseră puțin pe gînduri, deși orchestra cînta, glasul Puicuței se auzea În tot barul. — Hoțule! CÎnd o s-o părăsești pe Delfinița? Spune-mi cînd! Spune-mi, hoțule ce ești!... — Domnișoară... — Nu-mi spune mie, spune-i lui. Lui, care e un hoț! Un nerușinat! Cum se Îmbată, Îi vine chef să mă jignească. Puicuța izbucni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Vlăjganul, Încercînd să scape cu o glumă, făcîndu-le să rîdă pe celelalte, dar celelalte căzuseră puțin pe gînduri, deși orchestra cînta, glasul Puicuței se auzea În tot barul. — Hoțule! CÎnd o s-o părăsești pe Delfinița? Spune-mi cînd! Spune-mi, hoțule ce ești!... — Domnișoară... — Nu-mi spune mie, spune-i lui. Lui, care e un hoț! Un nerușinat! Cum se Îmbată, Îi vine chef să mă jignească. Puicuța izbucni În plîns, fiindcă Îl iubea la nebunie pe Vlăjgan. „E nebună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
puțin pe gînduri, deși orchestra cînta, glasul Puicuței se auzea În tot barul. — Hoțule! CÎnd o s-o părăsești pe Delfinița? Spune-mi cînd! Spune-mi, hoțule ce ești!... — Domnișoară... — Nu-mi spune mie, spune-i lui. Lui, care e un hoț! Un nerușinat! Cum se Îmbată, Îi vine chef să mă jignească. Puicuța izbucni În plîns, fiindcă Îl iubea la nebunie pe Vlăjgan. „E nebună de legat“, se gîndea Santiago, care urmărise scena zîmbitor, văzînd că deodată Puicuța Își ascundea fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
faptul că erau bărbați care îi plăceau, dar pe care știa că nu îi va lua niciodată în serios: un funcționar arătos de la Curtea Supremă pe nume Frederick, Dave, cel mai dulce instalator și, cel mai nepotrivit dintre toți, un hoț de buzunare numit Baz (cel puțin acesta era numele pe care i-l dăduse Lisei, deși nu exista nici o garanție că era și cel real). Ocazional, se răsfăța puțin și își permitea o aventură cu unul dintre acești oameni lipsiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
tatei: „SÎnt oare gata să-l ascult mai bine pe Domnul renunțînd, de pildă, la vorbe de prisos și la unele distracții, fie ele și legitime?“. I-am spus că nu-l voi Însoți cînd se va duce să prezinte Hoții de biciclete la cineclubul Prietenilor Ecranului. M-a aprobat, dar s-a lăsat oare păcălit? Știa că mai văzusem deja filmul de cinci-șase ori. Cealaltă Întrebare suna așa: „În timpul Postului, nu te-ai putea lipsi de ceva În folosul celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
naiba!“, am gîndit eu, dar, ca Întotdeauna cînd cineva mă enervează, am căutat să-i spun ceva drăguț: — Doctore, ești ultima mea speranță! — Ei, ei, să nu ne ambalăm. Ne-am Înțeles pe dată, Félix Zscharnack și cu mine, ca hoții la furat. Dacă n-ar fi trebuit să-i plătesc la sfîrșitul fiecărei ședințe, am fi devenit chiar prieteni. I-am spus tatei că am Început o cură de psihanaliză. Și-a luat un aer Îngrijorat. Cred că era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
am izbutit să-l scriu corect a fost saynète, echivalentul scheciului. Aveam acasă un teatru de păpuși, cu vechi marionete lyoneze care o distraseră deja pe mama cînd era copil. Tata ne furniza schema. Scrisese un dialog Între jandarm și hoț, al cărui interpret am fost adesea În fața publicului fermecat pe care-l alcătuiau surorile mele: „Eu sînt jandarmul ce dă alarma. Al hoților urmăritor“. În mașina de 2 CP, ideea de a crea un număr de clovn a fost adoptată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
distraseră deja pe mama cînd era copil. Tata ne furniza schema. Scrisese un dialog Între jandarm și hoț, al cărui interpret am fost adesea În fața publicului fermecat pe care-l alcătuiau surorile mele: „Eu sînt jandarmul ce dă alarma. Al hoților urmăritor“. În mașina de 2 CP, ideea de a crea un număr de clovn a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Am avut impresia că mașina aparține unei caravane de circ ambulant. Am ieșit de pe autostradă ca să luăm masa la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Însă nu eram Îndrăgostită de el. Miquel mi-a spus că știa asta. — Ești Îndrăgostită de Julián, dar Încă nu ți-ai dat seama. În august 1933, Julián mi-a scris, anunțîndu-mă că aproape terminase manuscrisul unui nou roman, intitulat Hoțul de catedrale. Cabestany trebuia să reînnoiască niște contracte cu Gallimard În luna septembrie. Era Însă paralizat de cîteva săptămîni În urma unui acces de gută și, ca răsplată pentru devotamentul meu, a hotărît să mă duc eu În Franța În locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
trezit În zori și am constatat că Julián ieșise. Kurtz dormea pe mașina de scris a stăpînului său. Sforăia ca un dulău. M-am apropiat de masa de scris și am văzut noul roman pe care venisem să-l ridic. Hoțul de catedrale Pe prima pagină, la fel ca În toate romanele lui Julián, era legenda, scrisă de mînă: Pentru P M-am simțit ispitită să Încep să citesc. Eram pe punctul de a trece la pagina a doua, cînd am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i-a dat sîngele pe urechi și a amenințat-o că va pune să fie omorîtă dacă va Îndrăzni să pomenească de Întîlnirile lor sau să afirme că acel copil era al lui. CÎnd i-a spus pălărierului că niște hoți o atacaseră În piața Pino, el a crezut-o. CÎnd i-a spus că voia să fie soția lui, el a crezut-o. În ziua nunții, cineva a trimis la biserică, din greșeală, o coroană funerară mare. Toată lumea a rîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o faptă rea? La drept vorbind, care-i fapta cea mai rea? Sunt pus în fața unui embarras de richesse*. Doar dacă aș povesti din nou despre același furt, ca să-l conving pe Afanasi Ivanovici că poți fura fără să fii hoț. — Încercați să mă convingeți, domnule Ferdâșcenko, și de faptul că într-adevăr puteți simți o plăcere împinsă până la voluptate, povestindu-vă faptele triviale, deși nimeni nu v-a întrebat de ele... De altfel... Scuzați-mă, domnule Ferdâșcenko. — Începe odată, Ferdâșcenko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ivan Petrovici, aș sta astăzi aici și-aș tăcea, cum procedează Afanasi Ivanovici și Ivan Petrovici. Prințe, dați-mi voie să vă întreb care-i părerea dumneavoastră; mie unul mi se pare că pe lumea asta sunt mult mai mulți hoți decât nehoți și că până și omul cel mai cinstit din lume a furat ceva măcar o dată în viața lui. E ideea mea, din care, totuși, nu trag deloc concluzia că lumea ar fi alcătuită numai din hoți, cu toate că, zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mai mulți hoți decât nehoți și că până și omul cel mai cinstit din lume a furat ceva măcar o dată în viața lui. E ideea mea, din care, totuși, nu trag deloc concluzia că lumea ar fi alcătuită numai din hoți, cu toate că, zău, uneori tare-aș mai vrea să trag această concluzie. Dumneavoastră ce credeți? — Ptiu, ce prostește povestiți, replică Daria Alexeevna, și ce aiureală; nu se poate ca toată lumea să fi furat ceva; eu una n-am furat niciodată nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dau nici un nume), dacă ar vrea vreodată să spună adevărul? În ce mă privește, domnilor, mai că n-am ce vă povesti; a fost foarte simplu, foarte prostește și foarte urât. Însă vă rog să mă credeți că nu sunt hoț; am furat, dar nici eu nu știu cum de-am fost în stare. Asta s-a întâmplat acum trei ani, într-o duminică, la casa de la țară a lui Semion Ivanovici Ișcenko. Avea invitați la masă. După masă, bărbații au mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
orfană, verișoara mea, deci pe propria lui fiică o bănuiește, caută în fiecare noapte iubiți la ea în cameră! Vine aici pe furiș, cotrobăiește și pe sub canapeaua mea. S-a smintit de-atâtea suspiciuni; în fiecare ungher i se năzăresc hoți. Noaptea întreagă, sare mereu din pat, se uită la ferestre, ca să vadă dacă-s bine zăvorâte, ba încearcă ușa, ba se uită în sobă, și asta de câte șapte ori pe noapte. La tribunal îi apără pe potlogari, iar noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]