8,290 matches
-
foarte bolnava lui mamă. Frumoasa asistentă medicală acceptă să conviețuiască alături de Harald, autoritară și pragmatică, oricum mai pozitivă decât pesimistul ei concubin, pictor al culorilor sumbre. În timp ce acesta, trecut prin dedublări și scindări succesive, supraviețuiește internat într-un purgatoriu de patimi suprareale, ea nu ezită să i se substituie până și în actul artistic. În schimb, fondul ei bovaric, bine disimulat, reizbucnește cu ocazia întoarcerii la Sunne a lui Edwin, iubirea de-o vară din adolescență. Conform relatării lui Stellan, Edwin
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Amanet. Pajul este și el un copil găsit asemeni lui Moise, Ghilgamesh, el este cel nehrănit la sîn, nepruncul, nebăiețandrul. În bună tradiție șarpele a introdus În Grădina erosul și nu iubirea. Cătălina vrea și ea o oră de eros. Patima, umorile, transpirația, Îmbrățișările. După cădere s-a putut auzi pentru prima dată această propoziție fundamentală: există o singură artă creștină, care nu-i nici barocă, nici gotică, nici romantică, nici clasică, nici postmodernă, nici transmodernă și aceasta se numește arta
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
unii predecesori sau contemporani de care consideră că este necesar să se departajeze. „ În mine , spune el în 1843, veți găsi un român, însă niciodată până acolo ca să coabitez la sporirea romanomaniei, adică mania de a ne numii Romani, o patimă care domnește astăzi mai ales în Transilvania și la unii scriitori din Valahia”. Chiar din aceste exemple numai, rezultă limpede strădania lui Kogălniceanu de a respecta adevărul în expunerea istorică, strădanie care s-a manifestat și cu alte prilejuri, inclusiv
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
Politica externă a regelui Carol I o mare personalitate, așezat în postul cel mai greu în ministerul lui M.C. Epureanu, dar el nu hotăra în acest minister „scopul ministerului nu e de a sfărâma partidele ci de a-i potoli patimile și urile din țară”propunerea Epureanu, ca și cum de asta-i ardea lumii în 1876. Erou la 1876 oameni care, din dorința de a nu jigni interesele puterilor, ar fi fost în stare să facă și concesii Turciei slăbite, a cărei
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
care Însemnările din subterană ar putea fi puse în legătură, și anume Nepotul lui Rameau. Dostoievski îl plasa fără ezitare pe Diderot în rîndul ateilor : „Amintiți‑vă de ateii din trecut : pierzîndu‑și credința în ceva, începeau să creadă cu patimă în altceva. Amintiți‑vă de credința fierbinte a lui Diderot, Voltaire...“1 Ei bine, nepotul lui Rameau este, așa cum îl caracterizează Filosoful, partenerul său de dialog, este „un amestec de trufie și josnicie, de bun‑simț și de sminteală ; pesemne
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
degetele pe cărți/ caută bătrâne un doctor/ și uită supărările/ că suntem europeni și aproape medievali/ costume cu pene avem și frumoase cu sâni/ cântați" etc. (ca zarea rotundă). Chiar și împinsă, altădată, până la limita insuportabilului, a izbucnirii, cu o patimă abia estompată, în elanuri autodistructive (într-un text ironic din Punțile Stalinskaya, intitulat Paul Valéry a spus-o cel mai bine: totul se schimbă, în afară de avangarde, mărturisește chiar că "mă gândesc cu nostalgie la un rug mare din cărți"), patima
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
patimă abia estompată, în elanuri autodistructive (într-un text ironic din Punțile Stalinskaya, intitulat Paul Valéry a spus-o cel mai bine: totul se schimbă, în afară de avangarde, mărturisește chiar că "mă gândesc cu nostalgie la un rug mare din cărți"), patima livrescului rămâne în orice caz una din medicațiile incluse în tratamentul de fond al poetului Radu Andriescu. De altfel, înainte de a fi preocupat de avatarurile alterității (teoretico-)literare, Radu Andriescu este în primul rând poet. Unul autentic, căruia "știința" în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Editura Universitas XXI, Iași, 2001), romane (Iarna, pentru cine mor vulpile, Editura Junimea, Iași, 1992; Imposibilă, pânda, Editura Porto Franco, Galați, 1993; Cea mai credibilă moarte, Editura Porto Franco, Galați, 1995; Ninge de Paști în paradis, Editura Junimea, Iași, 1996; Patimi în Labirint, Editura Sedcom Libris, Iași, 1997; Infernul albastru, Editura Junimea, Iași, 1999; Zăpezile și furia, Editura Junimea, Iași, 2011), o piesă de teatru (Cine ești tu, domnule Nily?, cu o prefață de Bogdan Ulmu, Editura Panfilius, Iași, 2004) și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
neînchipuit împreună: conștiința ratării în toate și mândria unui destin singular. Pe de o parte, versurile exploatează în mod vizibil ideea de eșec existențial: "Poate că viața îmi este un șir de erori" (Cu inima); "Al dracului am fost, cu patimă în toate,/ greșind fundamental de-atâtea ori" (Trăiască poezia și marii visători!). Pe de altă parte, poetul manifestă tendința de a-și transforma chiar și această conștiință a ratării în emblemă a diferenței senioriale: "Am studiat pe rupte, cel puțin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
rangul lor". Dar altul este, firește, motivul pentru care femeile reprezintă, alături de poezie, singurele "corpuri de iluminat viața mea hibridă", după cum notează autorul într-unul dintre puținele sale poeme-spovedanie, Mansarda. Femeia pentru el se confundă cu poezia, devenind o singură patimă, o singură Himeră, care-i dă bărbatului măsură trăitului: "ce aș fi ajuns/ fără clipa vieții tale?/ (...)/ străino, coapsa/ neprihănită a sfintei Maria,/ în care lume-ai dispărut?/ În loc de copil mi-ai născut poezia". Sau, și mai clar, feminitatea aptă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Romanescu: regretul marii treceri, ciuda nemascată pentru pierderea iubirii, a prietenilor, a cuvintelor ce parcă au început să se emancipeze și, mai ales, a posibilităților de-a mai putea opta pentru o altă traiectorie existențială: "Al dracului am fost, cu patimă în toate/ viața mea a curs întâmplătoare / atâtea drumuri am avut în față/ dar am ales mereu câte-o cărare". Referințe critice (selectiv): Eugen Barbu, O istorie polemică și antologică a literaturii române de la origini până în prezent, 1975; Marin Mincu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care i-l conferă funcțiile ei esențiale. Și pentru el, poezia rămâne singura cale de a reface un sine destrămat de pierderea credinței în sine și în zei ("Sunt doar înluminare fără miez și fără înveliș, fără durere și fără patimă, fără hotar, fără altare, fără amintiri și fără speranță. Mă dor urmele cuielor din palmele crucificate-n scris" frigul nestatorniciei). Regăsirea și refacerea unității primordiale a sinelui prin intermediul creației, iată o temă arhicunoscută, căreia Valeriu Stancu are însă ambiția să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
volumul Triunghiuri cu pupila albastră, scriitorul își plasează în centrul imaginarului liric, două figuri reprezentative pentru felul în care el înțelege să se raporteze la propria creație: Iisusa, ipostază a Poeziei, și călăul, avatar al Poetului. Într-un vârtej de patimi, bunăoară, prima apare ca o alteritate demonică, de o frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
apare ca o alteritate demonică, de o frumusețe rafinată, dar veninoasă: "Iisuso, augusta am să te numesc, pentru că mi-ai dat/ viață,/ pentru că tentaculele luminii tale mi s-au strecurat/ în falange/ m-au atras în adâncul unui vârtej de patimi,/ de păcate,/ de miracole,/ de mântuiri./ Miraj/ sau partitură a diavolului/ neprihănire a lanțului/ ferecat la încheietura-mi/ înzidind dimineți lacustre" etc. Cel care îi cade în mreje, călăul (portretizat în ciclul intitulat chiar călăul neființei), nu apare la rândul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
antologie), Editura Augusta, Timișoara, 2001; În loja nopții (antologie), Editura Cronica, Iași, 2001; Slugă la prisaca lui Tudor Arghezi, Princeps Edit, Iași, 2004; O, Mamă, dulce Mamă (antologie), Editura Timpul, Iași, 2004; Dorința durerii îndrăgostite, Fundația Culturală Poezia, Iași, 2006; Patimile după Anton Pann, Editura Rafet, Iași, 2008; Astralia. Opera poetică, Ediție critică, Princeps Edit, Iași, 2008; Mirungere (antologie), Editura Alfa, Iași 2009. Membru al PEN-Clubului Român, al Organizației Mondiale a Poeților. Premiul Asociației Scriitorilor din Iași (1969, 1974, 1979, 1993
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sirenele ațâțătoare ale poeziei douămiiste, Horia Zilieru poetizează la fel de anacronic și de gingaș sentimental, în versuri ce preferă stilizarea afectivă sau stilistică a propriilor neliniști sau drame existențiale. A se citi, spre exemplu, remarcabilul Cântec de adormit Joshua Emmanuel, din Patimile după Anton Pann (Editura Rafet, Iași, 2008), în care durerea despărțirii de nepotul "rătăcit între străini", rupt de matca identității lingvistice și etnice materne, este contrasă într-o artă poetică sensibilizatoare, în special datorită pronunțatei note testimoniale din final: "Robul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este mai necesar pentru femeie decât pentru bărbat, care are alte mijloace pentru a scăpa unei căsătorii nereușite. Subiectul divorțului face carieră literară 234 în românul secolului al XIX-lea. În Bel-Ami, chiar ministrul Laroche este surprins că a cedat patimilor cu Madelaine Forestier, soția lui Georges Duroy. Adulterul consumându-se pe un teritoriu străin, este totuși suficient pentru a-i intenta divorț soției. Este de remarcat comportamentul lui Madeleine, care își păstrează în aceste circumstanțe sângele rece, simțul umorului și
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
De Sanctis scria: În zilele cele mai triste ale exilului mă întâlneam cu un tovarăș de suferință ca să vorbim despre Giacomo Leopardi. Era poetul nostru cel de toate zilele, iar prietenul meu vorbea despre el cu o admirație plină de patimă și melancolie. L-am revăzut acum cativa ani. Surâsul sau sardonic m-a înspăimântat: Leopardi? Acum sunt adeptul filozofiei pozitive și mă dezbar de leneșa visare și mă cuprinde o mare milă pentru acel creier bolnav.44 Realitatea din culisele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
romanticul, numai prin moarte ce astfel devine, în cadențe safice, singurul obiect al dorinței: moartea-ndelung râvnita, / cum bine știi, si netemuta, zise, / coboară peste mine; mult plăcută / mi-e ziua de pe urma (Consalvo, vv. 42-45); Mi-aș fi dorit cu patimă / sfârșitul (Renașterea la viață, vv. 69-70); ci fericită / abia când moartea de dureri te scapă ( Liniștea după furtună, vv. 53-54); niciodată / nu m-am temut de moarte (Stăpânitorul gând, v. 46); pururi invocată, / frumoasă moarte (...) de te-am slăvit vreodată
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
2011, II, 49). (S4h) El cumpără de la mine cărți (s.n.). În genere cele mai vechi (s.n.) și tot de-acele pe cari nu le mai puteam vinde nimărui în lume. Și-n asemenea cărți el răscolea c-un fel de patimă și-mi cumpăra cele mai obscure și mai fără de-nțeles (Eminescu: 2011, II, 60). Aceste "șiraguri" care adună la un hipotext mai multe sau mai puține "mărgele hipertextuale" (perechile de serii intratextuale care configurează constelațiile menționate până acum nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pensula care desenează tabloul este înmuiată în atâta gândire pozitivă, ca să ne exprimăm astfel, încât comparatistul se minunează: "ce splendoare de viață pentru a reprima pornirile vieții!", concluzionând: "Acesta este cu adevărat Eminescu. Motivele shopenhaueriene ale renunțării, pornirea dușmănoasă față de patima dragostei el le topește în fluidul calm al inimii sale, convertindu-le în dorințe arzătoare, într-o supremă stare de fericire. Ce departe suntem de pesimismul gânditorului german" (ibidem, 56). Insula apare miraculoasă (Eliade: 1991, 154 et passim.). Nu foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cari apoi le țin minte ([Archaeus] Eminescu: 2011, II, 204). Este tocmai hipotextul originar, întâiul care nu a repetat cugetarea străină. Așa se explică predilecția pentru vechituri (cărți bizantine, basme). În paginile acestor cărți, Dan răscolea c-un fel de patimă. Eroul nuvelei reprezintă portretul scriitorului care intertextualizează caută să dezlege un proverb cu litere strâmbe. Autorul care face muncă de rescriere și lectorul care percepe fenomenul ca hipertextualitate (diferențiere asupra căreia atrage atenția Christophe Cusset) nu au același illud tempus
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și, pînă la un punct, nedefinibile ale relației profesor-elev. Între ele, mai pot fi amintite conținutul erotic al imersiunii științei maestrului în receptivitatea discipo lului (susținută de o aplicată analiză a "cazului Socrate" în cultura elenistică ), complexul de libido sciendi ("patima cunoașterii" investigată prin intermediul unui personaj victorian feminin, creat de George Eliot, Dorothea Brooke, personaj îndrăgostit de o imagine intelectuală mai degrabă decît de un individ propriu-zis), starea de damnare a cunoașterii (demonstrată cu ajutorul mitului faustian) și cea de degradare a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un discurs halucinant, un tăvălug al rostirii, o nevroză a cuvântului repetat. Iar, prin repetiție, ploaia distruge, "calcă-n picioare", propriul ei semantism (și, implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea termenilor generali, diferențiați pe niveluri individuale. "Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,/ Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit/ Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor înaltă, înaltă,/ Îmi place să le rup
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
implicit, al termenilor proximi). Iată particularizarea termenilor generali, diferențiați pe niveluri individuale. "Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei,/ Ploile proaspete și plictisitoarele ploi fără sfârșit/ Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor înaltă, înaltă,/ Îmi place să le rup firele și să umblu cu ele în dinți,/ Să amețească, privindu-mă astfel, bărbații". (Descântec de ploaie). Într-o altă notă interpretativă, Descântecul de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]