6,309 matches
-
moartea interioară asumată. Big Brother pare mai lax, mai destins, îți oferă mai multe șanse, lesa e mai lungă și mai flexibilă. Dar la capătul ei ești singur. Și aproape nimeni nu ia decizia de a întoarce capul și a mușca din ea spre a se elibera... Toamnă belicoasă? Toamna lui 2011 a venit cu aburi războinici prin librăriile pariziene. De oarece vreme deja, sfîrșitul lui august și începutul lui septembrie se traduc, literar vorbind, printr-o luptă fără milă între
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
printr-o cadență de mașinărie. Bolintineanu mai posedă plastica dinamică, însușirea de a strânge într-o linie răsucită toată virtualitatea unei mișcări, încît, tăiate, unele versuri apar ca niște momente în perpetuă desfășurare cu capetele infinite: Pe un cal ce mușcă spuma în zăbale, Printre zi și noapte, el își face cale. Singur el se luptă în acele văi Unde mâna morții a călcat pe-ai săi, Dar sub mii de brațe trebuie să cază. * Oameni puși să sune, prin adânci
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
prea cunoscută. Zamfira cu umedă "guriță", cu flori pe "sînișor" consultă luna asupra simțirii din "inimioară", când pasărea doarme cu capul "sub aripioară". Elena fusese o "frumoasă îngerelă cu albe aripioare", dătătoare de "plăceri încîntătoare" și "dulci sărutări". Doi flăcăi mușcă sânul a două fete și le sărută după numărul mărgelelor din salbă, apoi pleacă "cîntînd în poieniță", cu "salba-n chinguliță". Originalitatea lui Alecsandri nu s-a arătat în toată puterea decât târziu prin pe drept prețuitele Pasteluri. De obicei
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mine cum se zbate Și gheara ei sub fruntea mea străbate Și-mi răzvrătește gândurile toate... Mă scurmă gheara-i otrăvită și adâncă; Și sufletul, bucată cu bucată mi-l mănâncă; Și-n mine-ntemnițată ca-ntr-o cușcă Zbiară și mușcă... Apoi aspiră la voluptăți mai sublime, la topirea în flacăra solară. Spiritul îi e zbuciumat de duhuri negre, de "visul rău", și atunci scăparea este într-un Crin grandios, sau, bolnav, își caută vindecarea în extirpațiune: Mi-e bolnav cugetul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mai era luna, Izvorau din ea alte luni, alte luni, un alai. Din acest fel de existență somnambulică ar trebui să iasă o muzică mai viforoasă. Impresia totală este de tenuitate, mistificație și fragment. Explicația? Edgar Poe își stăpânea alcoolul, mușcat în fond de idei, de viziuni dureroase, aci este invers. TRADUCĂTORI Traducătorii profesionali buni ne lipsesc și versiunile din literatura universală pe care le oferă editurile sunt în majoritatea lor îngrozitoare. Tot în literaturile clasice suntem mai norocoși. Aci întîlnim
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
semnificații mai numeroase, în contexte particulare, dar subordonându-se sensului primar. P. universale au un caracter general valabil („Corb la corb nu-și scoate ochii”, „Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești”, „Câinele care latră nu mușcă”, „ Unde nu-i cap, vai de picioare”, „Ulciorul nu merge de multe ori la apă”), pe când cele locale, istorice, îmbrățișează o arie mai restrânsă („Vodă da și Hâncu ba”, „Turcul te bate, turcul te judecă”). Numeroase sunt aspectele negative selectate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289049_a_290378]
-
mai scurt dintre două inimi”, nu o dată se manifestă ireverențios și persiflant atât față de ele, cât și față de cititor: ,,A venit peste noi. A și apărut scriitorul. Stai așa, nu te mișca. Altfel se repede ca o cobră. Dacă te mușcă rămâi orb și cu creierul mâncat de molii.” Personajul, Victor Valeriu Martinescu (Marele Contemporan, ,,omul care știe să greșească la timp”, totdeodată, Dellombra, Salvum Ossyn, mare prinț de Kalmym, lord Megaphallos sau Nebunul viitoric) și complementarul său feminin cu ,,minte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288046_a_289375]
-
de efectele auditive de acolo? Blestemul, ca formă lirică (retorică), apare Încă din Florile Bosforului, Blestemul dervișului, anticipează teribilele imprecații din Basme, anticipează și o imaginație poetică mai pronunțat materială: „flămînzi, să roadeți iarba ce naște pe morminte!;... să vă mușcați și brațul, și mîna deșirată... pe orice-ți pune mîna, țărină să se facă...” Versurile arată o fantezie dezbărată Într-o oarecare măsură de prea dalbele modele literare. În Basme, Legende istorice, modelele revin, sub alte forme, și ele se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi euforii. Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicol agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor: „Zi cu soare, ger cu stele... Hai, iubită la plimbare. Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare; Săniuța, cuib de iarnă (s.n.), e cam strîmtă pentru doi... Tu zîmbești?... ZÎmbirea-ți zice că e bună pentru noi.” Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prăvălită - ea rumpe și zdrobește etc. La aceste imagini ale durității și forței, se asociază altele venite din aceeași sferă a maiestății triumfale: vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă cu el un memorabil dialog, calul magnific care „turbă, mușcă, sare”, În fine, scutul de fer săpat pe care sînt gravate insignele imperiului. Aceasta este teza, forța luminoasă a mitului, binele În dialectica maniheistă a poemului. Antiteza e figurată prin imagini din altă sferă de elemente: fluide, covîrșitoare ca număr
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mă-nchin, Și tu rai ascuns pre tare, Pomeniți necontenit CÎt zbucium și vînzolit Ați răbdat cu luptă mare. Cum sîmțăm că să bătea Inima ei supt a mea Cu răsuflări Îndesite, Pept pe piept tot apăsînd, Gură pe gură mușcînd ȚÎțîșoare dezvălite.” Lirismul corporal este, aici, mai Îndrăzneț. Conachi sugerează bucuria trupului Înfierbîntat. El lasă deoparte, pentru o clipă, celebra lui pudoare și vorbește, Încifrat e drept, despre un rai ascuns, despre țÎÎșoarele dezvălite, de furia gurilor Împreunate, de răsuflările
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
plecării la Berlin Natalița "își face loc pe genunchii lui" iar "gura roșie" îi caută "sfârcul urechii, până ce i-l prinse într-o mușcătură aprigă". Aceeași țigăncușă, "luându-i degetul cel mic, i-l duse la gură și i-l mușcă până la sânge", ceea ce-l făcu să simtă "o ușoară silă" față de "realitatea" amorului: "De ce o fi mușcând așa? se tot gândea el. În dragoste era deprins cu senzații mai blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
până ce i-l prinse într-o mușcătură aprigă". Aceeași țigăncușă, "luându-i degetul cel mic, i-l duse la gură și i-l mușcă până la sânge", ceea ce-l făcu să simtă "o ușoară silă" față de "realitatea" amorului: "De ce o fi mușcând așa? se tot gândea el. În dragoste era deprins cu senzații mai blânde". Ca atare, numai "imaginea ideală a Veronicăi" va izbuti să-i risipească "urmele dinților țigăncii" și "pe această Veronică, așa cum i-o sculptase propria imaginație, o luă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
arată meșteră și în arta de a-i întreține interesul erotic, de vreme ce îmbracă "rochia de tul albastru, cu brațele goale până la cot", pe care o purtase la prima lor întâlnire. Veronica e bucuroasă că-l vede din nou și îl mușcă (ca și Natalița), pentru ca mai târziu, înaintea plecării la București, să-l și posede "și din acea clipă devenise pentru ea băiețelul meu iubit, Titi, Eminul meu"162. Inversarea rolurilor în cuplul erotic (e lucru știut că orice relație erotică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1886), Cesare Lombroso, Genio e follia (1864), Max Nordau, Entartung und Genie (1894). 119 Vezi "episodul Milly", relatat succint în Bălăuca. Abia la Berlin va trece poetul printr-o experiență amoroasă concretă cunoaște pe Milly, o femeie blândă, care "nu mușca niciodată" ("blondă, cu ochi albaștri, cu gropițe în obraz și fără nici un moft") și care i se dăruise firesc ("dragostea i se părea un act natural"). Eminescu "o mângâia pe păr; uitase de Veronica", apoi se plictisi repede "femeia trebuie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lacrimă la risipa de lacrimi ale sfinților de deasupra, ploaia ..." (p. 122). Sub semnul aceleiași comuniuni cu taina geografiei mitice a casei natale stau alte dealuri, văi din mitologia personală a lui Aurel Brumă. Deși, călcătură de șarpe, timpul ne mușcă la fiecare trecere de an, deși rugina se încuibă tot mai adânc sub ostrețele timpului și în toate cele, continuăm să greșim frumos în întoarcerile noastre către datini, orgoliul de orășeni cumpărați aplecându-ne dinaintea viețuitorilor dintre luturi nedeslipiți de
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Nürnberg. Și atunci, șoapte, spume șterse la repezeală În colțul buzelor. Să nu observe. Înjurături svârlite În siguranța anonimatului. Trebuiesc ținuți la ochi, ca potăile care latră după uluci bine prinse, să nu scape pe lângă o scândură ruptă și să muște. Până le sosește să plătească așa cum le-a sosit și altor Vieri și Vartici. Și mai sunt alții pe lângă umbra cărora trece timpul. Așa le-o fi trecut și-n vremea ororilor dela Herța și din Ucraina. N-au făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
fi citită de cât mai mulți cititori, pentru că reușește să comunice Într-o foarte mare măsură elanul care-i Însuflețește pe constructorii Canalului. Drum fără pulbere amintește de romanele sovietice ale primelor planuri cincinale. (Ă). Pe șantier, de la mașinile care mușcă pământul, până la Îndrăznețele idei ale lui Alexandru Nicolaevici Serafimov, eminentul geolog sovietic, tot ce se Întâmplă poartă semnul sprijinului frățesc pe care ni-l dă marea Țară a Socialismului. Romancierul deslușește semnificația acestui ajutor pe care știe să-l sublinieze
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
Scânteia, nr. 2073, 29 iun. 15. În: Viața românească nr. 5, mai, 1951: Maria Banuș - Spunea odată Heineă „Spunea odată Heine: - L-aud parcă-i aici - «Din marca suferință Scot cântecele mici». Știa să râdă bine, Poetul suferinții, Știa să muște tare Dar și să strângă dinții. De l-am răpi odată De-acolo, sus, din nori, Și l-am pofti ca oaspe La noi, la scriitori, Ar savura tartina - Căci sus, acolo, nu-s Și-ar asculta poeme, Nițel pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nu puteau întotdeauna să-și nimerească ținta, ceea ce prilejuia adevărate revelații despre incredibila voracitate a rechinilor. Aceștia nu numai că-și smulgeau unii altora mațele, dar, ca niște arcuri mlădioase, se îndoiau pînă la propria lor burtă pentru a-și mușca măruntaiele, încît acestea păreau că-s înghițite și răsînghițite de aceeași gură, spre a fi scuipate din nou prin rana căscată la celălalt capăt. Și nu numai atît. Ar fi fost periculos să ai de-a face cu cadavrele și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în timp ce se îndrepta spre țelul său fatidic; cînd se gîndea, de asemenea, că o hoardă de pirați sălbatici, de păgîni neomenoși îl mînau din urmă, slobozind asupră-i blestemele lor infernale - fruntea lui Ahab rămînea încrețită ca o plajă neagră, mușcată de vreo furtună, ce nu izbutește să-i clintească stîncile de la temelie. Dar astfel de gînduri nu-i tulburau decît pe puțini dintre membrii echipajului său, mai toți fiind nepăsători de felul lor; iar cînd, lăsîndu-i cu mult în urmă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
păgîni, care sînt întotdeauna ochiștii balenierelor, își proiectau siluetele drăcești vîrînd cu niște furci enorme hartane de grăsime sfîrîitoare în cazanele încinse sau zgîndărind focul de dedesubt pînă ce flăcările țîșneau aidoma unor șerpi prin porțile cuptoarelor, gata-gata să-i muște de picioare. Fumul se ridica în nori negri. La fiece ruliu al vasului, grăsimea topită se mișca și ea, parcă nerăbdătoare să sară pe fețele oamenilor. în fața gurii cuptoarelor, la celălalt capăt al uriașului paravan de lemn, se afla cabestanul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pe urmă Gemini sau Gemenii - care înseamnă Virtutea și Viciul; încercăm să dobîndim Virtutea, cînd, vai! se arată zodia Cancerului sau a Racului, care ne trage înapoi; și iată-l, pornind pe lîngă Virtute, pe Leu, un leu care rage, mușcă sălbatic de cîteva ori, apoi ne dă cîteva bobîrnace grele cu laba lui; scăpăm și de el și o salutăm pe Virgo, Fecioara adică! E prima noastră iubire; ne însurăm cu ea, închipuindu-ne c-o să trăim fericiți în vecii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fericiți în vecii vecilor, cînd, hop! Iată că se ivește Libra sau Cumpăna: fericirea e pusă în cumpăna asta și se constată că-i ușurică de tot. Dar tocmai cînd ne facem sînge rău pe chestia asta, sărim în sus, mușcați pe la spate de Scorpio, Scorpia; ne tămăduim rana, cînd, poc! o ploaie de săgeți de jur-împrejur - se amuză cu noi Sagittarius, adică Săgetătorul. Tocmai cînd ne scoatem din trup săgețile, Capricornul, adică țapul, dă buzna spre noi și ne-mpunge
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]