8,671 matches
-
clucerului Antochi", în iulie și tot în aceeași lună, a domnului "Alecu sărdar, ginerele cluceresii, de boala holera, ce i-au venit cum zic din mâncare de pepene și i-au rămas soția cu 5 copii; milostivul Dumnezeu să-l odihnească și pă cei rămași să-i milostivească"127. Epidemia a continuat însă la începutul toamnei nu numai în Oltenia, dar și în județul Ialomița; la Urziceni au fost pierderi însemnate de vieți omenești, Marea Vornicie a Treburilor din Lăuntru oferind
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
înfășat cu ele peste tot, ca pe-un copil; și nu pot ști cât a fi trecut la mijloc, până ce am adormit mort, și de-abia a doua zi pe la toacă m-am trezit sănătos, ca toți sănătoșii; Dumnezeu să odihnească pe moș Țandură și pe tovarășul său! Și vorba ceea: Lucrul rău nu piere cu una cu două". Pînî-n sară am și colindat mai tot satul, ba și pe la scăldat am tras o raită, cu prietenul meu Chiriac a<l
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
crești, să te văd mireasă. Haida li, și iară li, tu-ăi dormi, eu oi munci. Oi munci ca să te cresc, și mari ca să te văz. Nani, nani, pui de om, cu mămuca să ai somn. Să ai somn, să te-odihnești și mărișoară să crești. Bună ca ploaia de vară, cu gurița roșioară. Cu gurița ca mierea, cu vorba ca frăguța. Luliu- luliu ș-îi dormi, luliu-luliu pui de om... Nani- nani... nani-nanai-naniaa..., nani-nani-naniaa... Aaaaa.....” Polixenia deschise ochii triști și căută
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
bine să se îndepărteze de școală, când i se păru că aude un zgomot slab în spatele lui. Se întoarse din drum, cercetă împrejurimile casei. Arabul îl privea, fără să pară a înțelege. - Haidem, spuse Daru. Merseră un ceas, apoi se odihniră lângă un colț calcaros de stâncă. Zăpada se topea din ce în ce mai repede, soarele zbicea pe dată băltoacele, curăța văzând cu ochii podișul care, treptat, se usca și începea să vibreze asemenea aerului. Când porniră din nou la drum, pământul răsuna sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
În dimineața celei de a doua zi, când Louise se trezi, lampa era tot aprinsă. Începea o zi frumoasă dar Jonas nu-și dădea seama de asta. Întorsese pânza cu fața la perete. Frânt de oboseală, aștepta, așezat pe scaun, cu mâinile odihnindu-i-se pe genunchi cu palmele în sus. Își spunea că de acum înainte nu va mai picta niciodată, era fericit. Auzea strigătele copiilor, zgomotul apei și al farfuriilor. Louise vorbea. Când trecea vreun camion pe bulevard, ferestrele mari zăngăneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu brațele deschise, nădăjduind să fie gând în gând, mână în mână cu tine... Le împumuți aripa ta ca să zboare, le dăruiești bucăți de lumină din sufletu-ți curat, ca o gazdă primitoare îi poftești pe umărul drept, să se odihnească pe gândurile tale, pozitive. Dar ei nu pot ține pasul cu tine rămânând ancorați undeva, într-un labirint, oricâte încercări de bunăvoință ai face, vor să-ți strivească chiar aripa pe care le-ai împumutat-o. Pentru adăpost și-au construit
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
cos la gherghef! Firul de iarbă, vântul și păpădia (fabulă) A fost odată un fir de iarbă ce, în fiecare primăvară, încolțea. Soarele, din ochi voia săl soarbă, Când, firul de iarbă, ca un Făt-Frumos, creștea. Gâzele și fluturii se odihneau pe firul mlădios și-ademenitor; și, vai, din când în când mai chicoteau, făcându-l din ce în ce, cuceritor. Dar, într-o zi, vântul, foarte gelos pe înălțimea, culoarea și succesul lui, veni și-l întrebă cu glas mieros
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Simonettei Vespucci. Hariga i-a și vorbit probabil despre cel ce a luat numele de Cosimo după atelierul meșterului la care ucenicea. În nopțile când supraveghea execuția panourilor pentru decorul premierei și fuma țigară după țigară, fără a se putea odihni, dar neizbutind nici să apuce pensula și nici măcar să vadă chipul tinerei care îi sorbea cuvintele, Sia Strihan vorbise doar despre florentin... Încât studenta istovită și vrăjită de frazele care o amețeau se întreba, în zori, dacă existase vreodată altundeva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
aceleiași Simonetta, în Primăvara botticelliană și în tabloul de la Chantilly ?“ — În Primăvara, Simonetta se înfățișează învestmântată în flori, la Cosimo apare doar bust. Aproape goală, acoperită doar cu un șal care transmite, parcă, răcoarea înserării. Broderiile și franjurile marginale se odihnesc încă, aparent neînsuflețite, gata să devină, peste doar câteva clipe, șerpi mișcători și veninoși. Chipul și umerii, pieptul tânăr se decupează din argila amurgului. Așteptare calmă și senzuală și provocatoare. — Celebrul tablou de la Karl Friedrich Museum din Berlin ? Pe smalțul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
întâi să înnebunească... Așa sperau, probabil : să-și zăpăcească mințile așteptând și întrebându-se ce anume au inventat. Funcționărașul rămăsese pe scaun, să-și mai tragă sufletul. Curajos, n-ai fi crezut ! Tocmai la birou și-a găsit să se odihnească ! Dacă intra, acum, Excelența ? Mai și zâmbea, iată, ca un cretin. O privea, da, se uita drept la ea. Zâmbea. — V-aș ruga să vă apropiați. Cu fotoliul, cu fotoliul. Sau să vă așezați, mai bine, pe unul dintre acestea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de poftă și ură și plăcere. Ridică umerii, capul, coborî mâinile pe fotoliu. Încordă auzul. O respirație slabă și egală, de iepure adormit. Adormise, deci, și el. Caraghioasă complicitate devenea această întâlnire ! — Nu, nu dorm. Te-am lăsat să te odihnești puțin. Ești obosită, înțeleg, șopti el. Chiar în acea clipă săriseră deja, amândoi, speriați, lovind cu brațele în fotolii. Suna telefonul ? Nici el nu se așteptase la una ca asta. Ce naiba mai scorniseră ? Suna sfârșitul lumii, el nu nimerea, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
eu.“ În spatele ei încetase orice mișcare. Adormise, cumva, pe masă ? Sau o urmărea, cu ochiul mort și fără să respire ? Nu se mai auzea nici cel mai slab zgomot. Își încordă auzul, nu prindea nimic. Trecuse timp. Deschisese fereastra, se odihnise, privise cerul orașului pustiu. Uitase de cel cu care împărțise noaptea. În definitiv, nu-i ordonase decât să deschidă fereastra. Se întoarse, încet, cu fața spre dânsul. Să-i stea, cum se cerea, la dispoziție. În cameră nu se mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să primească aerul și lumina rece a zilei, fugind de vocea care o urmărea. Vuiau parcă sirene, le auzea și nu le auzea, toată noaptea urlaseră, poate, anume pentru dânsa și nu le auzise. — Ai fost cuminte. Poți să te odihnești puțin, să și dormi. Cineva șoptise rar cuvintele, ca unei surori. Femeia era desculță ? De aceea n-o auzise intrând ? Venise de undeva de aproape, fusese prin preajmă ? Luneca acum spre ușă, fără zgomot, cu privirea sticloasă ? Ghemuită, cu umerii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ar opri, însă, cu siguranță, puțin în urma fiului, în fața lui Venus, Marte și Amor adormit, la Karl Friedrich Museum din Berlin. N-ar privi tabloul. Ar închide doar ochii să revadă pajiștea smălțuită de flori, din care crește Venus goală, odihnindu-se, lângă Marte, gol și el. Pânza pe care o citează atâtea dicționare și antologii și care a ofensat prin unele detalii mai puțin cucernice sensibilitatea unui vestit critic ? Ar pândi reacțiile fiului. Să-l înțeleagă măcar în acest moment
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tinerețe !“ Visul devenit minciună, speranța devenită minciună, lepra prezentului incendiată cu aceleași cuvinte otrăvite ! Trenul pare gol, dar suntem cu toții aici, împreună, morți și vii, înlănțuiți în blestemul eșecului. „Pomenim înaintea ta, zeu al îndurării, pe răposații noștri, care se odihnesc în pacea mormântului. Fă ca binecuvântarea cu care s-au despărțit de noi să se adeverească, spre fericirea noastră, ca să păstrăm cuvântul și pilda lor în amintire, să fim vrednici de dânșii...“ Sfintele cuvinte, spurcate de dantura cuneiformă a scenaristului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Atunci s-a apropiat de El un cărturar, și I-a zis: "Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge." 20. Isus i-a răspuns: "Vulpile au vizuini, și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul." 21. Un altul, care era dintre ucenici, a zis: "Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu." 22. "Vino după Mine", i-a răspuns Isus, și lasă morții să-și îngroape morții." 23
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. 44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat, și S-a rugat a treia oară, zicînd aceleași cuvinte. 45. Apoi a venit la ucenici, și zis: Dormiți de acum și odihniți-vă! Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mîinile păcătoșilor. 46. Sculați-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vînzătorul." 47. Pe cînd vorbea El încă, iată vine Iuda, unul din cei doisprezece, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzi negre și crăpate. Se simțea frânt, ca după o muncă istovitoare. " Pînă la masă am să mă odihnesc puțin, să-mi alung gîndurile", își zise dânsul, căscând și închizînd ochii. Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din toate ascunzișurile creierului, ca niște păsări hrăpărețe, și în urechi îi răsună cântecul ordonanței atât de limpede, parcă ar fi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pot sta aici până la ziuă, că tot n-am cvartir, iar soldatul îmi păzește în gară bagajele... Auzind glasul căpitanului, Bologa se dezmetici și vorbi repede, parcă ar fi vrut să-și ascundă o vină: ― Dacă sunteți obosit, vă puteți odihni la mine, domnule căpitan... Vă cedez bucuros patul, căci eu... eu am de gând să plec mai degrabă la... la datorie... ― Adică de ce n-am pleca împreună, prietene? răspunse Klapka. Nu cunosc terenul și am nevoie de o călăuză... Mi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
poruncit... A fost vinovat, domnule căpitan! Klapka tăcea, parcă nici nu l-ar fi auzit. 5 Apostol Bologa își luă în primire bateria, mai stătu puțin de taifas cu comandanții de secție și apoi coborî în adăpostul subpământean să se odihnească. Se întinse pe patul de scânduri. Era prăpădit de osteneală și de nesomn, căci toată noaptea se zvârcolise, dar acum sufletul i se ușurase, parcă ar fi scăpat dintr-o cameră de tortură și parcă toate zbuciumările ar fi rămas
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
strigă Bologa râzând și gîndindu-se că trebuie într-adevăr să mănânce bine, căci dincolo cine știe ce-o fi. Îndată după masă se culcă, dând de grijă ordonanței să-l scoale negreșit la unu după miezul nopții. Vrea să se odihnească, zicîndu-și iar că dincolo cine știe cum și unde va mai afla odihnă... Petre îl deșteptă la ceasul hotărât și Apostol se sculă voios, sprinten. În câteva clipe fu gata de drum. Se uită împrejur în adăpostul tăcut, chibzuind ce anume să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochii spre Ilona, cu sfidare. Privirea ei veselă îl rușină. Îi păru rău că a jignit-o, fie și în gând... Petre ieși pe afară după treburi, făcând semn fetei să plece și ea, să lase pe locotenent să se odihnească puțin. Ilona nu se clinti, parcă n-ar fi înțeles semnele ordonanței. Apostol, cu nasul în farfurie, se silea să rupă tăcerea și se necăjea că nu găsește ce să vorbească. În sfârșit, o întrebă brusc, fără să o privească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nici nu se știe pe unde, prin cele țări muscălești, înainte de a se împlini un an. Cât l-a plâns și el, și fata, o, Doamne! Dar parcă lacrimile și bocetele au înviat vreodată pe morți? Acuma Dumnezeu să-l odihnească și să-l ierte!... Altfel, pe-aici a fost liniște până când au sărit și românii în bătălie. De atunci însă vai și amar! Mulți au fugit de frică mai spre inima țării, care cum a putut. El a rămas acasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav! zise fata, schimbîndu-se la față. Bologa, fără să-și dea bine seama, se opri întrebător. ― Ești galben și ostenit... Trebuie să te odihnești, adăugă Ilona, stăruitor. Glasul i se păru atât de alinător, că tresări de bucurie. În aceeași clipă însă îi fulgeră prin inimă o frică ciudată, care îl îndemna să răspundă mînios: ― I-ascultă, fetițo, altă treabă n-ai decât să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a fost în odaie și nu l-a văzut. Vru să-l întrebe ceva, dar pe când i se năștea în creieri întrebarea, un gând nou, poruncitor, îl sili să mormăie: ― Potrivește-mi patul, Petre, și trage-mi cizmele să mă odihnesc un ceas... numai un ceas... că peste un ceas trebuie să... Trăgîndu-i cizmele, soldatul mai zise ceva. Apostol nu înțelese nimic. Îi umbla prin minte să-i spună că e foarte ostenit și nu găsea cuvintele, ca și cum n-ar mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]